Acum știm. Ce facem cu asta?

România a mai pierdut, anul trecut, 50.000 de cetățeni ai ei, emigrați definitiv din țară. Este un număr record, similar cu cel de după mineriadele din 1990. Iar acești oameni se alătură zecilor de mii de români care sunt plecați din țară cel puțin câteva luni pe an, cu contracte temporare de muncă.

Cel puțin alți 700.000 de români se gândesc să plece din țară, arăta un sondaj de la începutul anului trecut. Iar aceștia sunt cei care au toate actele în regulă. În realitate, sunt mult mai mulți. În total, în ultimii 30 de ani, România a pierdut 8 milioane de locuitori, estima un secretar de stat tot anul trecut, iar românii sunt de departe pe primul loc în rândul cetățenilor unui stat UE27 ce solicită cetățenia unui alt stat UE27, conform rezultatelor unui studiu recent, publicate de Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung.

Frustrarea – nu doar oportunitatea economică – este cea care îi face pe tot mai mulți români să plece. Deznădejdea. Convingerea că lucrurile nu vor fi mai bune în România nici azi, nici mâine, nici peste 10 ani. Iar dacă lucrurile bune se fac extrem de greu și cu mari chinuri, cele rele abundă, colcăie dedesubtul societății românești și ies la iveală prin explozii asemenea celei de la azilele de bătrâni din Voluntari.

Dar de unde vine această negură care nu doar că frânează orice evoluție în bine a României, ci chiar riscă să tragă înapoi țara și societatea românească într-un peren ev mediu întârziat? Și cum poate fi ea învinsă, când însuși statul român, cel care se presupune că ar trebui să-și apere cetățeanul, este cel care-i pune piciorul pe grumaz, apoi se face că nu știe, n-a văzut, n-a auzit nimic, nu e el de vină?

Putem învăța tot din exemplul venit din Vest. Nu trebuie să reinventăm roata. Unul dintre puținele avantaje ale întârzierii noastre istorice este că putem anticipa fenomene care au avut loc deja în alte țări. Negura vine din capturarea statului român de către mafie. Nu, nu vine de la vreun defect genetic al românilor, așa cum ne place să ne flagelăm singuri. Nu suntem noi mai răi decât au fost alții în urmă cu 30-40 de ani.

România lui 2023 arată destul de mult ca Italia anilor 90 – foarte multe oportunități, foarte multă dinamică în marile orașe, dar și un stat nereformat, complet împotriva cetățeanului, birocratizat până la refuz și sufocat de mafie la toate nivelurile. Ai fi zis că Italia nu are nicio șansă, că cetățenii italieni nu pot rezolva democratic problemele unui stat metastazat. Și totuși, au reușit, în mare parte. Italia nici n-a colapsat (deși i-a trecut glonțul pe lângă ureche de multe ori), nici n-a rămas foarte mult în urma motoarelor de dezvoltare din Franța și Germania.

Sigur, n-a ținut complet pasul cu ele, iar deceniile de haos atârnă acum ca o piatră de moară asupra bugetului și viitorului țării. Însă societatea civilă italiană este vibrantă, cetățenii au învățat că au un cuvânt de spus, iar țara e suficient de atractivă pentru ca peste un milion de români să decidă să se mute aici.

Comparați cu Grecia, care a pornit de la mafii mai puțin puternice, dar a ratat aproape complet reformarea țării și a crezut că poate să-și rezolve problemele mințind pur și simplu în timp ce împrumuta bani cu nemiluita: a avut nevoie de aproape 20 de ani ca să-și pună ordine în finanțe, timp în care a rămas mult în urmă, la toate nivelurile.

Ambele țări au avut oameni în stradă. Ambele țări au avut și au grupuri de cetățeni (mai mult sau mai puțin organizate) care s-au luptat pentru reformarea societății, jurnaliști curajoși care au dezvăluit corupția, partide noi care au promis multe și au livrat puțin și așa mai departe. Dar numai una dintre ele a acceptat – treptat și cu mare greutate – să se reformeze. Efectele se văd nu doar în evoluția economică a acestor țări, ci și în felul în care își trăiesc viața oamenii din marile orașe.

Tot avansul economic pe care l-a înregistrat Grecia în anii în care se împrumuta vârtos ca să arunce cu bani în populație s-a prăbușit rapid între 2009 și 2018, an în care, de altfel, a fost depășită la capitolul PIB per capita (exprimat la paritatea puterii de cumpărare, PPP) de România.

Nici acum Grecia nu e pe un trend ascendent, în ciuda popularității prim-ministrului Mitsotakis printre liderii europeni, politicile neoliberale ale partidului său nu au făcut decât să accentueze clivajul dintre grecii avuți și cei care trăiesc la limita sărăciei. O mare parte dintre aceștia e reprezentată chiar de personalul care muncește pe „sezon” în turism în insulele grecești, câte cinci luni pe an, șapte zile din șapte, fără repaus, pentru ca în restul timpului să stea pe tușă, din lipsa locurilor de muncă. Cei șapte oameni care au murit doar în ultimele două luni din cauza lipsei ambulanțelor – printre care și o româncă – sunt doar un simptom ale acestor politici neoliberale, ale căror victime sunt tocmai cei mai vulnerabili dintre cetățeni.

Din păcate, România face fix ce a făcut Grecia. Racheta noastră care ne apropie treptat de PIB-ul per capita al Italiei (tot la PPP) funcționează pe fantasme, pe bani împrumutați, și pe servicii de mizerie acordate cetățenilor, care nu sunt protejați defel. Doar o mică parte dintre ei se duc în infrastructura vitală unei dezvoltări sustenabile.

