De Centenar, Ministerul Culturii relansează Cenaclul Flacăra

Bianca Felseghi

Senior Editor

Din noiembrie 2017, când s-a relansat cu forțe proaspete la Sala Palatului din București, Cenaclul Flacăra − spectacol-maraton de muzică folk și poezie creat de Adrian Păunescu în anii ’70 − a fost văzut deja în 37 de localități din țară.

Pe 25 aprilie, Cenaclul va ajunge la Cluj-Napoca, iar spectacolul este sold out. Toate cele 800 de locuri din Sala Mare a Casei de Cultură a Studenților s-au vândut înainte ca primul afiș de promovare să fie lipit în oraș.

Cocktailul de folkiști − din care fac parte, printre alții, Mircea Baniciu, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru și trupa Totuși − atrage public din ce în ce mai tânăr, susține Andrei Păunescu, care este noul organizator al spectacolelor.

Dar nu doar asta e explicația: în 2017, Ministerul Culturii a finanțat fundația care întreține Cenaclul cu 150.000 de lei (peste 30.000 de euro).

Activitatea Cenaclului în perioada noiembrie 2017 – martie 2018. Sursa: Pagina de Facebook a lui Andrei Păunescu

După 45 de ani de la crearea sa, fenomenul de masă denumit Cenaclul Flacăra, prin care Consiliul Culturii și Educației Socialiste (Ministerul Culturii în perioada 1971-1989) promova în rândul tineretului muzica folk și pe bardul Adrian Păunescu, renaște din propria cenușă și primește bani publici de la actualul Minister al Culturii.

Din acest motiv, ne-am propus să răspundem următoarelor întrebări:

− Care a fost rolul Cenaclului în România anilor ’70-’80 și de ce, în 2018, românii se simt din nou atrași de mesajele sale?

− De ce este controversat poetul Adrian Păunescu și ce spune fiul său, Andrei Păunescu, despre scopul actual al Cenaclului?

− De ce finanțează Ministerul Culturii un eveniment reprezentativ pentru cultura comunistă?

„Cenaclul Flacăra a fost cea mai puternică mișcare de cultură tânără și nonconformistă din Europa de Est (unii spun că nu numai din acest spațiu) în perioada 1973-1985. A fost interzis de autorități, pentru că promova libertatea, cultura și gândirea neîngrădită, prin muzică, versuri și dialog, opunându-se cenzurii și dogmelor epocii totalitare. În primii 12 ani de activitate, au avut loc 1.615 manifestări cu peste 6 milioane de spectatori”.

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

Fragment din descrierea evenimentului
„Remember Cenaclul Flacăra − Adrian Păunescu”

*

Adrian Păunescu a murit în 2010. Când, doi ani mai târziu, bustul său a fost amplasat în parcul Grădina Icoanei din București, unul dintre cei prezenți la eveniment a protestat față de acest gest de gratitudine publică, rezumând într-o declarație succintă rolul jucat de Păunescu în anii dictaturii:

„Ca om de litere, are meritele lui, dar, ca om politic, a greșit profund, a stimulat cultul personalității, a fost scuipat și alergat de oameni la Revoluție și acum capătă gardă de onoare.

Rușine! Sunteți tânăr, n-ați știut ce înseamnă Cenaclul Flacăra, n-ați știut ce înseamnă scandările pe stadioane în favoarea lui Ceaușescu”.

Între timp, lui Adrian Păunescu i s-a mai ridicat un bust la Mizil, de către Fundația Mihai Viteazul, reprezentată de Mircea Cosma, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova care este judecat pentru fapte de corupție. La dezvelire a vorbit Adrian Năstase.

Păunescu mai are busturi la Craiova − ridicat în primul mandat al primăriței Olguța Vasilescu, la Alba Iulia, la Dumbrăveni (Suceava), la Slătioara (Vâlcea), la Chișinău și la Copăceni, în Republica Moldova, unde și liceul din localitate a primit numele său. Poate mai sunt și altele.

L-am sunat pe Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu și organizatorul spectacolului itinerant „Remember Cenaclul Flacăra”.

Păunescu Jr. este președintele Fundației Constantin – Flacăra lui Adrian Păunescu, prin intermediul căreia a solicitat Ministerului Culturii o finanțare nerambursabilă de 50.000 de euro.

A primit doar 30.000 de euro, însă evenimentul de la Cluj poartă emblema Centenarului și se subsumează, deci, marii aniversări.

„Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a observat interesul pentru acest fenomen (Сenaclul Flacăra − n.r), a observat că oameni din toate spaţiile, din toate categoriile sociale doresc să participe şi chiar participă la acest eveniment şi şi-a oferit sprijinul de a acoperi parţial uriaşa povară care înseamnă organizarea acestui eveniment, de la sală, echipamente, aducerea unor oameni de departe”, spunea Andrei Păunescu, citat de Agerpres, într-o conferință de presă din noiembrie 2017.

La acel moment, Păunescu Jr. preciza că „Ministerul nu a acordat nicio finanţare”. Ministerul doar își exprimase intenția de a susține financiar proiectul, drept pentru care el ținea să-i mulțumească ministrului de atunci, Lucian Romașcanu.

Conferința de presă avea loc cu două zile înainte de relansarea Cenaclului, la Sala Palatului din București.

Andrei Păunescu a stat în umbra tatălui său până la moartea acestuia, în 2010. Astăzi este lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Știintele Comunicării din cadrul Universității Spiru Haret. A colaborat, în calitate de redactor sau realizator de emisiuni, cu Jurnalul Național, Tele 7ABC, OTV și Antena 1.

Este „președinte-director general, publisher și editor coordonator” al revistei Flacăra, iar din 1995 conduce Fundația Constantin și Fundația Iubirea.

Redăm integral discuția pe care am purtat-o cu el.

Una dintre ultimele participări ale lui Adrian Păunescu la Cenaclu a avut loc în iunie 2009, în Parcul Plumbuita din Sectorul 2 al Capitalei. Cel cu tricou negru din dreapta imaginii este fiul său, Andrei Păunescu. Foto: Lucian Muntean

Andrei Păunescu: „Cenaclul a fost interzis pentru că promova libertatea de gândire și de expresie”

− Când s-a reluat Cenaclul?

Andrei Păunescu: Proiectul Cenaclului Flacăra nu s-a întrerupt niciodată. E adevărat că, după ce s-a umplut Sala Palatului în noiembrie 2017, lumea a reconsiderat acest fenomen, s-au înmulțit invitațiile și s-a îmbogățit atmosfera din jurul acestui festival.

Cenaclul Flacăra n-a murit niciodată, iar spectacolele noastre se întâmplă în fiecare an, fără oprire. Atâta doar că este o reîmprospătare a imaginii și a interesului.

− Deci, după ’90, în fiecare an a fost organizat Cenaclul?

− A, nu, nu, singura perioadă în care Cenaclul a fost interzis și n-a avut activitate a fost 1985 − mai 1990. De atunci până acum s-au organizat peste 1.000 de spectacole.

Faptul că n-am avut o susținere mediatică, din partea unei televiziuni, arată că nu s-a cunoscut lucrul ăsta. Dar noi organizăm în fiecare an peste 100 de astfel de evenimente.

Este o activitate constantă, doar că, după Sala Palatului, arhiplină în noiembrie 2017, a fost reîmprospătat interesul pentru spectacol și i s-a dat o dimensiune mai mare proiectului. A fost luat mai mult în serios de o categorie mai mare a publicului. Atâta tot.

− Vă referiți și la un public care nu avea nostalgia tinereții dinainte de Revoluție?

− Publicul spectacolului „Remember Cenaclul Flacăra” e alcătuit și din seniori, din oameni care au nostalgia tinereții lor, și din oameni activi și, foarte important, din oameni foarte tineri, care aderă la aceste teme și idei fundamentale: dragostea de țară, dragostea de cuplu, problema socială și dragostea de familie, de părinți. Acestea sunt cele patru mari teme pentru noi.

− Dacă, între 1973-1985, Cenaclul a avut 6 milioane de spectatori, câți ați spune că a avut după 1990?

− Da, e o cifră consemnată în cronicile vremii. A fost cel mai mare fenomen al culturii naționale, probabil dintotdeauna. Din 1990 și până acum n-a fost atât de mare audiența ca înainte, dar apreciem că în jurul a un milion de spectatori, în peste 1.000 de spectacole.

− După spectacolul de anul trecut, de la București, ați simțit că există o cerere a publicului pentru temele despre care vorbiți?

− Bineînțeles, gândiți-vă că noi avem sălile pline și atunci când facem un spectacol mic de club sau de Casă de Cultură, dar și atunci când facem evenimente mari avem sălile pline, iar asta fără să avem susținerea unei televiziuni sau a unui grup financiar.

