Cum să te aperi de pumni cu o sperietoare de ciori

Legile împotriva violenței domestice nu funcționează în România, începând de la un principiu fundamental: protecția victimelor.

Introdus la noi în 2012, ordinul de protecție – un concept juridic prin care statul îi garantează victimei un perimetru de securitate – vulnerabilizează și mai mult femeile agresate care apelează la instanță.

Ceea ce ar trebui să reprezinte un scut împotriva agresorului se transformă într-un iad pe două fronturi.

Primul ține de impotența instituțională: o lege negândită unitar, pedepse blânde care nu sperie pe nimeni, lipsa procedurilor, a resurselor și a agenților din teren.

La fel de toxice sunt și mentalitățile celor care ar trebui să aplice măsurile. Iar la Parlament încă se caută soluții.

*

Paula Mihale, o economistă de 35 de ani din București, a trăit tot acest iad pe pielea ei. E una dintre cele 5.317 femei care solicitau în 2016 un ordin de protecție.

Un an mai târziu, ea bate încă drumul instanțelor.

Așa s-a întâmplat în dimineața zilei de 14 august 2017, când Paula avea termen la Tribunalul București. Instanța trebuia să judece contestația față de ordinul de protecție depusă de fostul ei iubit, iar acesta recunoscuse că încalcă în mod constant restricția, pe motiv că se mutase în același cartier.

Sfidarea i-a crescut Paulei sentimentul de insecuritate. A intrat în sală, s-a așezat prudent pe o bancă de lemn, între avocată și un prieten care o însoțea. În timp ce aștepta să i se strige numele, acumula frică.

Cu un an înainte, într-o noapte de august, fusese bătută cu pumnii și cu picioarele și lăsată să zacă pe o stradă din Constanța. Apoi, fusese ignorată de autorități.

La fiecare termen, ea rememorează scena, iar gândul că la proces ar veni și fostul concubin îi dă fiori reci. Degeaba i se spune că e-n siguranță, că sala e păzită de jandarmi.

Paula și-a pierdut încrederea în autorități. "«Siguranță și încredere», cu asta se ocupă. Adică mâzgălesc minciuni pe mașini!", pufnește ea.

În acea noapte din august 2016, iubitul a izbit-o cu capul de bord, a aruncat-o din mașină și a călcat-o efectiv în picioare.

A doua umilință i-a fost aplicată de un echipaj de poliție care a abandonat-o în stradă, sângerând.

A treia, de medicii de la spital, care au tratat-o cu dispreț.

A început atunci un an absurd, în care și-a înfruntat agresorul cu legea în mână și la capătul căruia se simte la fel: frustrată, vulnerabilă și neputincioasă.

Cum funcționează ordinul de protecție

Ordinul de protecție a fost introdus acum cinci ani. Înainte, singurul refugiu pentru victime era un loc de cazare într-unul dintre puținele adăposturi din țară.

Teoretic, măsura restricționează accesul agresorului, duce inclusiv la evacuarea lui din locuința comună, delimitează o distanță fizică și interzice orice formă de contact.

Practic, însă, ordinul funcționează ca o sperietoare de ciori. Are valoare de cacealma preventivă, dar fără instrumente reale împotriva pericolelor iminente, chiar dacă legea a suferit o serie de transformări în ultimii ani.

"Deși există măsura ordinului de protecție, nici până în prezent nu există proceduri cu privire la punerea în aplicare și supravegherea respectării ordinului de protecție de către poliție", sună concluzia unui studiu recent, bazat pe statistici naționale.

Instanța are 72 de ore să emită ordinul de protecție

Ordinul de protecție a fost legiferat când România rămăsese printre puținele țări europene care nu combăteau violența domestică.

Din 2012 până în 2016, marea problemă a ordinului era legată de emiterea lui. Autoritățile interpretau subiectiv expresia "cu celeritate", menționată în textul legii, și se ajungea astfel la situații absurde.

