Iubirea care vindecă. Viaţa şi moartea copiilor părăsiți în spitale

Roxana Garaiman

Redactor

În fiecare an, peste 1.000 de copii din România sunt abandonaţi de părinți în maternități sau în spitale. Unii dintre ei mor cu zile, înainte de a primi un nume.

Modificările legislative din ultimii ani ar fi trebuit să le ofere acestor copii părăsiţi în spitale mai multe șanse la viață. Ar fi trebuit să le asigure asistență și protecție încă din primele zile de viaţă, inclusiv un cod numeric personal.

Doar că aceste modificări n-au ajuns încă la urechile tuturor funcționarilor publici din țară, iar legea nu se aplică întotdeauna.

Sunt copii a căror scurtă viaţă pare a încurca pe toată lumea − părinți, medici, asistenți sociali. Dar acolo unde există nedreptate, există și miracole, iar acestea se petrec tot prin oameni, în special cei atenţi la lecțiile de viață pe care le dăruiesc acești copii.

Cristi

În anii 2000, numărul copiilor abandonați în spitale era de două ori mai mare decât în prezent. Saloane întregi din maternități se umpleau cu bebeluși care nu erau doriți nici măcar o zi în viața lor.

Unul dintre ei, Cristi, abandonat la naștere, a avut șansa de a afla ce înseamnă dragostea și familia.

Născut într-o maternitate din Constanța, Cristi a trăit până la 2 ani într-o secție de spital, având o malformație congenitală la inimă care îl omora încet: transpoziție de vase mari.

Ar fi trebuit operat imediat după naștere, dar nimeni nu s-a ocupat de el.

Într-o zi din 2003, Adelina Toncean, o tânără de 25 de ani care lucra la o companie de asigurări, a văzut poza copilului într-un ziar local (foto).

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

„Scria că micuțul Cristi are nevoie de o operație la Cluj-Napoca. Scria că are nevoie și de multă iubire, pentru că fusese abandonat la 3 săptămâni.

Am fost să-l văd la spital, dar, în momentul acela, nu înțelegeam cât de gravă era malformația pe care o avea”.

Pentru că Adelina avea familia chiar la Cluj-Napoca, a considerat că nu poate fi o coincidență, așa că s-a implicat total în acest caz. Își amintește cât s-a chinuit să-l scoată din Constanța într-o iarnă cu drumurile blocate.

La Cluj însă, i s-a spus că pentru Cristi era prea târziu.

Adelina nu a renunțat. A cerut și opinia unor medici americani, veniţi în țară pentru consultații. Răspunsul a fost același: fiindcă nu primise tratament medical la momentul oportun, Cristi mai avea de trăit doar doi sau trei ani.

Adelina Toncean. Foto: Lucian Muntean

„Sunt multe lucruri care trebuie potrivite când vine vorba de un copil abandonat. Vorbim de o operație care trebuie făcută imediat, este o colaborare între spital, autorități, părinți.

Legea de protecție spune că, atunci când e vorba de un risc vital, medicul poate trece peste acordul părintelui, dar trăim într-o țară în care nu sunt mulți dispuși să contribuie la modul activ în rezolvarea unei astfel de probleme”.

Între timp, Adelina și copilul deveniseră dependenți unul de celălalt. Deşi era o femeie singură, a început demersurile pentru a-l lua în plasament.

Cristi s-a stins din viață în 2014, la vârsta de 13 ani, cu mult după orizontul prognozat atunci de medici.

Până și Adelina uitase că băiatul pe care îl creştea este condamnat la moarte, deși problemele sale de sănătate erau evidente: fiind cianotic, de multe ori oamenii îl opreau pe stradă să-l întrebe de ce are buzele vinete.

Inima sa nu pompa bine sângele în organism. Obosea repede, iar plămânii erau inundați și cedau încet.

„Am trăit 11 ani aproape de moarte, însă momentul în care chiar se întâmplă nu se compară cu nimic. E o durere cu care nu știi ce să faci, nu știi cum s-o trăiești şi dacă vei fi în stare să o duci.