Spectacolul poartă logo-ul Centenarului.

Pentru acest spectacol de la Cluj, biletele s-au pus în vânzare acum o lună și ceva și, practic, s-au epuizat înainte să apară primul afiș în oraș.

Asta arată că interesul există și publicul doritor de astfel de spectacole, de muzică, poezie și dialog, e viu și reacționează chiar peste așteptările multora, care credeau că s-a stins această nișă.

− De unde ați zice că vine această nevoie de dialog pe teme precum familia sau dragostea de țară?

− Din simplul fapt că astea sunt niște lucruri naturale. Cenaclul Flacăra a fost mereu un produs cultural natural, omenesc.

Dragostea de țară este în firea omului, dragostea de cuplu, de familie, problema libertății și a justiției sociale sunt niște lucruri firești, indiferent de vremuri. De aceea prezentarea lor într-o formă mai nouă, mai proaspătă − și muzical, și ca discurs, și ca așezare scenică − face doar să reconfirme niște lucruri vechi, care nu vor dispărea.

Niciodată n-o să dispară sentimentul de apartenență națională, dorința de a avea o familie frumoasă, de-a fi liber, de-a trăi în dreptate și de a avea un cuplu frumos.

− Vă poziționați undeva în discuția deschisă de Coaliția pentru Familie?

− Absolut deloc, absolut nicio legătură. Noi pledăm pentru dragoste, pledăm pentru normalitate, nu ne interesează ce face fiecare în casa lui.

Credem că valorile tradiționale trebuie respectate, dar nu trebuie, în niciun caz, puse interdicții. Vă reamintesc o formulă pe care tatăl meu o folosea, și anume că noi pledăm pentru cultură prin adăugire, nu prin excludere.

Asta e cel mai important, nu ne interesează ce face fiecare cu viața lui personală, în dormitorul lui. Nu. Dar suntem pentru normalitate.

Adrian Păunescu pe scena Cenaclului Flacăra, 1 iunie 2009, București. Foto: Lucian Muntean

− Care este procentul finanțării de stat pentru organizarea acestui eveniment?

− Niciunul.

− Nu ați primit niciodată bani de la Ministerul Culturii pentru organizarea Cenaclului?

− Ce înseamnă niciodată? Este o inițiativă privată, lumea vine, cumpără bilete și dacă, de exemplu, se întâmplă ca un spectacol să fie organizat de o primărie sau de o bibliotecă de stat, asta nici nu contează.

În esență, este un fenomen privat, o inițiativă privată care umple sălile și vinde biletele integral.

− Vă întrebam fiindcă de la Ministerul Culturii mi s-a răspuns că anul trecut ați primit 150.000 de lei…

− Doamnă, eu nu vorbesc de cifre, nu vorbesc de sume acuma. Vorbesc de faptul că, Doamne-ajută, unele instituții de stat, unele ministere, unele primării sau consilii județene pun preț din când în când pe acest fenomen extraordinar de important pentru cultura națională.

Și eu le mulțumesc celor care au făcut asta de-a lungul timpului. Din păcate, nu suntem într-un program național. Sunt inițiative sporadice și fără niciun fel de coerență.

Deocamdată ne bucurăm că sala de la Cluj este plină, că biletele s-au vândut și există ideea ca, în toamnă, în cadrul turneului anual din noiembrie, să avem o sală mai mare, poate chiar Sala Polivalentă de la Cluj.

Dacă intrați pe pagina mea publică, Andrei Păunescu Oficial, veți vedea o hartă pe care tocmai am publicat-o, doar cu spectacolele din ultimele luni. Țara este împânzită de stegulețe. Vedeți acolo programul nostru.

N-o să credeți câte locuri și câte evenimente sunt, inclusiv în diaspora. Am fost la Roma, la Milano, la Torino.

− Stabiliți acest calendar în funcție de cerere, vă scriu diverși oameni să vă invite?

− Bineînțeles. Fie se mobilizează oameni care ne cer și dau semnale organizatorilor de evenimente, fie oameni care cunosc importanța acestui proiect și ne invită în diverse ocazii.

− Legat de discuția referitoare la dubla măsură a Cenaclului. A lansat, fără discuție, voci și artiști folk importanți în România, însă istoricii contemporani consemnează că Cenaclul a fost doar o latură pentru tineret a propagandei oficiale a regimului comunist…

− Este o prostie. Cenaclul Flacăra a fost interzis în 1985 pentru că promova libertatea de gândire și de expresie, era singurul spectacol necenzurat.