Mare parte se duc în continuare în buzunarele primarilor, ale acoliților lor, ale rețelelor de baroni locali, regionali și naționali, atent reprezentați în Parlament de către tridentul PNL-PSD-UDMR. Cu AUR încălzindu-se pe margine.

Cum putem opri capturarea completă a statului român. Și cum să-l forțăm să se reformeze

O vorbă mare, greu de pus în practică, cât timp mafioții și-au subjugat deja mare parte structurile guvernamentale, justiție, servicii și mass media. Despre primele nici n-are rost să vorbesc.

Despre mass media, dovada simplă e chiar avalanșa de „investigații” din ultimele două zile, cu adevărate desanturi de jurnaliști în tot felul de azile mai mult sau mai puțin decente, prezentate ca lagăre ale groazei, doar-doar or abate atenția de la adevăratele lagăre de exterminare din Voluntari. Asta și constanta trecere sub tăcere a oricărei investigații reale venită dinspre presa independentă – atunci când au fost publicate, descoperirile Centrului de Investigații Media și Buletin de București au fost pur și simplu ignorate de „presa mare”, în special de televiziuni. Aceleași televiziuni care încasează netransparent milioane de euro anual de la PSD și PNL.

Dar este totuși posibil. Cea mai bună știre de zilele astea vine tot de la Voluntari, acolo unde oamenii au tocmit avocați care să lupte pentru rezolvarea acelui buboi purulent din comunitatea lor, chiar dacă în ultimul ceas, când au fost amenințați de ticăloși. Asta costă timp, energie și foarte mulți bani, însă e una dintre principalele modalități prin care s-a reușit, în Vest, reformarea cu forța a statului.

Avem deja legi, nu mai e nevoie de altele noi, mai drastice. Ce nu avem este respectarea lor. Din păcate, noi nu avem nici o justiție reformată, cu procurori realmente curajoși, așa cum s-a întâmplat în Italia. Va trebui să mai treacă ceva timp și probabil să mai dăm de o catastrofă și mai mare ca procurorii și judecătorii din țara asta să-și respecte statutul și să nu mai facă scăpați pe bandă rulantă infractorii. Dar este un început. Unul extrem de important.

Pe lângă comunitatea care s-a dotat cu avocați, avem ONG-urile care au detectat toate fărădelegile din Voluntari. Aviz primarilor „democrați” care nu suportă ONG-urile: dacă vă deranjează cu insistența lor, să știți că sunteți deja pe făgașul care duce la corupția și încremenirea celor pe care ați promis că-i înlocuiți.

Pe lângă avocații comunității și ONG-uri avem jurnaliștii de investigație. Specie rară în România, din ce în ce mai rară. Prost plătiți, urâți de toată lumea (se știe, dacă descoperi ceva în România, ești clar plătit de cineva să spui de rău, că și alții fac la fel, nu?), ținând cu greu site-uri minuscule care abia trec de câteva zeci de mii de vizite pe lună. Chiar și la site-urile mari care mai sunt independente, să nu ne imaginăm că investigațiile aduc traficul gros. Cu atât mai greu le este redacțiilor să susțină în fața patronilor necesitatea unor departamente serioase de investigație.

Dar fără ei, România ar fi capturată complet. Fără ei, avocații și ONG-urile nu ar ajunge la public. Fără ei, procurorii și judecătorii aflați în buzunarul politicienilor și rețelelor mafiote și-ar vedea absolut nestingheriți de treabă. Fără ei, România ar ajunge infinit mai rău decât Grecia.

Cum poți strivi răul care tot crește în România? Sprijinind financiar și cu timpul și energia ta aceste trei categorii: comunitatea ta locală, ONG-urile din zona ta și jurnaliștii independenți.

Aș zice că lipsește ceva esențial însă. Încă trei elemente-cheie la fel de importante precum cele de mai sus. Procurorii, judecătorii și politicienii de bună credință.

Italia a putut progresa (deși are în continuare multe probleme) pentru că a avut câte puțin din fiecare. Îndrăznesc să cred că România are chiar mai mulți oameni care astăzi se tem să acționeze, dar mâine o vor face. Nu pot crede că întregul Parchet e plin de oameni incapabili să instrumenteze corect niște dosare care apoi să fie duse până la capăt. Nu pot crede că printre judecători nu sunt persoane capabile să nu mai ierte pe tehnicalități infractori dovediți. Nu pot crede că politicienii noului val sunt atât de inepți încât să refuze la nesfârșit feedbackul critic venit dinspre propriii lor alegători și să rămână mereu irelevanți.

Pe scurt, e vorba de curajul de a te alătura celor care deja luptă cu tot ce au, zilnic, an de an, pentru o societate mai bună. Că o faci din România sau din afara ei, important e să te alături acestor oameni.

O poți face fizic, alăturându-te ONG-urilor. O poți face financiar, donând constant mici sume lunare celor care se zbat să facă lumină. O poți face nu doar la vot, nu doar implicându-te în politică, dar și dând mai departe aceste investigații, aceste dezvăluiri, până când tot capacul acesta greu pus de mafiile PSD și PNL asupra conștiinței oamenilor se va crăpa și se va sparge.

De ce învinge răul? Pentru că oamenii buni își pierd energia văzând că nu-l pot învinge repede. Răul nu se învinge niciodată dintr-o lovitură, ca-n filme. Se învinge zi de zi, lună de lună, an de an, printr-o presiune constantă și enervantă de-a dreptul pentru cei de sus.

Calculează cât te-ar costa personal asta și treci la fapte, indiferent dacă ești printre cei rămași în țară sau cei plecați. Cei care fac deja acest lucru te așteaptă. Acum știi și tu.