Literatura nazistă în America

De cîte ori a vorbit despre cea de-a treia lui carte, Literatura nazistă în America – cea care, în multe feluri, a prefigurat cărţile scrise apoi –, Bolaño a aşezat-o într-o tradiţie literară care începe cu Sinagoga iconoclaştilor de Juan Rodolfo Wilcock, trece prin Istoria universală a infamiei de Borges şi îl include pe Alfonso Reyes cel din Portrete reale şi imaginare, ca să ajungă la Vieţile imaginare ale lui Marcel Schowb.

Cînd era prost dispus, Bolaño spunea că personajul principal al acestei cărţi-dicţionar (care a nedumerit şi la dreapta, şi la stînga spectrului literar) e chiar literatura, de fapt instituţia literaturii, cu toate clasificările ei străine de esenţial, cu separările fatale, cu premiile literare în sistem de troc, cu micul trafic la frontiera posterităţii, cu abuzul de putere simbolică. Adică tot ce transformă literatura (care e în primul rînd libertate) în ideologie.

Iar dacă alegerea lui Bolaño a fost, în această carte, lumea literară înclinată spre extrema dreaptă din cele două Americi, asta a ţinut, pe de o parte, de recunoscuta lui simpatie pentru stînga revoluţionară, dar, pe de altă parte, şi de aberaţia fără margini a subiectului.

Cum să scrii literatură şi să ucizi cu sînge rece? Cum să faci cenacluri literare şi să torturezi oameni în subsolul casei? Cum să te dai scriitor şi să faci parte din camarila unui dictator sîngeros?

Preferinţa ambivalentă e însă mărturisită într-un interviu legendar din aprilie 1998, publicat în revista Lateral:

"Lumea de extremă dreaptă e o lume lipsită de măsură, iar asta e interesant în sine.

De multe ori însă, cînd îmi iau ca subiect extrema dreaptă, de fapt, eu vorbesc despre stînga. Iau imaginea care e cel mai uşor de caricaturizat ca să vorbesc despre altceva.

Cînd vorbesc despre scriitorii nazişti din America, în realitate vorbesc despre lumea, uneori eroică, dar cel mai adesea abjectă, a literaturii în general".

Alegoria lumii literare din această carte inclasabilă, scrisă înainte de Detectivii sălbatici sau de 2666, dar şi înaintea "novelitelor" Nocturnă în Chile şi O stea îndepărtată, este, în fond, o foarte actuală analiză a ferocităţii travestite literar.

Căci avem în Literatura nazistă în America o panoramă (imaginară, dar deloc ireală) a ororii cu pretext literar: un clan literar, Mendiluce, a cărui matroană ezită între literatură şi decoraţiuni interioare şi care transpune în realitate The Philosophy of Furniture a lui Poe; o nubilă a aceluiaşi clan care trăieşte o viaţă (literară) din fotografia cu Hitler ţinînd-o în braţe; un "romancier realist, naturalist, expresionist [care a cultivat] decadentismul şi realismul socialist" şi care-l provoacă la duel pe Lezama Lima; o Daniela de Montecristo despre care "se spune că ar fi fost amanta unor generali italieni şi germani; că s-ar fi îndrăgostit de un general din armata română, Eugen Entrescu, crucificat de propriii săi soldaţi, în 1944; că ar fi scăpat din asediul de la Budapesta deghizată în călugăriţă spaniolă; că şi-ar fi rătăcit o valiză plină cu poezii, pe cînd trecea clandestin graniţa austriaco-elveţiană, în compania a trei criminali de război... că pe fesa stîngă ar fi avut tatuată o svastică neagră"; un demenţial poet haitian, Max Mirebalais, cu o mie de chipuri şi cu o metodă critică de plagiat pentru care intrarea în lumea bună din Port-au-Prince e literatura – "o formă mai voalată de violenţă".

Dincolo însă de această panoramă subiectivă (căci autorul apare spre final ca personaj), Literatura nazistă în America e o fabulă ironică, de o vervă lingvistică uluitoare, în care Bolaño e un extraordinar creator de lumi ficţionale paralele şi etanşe, în care oroarea şi aberaţia sînt continuu semnalate cu un umor negru.

Numele anumitor scriitori rimează cu cele reale, anumite cărţi sînt analizate în grilă... administrativă, unii literaţi sînt mai degrabă fotbalişti – iar toate trimit la o mare frăţie (ariană sau roşie, nu mai contează) a imposturii, a mizeriei omeneşti, a aberaţiei fără rest.

Ce rămîne însă dintr-un întreg continent reşapat încă o dată ideologic după cel de-al Doilea Război Mondial? În ultimele 30 de pagini ale cărţii, Bolaño schiţează un viitor roman propriu şi se proiectează pe el însuşi la Blanes, în Catalonia, scriindu-l sau trăindu-i finalul.

Acesta e răspunsul la întrebarea de mai sus şi la ieşirea din istoria literară a unor imense spaţii literare iremediabil ideologizate, iar acesta ne priveşte direct şi pe noi: scăparea e numai pe cont propriu, privind în urmă cu luciditate şi redînd literaturii dreptul ei inalienabil la gratuitate.

*

Roberto Bolaño, Literatura nazistă în America, traducere de Alina Cantacuzino, Editura Univers, 2017.