"Europa era deschisă pe toate canalele, așa că Rusia și-a organizat propaganda fără nici o rezistență"

Tot ceea ce știm despre Rusia este mediat de presa internațională, în special de cea occidentală, care fie se inflamează din pricina declarațiilor belicoase ale Kremlinului, fie constată cu satisfacție derapajele democratice ale lui Vladimir Putin.

Dar cum arată Rusia „la firul ierbii”, care sunt problemele cetățenilor de rând sau cât de extinsă e susținerea pentru Putin − acestea sunt teme pe care nu le prea aflăm de la „surse credibile din interior”, adică de la ruși care încearcă să își mențină libertatea de gândire.

Din acest motiv, am profitat de venirea în România a lui Oleg Kozlovsky, activist rus pentru drepturile omului, director al unei școli de leadership și laureat al Premiului Rațiu pentru Democrație (2010).

În campania electorală din 2013, el a lucrat pentru Aleksei Navalnîi, pe atunci candidat la Primăria Moscovei. Acum conduce un site al opoziției, unde îl sprijină în continuare pe Navalnîi − care, cel puțin teoretic, va fi contracandidatul lui Vladimir Putin la prezidențialele de anul viitor.

Kozlovsky spune despre sine că stă în linia a doua a politicii rusești.  Dialogul cu el îl arată însă ca pe un fin analist al tehnicilor de manipulare folosite de puterea de la Kremlin.

*

– De la resuscitarea ultranaționaliștilor până la inflația de fake news și tensiunile din Uniunea Europeană, toate sunt puse pe seama intelligence-ului rusesc. Cât potențial de adevăr este în acest scenariu?

– Cred că mult din ceea ce se întâmplă în Vest seamănă foarte mult cu ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în Rusia. Văd multe asemănări și văd influența directă a Kremlinului în Vest, în special în susținerea unor partide anti-mainstream sau a unor candidați care par să rupă continuitatea politică.

Pentru Putin și anturajul lui, din care mulți sunt foști ofițeri KGB, acesta e un modus operandi. Ei cunosc aceste tehnici, pe care le foloseau în perioada Războiului Rece, și acum revin cu bucurie asupra acelorași strategii, de a diviza dușmanii − și, cu siguranță, Vestul este dușmanul −, de a le perturba sistemul politic, sistemul de comunicare și cel de luare a deciziilor.

Din fericire, nu recurg la mijloace militare, ci folosesc ceea ce se numește război hibrid. În argoul de spionaj, se numesc „metode speciale” sau „operațiuni speciale”.

Așadar, cred că scenariul este valabil și cred că asta se întâmplă. Sunt destul de sigur că există și multe motive interne pentru care aceste mișcări anti-liberale au crescut în democrațiile vestice, care s-au confruntat din când în când cu crize politice.

Unele au reușit să abordeze aceste crize, altele mai puțin, deci sunt și motive legitime pentru care aceste mișcări există. Doar că ele au fost umflate în mod artificial de Kremlin, prin resursele sale.

– De ce sunt democrațiile occidentale atât de puțin pregătite să înfrunte un asemenea atac, bazat pe vechi metode ale KGB?

– Într-un fel e surprinzător. Pe de altă parte, Vestul devenise mult prea sigur de sine după sfârșitul Războiului Rece. Erau prea siguri că pentru ei nu mai există niciun fel de amenințare sistemică serioasă.

Când aceasta a apărut din nou, au fost nepregătiți, nu știau la ce să se aștepte. Cei mai mulți dintre liderii lumii, în special liderii americani, l-au citit greșit pe Putin.

Fiecare președinte care a venit la putere în SUA în ultimele două decenii a sperat că el, spre deosebire de predecesorul său, va găsi un teren comun și un limbaj comun cu Putin. Au tot încercat și de fiecare dată au eșuat.

Bush Jr. are acea declarație celebră că ar fi văzut suflet în ochii lui Putin. Și în cazul lui a existat o scurtă lună de miere cu Rusia, care s-a terminat în 2003, cu arestarea lui Mihail Hodorkovski, apoi Putin a intervenit în Ucraina și în politica ei internă.

Apoi a venit Obama.

El a resetat politica externă, dar totul s-a repetat. Din nou au fost înființate comisii bilaterale, s-au făcut promisiuni, s-a vorbit despre o nouă eră a relațiilor. Și, din nou, totul s-a destrămat.

