Dezamăgirile anului 2015

Jupiter Ascending

Am așteptat filmul fraților Wachowski de parcă ar fi fost povestea de seară a Bunicului. Din păcate, am asistat la o banală combinație de efecte speciale și povești prăfuite.

Nimic nu este credibil în această intrigă cosmică în care se amestecă îngeri căzuți, câini-soldați, prințese galactice ajunse femei de serviciu pe Pământ, mituri banalizate (tinerețea eternă), idei preluate din Dune și secrete parcă scoase din X-Files.

Singurul element interesant sunt efectele speciale, dar pentru asta nu trebuia să mă duc la un film al Wachowskilor, care parcă și-au pierdut forța și talentul.

Nu pricep în ruptul capului cum niște creatori care au produs o capodoperă ca Matrix pot să coboare la un nivel atât de infantil ca în Jupiter Ascending. Nu e nimic în acest film, în afară de glumițe răsuflate, aventuri copilărești și niște fantezii simpliste.

*

Entourage

Pentru mine, un alt film mult-așteptat a fost Entourage. Mă captivase universul celor opt sezoane ale serialului produs de HBO – umorul trăznit și auto-ironia la adresa industriei cinematografice, însă realizatorii au reușit să îmi omoare toată pasiunea.

Acest film e ca o lecție despre cum e posibil să distrugi niște personaje amuzante, cu o identitate construită în timp și cu o evoluție extrem de comică. Povestea e lipsită de inovație, distribuția nu are forță, iar ipostazele sunt repetitive: imită tot ce am mai văzut deja în serial.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în ultimul weekend înainte de Crăciun în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Târguri de Crăciun în București, târg de designeri în Cluj-Napoca, Seri de TraIARNĂ în Timișoara și concert de colinde în Iași. Tu ce faci în weekend?

Dezamăgirea a fost cu atât mai mare cu cât ironia din serial se transformă treptat într-o siropoasă reluare a tuturor locurilor comune, încât la final îmi venea să exclam, aidoma lui Ari: Oh, God!, să se termine o dată.

*

Irrational Man

E cumplit când vezi un idol, un model și un maestru personal cum se scufundă în degradare. Pentru mine acesta este Woody Allen, care a reușit marea performanță de a face șapte filme proaste în cinci ani consecutiv.

Din păcate – tot pentru mine -, le-am văzut pe toate, cu speranța deșartă că ceva se va schimba. Dar și cea mai recentă producție confirmă inabilitatea lui Allen de a-și regăsi vocea, talentul sau umorul.

Oricât s-ar fi străduit Joaquin Phoenix să fie veridic, tot nu avea cum să mai salveze o poveste răsuflată. De fapt, e tot mai clar că pe nimeni nu mai interesează ce spune regizorul care a făcut carieră cu filme remarcabile precum Annie Hall, Bananas sau Zelig.

Woody Allen nu mai are nimic nou de spus. Cariera acestui cineast a devenit la fel de răsuflată ca eforturile lui jenante de a mai face comedie.

*

Terminator Genisys

Am fost un fan al seriei Terminator de când mă știu – m-am uitat chiar și la catastrofalul Rise of the Machines (2003). Numai că acum sunt convins că cineva ar trebui să îl oprească pe Schwarzenegger să mai facă acest gen de filme.

Singurele momente când el joacă bine sunt acelea în care e re-animat pe computer. Altfel, această jalnică încercare de „reboot” a unei vechi francize s-a transformat rapid într-un rebut cinematografic.

Nu numai că nu se mai înțelege nimic din firul narativ clasic, dar schemele temporale sunt alandala și totul e răsturnat aiurea, apoi re-amestecat, într-un talmeș balmeș de nedescris.

Eforturile disperate de a fi auto-referențial, cu trimiteri la vechile filme, sunt și ele contraproductive. Iar senzația finală este că regizorului Alan Taylor i-a reușit mai degrabă o parodie în stilul lui Mel Brooks decât un SF autentic.

*

Serena

Sunt un mare fan al lui Jennifer Lawrence și am apreciat nespus de mult „combinarea” ei cu Bradley Cooper din Silver Linings Playbook, unde energia lor a generat una dintre cele mai autentice și mai atipice povești de dragoste din ultimul timp.

Serena mi-a demonstrat însă că nu poți să exploatezi la nesfârșit aceeași energie actoricească, fără niciun suport narativ sau regizoral. Din acest film greoi, în care construcția relației dintre personaje este împiedicată de divagații pseudo-emoționale și în care regizorul face totul ca eroii să nu fie coerenți, nu am remarcat-o decât pe Ana Ularu.

Insuficient pentru a salva încă un film foarte prost care ucide un roman foarte bun.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€