Vlad Stoicescu

România

24/09/2015

FOTOREPORTAJ. "Comunitatea noastră va rămâne mică şi după sosirea refugiaţilor"

Vlad Stoicescu

Adaugă-ne la favorite pe Google ca să nu dispărem din feed-ul tăuAdaugă ★

E 24 septembrie. Suntem pe şoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti, în Sala Polivalentă a Complexului Dinamo, unde câteva mii de musulmani s-au strâns pentru a celebra Sărbătoarea Sacrificiului. Nu-i o perioadă tocmai blândă pentru adepţii cultului islamic din România. Sunt obligaţi să se confrunte cu un ton public tot mai acuzator, pe fondul crizei refugiaţilor, dar şi ca urmare a acordului româno-turc prin care în Capitală ar urma să se ridice o mare moschee.

Text: Vlad Stoicescu
Fotografii: Lucian Muntean

La intrarea principală a parcului sportiv e forfotă. Maşinile se înghesuie spre parcare, dirijate de un bărbat solid care abia mai pridideşte din gesticulat. Dinspre gura de metrou aflată în apropiere vin pâlcuri de oameni îmbrăcaţi de sărbătoare – unii în porturi tradiţionale musulmane, alţii în costume slim fit –, dar şi hipsteri de generaţie nouă butonând febril telefoanele.

Sunt mulţi, foarte mulţi copiii ţinuţi de mână de părinţii lor, sub privirile curioase ale jandarmilor dispuşi pe lateralele complexului sportiv.

Pe treptele care duc în incinta Sălii Polivalente, voluntarii întâmpină oaspeţii cu bomboane, caramele, sucuri şi apă. Teoretic, dulciurile ar trebui să fie pentru copii – şi nu-s deloc puţini...

... dar toată lumea ia ceva de pe tăvile întinse ca semn de recunoştinţă. Sărbătoarea Sacrificiului e una a împăcării şi bunăvoinţei. Marchează o întoarcere către cei aflaţi în nevoie, către năpăstuiţii cărora semenii le sunt datori cu un ajutor.

"Faceţi rândurile strânse şi drepte!", se-aude de la tribună vocea lui Demirel Gemaledin. E directorul Centrului Cultural Islamic - instituţia care organizează de câţiva ani ceremonialul religios în sala de la Dinamo.

Gemaledin provine dintr-o familie de tătari stabilită de sute de ani prin părţile Dobrogei. "Sunt cetăţean român, doar că de altă confesiune".

Cei o mie de oameni desculţi care stau în faţa sa se aliniază în aşteptarea rugăciunii. Pe suprafaţa lucioasă a terenului de joc, acoperită acum de fâşii de pânză albă, sunt aproape numai adulţi, adolescenţi şi copii de parte bărbătească.

Majoritatea femeilor sunt în gradene sau dincolo de ele, pe căile de acces ale sălii sportive. De ce stau femeile în tribune? Aşa e tradiţia, ca bărbaţii să fie în primele rânduri.

Nu e un semn de desconsiderare a femeilor, explică unii dintre cei prezenţi, ci un mod de organizare pe care musulmanii îl respectă.

Abia a trecut de 8 şi jumătate dimineaţa, iar din boxele instalate lângă tribună izbucneşte intonaţia solemnă a rugăciunii. Cu mic, cu mare, bărbaţii împlinesc ritualul. O fac mişcându-şi ritmic mâinile...

...sau înclinându-se într-o plecăciune colectivă.

Văzută de sus, coregrafia e perfectă. În dreapta sălii, un tricolor veghează deasupra mulţimii.

Sărbătoarea Sacrificiului e una dintre cele mai importante festivităţi religioase islamice şi comemorează gestul profetului Ibrahim (Avraam, în religia creştină) de a accepta sacrificarea propriului fiu din credinţă şi supunere necondiţionate faţă de Allah.

Simbolic, ceremonia (care durează patru zile) reconfirmă anual devotamentul credincioşilor faţă de Creator. Calendaristic, Sărbătoarea Sacrificiului are loc la finalul pelerinajului la locurile sfinte ale Islamului din Arabia Saudită.

Pe scaunele albe din plastic ale sălii, femeile se ascund între tuşele voalurilor. Tradiţia n-a îmblânzit epoca telefoanelor inteligente, aşa că declanşatoarele mobilelor de ultimă generaţie sunt puse la încercare.

Arif Al-Iryani (în stânga) poartă un splendid costum tradiţional yemenit. E farmacist,stabilit în România de 28 de ani, încă din perioada studiilor superioare. Are 5 copii şi spune despre ei că "se consideră mai mult români". Prenumele său, Arif, poate fi tradus prin "cel care cunoaşte".
Comunitatea yemenită din România e foarte mică, compusă în majoritate din oameni care au venit la studii şi n-au mai plecat. Arif spune că niciodată, nici măcar în ultimele luni, n-a simţit aversiune din partea românilor creştini. "Românii sunt un popor care nu discriminează. Eu am o vorbă – degetele de la o mână sunt diferite. Şi creştinii, şi musulmanii au extremiştii lor."

În discuţia purtată cu reporterul PressOne după încheierea rugăciunii, Demirel Gemaledin a fost de altă părere. "Simt că islamofobia e în creştere, iar cel mai tare sunt afectate femeile musulmane, care poartă văl. În ultima vreme, ele sunt tot mai des, pe stradă, ţinta privirilor", spune Gemaledin. Şi mai spune ceva directorul Centrului Cultural Islamic: "Comunitatea musulmană din România e o comunitate mică şi va rămâne o comunitate mică şi după sosirea refugiaţilor."
De ce? "Fenomenul acesta nu e nou pentru noi. În ultimii ani au tot venit refugiaţi - sigur, nu în număr aşa mare - şi-am încercat să le oferim sprijin. Dar majoritatea persoanelor din Orientul Mijlociu care au venit în România fugind de războaie sau persecuţii au făcut-o în ideea că vor pleca în Occident. 90% nici nu mai sunt aici. Nici aceşti refugiaţi nu cred că se vor stabili de fapt în România."

Primii stropi de ploaie s-au abătut deja asupra Capitalei în această dimineaţă de toamnă, dar comercianţii nu sunt descurajaţi, iar credincioşii musulmani, cu-atât mai puţin.

Sărbătoarea Sacrificiului e o ceremonie a speranţei - iar, între altele, speranţa unui profit cât de mic e comună tuturor oamenilor, indiferent de confesiune.

Punct final pentru ceremonialul musulman din inima Capitalei, iar siluetele vaporoase se strecoară prin mulţimea participanţilor.

În urmă rămân câţiva dintre cei 40 de voluntari care au dat o mână de ajutor ca evenimentul să se desfăşoare în condiţii bune. După estimările reporterului PressOne, au participat aproximativ 2500 de persoane.

Share this