Gunoiul României iese de sub 32 de preşuri

Niciunul dintre cele 32 de sisteme de management integrat al deșeurilor (SMID) pe care România le-a contractat în exercițiul bugetar 2007-2013 al Uniunii Europene nu este complet operaţional.

În termeni mai simpli, asta înseamnă că în 32 de judeţe ar fi trebuit să funcţioneze deja sisteme în care gunoiul este colectat selectiv de către populaţie, prelucrat de un singur operator de salubritate şi apoi depozitat într-o rampă ecologică.

Un întreg domeniu al modernizării, pentru care statul român a semnat cu UE contracte de finanţare de peste un miliard de euro, se află într-o întârziere de câţiva ani.

În funcție de evaluarea acestor SMID-uri, România trebuie să alcătuiască, până la finalul lunii decembrie 2016, Planul Național de Gestionare a Deșeurilor. Fără acest document, fondurile europene care ne sunt alocate în Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) ar putea fi sistate.

Ministerul Fondurilor Europene a semnat însă contractul pentru realizarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor abia la finalul lunii aprilie 2016, cu câteva zile înainte de numirea lui Cristian Ghinea în funcţia de ministru.

Într-un interviu pentru PressOne (pe care îl puteţi citi la finalul acestui articol), Cristian Ghinea spune că acest contract cu Comisia Europeană a fost amânat un an din cauză că fostul șef al Autorității de Management de la Mediu insista ca el să includă un sistem informatic, "pentru ca firmele controlate de Sebastian Ghiță să mai facă un șperț de câteva milioane de euro".

*

Ce este un SMID

Sistemul de management integrat al deşeurilor este un instrument unic la nivelul unui județ, prin care gunoiul produs de orice gospodărie este colectat și preluat selectiv, apoi prelucrat sau depozitat ecologic prin intermediul unor stații de compostare și tratare.

În toate cele 32 de judeţe, asta ar fi însemnat ca administraţiile locale să fi parcurs câteva etape esențiale:

  • să instaleze tomberoane și containere separate, pentru sticlă, metal, hârtie şi fracţia umedă;
  • să construiască noi stații de preluare a deșeurilor colectate selectiv;
  • să închidă vechile gropi, unde gunoiul era preluat de-a valma și polua mediul;
  • să realizeze campanii de informare pentru a educa şi obişnui cetăţenii să colecteze selectiv – adică să ducă sticlele la containerul pentru sticlă, hârtia la containerul pentru hârtie ş.a.m.d.
  • să construiască un centru de sortare și depozitare ecologic;
  • să desemneze, prin licitație, câte un operator care să se ocupe de colectarea, respectiv de operarea stațiilor de transfer și prelucrare a deșeurilor.

Veți vedea, de-a lungul acestui text, de ce fiecare dintre aceste etape are sensul ei.

Ce-am fi obținut noi

Încercați să vă imaginați: fiecare dintre noi ar începe să separe gunoiul menajer, să-l adune în recipiente diferite şi apoi să-l ducă la containerul specific.

Infograficul de mai jos descrie etapele acestui proces:

Implementarea SMID ar însemna şi diferenţierea sumelor plătite operatorului de salubritate: dacă produci mai puțin gunoi și îl depozitezi la containerul potrivit, plătești mai puțin.

Majoritatea site-urilor care descriu aceste sisteme sunt împănate cu expresii mobilizatoare, precum "implicarea responsabilă a comunităților", "reducerea poluării" sau "creșterea calității mediului".

"Prin Programul Operațional Sectorial Mediu (actualul POIM), UE și România au convenit, practic, să aducă localitățile din mediul rural la nivelul orașelor, ca și condiții: apă potabilă și sisteme de evacuare a apei menajere, iar pe partea de salubritate, deşeurile să nu mai fie aruncate în fundul curții sau în râuri, ci colectate.

La nivelul ierbii, asta a făcut ca, pentru prima dată în istorie, satul românesc să înțeleagă ce înseamnă colectarea de deșeuri: asta înseamnă ca mașina să treacă prin sat în fiecare zi de luni, de pildă, și să colecteze gunoiul, ceea ce, față de copilăria mea, când luncile erau pline de pet-uri, e fucking amazing! Și mă puteți cita așa!"

