Eleganța ariciului

Dacă vi se face dor de o poveste bună despre frumusețe, luați să citiți Eleganța ariciului (Nemira, ediția a III-a, traducere de Ion Doru Brana), un roman de Muriel Barbery, publicat în Franța în 2006. Excelent primit de către public și de către critici deopotrivă, romanul are în centru două vieți clandestine.

Aparent, totul se petrece la vedere: într-un imobil locuit de familii foarte bogate, o portăreasă trecută de 50 de ani citește Tolstoi și fenomenologie, iar la etajul cinci o fetiță de 12 ani a început să scrie o serie de „cugetări profunde”. Clandestinitatea lor e interioară: portăreasa Renée Michel și-a construit un adevărat proiect de viață din a face pe proasta. Ascunde cu grijă orice privire care i-ar trăda inteligența, răspunde cu mormăieli sau în replici agramate, lasă televizorul mereu pornit pe fundalul scenei sale secrete, de lectură.

Convinsă de „zădărnicia tuturor apetiturilor artificiale care abat de la aspirația primordială la virtuțile lucrurilor simple și sublime”, portăreasa a pus la punct testul perfect al înțelegerii – testul corcodușei: „Testul corcodușei se efectuează în bucătăria mea. Pe tăblia din melacart a mesei, depun fructul și cartea și, începându-l pe primul, mă lansez și în cealaltă. Dacă ele rezistă reciproc la asalturile lor puternice, dacă fructul nu reușește să mă facă să pun la îndoială textul și dacă textul nu poate să strice gustul fructului, știu că mă aflu în prezența unei întreprinderi de importanță majoră și, trebuie spus, de excepție”.

Fără să știe, portăreasa cititoare aplică aproape aceleași tactici de disimulare pe care le folosește fiica familiei Josse, fetița care își deghizează inteligența și își aranjează sinuciderea, programată pe 16 iunie, după incendierea apartamentului familial.

Ceilalți, cu câteva notabile excepții, se cred deținătorii de drept ai culturii, inteligenței, gramaticii, cunoașterii în general. Pentru că le confiscă și le formatează în scheme rigide, ei sunt cei care mobilizează prefăcătoria portăresei și dezgustul copilei. Ei sunt dușmanii de care, folosind tertipuri ingenioase, cele două se ascund pentru a trăi cum doresc.

Prin urmare, punerea în scenă a prostiei sau a naivității devin, pentru cele două, forme obligatorii de supraviețuire: „Așa-s și eu, biată portăreasă resemnată cu absența fastului – dar anomalie a unui sistem ce se dovedește grotesc și de care îmi bat joc domol, în fiecare zi, într-un for interior în care nimeni nu pătrunde”.

Și portăreasa, și copila sunt interesate de eliberarea unei forme de bucurie greu de deblocat din mecanismele vieții. Unde am putea ajunge dacă ne-am deroba de dorința de a intimida și de a seduce? După părerea celor două, la adevărata iubire, frumusețe, oferite doar de Artă – termen scris mereu cu majuscule în meditațiile lor.

Moartea locatarului de la etajul patru, un redutabil critic, aduce în imobil un personaj nou, japonezul Kakuro Ozu, singurul care nu se lasă înșelat de aparențe în niciun sens. El va deveni veriga de legătură între cele două ilegaliste ale cunoașterii, dar va și deturna căutările lor către frumusețe, precizându-le sensul.

Întrebarea lui despre doamna Michel funcționează ca un filtru de adevăr și o face pe fetiță să vadă. „Doamna Michel are eleganța ariciului: pe dinafară e plină de țepi, o adevărată fortăreață, dar am senzația că pe dinăuntru este la fel de rafinată ca și aricii, care sunt niște făpturi în chip înșelător indolente, cumplit de singuratice și teribil de elegante. Bun, acestea fiind zise, mărturisesc, nu sunt extralucidă. Dacă nu s-ar fi întâmplat ceva, aș fi văzut și eu același lucru ca toată lumea, o portăreasă în cea mai mare parte a timpului prost dispusă.”

Eleganța ariciului se răsfrânge și asupra textului, nu doar asupra înțelegerii portăresei. Când apare, chiar și moartea vine cu eleganță și este răscumpărată de o intensificare a clipei. O lectură minunată pentru amiezele de vară în care nu se întâmplă nimic și în care tot ce e important se mută înăuntru.

Ce dezastru (mai) alegem la președinția României?

Unul dintre planurile principale ale oricărui partid care vrea să reformeze cu adevărat România e să pornească de la reformarea propriilor structuri, astfel încât să atragă exact acești tineri, dar și să-i ajute să fie cu adevărat pregătiți pentru guvernare. Este vital, de altfel.

Cum se văd din satelit cartierele-dormitor care au răsărit lângă cele mai scumpe orașe din România, Cluj și Brașov

Brașov și Cluj-Napoca sunt astăzi cele mai scumpe orașe din România pentru cei care visează să-și cumpere o casă sau un apartament. Drept urmare, locuitorii celor două orașe au preferat în ultimii 15-20 ani să se orienteze către locuințe mai ieftine construite în localități limitrofe. Haosul imobiliar generat de migrația lor a dat naștere unor struțo-cămile urbanistice care sunt vizibile din satelit.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€