În dosarele și rapoartele făcute de Partid și de Securitate era comparat cu o mișcare de tip occidental, care otrăvește gândirea ideologică a perioadei. De asta a fost interzis.

Astea sunt comentarii de după război, ale unor oameni care vor să găsească probleme inexistente în realitate. Ce propagandă, ce propagandă?

La Cenaclul Flacăra s-au susținut și atunci lucruri care se pot susține și acum: că România este una singură. La Cenaclu s-a spus încă din 1983 că 1 Decembrie trebuie să fie Ziua Națională a poporului român, când, la noi, la putere era 23 august.

La Cenaclu s-a vorbit despre Mareșalul Antonescu încă din anii ’80, s-a vorbit despre Basarabia, în condițiile în care România era, totuși, sub umbrela Uniunii Sovietice, s-a vorbit despre libertatea de gândire. Ce propagandă? Este o prostie. O inepție.

− Ați spune că, și astăzi, orientarea Cenaclului este occidentală?

− Principiile Cenaclului Flacăra, ideile lui sunt aceleași. Vă repet, patru mari teme: dragostea de țară, dragostea de cuplu, dragoste de părinți, copii și nevoia de dreptate socială. Astea nu țin de niciun regim.

De aia Cenaclul a deranjat și nici astăzi Cenaclul Flacăra nu-i face să se simtă bine pe unii.

Pentru că Cenaclul Flacăra propagă ideea de identitate, care este supărătoare pentru cei care vor să nu ne cunoaștem și să nu ne întărim legătura cu istoria și cu viitorul.

Fotografii din broșura care însoțea cele trei discuri de vinil dedicate Cenaclului și apărute în anii ’80 la Electrecord.

Istoricul Cristian Vasile: „Cenaclul era un element de legitimare a puterii, dar anumite cercuri ale elitei comuniste nu îl agreau”

Cristian Vasile este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București. Principala sa preocupare profesională este modul în care ideologia comunistă s-a reflectat în cultură și artă.

A scris, printre altele, despre influența lui Leonte Răutu, șeful Propagandei din perioada 1955-1965, asupra culturii din România comunistă.

Într-o intervenție solicitată de PressOne, Cristian Vasile spune că, în ciuda pretenției că Cenaclul Flacăra a fost „cea mai puternică mișcare de cultură tânără și nonconformistă din Europa de Est”, în România, spre deosebire de ţările Europei Centrale, nu s-a putut forma o contracultură, alternativă la cea oficială.

Iată opinia istoricului:

„În România nu a ieşit la iveală nici o contra-elită care să formeze o masă critică şi să conteste regimul comunist, care să se delimiteze de acesta printr-un set de valori radical diferit şi care, în caz de prăbuşire a sistemului totalitar, să fie gata să preia puterea.

În spaţiul autohton nu s-a dezvoltat o cultură independentă de politic (sau măcar autonomă), nu a circulat un samizdat consistent şi nici nu a fiinţat o mişcare artistică autonomă în raport cu regimul politic.

Una dintre cauze este şi confiscarea discursului nonconformist, inclusiv prin – şi am să redau aici titulatura completă – «Cenaclul Flacăra al Tineretului Revoluţionar, organizat de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist și de revista Flacăra».

Prin Cenaclul Flacăra, între 1973 şi 1985, s-a creat o supapă importantă, o aparenţă de libertate artistică, un spaţiu unde se puteau spune (sau cânta) şi lucruri care în alt loc erau de neconceput.

Poeţi, artişti, cântăreţi veritabili ş.a. s-au putut manifesta în acest cadru, altminteri strict controlat, inclusiv prin opere care nu aveau vreun mesaj politic, oficial.

Dar, în esenţă, prin diverse adaosuri menite să preamărească liderul şi partidul unic, Cenaclul a însemnat o deturnare a multor energii.

Adrian Păunescu, 1 iunie 2009. Foto: Lucian Muntean

Era controlat inclusiv omul ce se afla în fruntea Cenaclului. Adrian Păunescu a fost, în acelaşi timp, foarte urmărit de Securitate (cum s-a întâmplat şi cu un alt poet de curte, Corneliu Vadim Tudor).

Amândoi erau devotaţi regimului şi liderului, dar, fiind imprevizibili, constituiau un potenţial pericol.

