Claritate neostenită

Recomandarea de astăzi se adresează mai ales (dar nu exclusiv) celor care se află în Cluj zilele acestea și ar vrea să știe cine sunt invitații speciali ai celei mai noi ediții a Festivalului Internațional de Carte, care se desfășoară aici între 6 și 11 octombrie.

Este încă destul de neclar dacă participanții la aceste festivaluri sunt atrași de prezența scriitorilor pe care îi cunosc sau dacă, dimpotrivă, după ce îi întâlnesc la festival, ajung să citească din scriitori despre care nu auziseră – iată motivul pentru care nu este lipsit de importanță să le deschidem cărțile.

Deși bine apreciat în Europa, poetul spaniol Antonio Gamoneda este poate cel mai puțin cunoscut publicului românesc dintre toți invitații de onoare ai actualei ediții. După știința mea, nu a avut parte de ediții românești înainte de antologia apărută în 2012 la Eikon, îngrijită de traducătorul său în românește, poetul Dinu Flămând, care s-a oprit la titlul Claritate neostenită. Ediția este bilingvă, ilustrată generos cu lucrări ale artistului Marcel Lupșe, o carte-obiect pe care o să vă placă să o țineți în mână.

În plus, Gamoneda este el însuși un personaj problematic, cu o biografie contorsionată, marcată de suferință, adversități, dar și de o adevărată religie a rezistenței, care pare să depășească limitele politice ale antifranchismului său și să fie mai degrabă o trăsătură de personalitate. Multe dintre poeme au o acută amprentă autobiografică, retrospectivă.

Frapant este însă tonul cu care respectiva amprentă ne este prezentată: fără duioșie, edulcorări senecte sau suspine de auto-îndreptățire, într-un colaj de fotograme ale cruzimii și ale rezultatelor ei. Iată cum sună un fragment din „Rele amintiri”: „Pe când aveam doisprezece ani,/ în unele zile, la căderea serii,/ trăgeam după noi o cățea/ mică și murdară până în pivniță./ Și începeam s-o lovim cu un cablu,/ cu tot felul de bucăți de lemn și de fier./ (Ce să-i faci? Așa era./ Ea gemea,/ se târa, ne implora, făcea pe ea,/ iar noi o spânzuram ca să o lovim mai dihai)./ Dar cățeaua continua să vină cu noi/ pe câmpuri și pe coline. Alerga repede,/ ne iubea.”

Până și în evocările mamei, căldura reală a expresiei este mereu însoțită de un întuneric care ne amintește de dorința lui Blaga de a se întoarce în moarte ca în pântecele mamei, iar nașterea fiicei este descrisă ca îndrăgostirea de un chip venit pe lume plin de sânge.

Cu o formulă mai tradițională în prima parte a volumului, poezia lui Gamoneda își modifică mai mult forma decât tonul în partea a doua, decupată mai ales din ciclul Descrierea minciunii. Ea pierde puțin din intimismul negru al fotogramelor despre care vorbeam, pentru a câștiga o voce de public, construită să exprime revolte colective sau generalizabile. Umoarea neagră însuflețește acum revolta, denunțul: „Realitatea e gonită de pe aceste buze atât de experte doar/ în forme invizibile./ Încetează și fermentul copilăriei mele; încetează oroarea și/ mare devine cavitatea ei./ Pământ deposedat de mormintele sale, mame cu părul albit/ de atâta năuceală./ Iată ce rămâne din patria mea.”

Totuși, revolta socială este peste tot la Gamoneda o chestiune profund personală, iar nemulțumirea, răvășirea și pedeapsa încep de fiecare dată din interior, cum vedem aici: „Îmi stă în suflet indiferența. E bătrânețea milei./ Iată ora cea mai străveche, iar inima mea începe să se/ îndemne la viclenie./ Degetele mele încă rămân agile plimbate pe ulcerații și ating/ unele chipuri protejate de dispreț, dar luciditatea mea/ este oferită morții./ Tu ești vorace în crepuscul:/ rezistența ta e umedă; limba ta, fertilă în gura mea;/ tu sorbi cu buzele tale spaima, mare e nuditatea ta./ Dar plăcerea e masca memoriei.”

Dacă erați convinși că poezia nu vă spune nimic, dați-i o șansă începând cu acest volum, iar dacă vă temeați că poetul octogenar s-ar putea dovedi prea răsuflat pentru așteptările voastre în materie de poezie, veți avea, cred, o plăcută surpriză parcurgând Claritate neostenită și, poate, întâlnindu-l pe autor în carne și oase.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€