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene

Ce am obținut, de fapt

14 din totalul de 32 de SMID-uri care au beneficiat de finanţare au fost finalizate – dar se află în diverse faze ale licitației pentru desemnarea unui operator. Celelalte 18 au fost fazate, fiind transferate către Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

Săptămâna trecută funcţionau două SMID-uri, însă numai parţial, pe anumite componente.

Practic, nici măcar un singur proiect din acest domeniu strategic de intervenție nu funcţionează fără probleme după 7 ani de la semnarea primului dintre cele 32 de contracte.

O consecinţă este că, în ultimii ani – şi cu precădere în 2016 –, mai multe zone din România au fost inundate de gunoaie.

Potrivit legii, administraţiile publice locale sunt obligate să atingă, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare a deşeurilor cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării, de minimum 50% din masa totală

Potrivit legii, administraţiile publice locale sunt obligate să atingă anumite standarde de colectare selectivă și reciclare. Foto: Lucian Muntean

E un lanţ al iresponsabilității: gunoaiele nu mai pot fi depozitate în vechile rampe – închise obligatoriu –, iar cele noi fie nu sunt terminate, fie nu funcționează la standardele normale. Au apărut, astfel, rampe temporare, autorizate pentru perioade scurte şi unde nu poate fi transportată decât o cantitate limitată de deșeuri.

La Cluj-Napoca, de exemplu, o astfel de rampă temporară a ars de mai multe ori în ultimii ani. La ultimul incendiu, una dintre camerele de supraveghere video arăta că focul a fost pus intenționat.

Dar să o luăm pe rând.

Execuții aiuritoare. Exemplele Bistrița și Cluj

La Bistrița, construcția SMID-ului a început în 2009. A fost primul contract semnat în cadrul acestui domeniu strategic şi a avut o finanțare de 147,9 milioane de lei.

Evaluările ulterioare arată că, de la început, studiul de fezabilitate nu a ținut cont de existența unor pârâuri subterane și nici de calitatea solului de sub viitoarea groapă ecologică.

"Pe acest pământ nu se puteau face lucrările așa cum era prevăzut inițial. Pământul a trebuit decopertat şi depozitat într-o altă zonă, apoi a trebuit adus un alt pământ, care să acopere locul rămas gol", explica în 2011 managerul proiectului, Vasile Moldovan, citat de bistriteanul.ro.

Situația de la Bistrița seamănă cu cea de la Cluj, unde principala platformă de depozitare ecologică a fost construită pe un teren instabil, care a necesitat lucrări suplimentare de terasare și, deci, majorarea cheltuielilor. La Cluj, construcția nu e gata nici astăzi.

Investiția din Bistrița a fost "inaugurată" în 2013, însă gunoiul era depozitat de-a valma pe platformă. Într-un raport de peste 100 de pagini, dat publicităţii în acest an, consilierii județeni constatau că investiția a fost "fie prost proiectată, fie prost executată".

Însă problemele nu s-au oprit aici. Cele peste 2.000 de containere semi-îngropate instalate în municipiul Bistriţa sunt etanşe, nu pot fi curăţate de levigat şi, ca atare, emană un miros pestilențial, potrivit unei analize publicate de cotidianul bistriteanul.ro.

În plus, o parte dintre autospecialele cu braț macara cumpărate pentru a goli aceste containere nu încap, pur și simplu, pe aleile dintre blocuri.

Iar povestea noii rampe de gunoi de la Bistrița nu e aproape de final. În vară, operatorul desemnat să preia deşeurile, Vitalia Servicii pentru Mediu SA, și-a pierdut licența. În consecinţă, contractul de salubritate este obiectul unei noi licitații şi nimeni nu știe când va fi operaţional.

O licitație ce nu se mai termină. Exemplul Timiș

La Timiș, o parte a SMID-ului funcţionează de câţiva ani. Gropile neconforme au fost închise, centrele de colectare și stația de transfer funcționează, dar blocajul a apărut la licitația pentru desemnarea operatorului care ridică şi transportă gunoiul.