Noi eram foarte apropiați şi nu am trăit niciodată cu gândul că se va termina. Nu știu dacă moartea unui copil se poate compara cu ceva, e foarte nefirească”.

Astăzi, Adelina spune despre Cristi că a fost un băiat înțelept și un prieten de nădejde, care a ajutat-o să se maturizeze. Binecuvântează ziua în care l-a găsit, chiar dacă în final i-a adus şi multă suferință.

Nu avea să fie în zadar.

Refrenul unei poezii scrise de Cristi înainte să moară, dedicată Adelinei. Foto: Arhivă personală

Mădălina

Se nasc în continuare copii cu probleme asemănătoare celor avute de Cristi, sau chiar mai grave. Mulți nu ajung să descopere altceva despre viaţă, în afara salonului unde îşi petrec cei câțiva ani de viață.

Este cazul Mădălinei, o fetiţă abandonată în spital cu grave probleme medicale. S-a stins din viață în martie 2017, la două săptămâni după o operaţie tardivă, efectuată la Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți a Spitalului de Copii „Marie Curie” din București.

La un an și jumătate, Mădălina cântărea 3 kilograme și purta haine pentru bebeluşi. Fusese transferată de la Pitești, unde trăise mai întâi într-un salon de spital, apoi într-un centru pentru copii cu boli terminale. Până când a ajuns unul dintre ei.

Alexandru Popa, reprezentant al Asociației „Inima Copiilor” și unul dintre cei mai buni prieteni ai copiilor în dificultate de la Spitalul „Marie Curie”, explică:

„Era un copil care trebuia operat mult mai devreme. Soluții existau, dar aici a fost vorba de o lălăială. Nu-și imaginau că nu e bine că o țin acolo, considerau că trebuie să o țină să mai crească, pentru că uite ce mică e…

Medicii din maternitățile mici sunt uneori depășiți de cazurile atât de grave. Când nu există părinți care să se agite şi totul e lăsat în seama sistemului, lucrurile se pot complica foarte mult”.

„Inima Copiilor” este asociaţia care a construit, cu ajutorul donațiilor, Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți de la „Marie Curie”, poate cea mai performantă din estul Europei. De asemenea, asociația contribuie constant cu bani la tratamentele în străinătate ale copiilor necăjiți care ajung în acest spital.

Alexandru Popa și medicii de la „Marie Curie” se confruntă des cu astfel de cazuri, având în vedere că, fiind o unitate de excelență, aici sunt aduși din toată țara nou-născuți cu probleme.

Medicul Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă pentru nou-născuți, spune că cel puţin unul dintre cele 27 de paturi ale secției este ocupat în permanenţă de un astfel de caz.

Nu o dată, el s-a implicat personal să descurce hățișul birocratic și să transporte copiii cu probleme la operații în străinătate. Doar că nu reuşeşte întotdeauna.

„Unu-doi dintre copiii de pe secție nu vor ieși niciodată din spital. Sunt copii cu boli grave pentru care părinții nu-și asumă responsabilitatea de a-i lua acasă ca să-i îngrijească.

Abandonații cu probleme medicale sunt o mare povară socială. Este acest destin al lor care pare că încurcă pe toată lumea, dar, finalmente, nu știu dacă încurcă sau aduc o binecuvântare”, spune doctorul Cîrstoveanu.

Copiii cu probleme de sănătate sunt primii părăsiți

Un studiu publicat de UNICEF în 2016, în colaborare cu Banca Mondială și ANPDCA, oferă câteva date cu privire la situația copiilor părăsiți în spitale:

– aproape o treime dintre copiii din sistemul de protecție au fost părăsiți în spital încă de la naștere sau în primele luni de viață;

– copiii cu dizabilități au șanse mult mai mari să fie părăsiți: 36% sunt lăsați în maternitate și 51% într-o altă unitate sanitară;

– de asemenea, copiii născuţi prematur şi cei cu o greutate mică la naştere sunt expuşi unui risc mai ridicat de a fi abandonați în spital;

– 75% dintre copiii părăsiți în maternitate au mame tinere și singure, cu tată necunoscut şi fără sprijin din partea familiei;

– durata medie a şederii în maternitate variază considerabil de la un judeţ la altul, indiferent de perioada luată în considerare, și depinde de organizarea şi cooperarea instituțiilor locale; pentru întreaga perioadă 1989‐2014, durata medie porneşte de la un minimum de 24 de zile în Gorj şi ajunge la un maxim de 169 de zile în Constanţa (cu o medie naţională de 94 de zile).