Vestul nu a înțeles că, pentru Putin, politica internațională e un joc. Dacă el crede că trebuie să câștige ceva, o să ia acel ceva de la cei pe care îi numește, în mod ironic, partenerii lui din Vest.

– Putin ia pur și simplu?

– El caută în permanență oportunități să smulgă câte ceva, să aducă și mai multă divizare printre dușmanii lui. Nu are nicio strategie pe termen lung. E doar foarte bun la a profita de un anumit moment, atunci când lovește sau când organizează o nouă „măsură specială”.

Cea de-a doua vulnerabilitate a Vestului este o moștenire a democrației. Democrațiile arată mereu ca fiind fragile. Trec aproape mereu prin crize. În democrațiile liberale, unde este permis să critici în mod liber, se creează imaginea că guvernele sunt ineficiente, incoerente, neprofesioniste.

Or, în regimurile autoritare, unde presa este controlată în întregime și orice critică este expulzată, oamenii cred că guvernul își face treaba. Când compari aceste două impresii, desigur că o guvernare autoritaristă lasă o primă impresie mai bună.

Dar acest gen de guvern se adaptează extrem de prost la schimbare și nu poate să transfere puterea de la o persoană la alta. Aceasta e problema cu care se confruntă Rusia: dacă Putin moare sau decide să renunțe, nu există nicio modalitate pentru a-i determina un succesor.

Fiindcă, la noi, nimeni nu crede în alegeri. De asta Europa nu a fost pregătită; Europa era deschisă pe toate canalele de comunicare, așa că Rusia a intrat și a putut să își organizeze campaniile de propagandă fără să întâmpine nicio rezistență.

Dar poate nici n-a fost un lucru atât de rău, de fapt. Poate e o lecție pe care societățile vestice o pot învăța. Lecția este: nu credeți în populism, nu îi credeți pe cei care încearcă să vă manipuleze. Eu, în general, sunt optimist. Cred că democrațiile europene și cele vestice, în general, se pot adapta.

– Regimurile autocratice, ultranaționaliste, sunt adeseori și corupte. Există o legătură între aceste două chestiuni?

– Nu cred că există o legătură directă între naționalism și corupție. Ceea ce vedem în cazul Putin este că el susține diferite grupuri anti-mainstream, la care caută două lucruri.

Primul lucru este ca aceste grupuri să fie împotriva establishment-ului. Pentru el nu contează dacă sunt radicali de stânga sau radicali de dreapta.

Vorbeam cu cineva din România care îmi descria un grup de comuniști care sunt fani ai lui Putin, cu toate că el e considerat un politician din dreapta spectrului ideologic. Și radicalii de stânga din Germania îl apreciază pe Putin și cred că e aliatul lor.

A doua chestiune: Putin îi caută pe cei suficient de corupți pentru a fi folosiți. Dacă ești un naționalist sincer, care crede în etnicitatea lui și vrea să o popularizeze, fără să facă alianțe cu lideri străini, Putin nu va găsi niciun interes în a te folosi.

Dar dacă există cineva capabil de orice gen de retorică, cineva dispus să folosească orice metode, orice surse de finanțare și orice aliat pentru a-și atinge scopul, și dacă acel cineva mai este și suficient de corupt pentru a fi șantajat, atunci el devine un teren fertil pentru intervenția lui Putin.

– Presa e în declin peste tot în lume. Oamenii preferă să se informeze din surse de pe rețelele de socializare, nu mai creditează faptele, ci mai curând propriile sentimente în raport cu aceste fapte. Care e situația în țara dumneavoastră?

– Putin și-a început domnia prin preluarea integrală a tuturor canalelor TV. În 2000, la trei zile după ce a depus jurământul de președinte, Poliția a intrat într-unul din cele mai populare posturi de televiziune de la acea vreme.

De atunci, controlează orice post național, regional sau care acoperă cât de puțin zona de știri. Iar televiziunea în Rusia e… Paramount!

Mai mult de 80% dintre ruși își iau știrile de la televizor și au încredere în televiziuni. În rarele cazuri când invită lideri ai opoziției, aceste canale pur și simplu scot la montaj orice poate fi considerat periculos.

Într-un caz, editorii au tăiat dintr-o emisiune persoana unui politician al opoziției, dar au uitat să șteargă și picioarele din cadru. Era destul de înspăimântător să vezi câțiva oameni adunați în platou, un gol între doi dintre ei și niște picioare neatașate niciunui corp.

