În urmă cu o săptămână, ploile abundente din centrul și sudul Bulgariei, în apropiere de Plovdiv, au provocat inundații în mai multe orașe și sate din zonă. 

Cele mai afectate sunt cele din jurul orașului Karlovo, Bogdan și Karavelovo.

Șapte sate și orașe au rămas fără alimentare cu apă și electricitate timp de trei zile după dezastru.

Inundații masive, case distruse, oameni evacuați. Cum își taie Bulgaria pădurile, la fel ca România

Internațional

12/09/2022

Apa a avut între 1,5 și 2 metri, în unele zone. În jur de 350 de case au fost distruse sau avariate și peste 500 de oameni au fost evacuați. 

Se așteaptă cheltuieli de peste 25 de milioane de euro (peste 50 de milioane de leva) pentru refacerea localităților, a anunțat îngrijorat primarul din Karlovo, Emil Kabaivanov, într-un interviu pentru BTV. 

După dezastru, sute de persoane, inclusiv unii politicieni, au mers în satele afectate pentru a încerca să ajute. Dar asta nu a împiedicat ridicarea câtorva întrebări importante: cine e responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat? Este vorba doar de natură sau problema e din nou corupția, o problemă comună în țări precum Bulgaria și România, aflate la coada clasamentelor UE? 

Cum una dintre cauzele principale ale inundațiilor din ultima lună a fost dispariția pădurii din zonă, după inundațiile din Karlovo, împreună cu publicația locală gospodari.com am mers pe urmele tăierilor ilegale masive de păduri la 100 km distanță de orașele inundate - în comunele Ihtiman și Elin Pelin, lângă Sofia. 

România are o problemă similară - nenumărate materiale de presă din ultimii ani au semnalat dispariția pădurilor, un jurnalist a fost bătut în timp ce se afla pe teren, într-o astfel de investigație, iar uneori pădurarii care se opun hoților de lemne plătesc cu viața.

Pădurea care dispare copac cu copac

În pădurea de lângă Ihtiman, unde se află ferma de vânătoare de stat "Aramliets", vedem sute de copaci deja tăiați, pregătiți să fie luați de acolo. Cei mai mulți arbori nu au niciun semn, ceea ce înseamnă că au fost tăiați ilegal. Suntem înconjurați de nenumărate drumuri care nu sunt pe hartă - sunt căi de acces făcute de camioanele care încarcă copacii. Sunt largi și par să fie folosite foarte des.

Foto © Robert Van 't Hoenderdaal | Dreamstime.com

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

ÎPS Teodosie nu iese din biserică doar pentru slujba de Bobotează, în miezul iernii, ca în această fotografie, ci și pentru slujbe împotriva secetei. Foto: Inquam Photos / Costin Dincă

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

Imaginile din satelit arată cum a fost distrusă această pădure în doar câțiva ani:

Pădurea Ihtiman, Bulgaria, 2016

Pădurea Ihtiman, Bulgaria, 2016

Pădurea Ihtiman, Bulgaria, 2016

Pădurea Ihtiman, Bulgaria, 2016

Pădurea Ihtiman, Bulgaria, 2022

Pădurea Ihtiman, Bulgaria, 2022

Pădurea Ihtiman, Bulgaria, 2022

Pădurea Ihtiman, Bulgaria, 2022

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Ecologistul local Simeon Nikolov susține că în fiecare zi pot fi văzute acolo astfel de camioane. Fără tichete pentru tăierea lemnului, fără niciun semn că activitatea lor este legală. Când cineva încearcă să le fotografieze, dispar, adaugă el. 

Mergând prin pădure, constatăm că au fost tăiați atât copaci bătrâni, cât și tineri. Pe unii dintre ei există mărci false pentru tăierea legală și mărci roșii, care arată că au fost tăiați ilegal. 

