Monarhia, pentru că
– Istoria se asimilează genetic, trecutul nu e doar memorie, ci și sevă continuă, iar mintea e o moștenire care funcționează la parametri optimi după ce se cunoaște și este împăcată cu sine.
– Modelul monarhic este o familie care surclasează timpul în ordinea ei ramificată, ca arbore de legende și de promisiuni, nu doar o persoană a prezentului, muritoare și coruptibilă.
– Presiunea blazonului, chiar dacă pierde bătălii contra unui eventual viciu irepresibil, câștigă războaie la scara succesiunii.
– Nu avem de unde altundeva să reînvățăm nici noblețea, nici răbdarea.
– La fel cum, în presă, „mediul e mesajul”, într-o casă regală „eticheta e conținutul”.
– Președintele este și va fi perceput totdeauna drept un surogat regal, mai ales într-o cultură disperată după dreptate și arbitru străin: votăm un om pentru a fi „deasupra” și ne mirăm că el nu se ridică niciodată la înălțimea așteptărilor.
– „Răul mai mic” e un eufemism pentru periodica iluzie că alegi între două viziuni.
– Președintele nici nu domnește, nici nu guvernează.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
– Singurul leac împotriva discontinuităților și învrăjbirii, fie ele de cauză internă sau externă, este existența unui depozitar al traseului bun.
– Pentru o comunitate paternalistă ca a noastră, certitudinea dinastiei e ca și cum ai avea bunici nemuritori și nepoți mereu tineri.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this