Știrile false, fake news, sunt folosite la noi de 15 ani. Există știri inventate, fără nicio bază reală. Sau se folosește o mică proporție de adevăr, care e acoperită de minciuni.

– E o rețetă…

– Da, și din nefericire funcționează, mai ales dacă ai monopol asupra informației. Oamenii care au acces la internet, la site-uri independente, nu sunt atât de ușor de manipulat.

În ultimii ani, internetul a câștigat o audiență mai mare, iar opoziția și mass-media independente au fost tot mai active în această zonă.

Spre exemplu, în martie, Aleksei Navalnîi, liderul opoziției, a publicat pe YouTube un film în care el investigase imperiul secret controlat de prim-ministrul Dmitri Medvedev, care cuprinde inclusiv proprietăți uriașe în Toscana.

Acest film nu s-a difuzat pe niciun canal de știri din țară. Dar tot a avut peste 20 de milioane de vizualizări, mai mult decât audiența oricărei televiziuni de propagandă.

Există, deci, o cale să diseminezi informația, chiar dacă presa este controlată. Mai există și câteva ziare, câteva stații radio care au un anumit tip de independență editorială, dar, de obicei, acoperirea lor este limitată, iar audiența lor e mică.

Noi credem că ele sunt tolerate, pentru a crea impresia că încă există libertate de expresie. Dar multe au fost închise, cum e cazul unui site foarte popular, lenta.ru, care a fost preluat imediat după ce publicase niște articole despre revoluția din Ucraina din 2014. Ziariștii acestui portal au fost forțați să plece, iar acum site-ul e unul de propagandă.

– Sunteți activ politic acum?

– Eu sunt implicat mai mult în linia a doua a politicii. Organizez training-uri pentru activiști politici și civili, care lucrează pentru drepturile omului sau pentru caritate. Dar mă implic și în campania electorală, în proteste legate de mișcarea Solidarnost, dar și de Aleksei Navalnîi.

La Solidarnost am fost în board-ul federal, acum sunt activist onorific. Când Navalnîi a candidat pentru Primăria Moscovei, am făcut parte din echipa lui de campanie, apoi am condus un proiect online de susținere a lui Navalnîi. Acum nu sunt implicat direct, dar sunt blogger pentru opoziție.

– Are opoziția vreo șansă la alegerile de anul viitor?

– Să vă explic climatul prezidențialelor: vor avea loc în martie 2018 și legea e foarte restrictivă. Doar partidele politice care au reprezentanți în Duma de Stat pot propune candidați direct. Asta îi include pe cei de la Rusia Unită, pe comuniști, Rusia Dreaptă și Partidul Liberal-Democrat, cu toții aflați sub controlul administrației prezidențiale. Probabil că vom avea acești patru candidați.

Ceilalți trebuie să adune semnături pentru candidatură. În Rusia, dacă ești un candidat independent, trebuie să aduni 300.000 de semnături. Dacă ești susținut de un partid politic înregistrat, atunci ai nevoie de 100.000 semnături. Și există un singur partid înregistrat care nu e partid parlamentar.

Problema e că reglementările sunt atât de stricte, încât, tehnic, este imposibil să treci testul birocratic al semnăturilor. Spre exemplu, fiind semnături pe hârtie, fizice, dacă semnătura persoanei acoperă două rânduri, numele e invalidat. Sau dacă, în loc să scrii gorod, care înseamnă oraș, pui doar litera g, cum e uzanța, numele și semnătura sunt invalidate.

Chiar baza de date guvernamentală, pe baza căreia se verifică semnăturile, conține erori. Și în toate aceste cazuri, e vina petentului. Au fost cazuri, la alegerile regionale, când baza de date era greșită, iar în dreptul unei femei era un patronim bărbătesc. Așa că au invalidat semnătura.

Când li s-a spus autorităților − Priviți, aceasta e o femeie, nu poate avea un patronim bărbătesc, răspunsul a fost − Noi nu știm, dacă asta scrie în baza de date, nu ne interesează altceva.

În total, este permis un procent de 5% semnături invalidate pe liste. În realitate, e aproape imposibil să treci acest test fără o minimă bunăvoință din partea autorităților. Pot să închidă ochii la anumite mici nereguli sau pot să caute nod în papură.

