
Lilla Debelka a fost realeasă în fruntea PSD Diaspora. Sursa foto: Facebook
26/02/2019
Dr. ing. Lilla, șefa pesediștilor de pretutindeni
Lilla Boglárka Debelka (44 de ani), secretar de stat în Ministerul Românilor de Pretutindeni, a fost realeasă luni, 25 februarie, în funcția de președinte al PSD Diaspora.
E aceeași persoană care, după mitingul din 10 august 2018, l-a catalogat ca fiind „anti-democratic”, spunând despre președintele Iohannis că ar fi „complice la subminarea autorității instituțiilor statului și la tentativa de răsturnare a ordinii de drept”.
Iată ce posta ea pe Facebook în vara lui 2018:
„În calitate de Președinte al PSD Diaspora, condamn actele de violență (protestanții au aruncat asupra jandarmilor cu urină și fecale, cu pietre și bucăți de asfalt, cu părți din gardul de fier care-i separa de aceștia) și actele grave de huliganism (prin incendierea copacilor și a altor spații din zona Victoriei, vandalizarea Muzeului Antipa).
Potrivit lui Iohannis, protestatarii violenți ar fi trebuit să fie lăsați să intre în Palatul Victoria și să decimeze Jandarmeria!
Poliția trebuie să cerceteze imediat tot ce s-a întâmplat. E nevoie de o anchetă care să analizeze cine a organizat protestul și a instigat la violență și cine a comis violențe. Poliția trebuie să facă anchete fără precedent!
Oamenii din spatele protestului din 10 august au cerut pur și simplu pulverizarea democrației, iar destabilizarea statului de drept nu este altceva decât destabilizarea României”.
Șase luni mai târziu, Lilla Debelka a renunțat la tonul ultimativ. Îi iubește din nou pe „protestanții” din diaspora. Și asta pentru că le vrea votul.
Ioan Mang, șeful PSD Bihor și cel care a lansat-o în politică, a felicitat-o după realegerea, „cu unanimitate de voturi”, în fruntea PSD Diaspora:
„Îi doresc mult succes în activitate, mai ales că avem în față un an electoral dificil, cu două scrutinuri, în care vocea și opțiunea românilor din afara granițelor României vor cântări greu în stabilirea rezultatelor”.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Fără ajutorul tău, nu putem continua să scriem astfel de articole. Cu doar 5 euro pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi și poți face diferența chiar acum!
Iar Lilla e gata să treacă la acțiune. Imediat după realegere, a tăiat un tort pe care scria PSD Diaspora − de fapt, Codrin Ștefănescu l-a feliat cu mâna ei –, apoi și-a prezentat obiectivele pentru noul mandat de 4 ani.
„Oriunde ați fi, pe noi vă puteți baza. Alături de PSD Diaspora, veți afla că, deși românii de pretutindeni sunt departe de țară, țara nu este deloc îndepărtată de ei”, a transmis Lilla Debelka.
După care l-a fezandat pe Ștefănescu, secretar general al PSD, pentru „ideile noi de îmbunătățire a activității și a modului de acțiune, dar mai ales pentru fezabilitatea reală a soluțiilor prezentate”.
Lilla s-a cățărat, deci, până în eșalonul doi al PSD. Neobosita activitate de la Clubul Femeilor Social-Democrate din Bihor a propulsat-o în organizația pe țară și în cercul intim al Vioricăi Dăncilă.
EXCLUSIV: Noul ministru al Agriculturii a fost ofițer “Doi ș’un sfert”
Informația, care nu apare în CV-ul noului ministru al Agriculturii, a fost confirmată pentru PressOne din surse multiple din interiorul Ministerului de Interne, care au precizat că, la un moment dat, Chesnoiu a fost ofițerul din cadrul Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) care s-a ocupat de supravegherea Academiei de Poliție.
Parlamentare 2016: tinerii chiulesc, rezultatul e decis de segmentul 45-64 de ani
Dezinteresul tinerilor a făcut ca rezultatul alegerilor să fie hotărât mai ales de votanții cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani.
De acolo, totul a fost posibil. În videoul de mai jos este bilanțul activității ei de la clubul orădean.
*
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Fostă jucătoare de tenis de câmp în tinerețe, Lilla Debelka este inginer de profesie. A studiat la Universitatea din Oradea în perioada 1992-1997, absolvind Facultatea de Electrotehnică şi Informatică.
Conduce, din poziția de director executiv, o firmă specializată în testări, analize tehnice și certificări, pe care o deține împreună cu soțul ei.
A fost și prezentatoare tv la postul TTV și a avut și un mandat de consilier local în Oradea (2012-2016).
Lilla Debelka (în stânga), alături de Viorica Dăncilă, la o acțiune a Organizației de femei din PSD.
În 2010, Lilla Debelka a obținut titlul ştiinţific de doctor la Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi a Universității Politehnice din Timişoara, se arată în prezentarea de pe site-ul Ministerului Românilor de Pretutindeni.
În 2013 a urmat cursurile Institutului Diplomatic Român, obținând calificarea în Politică externă şi diplomaţie, după care a efectuat un stagiu la Parlamentul European.
Se semnează „dr ing. Lilla Debelka”. Țineți minte acest nume.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime.
Share this