"Noi am depus documentația pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice – n.r.) și, cu trei zile înainte să înceapă licitația, una dintre firmele care voia să participe la licitație a depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

De la CNSC ni s-a transmis că nu e de competența lor și ne-au trimis la Tribunalul Timișoara. Tribunalul ne-a spus că nu e nici de competența lui şi am ajuns la Curtea de Apel Timiș. Care ne-a trimis înapoi la CNSC. Toată povestea asta a durat vreo două luni.

Dar nu e normal. Operatorii aceștia au prea mare libertate – dacă vor, blochează un județ întreg cu contestații. Și tot așa, gândiți-vă, problema e la nivel național", a declarat, pentru PressOne, Romeo Ursu, directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Timiș.

Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) sunt organisme înfiinţate la nivel judeţean pentru a asigura implementarea proiectelor europene de mediu.

Aceste ADI-uri gestionează licitaţiile pentru operatorii unici de salubritate - companiile care adună gunoiul şi care administrează platformele de colectare. Unul dintre motivele pentru care licitaţiile sunt tergiversate este că desemnarea unui asemenea operator ar afecta companiile abonate la contracte publice şi, implicit, "comisioanele" unor politicieni influenţi la nivel local.

Revenind la situaţia din Timiş, ea se regăseşte în forme asemănătoare în judeţele Alba, Arad, Covasna, Giurgiu, Mureș, Olt şi Vaslui: platformele de colectare și stațiile de management al deşeurilor au fost recepționate, însă nu au fost finalizate licitațiile pentru desemnarea operatorilor unici.

În alte două judeţe, Mehedinți şi Iași, se așteaptă norme de aplicare pentru legea achizițiilor publice, recent modificată.

Problema politică a primarilor de comune

Una dintre problemele care se ivesc când SMID-ul ajunge în punctul de a deveni funcțional este semnarea contractelor de preluare a deșeurilor cu comunele deservite de depozitul din zonă.

Unii primari refuză aceste contracte pentru că asta presupune achitarea unui tarif de către fiecare familie. Or, a cere bani în plus de la cetăţeni poate însemna pierderea de voturi.

Așa se face că, sub pretextul costurilor prea mari, primarii din mai multe zone se pregătesc să subvenționeze din bugetul local activitatea de preluare a gunoaielor. Unii chiar amenință că vor părăsi Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară.

O altă problemă este inversarea etapelor: există judeţe unde campaniile de comunicare au fost derulate când construcţia stațiilor de preluare și depozitare era în fază incipientă.

De pildă, clujenii au fost învăţaţi să colecteze selectiv deșeuri în urmă cu câțiva ani. Centrul de management al deșeurilor de la Cluj este, și în acest moment, nefinalizat.

Ministerul Mediului nu deține toate datele

Pentru a afla stadiul în care se află SMID-urile, am sunat în toate cele 32 de județe şi am vorbit atât cu autorități publice, cât și cu jurnalişti şi reprezentanți ai Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (ADI).

Cel mai aiuritor răspuns l-am primit de la Ministerul Mediului.

"Dorim să vă înștiințăm că Direcția Generală Deșeuri, Situri Contaminate și Substanțe Periculoase nu are toate informațiile detaliate legate de Situația investițiilor realizate/de realizat finanțate prin POS Mediu/Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM). Pentru aceste informații trebuie să vă adresaţi Ministerului Fondurilor Europene, Direcției Generale Programe Infrastructură Mare."

De nouă zile a avut nevoie Ministerul Mediului pentru a ne furniza acest răspuns.

Cristian Ghinea: "Ar fi un eșec monstruos al nostru"

Într-un dialog cu PressOne, Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene, explică situația SMID-urilor și prezintă riscurile pe care şi le asumă România dacă această componentă majoră a relaţiei financiare cu UE va fi ratată.

– Cum vedeţi stadiul implementării acestor sisteme de management integrat al deșeurilor? Ce ar fi trebuit să obținem prin această linie de finanțare?

– În Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, avem 102 proiecte pe Apă și Apă uzată, cu o valoare de 3,8 miliarde de euro. Dintre acestea, au fost fazate și au trecut în POIM (care este urmașul POS Mediu) proiecte în valoare de 926 de milioane de euro.

Pe Deșeuri au fost finanțate 32 de proiecte, la nivel de județ, dintre care 14 au fost finalizate și 18 au fost fazate – în valoare de 280 de milioane de euro.