Au fost cazuri când candidați de care Kremlinul avea nevoie din motive tactice reușeau să strângă mai multe semnături decât numărul de voturi pe care îl primeau ulterior la urne. Acesta e doar unul dintre obstacole.

Marea întrebare este dacă lui Navalnîi, care e liderul de facto al opoziției, i se va permite să candideze sau chiar să adune semnăturile necesare. Există o lege care împiedică persoanele cu condamnări să candideze.

Lui Navalnîi i s-a organizat o condamnare penală, care a fost contestată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar pe urmă l-au condamnat a doua oară pentru același lucru, în urmă cu câteva luni.

Întrebarea e dacă guvernul va fi forțat să renunțe la această reglementare și să îl înregistreze drept candidat. Va fi extrem de greu. Să nu ne îmbătăm cu apă rece: ultimul lucru pe care îl dorește regimul Putin este să accepte cereri ale opoziției. El nu vrea decât să arate forță, să arate că nu e impresionat de activiști ori de protestatari.

Navalnîi se bate acum pentru dreptul de a se înregistra în campania electorală și se află sub o presiune foarte mare. Chiar și dacă i se va permite asta, va fi o luptă uriașă pentru a-l înfrânge pe Putin.

Eu nu i-aș supraestima șansele. Cred că sunt destul de subțiri, dar, pe de altă parte, e cea mai bună șansă pe care o avem în ultimii 6 ani. Și nu sunt sigur că vom mai avea o șansă la fel de mare la următoarele prezidențiale.

Cei care vor să înțeleagă ce se petrece în Rusia trebuie să urmărească această campanie, să urmărească mișcările lui Navalnîi și să spere că Putin va fi forțat să accepte, în sfârșit, un candidat adevărat al opoziției.

Cine e Aleksei Navalnîi

Luni, 12 iunie 2017, Aleksei Navalnîi a fost arestat la intrarea în blocul în care locuiește, cu puțin timp înainte de un protest anticorupție programat în mai multe orașe din Rusia, la care aveau să participe câteva mii de oameni.

Navalnîi a schimbat în ultimul moment locul unde urma să se desfășoare protestul din Moscova, într-o piață în care autoritățile făceau pregătiri pentru ziua Rusiei.

Avocat de profesie, Navalnîi este considerat principalul oponent al lui Vladimir Putin. El este implicat într-o campanie majoră care urmărește să arate corupția din anturajul prezidențial.

În martie 2017, peste 60.000 de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva premierului Dmitri Medvedev, după ce Navalnîi a dat publicității un documentar despre averea acestuia, pe care o estimează la un miliard de euro.

Începând din 2012, Navalnîi a fost arestat în repetate rânduri. În aprilie 2017, a fost atacat cu o substanță pulverizată dintr-un spray. La data respectivă, a susținut că și-a pierdut 80% din acuitatea vizuală a ochiului drept. Atacul a fost pus pe seama Kremlinului.

*

– În cărțile Svetlanei Alexievici, rușii de diverse vârste răspund cam așa, când sunt intervievați: cel puţin pe vremea lui Stalin sufeream pentru un scop măreț, acela de clădi o țară colosală. Dumneavoastră cum explicați atașamentul rușilor pentru regimurile dictatoriale?

– Există discuția asta despre excepționalismul rusesc și un sentiment puternic despre ce ar trebui să fie misiunea rusească în lume.

Multor ruși le place să creadă că suntem temuți și că există un atac indirect din partea străinilor, fiindcă astfel le crește aprecierea față de ei înșiși și față de Rusia. Asta înseamnă că suntem suficient de importanți și de aceea rezistența celorlalți față de noi este atât de mare.

Pe de altă parte, rușii, ca oricare alți oameni de pe planeta asta, vor lucruri foarte simple: vor stabilitate și respect, să primească servicii guvernamentale de calitate bună, vor educație de calitate pentru copiii lor, un sistem de sănătate competitiv. Nu sunt diferiți de alții.

Poate că își imaginează rolul Rusiei ca fiind excepțional, dar, la sfârșitul zilei, împărtășesc aceleași valori cu toți oamenii. Rușii se consideră − chiar dacă nu prea admit asta − parte a civilizației europene.

Mereu am fost la marginea Europei, ne-am confruntat cu tot soiul de amenințări dinspre Est, începând din Evul Mediu, dar tot ne identificăm cu Europa. Nu văd niciun motiv pentru care rușii nu și-ar dori un guvern responsabil, libertate și respectarea drepturilor omului, lucruri de care se bucură europenii.