Emiterea unui ordin de protecție și punerea lui în aplicare de către poliție puteau dura și trei luni. În toată această perioadă, victima care depusese plângere era nevoită, de cele mai multe ori, să locuiască în aceeași casă cu agresorul.

"După ce apărea minuta, mai dura câteva zile până o primea poliția, iar poliția nu știa ce să facă cu ea. Trimitea executor judecătoresc să evacueze agresorul, pentru că era decizie civilă și nu penală, cum erau ei obișnuiți", explică Ligia Moise, consultantă la ANAIS, o asociație care le oferă asistență și adăpost femeilor bătute.

Situația a fost clarificată în 2016, când instanțelor le-a fost impus un termen de 72 de ore pentru emiterea ordinelor de protecție. Mai departe, poliția are doar 5 ore la dispoziție ca să le comunice părților implicate decizia instanței.

Acum, provocarea o reprezintă impunerea și monitorizarea respectării ordinului.

Sancțiunile nu reușesc să-i descurajeze pe agresori pentru că pedepsele se limitează, după ani de anchete, la amenzi penale. Foarte rar se ajunge la condamnări, și acestea constau de regulă în câteva luni de închisoare cu suspendare.

Se adaugă o indolență de tip birocratic care începe chiar în secția de poliție. Așa i s-a întâmplat Paulei: un an de umilințe pentru o hârtie fără valoare.

Paula a fost împreună cu un bărbat care o brusca des și împotriva căruia, la un moment dat, a depus chiar o plângere că o sechestrase sub amenințarea armei.

Poliția n-a luat măsuri imediat, iar ea n-a reușit să iasă din acea relație, deși își dorea. Ba chiar și-a retras plângerea, așa cum se întâmplă în jumătate dintre cazurile de violență domestică, din cauza dependenței emoționale.

Nimic, însă, din ce îndurase într-un an și jumătate de relație nu avea să se compare cu ce a trăit la Constanța în noaptea de 14 spre 15 august 2016, când cei doi se întorceau, pe la 4 dimineața, de la o terasă.

"În mașină am aflat că poliția îi ceruse să predea arma. Se autosesizase în urma plângerii mele, făcută în ianuarie, în care povestisem că deține o armă cu care am fost amenințată și ținută încuiată în propria mea casă, timp de trei zile", povestește Paula.

S-a trezit din senin cu o palmă peste față care i-a întunecat vederea.

"Mi-a spus că a rămas impotent fără armă și apoi m-a dat cu capul de bord.

Am vrut să deschid mașina să sar, m-a prins de păr și m-a mai dat o dată cu capul de bord. Începusem să tremur, vedeam că îmi curge sânge. 

După ce a oprit, m-a luat de păr și m-a tras prin mașină până m-a scos afară pe partea lui, m-a târât pe jos, s-a urcat cu picioarele pe mine, mi-a dat șuturi în burtă, în față. Țineam mâinile cruciș, să nu-mi spargă fața. 

Am încercat să-mi caut geanta ruptă, unde era telefonul. Mi l-a luat și a dat cu el de pământ. M-a lăsat acolo și a plecat."

Femeia a chemat poliția, și-a recuperat actele și lucrurile din apartamentul în care era cazată împreună cu familia bătăușului și i-a rugat pe polițiști să cheme o ambulanță.

"Au refuzat, mi-au zis că mă descurc". 

A ajuns cu greu la spitalul din Constanța, unde i s-a spus că nu există medic specialist, așa că s-a întors la București exact așa cum fusese lăsată în stradă, plină de sânge și cu smocuri de păr lipsă.

"După trei zile, m-am dus la Secția 1 de Poliție, de care aparțin. Era sfârșitul programului și mi-au zis să revin, dar nu am vrut să ies de acolo până când nu scriu plângerea aia. 

Polițistul care mi-a dat foaia m-a văzut că nici nu puteam să scriu. Aveam mâinile bandajate, că-mi rupsese unghiile, abia țineam pixul ăla în mână.