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Ramuri, crengi și rădăcini care vor ajunge în râul din apropiere și vor devia cursul apei, producând alte inundații. Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Ramuri, crengi și rădăcini care vor ajunge în râul din apropiere și vor devia cursul apei, producând alte inundații. Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Ramuri, crengi și rădăcini care vor ajunge în râul din apropiere și vor devia cursul apei, producând alte inundații. Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Ramuri, crengi și rădăcini care vor ajunge în râul din apropiere și vor devia cursul apei, producând alte inundații. Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Pe sol sunt multe ramuri, frunze și rădăcini necurățate. O ploaie puternică va împinge totul în râul din apropierea pădurii, avertizează Nikolov, care locuiește în apropiere. 

Cea mai înfricoșătoare priveliște este cea pe care am realizat-o cu ajutorul unei drone.

Pădurea pare să dispară.

Și aproape că nu există nicio șansă ca ea să fie refăcută.

Simeon Nikolov mai spune că el și rudele sale au raportat în repetate rânduri situația la inspecția forestieră regională din Sofia, precum și la Agenția Executivă pentru Silvicultură. De obicei, în timpul unei inspecții, silvicultorii sunt obligați să constate, până la urmă, unele încălcări ale legii. Asta l-a făcut pe Nikolov să fie și mai exigent față de instituții și să insiste asupra rezolvării problemei. 

Dar fără prea multe rezultate. Deocamdată.

Exploatarea forestieră ilegală, o problemă care produce dezastre

După inundațiile recente din zona Plovdiv, localnicii au devenit cu mult mai vocali cu privire la tăierile de lemn. Oamenii povestesc cum pădurea le dispare pur și simplu de sub ochi, deși nu există niciun raport oficial cu privire la un număr atât de mare de copaci tăiați ilegal.

Abia săptămâna trecută guvernul a anunțat că începe o investigație oficială privind tăierile ilegale și sistarea exploatării pădurii în zonă, până la clarificarea situației.  

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Datele preliminare arată că au existat tăieri ilegale deasupra satelor inundate din Karlovy Vary. Este și declarația directorului executiv al Agenției pentru Silvicultură, ing. Stoyan Toshev. Potrivit acestuia, s-ar fi depășit cu mult cantitățile planificate oficial pentru tăiere. Șantierele de exploatare forestieră din zonă vor fi verificate, a asigurat el. 

În ultimii șapte ani a fost efectuată o singură investigație oficială în zonă, în urma căreia, deși în documente au fost constatate depășiri ale cotei legale, cantitățile de lemn (achiziționate ilegal - n.r.) ar fi nesemnificativ de mici, susține Toshev. Ceea ce a trezit suspiciuni.

"Conform planurilor forestiere, sunt permise 158.000 de metri cubi de exploatare forestieră. Suntem sub aceste cifre în fiecare an", a declarat și Zlatyu Klichev, directorul silvic din Karlovo. 

Localnicii cred însă că tocmai tăierile ilegale de păduri sunt cauza cantităților uriașe de apă care au inundat satele Karlovo Karavelovo, Bogdan, Rozino, Slatina, Stoletovo, Trilistnik.

Imaginile din satelit arată clar de unde a venit apa care le-a inundat casele. Potrivit fotografiilor, schimbarea aspectului pădurii, atunci când este privită de sus, are loc după inundații. Imaginile din satelit arată clar că, timp de cinci ani, apar succesiv noi și noi goluri în pădurea de deasupra satelor Slatina și Bogdan.

Pădurile din zona satelor Slatina și Bogdan, 2020

Pădurile din zona satelor Slatina și Bogdan, 2020

Pădurile din zona satelor Slatina și Bogdan, 2020

Pădurile din zona satelor Slatina și Bogdan, 2020

Pădurile din zona satelor Slatina și Bogdan, 2022

Pădurile din zona satelor Slatina și Bogdan, 2022

Pădurile din zona satelor Slatina și Bogdan, 2022

Pădurile din zona satelor Slatina și Bogdan, 2022

Potrivit expertului Atanas Rusev, în Karlovsko încă se mai făcea exploatare forestieră. Pe hărțile pregătite de el vedem cu roșu zonele în care silvicultorii au emis permise de tăiere. Datele lui Rusev privind permisele de exploatare forestieră sunt preluate din arhivele Agenției Executive pentru Silvicultură.

