Exigență

Mihnea Măruță

Redactor

Problema fotbalului românesc e aceeași cu a întregii noastre societăți: așteptările alegătorilor (în acest caz, ale suporterilor) sunt superioare nivelului aleșilor.

Suntem dezamăgiți de atitudinea celor care ne reprezintă, nu de capacitățile lor. De aceea ne-am simțit mai bine la înfrângerea cu Franța decât acum, după egalul cu Elveția: pentru că, la limită, o moarte bună, vorba samuraiului, e preferabilă unei vieți temătoare.

Pentru că reprezentarea ține de onoare și pentru că sacrificiul unui singur om poate însufleți o comunitate, în timp ce compromisul o demobilizează.

Să spunem numele lucrurilor.

În actuala națională nu există nici o personalitate, nimeni pe care să-l urmărim constant sau pe care să-l respectăm necondiționat pentru vibrația rară sau pentru estetica jocului său. Știm și că Iordănescu e o soluție de avarie, că el a avut șansa de a fi selecționer pentru Hagi & co și că mitul acelei echipe este palida justificare a reinstalării sale în funcție la aproape 65 de ani.

Când suntem sinceri cu noi – iar microbistul român, dacă a și băut două beri, formulează cu precizie multe adevăruri care nu-i convin -, când facem comparațiile potrivite, vedem cu ușurință că, deși continuăm să creștem tineri promițători, ei se pierd odată intrați în sistemul profesionist, fiindcă nu sunt învățați din copilărie să se raporteze corect la bani, fiindcă familia, entuziasmată, nu-i mai trage de mânecă, antrenorii îi iartă dacă-și beau nopțile, președinții de club îi tratează ca pe mărfuri, iar impresarii îi folosesc și-i trimit în fundături.

Când suntem sinceri cu noi – și acest fenomen se petrece, firesc, după o rușine precum meciul cu Elveția, în timpul căruia trăiam senzația acută că România e cea mai jalnică echipă de la acest turneu -, când ne oprim în a mai duce ulciorul la apa amăgirii, atunci realizăm că performanța internațională, indiferent în ce domeniu, rezultă, eliminând excepțiile geniale, dintr-o strategie (cel puțin) pe termen mediu, din organizare adecvată propriilor venituri, din exigență cu orice preț, cu toată răbdarea și nervii din lume, fără pardon, exigență-exigență-exigență, și, ca o urmare naturală, din alegerea acelor lideri care să poarte cu ei, încăpățânați, visul acelei zile când toți cei din jur nu se vor mai întreba cum să cârpească realitatea, ci cum ar mai putea să-și forțeze propriile limite.

Pentru că nu e lider, oricâte stele ar avea pe umăr, un general care nici măcar nu vorbește corect limba natală. A conduce înseamnă a fi credibil, a te face înțeles, dar a fixa, mereu și mereu, standarde greu de atins. Degeaba se agită strategul în fața hărții cu trupele desfășurate dacă singurul lui obiectiv e să mențină frontul pe același aliniament.

Să rezistăm e definiția lipsei de alternative. Să muncim ar trebui să fie doar continuarea unei idei. Să fim o echipă nu e decât eufemismul capului absent.

Să aruncăm mingile în față, să ne bucurăm că am scos un aut sau, și mai grozav, un corner, să ne bazăm pe probabilitatea de 50% ca, într-o situație confuză, mingea să ajungă la unul de-ai noștri, acestea sunt tot atâtea dovezi pentru înlocuirea spiritului cu mușchii și a planului cu incertitudinea.

De aceea au clacat românii: pentru că au alergat cu toate organele.

„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România

Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei de ce nu ar avea dreptate? 

Cum poți salva democrația în epoca TikTok și a gratificării instantanee

Pe scurt, te identifici cu un anume partid în funcție de cât de mult se potrivește cu propriile tale interese. Numai că în realitate, lucrul ăsta se întâmplă din ce în ce mai rar, sau cel puțin asta este percepția publică, în special într-o epocă în care ne-am obișnuit cu gratificarea instantanee - adică să primim foarte rapid un răspuns pe măsura așteptărilor noastre.

Pentru că și-au folosit toate organele în scop fizic. Pentru că a te apăra, a rezista și a munci fără orizont, fără conștiință de sine, epuizează și trupul, dar și mintea.

A învinge e seninătate.

Te așezi pe tine în lumină, înainte să începi. N-ai nici un motiv să pleci de acolo, n-ai de ce să te iei după sirene. Nu imporți întuneric. Exporți lumină: îndrăzniți-mă.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€