Mi-a zis ceva de genul că «Voi, femeile din ziua de azi, cam meritați să fiți bătute, că vă place».

Am întrebat de ordinul de protecție și mi-a zis alt polițist că n-am nicio șansă să obțin așa ceva, că, dacă am unde să locuiesc și nu stăm împreună, nu mă ajută nici Dumnezeu."

După câteva zile de la agresiune, Paula și-a fotografiat urmele loviturilor pe care le-a încasat peste față și peste brațe.

"Mi-a spus că a rămas impotent fără armă și apoi m-a dat cu capul de bord. Am vrut să deschid mașina să sar, m-a prins de păr și m-a mai dat o dată cu capul de bord. Începusem să tremur, vedeam că îmi curge sânge.

După ce a oprit, m-a luat de păr și m-a tras prin mașină până m-a scos afară pe partea lui, m-a târât pe jos, s-a urcat cu picioarele pe mine, mi-a dat șuturi în burtă, în față. Țineam mâinile cruciș, să nu-mi spargă fața.

Am încercat să-mi caut geanta ruptă, unde era telefonul. Mi l-a luat și a dat cu el de pământ. M-a lăsat acolo și a plecat."

Paula Mihale (35 de ani), economistă

Dosarul a încremenit în malaxorul birocratic fiindcă polițiștii din București și cei din Constanța nu înțeleg în atribuțiile cui intră acest caz.

Așa că certificatul medico-legal al Paulei, unde sunt menționate 16 zile de îngrijiri, nu a ajuns niciodată la procuror, deși a trecut un an de la incident.

Apoi, în septembrie 2016, când Paula încă își oblojea rănile, fostul ei partener a început s-o hărțuiască.

"Venea în colțul străzii, mă aștepta și se ținea după mine până la muncă, «stai să vorbim». Își dădea check-in pe strada mea, le spunea oamenilor că suntem încă împreună, venea să-și ia țigări de la magazinul de lângă mine, deși nu locuiește în zonă."

Paula a obținut primul ordin de protecție în noiembrie 2016, în baza certificatului medico-legal și a unor mărturii.

N-a contat.

Câteva săptâmâni mai târziu, fostul concubin o urmărea când ieșea de la serviciu, deși fusese înștiințat despre emiterea ordinului.

Paula a înghețat de frică și a sunat la 112 să raporteze încălcarea ordinului și să ceară ajutor. La celălalt capăt, o indiferență glacială, spune ea. Ar fi fost îndemnată să meargă direct acasă și să încuie ușa: "Ce vreți să vă facem noi acum?!".

Paula n-a fost considerată urgență, deși Poliția susține că, în cazul apelurilor la 112, "asistă apelanţii în cazuri de urgenţă şi îi ajută în cel mai scurt timp posibil, iar atunci când se impune, un echipaj de poliție se deplasează de îndată la fața locului".

A doua zi, Paula a mers la secție ca să depună plângere și în scris. A reclamat din nou încălcarea ordinului de protecție, în timp ce bărbatul continua să se localizeze pe Facebook în apropierea casei ei.

S-a lovit de lege. Poliția n-a făcut nimic nici de data asta. Am întrebat de ce, iar Poliția ne-a răspuns.

"În situația încălcării măsurilor dispuse de instanța de judecată prin ordinul de protecție, agresorului i se întocmește dosar de urmărire penală care se soluționează pe cale ordinară și nu implică luarea automată a unei măsuri preventive restrictive de libertate față de acesta. 

De asemenea, în cazul încălcării în mod repetat a ordinului de protecţie, legislația în vigoare nu prevede luarea imediată a unei măsuri preventive restrictive de libertate, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti, coordonat de unitatea de Parchet competentă. 