Durata medie petrecută de copiii din sistemul de protecţie în spitalul în care au fost părăsiți. Datele cuprind perioada 1989‐2014. Sursa: studiu UNICEF

Fără CNP, adică fără bani

Cea mai mare problemă cu care se confruntă medicii de la Spitalul „Marie Curie”, când vine vorba despre copiii abandonaţi, este lipsa de identitate.

Părăsiţi în maternităţi de femei care nici ele nu au cod numeric personal (CNP) sau care își asumă identităţi false, acești copii nu au nici nume, darmite acte. Legal, nu pot avea însoțitori, Casele de Asigurări refuză să le finanțeze tratamentul, iar vameşii sunt siliţi să le interzică ieşirea din țară pentru vindecare.

În ultimii ani, noi modificări legislative au simplificat procedurile de atribuire a CNP-ului și de preluare în sistemul de protecție. S-a redus astfel perioada de spitalizare în situație de incertitudine, de la câteva luni sau chiar câțiva ani la câteva săptămâni, dar blocajele instituționale sunt încă frecvente.

„Cred că în primele 6 luni am avut în primele peste 120 de cazuri, dintre care 80 de copii sunt fără identitate. Dacă n-am CNP, Casa de Asigurări nu decontează serviciile.

Punem presiune foarte mare pe părinți să declare copilul în 15-30 de zile, dar vin și copii de 11 ani cărora noi trebuie să le facem hârtii pentru ca Protecția Socială să se ducă peste ei. Noi am pierdut oricum finanțarea, dar măcar am contribuit la ceva”, explică Raluca Tănase, asistenta socială a Spitalului de Copii „Marie Curie”.

Situațiile sunt însă foarte diverse. Uneori, copiii nu sunt abandonați, dar au părinți neputincioși sau dezinteresați, care nu vin mai niciodată să îi vadă. Se mulțumesc cu alocația primită și nu au de gând să îşi mai ia vreodată copilul acasă.

În lipsa unui sistem de protecție eficient, fiecare caz se rezolvă numai datorită eforturilor personale ale personalului medical înduioșat de situaţia acestor copii.

„Uneori, părinții nu știu să ia nici autobuzul, așa că mă implic personal, vorbesc cu ONG-uri, cu asistenții sociali, cu șeful de post, cu primarul din localitatea respectivă, să facă presiuni asupra părinților.

Apoi mai sun câte-un prieten, cum este Alex Popa, care îmi face rost de bilete de avion. Nu o dată Alex s-a dus cu părinții de mână să facă acte copiilor”, spune doctorul Cîrstoveanu.

Există legislație

În 2016, în cadrul programului „Niciun copil fără buletin”, Guvernul Cioloș a simplificat procedurile de înregistrare a nașterii − perioada fiind prelungită de la 15 la 30 de zile −, dar și procedurile de obținere a CNP-ului.

După expirarea termenelor de înregistrare, CNP-ul putea fi obținut doar prin decizie a instanței, iar acum poate fi emis direct de către primărie, în cel mult 5 zile de la solicitare. Există soluții mai simple inclusiv în cazurile în care nici mama nu deține acte de identitate.

De asemenea, o Hotărâre de Guvern din 2015 conține măsuri pentru prevenirea abandonului și obligă toate spitalele să încheie protocoale de colaborare cu Direcțiile Generale de Asistență Socială. Totuși, prevederile nu sunt nici astăzi aplicate în toată țara.

Hotărârea de Guvern mai prevede folosirea tuturor mijloacelor pentru identificarea unei gravide care se internează pentru naștere.