Dacă vă uitați la ce scandează rușii când ies în număr mare la proteste, nu diferă de revendicările altor popoare. Respect, onestitate din partea politicienilor, lupta împotriva corupției.

– Cât este de populară perspectiva eurasianistă a lui Aleksandr Dughin?

– Dughin este relativ influent la Kremlin, e în anturajul elitei politice aflate la putere. Dar, pentru majoritatea rușilor, e un personaj marginal.

Cei mai mulți dintre noi nu ne vedem ca fiind o civilizație eurasiatică. De fapt, mai mult ne temem de China decât de SUA sau de Europa.

Dughin are aceste idei intelectualiste, aceste vise, dar nu e ceva la care rușii se gândesc când se duc să se culce. El a primit acces la televiziunea federală și la anumite încăperi din Kremlin abia prin 2014, când cu invazia din Ucraina, dar nu e luat prea în serios. El încearcă să creeze o fundație teoretică pentru deciziile pragmatice ale regimului.

– În țările baltice și aici, în Balcani, ne uităm cu frică înspre Rusia. Dacă nu cu frică, atunci cu îngrijorare. Care ar fi cel mai mai rău scenariu în ceea ce privește activitatea Rusiei în zonele de proximitate?

– Cel mai rău ar fi dezintegrarea sau orice fel de disfuncționalitate a NATO. Sunt convins că Putin nu e pregătit să riște un război direct cu NATO. Înțelege cu claritate că Rusia nu are cum să câștige un astfel de război.

Dar, ca un oportunist și un talentat tactician, va aștepta ocazia pentru a lovi în mod eficient. Spre exemplu, dacă vedem că SUA se retrage efectiv din securizarea Uniunii Europene, dacă Europa se divide pe dinăuntru și nu poate adopta o politică externă coerentă, dacă se lasă distrasă de alte provocări − refugiați, Siria, Brexit −, Rusia nu va ezita să își sporească influența în țările baltice.

– Vă gândiți la o invazie?

– Nu cred că va începe cu o invazie. Dar să ne amintim situația din 1940, când, după Pactul Ribentropp-Molotov, Stalin a avut mână liberă în țările baltice, iar ceea ce a făcut a fost să le șantajeze.

Sigur, acum situația este diferită, UE este încă acolo și, chiar dacă lumea e demoralizată și slabă, Putin nu va intra cu tancurile peste graniță. Ceea ce va face însă va fi ca oamenii din aceste țări, inclusiv reprezentanții partidelor radicale, să fie „ajutați” să perturbe sistemul din interior, să destabilizeze țara și poate chiar să obțină puterea.

Iar apoi, într-un fel sau altul, se pot retrage din NATO, vor ruga Rusia să le acorde cooperare militară sau alte măsuri drastice. Acum sună cam nebunesc, însă și ipoteza anexării Crimeei părea nebunească în 2013.

Dacă Putin consideră că situația este coaptă, va folosi toate resursele pe care le are la dispoziție și e foarte bun în a găsi mijloace creative. Până la urmă, e un fost ofițer KGB.

– Și scenariul pozitiv?

– Asta ar implica o solidaritate și o coerență din partea frontului vestic, precum și conștientizarea avantajelor UE, mai mult decât ale celor pe termen scurt oferite de o alianță cu Rusia sau de retragerea din arhitectura europeană.

Din partea Rusiei ar însemna o înlocuire a regimului cu unul mai responsabil față de cetățenii săi, mai predictibil și mai mai adecvat, atât în termeni de politică internă, cât și internațională.

Orice astfel de regim ar trebui să găsească o cale de dialog cu Vestul și să înceapă de la zero, încercând să uite tarele trecutului, chiar dacă asta ar fi extrem de greu. Apoi, dacă aceste condiții s-ar întruni, am avea nu doar pace în Europa, dar și un sentiment de securitate și cooperare.

– Ați fost arestat și închis de mai multe ori pentru convingerile dumneavoastră. Cum v-a schimbat acest lucru concepția despre libertate?

– Am fost închis pe perioade scurte. Am fost suficient de norocos să nu petrec ani în închisori, cum au pățit alții. Eu am stat doar săptămâni, alteori doar zile.