Poliţiștii verifică periodic respectarea obligaţiilor dispuse în ordinul de protecţie, însă activitatea nu are un caracter permanent, dată fiind natura măsurii dispuse de instanță împotriva persoanei în cauză, și nu s-a impus introducerea unor mijloace tehnice de supraveghere care să poată împiedica agresorul să exercite violenţe asupra victimei", au precizat reprezentanții IGPR pentru PressOne.

Anchetele poliției n-au progresat, dar femeia a obținut un al doilea ordin de protecție în luna mai 2017. Judecătorul a considerat că ea se află încă în pericol.

20% dintre omoruri sunt comise de un membru al familiei

În comparație cu majoritatea victimelor violenței domestice, Paula Mihale rămâne un caz optimist, pentru că e suficient de independentă încât să se protejeze și fără ajutorul autorităților. Nu împarte aceeași locuință cu agresorul, nu au copii împreună și nu depinde financiar de el.

De cealaltă parte, statisticile arată că 20% dintre omoruri sunt comise de un membru al familiei. Chiar dacă situațiile extreme sunt mai rare, doar în Capitală se înregistrează anual unu sau două cazuri de crimă pe fondul unui ordin de protecție activ.

*

Pe 15 octombrie 2015, Maria Ababei, o femeie de 54 de ani din sectorul 1, a obținut un ordin de protecție împotriva soțului său alcoolic și foarte violent. Bărbatul a fost evacuat din locuință și a primit o restricție de 100 de metri.

O săptămână mai târziu, femeia înregistra o plângere la poliție pentru încălcarea ordinului. De teama soțului, s-a mutat din propria casă, pe unde mai trecea doar ziua ca să-și schimbe hainele.

Pe 4 noiembrie a descoperit că bărbatul intrase în casă și decorase dormitorul cu lumânări care încă ardeau. S-a refugiat la o vecină, dar bărbatul a urmărit-o și a omorât-o în casa acelei femei. Tot acolo s-a sinucis și el.

*

În ianuarie 2016, Roxana Nuțu, din sectorul 5, a obținut un ordin de protecție cu restricție de 100 de metri împotriva concubinului cu care făcuse patru copii. El avea istoric psihiatric. În trecut, încercase să o înjunghie și să o lovească cu un topor. 

În cazul Roxanei, ordinul de protecție se aplica și în cazul copiilor, mai puțin al celui mai mic. Judecătorul a decis ca fetița în vârstă de 8 ani să rămână cu tatăl, pentru că femeia nu reușise să aducă probe care să arate fără echivoc că și acest copil este o victimă a violenței, asemenea celorlalți membri ai familiei.

Deși femeia l-a părăsit în mai multe rânduri, nu reușea să-și găsească o locuință stabilă ca să se desprindă de relația abuzivă. 

Având în vedere că un copil rămăsese cu el, femeia s-a gândit să-i mai acorde o șansă, iar la începutul lui iulie, chiar înainte de expirarea ordinului, s-a întors acasă.

A fost ucisă de față cu copiii ei. Bărbatul a fost condamnat la 11 ani de închisoare. 

*

Cazul Paulei nu are o evoluție ieșită din comun, confirmă reprezentantele Asociației ANAIS.

"Problema pe care o întâmpinăm în continuare cu ordinul de protecție este sancționarea agresorului care îl încalcă. Se deschide un dosar penal care durează ani și, în cel mai fericit caz, se soluționează cu o amendă.

Legea prevede închisoare de la o lună la un an și procurorii spun că pe sancțiunea asta nu pot dispune măsura reținerii", explică consultanta Ligia Moise.

Cea mai rapidă condamnare obținută de avocații asociației ANAIS pentru încălcarea unui ordin de protecție a durat un an și jumătate, cu anchetă și proces. Bătăușul a primit câteva luni de închisoare cu suspendare, în condițiile în care victima era la al treilea ordin și avea trei plângeri pentru încălcarea lui.

