Hiatus

Ce-ar fi ca, în loc să ne plângem cu lacrimi de crocodil poeții naționali pe veci pierduți, să-i citim? Încă și mai bine: ce-ar fi să-i recunoaștem la timp pe cei aflați printre noi?

Printre cei mai nedreptățiți „clasici în viață” ai poeziei românești actuale se numără Mariana Codruț, care a debutat cu poezie în 1982, cu Măceșul din magazia de lemne. Recent, a publicat un volum pe care îl mai găsiți la Editura Paralela 45, intitulat Hiatus (2015). Lectura lui m-a făcut să cred că poate face obiectul uneia dintre recomandările de aici, adresate atât cititorilor de cursă lungă, cât și curioșilor care exclud din start poezia contemporană dintre categoriile preferate.

Dacă ar fi să găsesc un singur element distinctiv al poeziei Marianei Codruț, acesta ar fi marea sa capacitate de a se reinventa. Cei mai mulți poeți rămân fideli, în toate volumele și vârstele lor, unui anumit tip de poetică, unei voci, unei sintaxe, unui registru tematic, unei maniere destul de fixe de a imagina conexiuni și relații. Aș spune că este bine că e așa, pentru că poezia vine mai ales din intensitate și, adesea, poeții care schimbă registrele o pierd mai ales pe aceasta.

În schimb, Mariana Codruț se află printre puținii care reușesc să rămână recognoscibili fără să devină monomani, deci imitabili, în opțiunile scrisului lor. Cred că poeta este conștientă de compensarea acestei „imprecizii” în altă parte când scrie „nu sunt o tăietură precisă/ în carnea zilei colective/ viața mea nu e/ o tăietură precisă/ în carnea istoriei comune./ când mă apropii prea mult/ de un om, inima lui/ se pulverizează/ iar eu cad în gol./ dar cu atâta putere a disperării/ știu să mă-ntorc spre cerul/ și pământul din mine,/ încât le fac să vorbească.”

Poate și mai explicit în acest sens este micro-poemul care dă titlul volumului: „zbor când prin aer, când pe pământ/ – încurcate căile Domnului sunt./ dar inima grea nu se scufundă/ și nici nu lasă în urmă vreo undă.”

Deși cunoscătorii într-ale poeziei nu recomandă întotdeauna să aplicăm legile reprezentării când citim poezie, cred că Hiatus se oferă, generos și simplu, unei lecturi care vrea să afle despre ce se vorbește. Despre ce hiatus e vorba?

Frumusețea răspunsului stă în multiplele lui posibilități. Totuși, pentru a rămâne fidelă ideii că Mariana Codruț este memorabilă, aleg unul singur. Ruptura de nivel, sincopa la care trimite titlul volumului este mai ales cea dintre singularitate și gregaritate, dintre a fi de unul singur și a fi înghițit de gloată.

Poeta este, pe de o parte, o împătimită a singurătății: „nu doar forța de a trăi, ci și fericirea unui singuratic e misterioasă. vine iute și intensă ca un fulger și la fel de iute se scurge în pământ. nu știi de unde irumpe, nu poți crede cu tărie că simpla vedere a soarelui pe un zid într-o dimineață ca oricare o naște. dar nu te întrebi mai mult. ți-e destul ce simți: brusc, se deschide o trapă în tine și te cotropește din adânc o lumină atât de dulce, de intensă, că schimbă totul.”

Pe de alta, aceeași poetă scrie despre amprentele colective ale manipulării, în poeme precum juni români:

„care au de partea lor teoremele învățate în școli regale în timp ce părinții le-au învățat în frig, pe întuneric și cu vărguța peste degete; care au de partea lor jocurile iubirii deprinse pe plajele lumii, în timp ce părinții le-au învățat sub pături, pe furiș, să nu le audă partidul chiotul orgasmului; care au de partea lor toate personajele, goale-goluțe, în timp ce părinții le-au smuls pe ascuns dintre croșete; care au de partea lor bărbile și mustățile à la Beatles, fără teama ca tovarășul responsabil cu decența să le radă cum li se întâmpla părinților; care au de partea lor libertatea de a da cu căciula în câini, de a șuiera în biserică, de a spune nu, în timp ce părinții trebuiau să spună mereu da, ștergându-și scuipatul de pe față, ăști juni români, frumoși, deștepți și liberi, au nostalgii după vremea părinților lor.”

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”

ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie.

Luați neapărat la citit acest mic volum care vorbește despre poezie în același timp în care vorbește despre adevăr și singurătate.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€