Cu toate acestea, aproximativ 1.000 de copii sunt părăsiți anual în maternitățile sau în spitalele din România; pentru o bună parte din cazuri, mama nu este identificată. Astfel, copiii pot rămâne chiar luni de zile în spital până la includerea lor în sistemul de protecție.

În total, peste 150.000 de persoane trăiesc în România fără acte de identitate și, în consecință, nu pot beneficia de drepturi fundamentale, precum accesul la servicii medicale și la educație.

Iubirea ca tratament

Medicul Cătălin Cîrstoveanu mărturisește că uneori se simte descumpănit. A văzut copii murind în aşteptarea unei soluţii la problemele birocratice. Alteori, oricât s-a străduit, Dumnezeu a avut ultimul cuvânt.

În astfel de momente, se retrage în camera de gardă și privește uriaşul monitor unde sunt proiectate imagini din toate saloanele.

Medicul Cătălin Cîrstoveanu. Foto: Lucian Muntean

„Uitați-vă aici: copilul acesta o să moară. Uitați-o pe mamă cum îl iubește. Am poze pe mobil cu astfel de situații”, se destăinuie medicul Cîrstoveanu.

Îşi deschide telefonul şi ne arată.

„Asta era în ziua când acelui părinte i-am spus că n-o să fie bine, i-am spus că bebelușul o să moară. Uitați-vă cum îl pupă și-l iubește.

Uneori nu ne stă în putință să-i salvăm, pentru că așa le sunt lăsate pe pământ, câteva zile sau câteva luni de viață. Însă putem demonstra cu aparatele cum crește gradul de confort al acestor copii când în jurul lor se află părinții care îi drăgălășesc și îi ating cu tandrețe, care le oferă iubire.

Oamenii care știu să primească suferința fac față unor astfel de momente, îi transformă în ceva mai bun”.

Andrei

La două săptămâni după moartea lui Cristi, copilul despre care am scris la începutul acestui articol, Adelina a aflat de un caz asemănător, al unui băiețel orfan în vârstă de un an − Andrei, internat tot la spitalul din Constanța și cu aceeași malformație netratată.

Nu s-a gândit o clipă la sufletul ei deja sfâșiat și a pornit imediat demersurile ca Andrei să fie pregătit pentru operație.

„Când am intrat în secția aia și l-am văzut așa lipsit de speranță, mi-am amintit că la fel pornisem și cu Cristi, de la un caz lipsit de speranță. În două săptămâni, aveam scrisoarea de plecare la operație”.

Adelina Toncean a plecat în Italia împreună cu medicul Cătălin Cîrstoveanu. Acolo a fost nevoită să-l hrănească pe Andrei cu seringa.

„Copiii cu probleme cardiace obosesc repede și au nevoie să fie hrăniți foarte încet. În spital nu are nimeni timp de așa ceva. În Italia am început cu o picătură de lapte pusă pe limbă, ca la pisoi. De cele mai multe ori, nu o înghițea. Apoi, câte un pic, până când a mâncat conţinutul unei seringi întregi. Înainte de operație deja mânca fără sondă”.

Adelina Toncean şi Andrei. Foto: Arhivă personală

Teoretic, operaţia era tardivă la vârsta de un an. Dar organismul lui Andrei nu fusese afectat foarte tare, iar intervenția a fost un succes.

„Îi sunt atât de recunoscătoare lui Cristi pentru tot ce am trăit.

Mă gândesc că aș fi putut ajunge aici fără să înțeleg nimic despre viață, că aș fi putut trece nepăsătoare pe lângă un copil bolnav.

Am plâns când am văzut prima oară la Andrei că scrie «oxigenare 100%». Este incredibil cum înfloresc copiii când sunt iubiți, când li se dă o speranță că nu vor mai lupta singuri.

Asta le explic și părinților care vor să adopte copii. Iubirea efectiv vindecă”, spune Adelina Toncean, care l-a luat pe Andrei în plasament.

Astăzi, Andrei are 3 ani și este un băiat foarte energic. Adelina a devenit consilier parlamentar și se luptă pentru șansa la viață și tratament a copiilor ca el.