Circa 200.000 de români câștigă mai puțin decât salariul minim pe economie. Foto: Lucian Muntean
Circa 200.000 de români câștigă mai puțin decât salariul minim pe economie. Foto: Lucian Muntean
25/10/2017
De ce este România țara din UE cu cei mai mulți angajați săraci
România este țara din UE cu cea mai mare pondere de oameni care, deși au locuri de muncă, rămân pur și simplu săraci. Asta în ciuda faptului că anul trecut a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE și că are o rată a șomajului semnificativ mai mică decât a celorlalte state europene.
Potrivit unui investigații recente publicate pe site-ul The Black Sea, unul dintre motivele sărăciei este faptul că România a vândut drepturile muncitorilor săi către investitorii străini, în schimbul banilor primiți de la FMI și de la UE în perioada crizei financiare.
„Reducerea șomajului nu este un remediu pentru sărăcie”
Paradoxul țării care, deși a reușit cea mai mare creștere economică din UE, are și cel mai mare procent de angajați trăind la limita sărăciei a fost sesizat de presa străină, culminând cu articolul menționat mai sus.
În articolul menționat mai sus se explică și cum au ajuns muncitorii români să nu își mai poată cere drepturile – în primul rând, din cauza reglementărilor absurd de stricte privind înființarea unui sindicat.
Situația României este una aparte nu doar pentru că, pe hârtie, stăm bine, ci și pentru că, în afară de Bulgaria, avem cel mai mic salariu minim din Europa – deși statisticile spun că acesta a crescut cu aproape 80% în ultimii 10 ani.
Deși salariile mici atrag, teoretic, investitori străini, un studiu realizat de Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă arată altceva: costul scăzut al forței de muncă nu este un avantaj competitiv.
România ar crește cu adevărat dacă ar investi în educație și în specializarea forței de muncă, se arată în respectivul studiu.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Până când asta se va întâmpla, cercetătorii sunt de acord că nivelul scăzut al salariilor este cauza numărul 1 a masivei migrații românești către alte state europene, precum și principalul factor care întreține sărăcia.
În România, riscul de a fi sărac crește invers proporțional cu numărul de ani petrecuți la școală, se arată în studiul The Working Poor: 52% dintre cei care au absolvit doar ciclul primar s-ar putea confrunta cu sărăcia, în vreme ce doar 1% dintre cei cu studii superioare se expun aceleiași primejdii.
Procentual, această diferență între cei fără studii și cei care au trecut printr-o facultate este cea mai mare din UE.
Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”
Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
În România, ajutoarele sociale suplimentează salariul
În general, cele mai vulnerabile categorii de muncitori din UE sunt: migranții, membrii minorităților și femeile singure.
Chestionați în cadrul studiului citat mai sus, mulți dintre aceștia au spus că le lipsește o rețea de sprijin formată din familie și prieteni. Ca atare, experimentează izolarea socială și se simt desconsiderați pentru că nu câștigă suficient de mulți bani.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Mai bine de o treime dintre muncitorii săraci au răspuns că trăiesc într-o locuință supraaglomerată, capitol la care România este în top (63% dintre cei chestionați locuiesc, efectiv, „înghesuiți”), alături de Polonia (58%) și Ungaria (54%).
Deși măsurile de asistență socială nu-i vizează pe oamenii care au un job, unele țări din UE au introdus o serie de măsuri care li se adresează generic celor cu venituri foarte mici.
Un tip de ajutor social care se acordă în România și care este diferit de cele oferite în alte state din Uniune este așa-numitul ajutor de încălzire.
În România, potrivit studiului, costurile cu încălzirea ajung să „înghită”, în medie, 12,8% din venitul unei gospodării, în vreme ce, la nivel european, acest procent este de numai 7,2.
Un alt indicator îngrijorător se referă la numărul angajatorilor care plătesc salariul minim net, de nici 300 de euro: acesta depășește o treime.
Mai mult decât atât, circa 200.000 de români câștigă mai puțin decât salariul minim, potrivit datelor recente de la Inspecția Muncii citate de portalul The Black Sea.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this