Acest element nu diminuează cu nimic rolul lor nociv în consolidarea şi perpetuarea unui cult al personalităţii fără precedent în istoria românească.

Adrian Păunescu a fost calificat în mai multe feluri: poet de curte, trubadur al lui Ceauşescu, intelectual de partid, intelectual angajat etc.

Dar nu trebuie uitat că a fost bine integrat în sistemul politic autohton: a ocupat, pentru o lungă perioadă, funcţii de conducere în înalta birocraţie culturală a regimului Ceauşescu, de la poziţia de redactor-şef adjunct la «România literară», redactor-şef la revista Flacăra, până la cea de membru în Comitetul Central al UTC.

În plus, dacă vorbim despre Ministerul Culturii de atunci (Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste − CCES), trebuie spus că Adrian Păunescu a avut şi un însemnat rol informal: după unele ciocniri iniţiale, a devenit un fel de sfătuitor şi îndrumător literar al lui Dumitru Popescu (supranumit «Dumnezeu», preşedintele CCES din 1971 până în 1976, unul dintre ideologii lui Nicolae Ceauşescu).

Reiese acest lucru din mai multe surse (memoriile lui D. Popescu, dar şi presa vremii indică apropierea dintre cei doi). Adrian Păunescu s-a remarcat şi printr-un lung interviu cu Dumitru Popescu-Dumnezeu publicat în «Contemporanul», în 1974.

Mai ales în anii ’80, ceea ce nu puteau transmite oficialii CCES (îndeosebi mesaje cu iz naţionalist, exaltat) era difuzat prin intermediul Cenaclului.

Baza de selecţie a artiştilor, a cântăreţilor pare să fi fost largă – cel puţin aşa lasă impresia unele mărturii – şi a crescut cu timpul, fiind recrutaţi chiar spectatori ai Cenaclului.

A fost privilegiată şi mediatizată, inclusiv prin revista Flacăra, muzica folk, aparent un gen cu valenţe rebele, dar care a ajuns să fie instrumentalizat prin încurajarea unui anumit soi de autohtonism şi prin alăturarea sa la ritualuri ale cultului închinat lui Ceauşescu.

Evident că mulţi artişti – unii dintre ei foarte tineri – nu au conştientizat riscul asocierii cu propaganda oficială. Istoria dimensiunii muzicale a Cenaclului rămâne să fie scrisă.

Cenaclul a avut un rol ambivalent: pe de o parte, aici au fost descoperite şi s-au afirmat adevărate talente artistice, muzicale; pe de altă parte, prin participarea unor scriitori, artişti, intelectuali consacraţi, era legitimat un regim dictatorial.

Strategia aceasta complexă a regimului de a veni în întâmpinarea dorinţelor (culturale, artistice) ale «maselor», ale tinerilor (inclusiv printr-o muzică ce copia tendinţe din Occident), nu a fost împărtăşită de întreaga elită politică din jurul lui N. Ceauşescu; un Gogu Rădulescu – rămas parţial fidel unui ideal internaţionalist profesat în anii ’30, în opoziţie cu diverse curente xenofobe – nu putea aprecia derapajele naţionaliste ale lui Adrian Păunescu et comp.

Nici Ceauşescu nu aprecia anumite elemente de «stilistică» păunesciană; la urechile lui ajunseseră şi informaţii privind gândurile de mărire ale lui Adrian Păunescu, ceea ce îl punea în gardă privind o eventuală scăpare de sub control a fenomenului Flacăra.

Cenaclul era un element important de legitimare a puterii, dar, în acelaşi timp, anumite cercuri ale elitei comuniste nu îl agreau. Prin urmare, tragedia de pe stadionul din Ploieşti (de la 15 iunie 1985), când au murit şase persoane la o reuniune a Cenaclului, a fost ocazia potrivită pentru suspendarea şi apoi interzicerea lui.

Probabil există (sau ar putea exista) un dosar de obiectiv Cenaclul Flacăra, întocmit de Securitate. Poliţia politică a urmărit fenomenul şi a continuat să culeagă informaţii despre Adrian Păunescu şi anturajul său şi după 1973.

Straniu este însă că la CNSAS există dosare întocmite pe numele său care cuprind informaţii în general din perioadele 1969-1973 şi 1987-1989. Lipseşte tocmai intervalul ce acoperă perioada de existenţă a Cenaclului”.