Deci, la Deșeuri e mai prost decât la Apă. Rata de implementare pe Deșeuri a fost de 58%, iar pe Apă – 75,7%.

Astea sunt cifre brute. Dar să intrăm la partea de probleme.

Diferența majoră constă în faptul că, pentru Apă, Consiliul Concurenței a permis ca operarea să fie făcută de operatori de stat, de firme și companii ale primăriilor, ale consiliilor județene sau ale Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară.

Pe Deșeuri trebuie să fie proceduri de licitație: acesta este motivul pentru care încă nu avem operaționalitate completă.

După ce erau gata gropile conforme, urma partea de achiziție; aici au fost întârzieri foarte mari, la zona de achiziții.

După aia, sunt diverse conflicte în ADI-uri: practic, primarii sunt supărați pe prețuri. Logica este similară, la țară este întotdeauna mai scump. Noi am făcut cu UE acest exercițiu de ridicare a ruralului la nivel de oraș și uneori apar probleme politice.

Dar aceste creșteri graduale de preț erau prevăzute în contractele semnate – şi, de altfel, fiecare județ crede că el plătește cel mai mult. E o prostie – prețurile au fost convenite prin indicatori reali.

–Acestea sunt singurele probleme?

– Mai e și problema cu Planul Național de Gestionare a Deșeurilor. Care, să fim clari, dacă nu e gata până la 31 decembrie, riscăm suspendarea fondurilor de mediu, tot POIM-ul.

Acest Plan ar trebui să fie documentul care definitivează politica noastră – deci tot ce-am făcut noi până acum la nivel de localitate trebuie să se regăsească în acest plan, pentru ca România să închidă această problemă.

Evident că este o muncă colosală. După toate evaluările, elaborarea Planului ar dura cel puțin doi ani. Iar contractul a fost semnat la finalul lunii aprilie, cu câteva zile înainte să ajung eu ministru.

Problema este următoarea: cum am ajuns noi să facem asta abia în aprilie? Păi o parte a problemei e că fostul șef al Autorității de Management de la Mediu a insistat să existe un sistem informatic, pentru ca firmele controlate de Sebastian Ghiță să mai facă un șperț de câteva milioane de euro.

Deci, s-a întâmplat ca în multe alte domenii, în care băieții deștepți inventează nevoi artificiale. Pot demonstra acest lucru din corespondența cu Comisia Europeană, care ne-a tot spus: Terminați cu asta, nu aveți nevoie de un sistem informatic pentru Planul Național de Gestionare a Deșeurilor.

Ca să aveți o idee ce înseamnă asta: PNGD-ul în sine este un contract de pînă în 500.000 de euro, iar ei voiau să-i facă un sistem informatic de 5-6 milioane de euro.

Cei de la Comisie le-au spus: Nu. Nu avem nevoie de așa ceva. Și asta a durat un an de zile, până când Comisia a reușit să scoată sistemul informatic de acolo. Apoi s-a făcut achiziția publică – fără sistem informatic.

Achiziția a fost contestată şi, până s-a soluţionat contestația, am ajuns în aprilie 2016. Și așa ne-am trezit în aprilie cu obligația de a face până în decembrie un document care ar trebui întocmit în doi ani și în absența căruia se termină programul.

Despre asta vorbim. Este lipsă de responsabilitate minimală a întregului sistem.

– Totuși, cum putem să ne explicăm că am ajuns în exercițiul bugetar 2014-2020 și niciunul dintre aceste SMID-uri de la nivel județean nu funcționează cum ar fi trebuit?

– Situația este mai puțin dramatică. Pe Apă avem sisteme, iar pe Deșeuri sunt două componente: unele gropi sunt finalizate, dar nu sunt operate. Adică nu putem spune că nu s-a făcut nimic.

A fost o problemă pe partea de achiziții publice, pe care Ponta a luat-o din 2013 și ne-a lăsat un draft. Noi nu știam niciodată ce legislație să aplicăm.

Cât am fost ministru, am fost în unele județe și am tot discutat de la caz la caz. De exemplu, la Bihor au făcut colegii mei documentele de fazare. Le-am spus celor de la județ: veniți la minister și facem împreună documentele de fazare. Vidul de legislație și de responsabilitate este clar.

