Bogdan Dumitru
Redactor
26/09/2015
Guvernul vrea acces la secretele tale
Într-o lume ideală, criptarea datelor ar fi la fel de utilă ca notițele cu cerneală simpatică.
În lumea noastră însă, avem nevoie de criptare să ne ferim de concurenți, amici, șefi, subalterni, părinți, copii, guverne, politicieni necinstiți (scuzați pleonasmul) sau idei delirante. Iar lista poate să continue.
Privită dinspre noi, utilizatorii, problema intruziunii în viața personală începe așa: orice posesor de telefon, laptop sau PC își poate pune lacăt pe datele proprii prin simpla instalare a unei aplicații, dacă nu cumva „lacătul” e deja inclus în sistemul de operare.
Asta înseamnă că, prin simpla rabatare a ecranului de la laptop, datele de pe hard disk nu mai pot fi decriptate de cineva din exterior decât dacă acel străin știe parola. (Asta a fost, de altfel, principala problemă în cazul arestării lui Ross Ulbricht, creatorul Silk Road. Polițiștii știau că, dacă vor să obțină condamnarea sa, trebuie să-l surprindă cu laptopul deschis. Interesant e că au și reușit, folosindu-se de farmecele unei tinere femei.)
Așa arată problema dinspre noi. Dinspre partea cealaltă, a autorităților, lucrurile stau altfel. Instituțiile guvernamentale pretind că, în timpul investigațiilor, au nevoie de acces la date sau la comunicații criptate pentru a obține dovezi indispensabile.
Administrația Obama a mandatat un grup de lucru special să găsească metode prin care forțele de ordine să poată accesa atât datele criptate, cât și comunicația criptată efectuată pe orice telefon mobil, laptop sau calculator. De curând a fost publicat un raport în care sunt propuse patru metode de standardizare a accesului la date:
1. Telefoanele mobile, laptop-urile și celelalte device-uri să fie dotate cu un port separat (mufă) prin care numai reprezentanții legii să poată accesa datele criptate. Avantajul unei astfel de soluții este că, pentru a fura datele, un eventual atacator are nevoie de acces fizic la acel dispozitiv.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
2. A doua metodă implică interferență cu sistemele de actualizare – momentele acelea enervante în care Windows îți spune că are de făcut actualizări sau în care antivirusul țipă că e nevoie de… restart. În acest caz, apare problema credibilității companiilor producătoare de soft, deoarece utilizatorilor le este livrat ceva diferit de promisiunea inițială.
3. În a treia variantă, cheia de criptare – codul care blochează accesul străinilor la informațiile personale – ar fi cumva împărțită între reprezentanții legii și firma care produce software-ul de criptare. În acest caz, pentru a accesa datele cuiva, cele două părți ale codului ar trebui să fie puse laolaltă, asta însemnând că posesorul este neapărat prezent când are loc un astfel de demers.
4. Ultima soluție este și cea mai interesantă. Ea implică salvarea datelor în mod automat într-un loc secret de unde, printr-un mandat legal, ar putea fi accesate.
Cel puțin 9 motive să mergi la IQ DIGITAL SUMMIT - Cluj-Napoca – 14 IUNIE (P)
Unii dintre cei mai mari lideri de tehnologie vin la Cluj-Napoca pe 14 iunie, iar cititorii PressOne pot avea acces gratuit pentru a-i vedea și asculta.
Nanoboţii: agenţii invizibili care ne vor dubla speranţa de viaţă
Impactul nanoboţilor asupra omenirii va fi mult mai mare decât al antibioticelor.
Toate aceste patru variante și – îndrăznesc să spun – orice altă variantă luată în calcul sunt, astăzi, sortite eșecului. Cineva rău intenționat poate construi, cu bani puțini, un sistem de criptare care să nu fie afectat de niciuna dintre soluțiile prezentate. Pentru că pe internet se găsesc nenumărate coduri de criptare open-source (care pot fi descărcate pe gratis) și oricare dintre acestea poate fi curățat și modificat astfel încât să nu mai lase nici o portiță de intrare.
În plus, se pot construi la comandă componente hardware externe care să genereze numere aleatorii, eliminându-se astfel temerea că ar fi fost alterate și că numerele generate ar putea fi ghicite.
Soluțiile de mai sus își păstrează eficiența în cazul nostru, al oamenilor obișnuiți. Însă nu noi suntem ținta, nu de noi trebuie să se apere un stat.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Din contră, noi suntem cei care trebuie să fim apărați. Și tot ce ar obține, fără echivoc, o astfel de lege ar fi să ne interzică dreptul de a avea secrete. Adică să ne scadă din identitate, să ne facă mai puțin ceea ce suntem și avem toată îndreptățirea să rămânem: oameni.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this