Jurnal de mondial (11): Toni Kroos

Mihnea Măruță

Redactor

Era nedrept să se califice echipa care s-a apărat tot meciul şi să plece acasă echipa care a fost generoasă 90 de minute şi după,

era păcat să fie recompensat fotbalul de tip „tranşee”, oricât efort şi oricâtă sudoare ar presupune defensiva permanentă (mai ales că prea multe naţionale de la acest turneu final adoptă tactica „să nu luăm gol, şi-n rest mai vedem”),

dar şi mai nedrept, dar şi mai păcat ar fi fost să se piardă inima acestui jucător care şi-a tras toţi colegii după el nu doar astăzi, ci şi în primul meci din grupă, în tentativa eşuată de a egala Mexicul,

dar acum, minut de minut, a fost acolo într-un mod nemaivăzut, la fiecare atac, la fiecare recuperare, toţi ai lui bazându-se pe el, toţi aşteptând ca el să găsească o pasă, o centrare, o soluţie,

orice ca să desfacă apărarea pe trei linii a Suediei,

asta înseamnă responsabilitate şi ne-renunţare, asta înseamnă înţelegerea situaţiei, să ştii că nu va veni altcineva să rezolve disperarea, să ştii că merită să mai încerci încă o dată şi încă o dată,

până se fluieră sfârşitul nu s-a terminat,

chiar şi când au mai rămas câteva secunde să-ţi asumi tot tu ultima şansă,

şi să-ţi reuşească, şi nimicul să se transforme în destin, în povestea unui final de meci care se va spune indiferent ce va urma de aici înainte,

iar tu să atingi, pentru o seară, acea stare de conştienţă şi de implicare irepetabilă,

să te dăruieşti şi să fii învingător, de dragul alor tăi,

asta este frumuseţea, asta este însufleţirea, şi pentru asta

mulţumesc, Toni Kroos.