"O aștepta la colțul străzii, o alerga, ea își pierdea geanta, pantofii, toate cele, suna la 112, agresorul dispărea, venea poliția și întreba: «Ai martori, vreo dovadă? Nu putem face dosar penal, nu ne mai suna, că te amendăm»", relatează Ligia Moise din cazuistica de zi cu zi.

S-au luat măsuri abia după ce agresorul a pătruns în casa din care fusese evacuat, a așteptat-o pe femeie, a sechestrat-o, a dezbrăcat-o, a legat-o de scaun, i-a pus căluș la gură, a bătut-o cu țeava de la aspirator, a amenințat-o că o omoară și a scris un bilet de adio.

"Noroc cu fiul ei, că a sunat-o și apoi a chemat poliția. Ea i-a întrebat atunci: «− O să-l arestați? − Nu putem, pe ordin de protecție nu putem, o să-l căutăm să dea declarație și trimitem dosarul la procuror». 

Femeia a leșinat și s-a mai trezit la spital. Din propria casă s-a mutat într-un centru de protecție a victimelor până când el a primit această condamnare de câteva luni cu suspendare."

Singurul motiv pentru care agresorul stă departe este teama că se întoarce automat la închisoare dacă încalcă ordinul.

"Există o femeie la al optulea ordin de protecție încălcat. Abia acum cazul a fost trimis în judecată, din 2012, după 50 de plângeri la Poliție și direct la Parchet."

Se caută soluții

La Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați există un nou proiect de lege privind ordinul de protecție. Documentul s-a aflat vara asta în dezbatere publică, urmând să fie discutat în Parlament.

Marea noutate este introducerea unui tip nou de ordin, cu caracter provizoriu.

Ordinul ar putea fi emis imediat de polițistul care a constatat abuzul la fața locului și ar fi valabil cinci zile, astfel încât să acopere legal și perioada până la care un judecător va elibera un ordin de protecție final, pe șase luni.

O altă modificare importantă a proiectului de lege se referă la creșterea pedepselor: închisoare de la 3 luni la 5 ani.

În cazul agresorilor cu probleme psihice, instanța poate solicita internarea medicală într-un regim de penitenciar.

Instanța ar dispune și măsuri de prevenire a încălcării ordinului de protecție, cum ar fi obligația agresorului de a se prezenta periodic la secția de poliție sau înștiințarea angajatorului acestuia – sunt situații pe care noul proiect le ia în calcul.

Dar există și controverse.

Asociația Necuvinte consideră, de exemplu, că "problema reală nu este aceea de emitere a ordinelor, care se emit și în aceeași zi, ci aceea a respectării măsurilor prevăzute în hotărârile judecătorești".

În locul ordinelor de protecție provizorie, organizația recomandă mandate de interdicție aplicate în colaborare cu spitalele de psihiatrie.

"Numai în acest fel putem oferi o protecție reală pentru 24 de ore victimelor abuzurilor. Scoaterea din domiciliu a agresorului și lăsarea lui pe stradă pot duce la infracțiuni mult mai grave și litigii împotriva statului român", apreciază reprezentanții Asociației Necuvinte.

Ei recomandă și măsuri clare de monitorizare, cum ar fi brățara electronică și butonul de panică, utilizate cu succes în alte țări europene.

Cu violența domestică în Parlament

În vară, pe lângă proiectul Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, la Parlament au mai fost depuse două inițiative privind Legea ordinului de protecție.

Deputatul PNL Adriana Săftoiu vrea să vadă că "acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu", iar eventuala împăcare să nu înlăture răspunderea penală, așa cum permite acum Codul Penal în cazurile de violență domestică.

Inițiativa ei este susținută de 60 de deputați și senatori din toate partidele, mai puțin UDMR, care are propria viziune asupra violenței domestice.

Deputata Csép Éva Andrea susține introducerea ordinului de protecție în sistem de urgență, dar și posibilitatea ca agresorul să se împace cu victima doar o dată: la prima plângere penală.

Și acest proiect e susținut de 68 de parlamentari de la mai multe partide politice.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.