Întregalde (2021) - Oroarea Banalului

De văzut? – Da
Cu: Maria Popistașu, Ilona Brezoianu, Alex Bogdan, Toma Cuzin, Luca Sabin
Sinopsis: O premiză clasică de horror tratată a la roumaine, unde oroarea adevărată era de fapt prietenii pe care ni i-am făcut pe drum
Seamănă cu: Deliverance (John Boorman,1972), Backcountry (Adam MacDonald, 2014), Boogie (Radu Muntean, 2008)

Cineva spunea recent că Întregalde ar fi cel mai „Muntean „ film făcut vreodată de Radu Muntean. Nu-s de acord, părerea mea e că Boogie rămâne esența stilului lui Muntean, mai ales la nivel de registru, chiar dacă stilistic Boogie și Întregalde nu par să aibă foarte mult ADN comun. Cert e că Întregalde e un film foarte bun, un film bun care reușește să te țină tensionat prin tensiunea personajelor, mai degrabă decât a acțiunii.

Premisa filmului e simplă – o colecție pestriță de (încă) tineri frumoși și liberi – middle-class și aproape middle aged strâng și împart ajutoare anual de Crăciun în Apusenii profunzi cu mașinile, ca un fel de eveniment social, în ambele sensuri ale cuvântului. După o noapte de pomină și înainte de un berbecuț la proțap trei dintre filantropi fac o ultimă tură cu pachete dar ajung pierduți și împotmoliți în strămoșul tuturor noroaielor alături de un bătrân localnic ce nu par să aibă toate țiglele pe casă.

Cu frigul și noaptea apropiindu-se, hipsterii de la ajutoare în loc să se confrunte cu „hillbillies” canibali, predatori sau animale ucigașe ajung să se lupte cu relațiile lor interumane dar mai ales cu impactul pe care îl au, direct sau indirect asupra vieților oamenilor.

Peste tușele groase de horror și road-movie filmul are un vibe de verité a la noul val românesc încă din primele cadre, lucru care e dublat nu doar de imagine și montaj dar și de felul în care personajele (numite în mare după actorii ce le interpretează) nu sunt construite, nu ne sunt expuse, decât parțial și indirect. În schimb le vedem cum navighează prin situații, vedem cum reacționează la tensiunea în crescendo și cum se tratează reciproc.

Central este personajul Mariei Popistașu, pe care îl urmărim pe parcursul filmului, personaj ce începe să empatizeze și să încerce să îl ajute pe bătrânul descoperit în drum, Kente Aron, interpretat extraordinar de localnicul Luca Sabin. Kente/Luca e incredibil de carismatic în stilul său propriu, naiv și funcționează ca un fel de motor de tensiune al filmului. Kente e cel care le sugerează celor trei filantropi să o ia pe drumul dezastruos, Kente e cel pentru care Maria și Dan (Alex Bogdan) părăsesc mașina împotmolită și într-un final Kente e cel care ajunge să o ne facă pe noi toți să medităm la limitele carității și filantropiei.

Pentru că în definitiv, dincolo de tușele de film horror împrumutate de Muntean și folosite cu un efect puternic, Întregalde e un film despre limite – limitele răbdării, limitele civilizației și mai ales limitele răspunderii sociale.

Fac vreun impact în comunitate filantropii noștri sau doar se dau cu gipanele prin noroaie între un șpriț și un batal la proțap, livrând pachete unde le zice nevăzutul „dom primar”. Întrebarea e pusă direct, aproape verbatim pe la începutul filmului când „urbanul” Radu (însăși Muntean pogorât din scaunul de regizor între actori) se laudă că a avut un impact, că l-a ținut minte o fetiță căreia îi donase o tabletă, ca Moș Crăciun de acum cinci ani.

Întrebarea evidentă care a urmat a fost – contează mai mult anul ăla când a venit moșul sau cei cinci de după când n-a mai ajuns? Conflictul acesta a limitelor carității „parașutate” revine obsesiv – ajungea Kente în pericol să înghețe dacă nu era „salvat” filantropic cu jeep-ul? Contează pachetele de ajutoare în viețile oamenilor singuri, cu probleme mai serioase? Are ceva, orice, vreun rost? Muntean nu ne zice nici da nici ba deși cadrele finale cu Kente tind să încline de partea cinismului.

Maria Popistașu e extraordinară (ca întotdeauna) în rolul principal, „cărând” filmul și principalele sale motive printr-o interpretare naturală, care te lasă să te pui foarte ușor în pielea ei. Alex Bogdan vine în contrapartidă ca bărbatul activ pus pe rezolvat, pe făcut pe salvat, pregătit oricând să preia frâiele și să-i direcționeze pe ceilalți, fie că vor, fie că nu vor. Ilona Brezoianu nu primește multe de făcut și adesea pare că e mai mult „partenerul de conversație” al celorlalți și nu un personaj bine pus la punct. De menționat de asemenea e Toma Cuzin care apare în film ca un sătean salvator, codat ca fiind ușor amenințător și nu doar din cauză că e un rom care are un porc tăiat în portbagaj.

Filmul nu e frumos, ci e infuzat cu tristețea ruralului românesc și clisa omniprezentă. Pădurea nu are fuioare de ceață care se ridică nici o pătură de omăt care i-ar da o lacrimă lui Creangă. Pădurea e urâtă și amenințătoare, plină nu de pericole evidente, ci de frig și epuizare și tone de noroi. Satele sunt disparate, înnoroiate, pline de bătrâni triști care trăiesc dar cam atât. Locul perfect pentru o „aventură” și un spriț pentru niște orășeni filantropi. Locul perfect pentru o dramă a banalității, un horror al semnalului pierdut, al localnicilor sceptici și al munților de noroi pentru aceeași orășeni, pe măsură ce nervii și turațiile ajung la limită.

Dacă Întregalde ar fi fost făcut de Monteanov și nu de Munteanu, dacă ar fi fost o dramă uzbekă despre filantropie și civilizație inflectată de tușe horror aș fi fost cel mai probabil dezamăgit și aș fi fluierat a pagubă.

Dar așa cum e filmul, e de-al nostru, și reușește să creeze o tensiune, o dramă și apoi o tristețe profundă pe o suită de teme de la bătrânețe, la starea ruralului profund la utilitatea filantropiei individuale fără acțiune structurală. Întregalde e un film la care râzi la referințele la Hellboy și glumele de autobază dar pleci trist. Și merită, trebuie văzut.