Mi se pare ironic că, în diferite părți ale lumii, oameni care cer libertate, care se bat pentru libertate, sunt pedepsiți cu închisoarea atât de des, luându-li-se tocmai libertatea.

În general, ceea ce am văzut, în urma discuțiilor pe care le-am purtat cu Poliția sau cu alți reprezentanți ai sistemului de siguranță, este că ei au aceleași nemulțumiri și sunt la fel de nefericiți de ceea ce se întâmplă în Rusia precum cetățenii obișnuiți. Iar uneori, chiar sunt mai radicali decât noi.

La un moment dat, în timp ce eram dus la închisoare cu mașina, ofițerul de Poliție care era la volan mi-a spus: Voi faceți numai prostii cu demonstrațiile voastre, cu steagurile voastre. E atât de prostesc, nu se va schimba nimic. Ce ar trebui să faceți ar fi să luați o bombă și să-l aruncați în aer pe nenorocit!

Eu stăteam pe banchetă și mă gândeam: Ești polițist, ce tot vorbești?! Iar el a continuat: Noi știm cum se rezolvă o problemă, nu voi, niște activiști tineri și proști.

Deci, nici ei n-au vreo simpatie față de guvern, despre care știu că fură. N-au niciun respect față de sistem, dar nu cred nici că, ținându-i piept, îi va ajuta cu ceva. Pragmatic, își țin gândurile pentru ei.

– Credeți că Putin știe care e adevăratul puls al țării? Că există această nemulțumire latentă?

– Putin și cei din jurul lui sunt extrem de detașați de viața reală pe care o duc cetățenii. E o diferență atât de mare în stilul de viață, în veniturile care le parvin, în felul în care se raportează la informațiile din jur.

Putin e o persoană care n-a văzut bani, n-a folosit bani cash de cel puțin 17 ani. El nu știe cum e să circuli cu transportul în comun.

Tot ce știe e de la televizor, dar, cum acolo se vede doar ceea ce vrea guvernul să se vadă, se prostește singur, cade în propria lui capcană. Îți dai seama din declarațiile celor de la putere că ei nu știu în ce fel de țară trăiesc.

Acum câteva luni, primul ministru Medvedev a fost abordat de un pensionar din Crimeea: − Ne-ai promis că o să ne mărești pensiile când am votat pentru unirea cu Rusia, dar viața a devenit mai grea și niciun ban! − Da, a spus Medvedev, dar nu avem bani, rezistați!

El e o persoană despre acum știm că deține un imperiu în străinătate, iahturi, vile, palate, terenuri, totul în valoare de peste un miliard de euro.

Recentul plan al guvernului de a demola 4500 de blocuri vechi din Moscova și de a-i muta pe rezidenți în alte părți ale orașului violează dreptul la proprietate.

Acestor oameni nu li s-a dat nici măcar dreptul de a da în judecată autoritățile, dacă nu vor să fie relocați. Proprietatea le va fi luată, indiferent de ceea ce își doresc ei. Guvernul investește enorm în acest proiect. Ei spun − O să mutăm oamenii din aceste case ponosite în unele moderne.

Între timp, în restul țării sunt zeci de milioane de oameni care nu au apă curentă, care nu au toaletă în casă, care, chiar și în orașe, trăiesc în case de lemn care se dezmembrează.

În Novosibirsk, de pildă, sunt 18.000 de case improprii traiului, iar acești oameni mi-au spus: Când am văzut ce fel de locuințe se demolează la Moscova cu bani din bugetul federal, noi am avea nevoie ca acele case să fie construite aici, la noi, fiindcă trăim în condiții mult mai proaste.

Sunt diferențe, deci, între cum se trăiește la Moscova și cum se trăiește în alte părți ale țării, iar guvernul cheltuie enorm pentru proiecte fără sens. Un alt exemplu sunt Jocurile Olimpice, care au fost cele mai scumpe din istorie, într-o țară unde 13% din populație trăiește sub limita sărăciei.

– Regimul construiește doar brandul, nu și țara…

– După părerea mea, e o atitudine moștenită din perioada sovietică. Și atunci erau mai interesați de mit decât de a îmbunătăți viețile oamenilor.

Corupția este coloana vertebrală a regimului Putin și se poate fura mult mai mult din astfel de proiecte megalomanice: un contract merge la un prieten, altul la un asociat. E la fel ca în România, doar că voi nu aveți același aflux de petrodolari ca noi.