– Ce înseamnă riscul de infringement și cât ne-ar putea costa?

– Acum să explicăm partea de infringement. Pe de-o parte, UE ne-a dat bani, dar, pe de alta, în 2018 suntem obligaţi să asigurăm apă și colectarea ecologică a deșeurilor în localități. Și intervine infringement-ul. În ritmul în care ne mișcăm, șansele de a-l evita sunt mici.

Ce-am făcut noi anul ăsta? Am lucrat îndeaproape cu Comisia, să vadă că noi dorim, că există interesul de-a vedea aceste sisteme funcționale. Viitorul guvern trebuie să facă evaluarea și să-i lase să lucreze pe profesioniștii de la POIM, care sunt foarte buni.

Să nu vină baronii locali să aibă pretenții speciale. Am avut și eu apeluri de-astea, deci mi-e frică de un guvern politic unde vin baronii locali, care știu ei mai bine cum să facă.

Pentru că sunt proceduri care trebuie respectate, sunt contracte care trebuie finalizate. Altfel, instituțiile europene sunt obligate să ne ceară banii înapoi. Și nu cred că autoritățile județene au zeci de milioane de euro să dea înapoi.

– Totuși, despre ce valori vorbim?

– Există o discuție interesantă, care poate fi rezumată așa: este infringement pe România, în total, sau este infringement pentru fiecare contract în parte? Atenție, tot ce zicem acuma sunt obligații pe care România și le-a luat în faza de aderare.

Deci nu e aşa – "Ah, vine UE și ne obligă". Noi ne-am asumat foarte clar că până pe 31 decembrie 2018 trebuie să ajungem să colectăm apele uzate la toate așezările umane care au peste 10.000 de locuitori. Epurarea apelor uzate, la fel. Deci, dacă nu terminăm PNGD-ul până la 31 decembrie 2016, se poate bloca POIM-ul.

Noi am negociat cu Comisia Europeană ca documentul să fie gata, nu să fie și aprobat prin Hotărâre de Guvern. Că aia mai durează. Noi trebuie să-l arătăm, să vadă că l-am făcut. La Ministerul Fondurilor Europene se lucrează din aprilie la asta: există săptămânal întâlnire cu Ministerul Mediului și consultanții, pentru a putea realiza asta.

Nu mai spun că tocmai cei afectați sunt cei mai lipsiți de date – asta e altă problemă. Cei de la Mediu se poartă de parcă nu e treaba lor să știe de gunoaie, ci a Guvernului.

Cu infringement-ul e așa: o sumă forfetară de 1,8 milioane de euro, la care pot fi date penalități pe zile de întârziere, care pot fi varianții de la 2.000 la 130.000 de euro pe zi. De asta zic, este foarte important modul în care comunicăm cu Comisia Europeană.

Trebuie să ne asigurăm că finalizăm tot ce ne-am angajat și să discutăm mereu cu Comisia, să le arătăm unde suntem, pentru că e o mare diferență să iei o amendă de 2.000 sau de 130.000 de euro pe zi.

În cel mai rău caz, dacă suntem stupizi și bățoși, cum vor unii, o să ne trezim că ne iau înapoi și banii pe ce ne-au plătit. Și nu e chiar ușurel să dai miliarde de euro înapoi.

Ca să vă imaginați: noi avem 218 aglomerări de populație neconforme. Nu au sisteme de colectare a apei uzate care să fie în funcțiune.

Dacă luăm suma asta forfetară de 1,8 milioane de la infringement – pentru că nu e clar dacă se aplică la toată țara sau la fiecare aglomerare – şi o înmulţim cu 218 aglomerări... faceți dumneavoastră calculul!

Asta e în afara amenzii zilnice. Dacă noi continuăm să implementăm bine proiectele și să comunicăm cu Comisia Europeană, scăpăm ieftin, pentru că nici ei n-au interesul să ne dea amenzi.

Dacă o facem stupid, lăsăm baronii locali să-și bage picioarele în proiecte și suntem și puși pe scandal, ne putem trezi că trebuie să dăm vreo 10 miliarde de euro, penalităţi şi returnări de fonduri. Ar fi un eșec monstruos al nostru, ca țară.