"În aproape toate pădurile de deasupra acestor sate s-au efectuat tăieri în ultimii ani. Un permis de exploatare permite exploatarea a maxim 25% din pădure. În 9 din 10 cazuri însă, nu se taie 25% din pădure, ci se taie 30 sau 40%", a explicat Rusev.

Ca și la Ihtiman, "exportul pădurii", nu se realizează pe un singur drum, ci pe mai multe căi de transport, drumuri ilegale prin pădure. Aceste trasee cresc apoi eroziunea, iar funcțiile de reținere a apei din pădure sunt reduse la 50-60-70%.

Drumurile ilegale, care cresc eroziunea solului, favorizând inundațiile. Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Drumurile ilegale, care cresc eroziunea solului, favorizând inundațiile. Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Drumurile ilegale, care cresc eroziunea solului, favorizând inundațiile. Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Drumurile ilegale, care cresc eroziunea solului, favorizând inundațiile. Foto: Johan A. Virt, gospodari.com

Când plouă, apa nu mai este absorbită de solul din jurul copacilor, ci se scurge pe aceste drumuri de transport, de cele mai multe ori în râpe fără bariere. Acolo se acumulează în cantități uriașe și apar inundații, a detaliat Rusev.

Probleme ignorate de guverne timp de zeci de ani

După inundațiile din Karlovo, Kaloyanovo și Maritsa, partidul politic al lui Boyko Borisov, care a fost la guvernare aproape 12 ani, a anunțat că renunță la campania electorală pentru viitoarele alegeri din 2 octombrie și că va ajuta victimele cu banii necesari. Același lucru a fost anunțat și de Partidul Socialiștilor Bulgari (BSP). 

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

La sfârșitul anului 2021 ministrul de atunci al Agriculturii Ivan Ivanov (BSP) a ordonat însă o inspecție completă a companiei de stat Sisteme de Irigații.

Digurile reparate în ultimii doi ani nu aveau documente de recepție, dar banii au ajuns deja în conturile contractorilor. Lucrările au costat statul bulgar aproape 55 de milioane de euro (peste 107 milioane leva).

Inspecția din decembrie a fost declanșată de faptul că un dig de pe râul Chaya, în apropiere de Sadovo, s-a rupt în mai multe locuri, iar terenurile agricole din jur au fost inundate. Același dig s-a rupt de două ori și în vara anului 2018, iar localnicii au insistat ca albia râului să fie curățată și să se facă o reparație majoră, nu doar cârpeli.

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

Primarul comunei Maritsa, Dimitar Ivanov, a anunțat, de altfel, că mai multe guverne au fost notificate încă din 2011 cu privire la barajul deteriorat de pe râul Stryama, în apropiere de satul Kalekovets. 

Acum câteva zile digul s-a rupt din nou, apa a revărsat canalele sistemelor de irigații, iar viitura a inundat satul Trilistnik. Din cauza ploilor abundente, Stryama a devenit chiar mai periculos decât Maritsa (al cărui afluent este) - cel mai mare râu nu doar din Bulgaria, ci și din Balcani - și a luat poduri și chiar o stradă întreagă în satul Bogdan.

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

Inundații în Bulgaria, septembrie 2022. Foto: BulFoto

Între timp, ministrul Ivanov a uitat să anunțe rezultatele inspecției la Sistemele de Irigații. Înaintea lui, ministrul interimar Hristo Bozukov a ordonat și el o inspecție a companiei și a depus un raport la procuratură pentru Sisteme de Irigații. Și actualul ministru al Agriculturii, Yavor Gechev, a raportat o inspecție - însă doar pentru a investiga un deputat de la BSP, care a folosit ilegal un șofer și o mașină a companiei. 

Indiferent câte inspecții s-au efectuat, nici până în ziua de azi nu există nicio procedură prealabilă sau judiciară deschisă împotriva vreunui șef de la Sisteme de Irigații.

Pădurile din zonele Ihtiman și Elin Pelin sunt doar un exemplu care arată cum se întâmplă lucrurile în Bulgaria. 

Astăzi, Karlovo este sub apă. Mâine va fi un alt oraș. 

Iar politicienii vor susține din nou că vinovată e doar ploaia.

Share this