Acelaşi plan al sufletului

Valentin Șchiopu

Redactor

30 octombrie 2015, seara incendiului de la Colectiv.

Virginia Mărăcine își închide telefonul și își deconectează laptopul de la internet. Lucrează la referatul de absolvire a unui curs intitulat Terapia și activitățile asistate de animale pentru persoane cu nevoi speciale.

Crește şapte pisoi și patru câini. Primii interpretează că ei sunt cei care au grijă de ea, iar cei din urmă, că au adoptat-o în haită. De fapt, Virginia e cea care i-a adunat de pe stradă și le-a tratat rănile. I-a „reparat”, le-a dat câte un nume și astfel s-a consfințit o „legătură pe viață”.

În vârful lanțului trofic stă motanul Michou, unul dintre cei doi „interni”. Patrulează prin casă după bunul plac. A fost recuperat din podul întunecos al unei case, în timp ce, lihnit și speriat, își făcea deja calcule despre ce va face cu următoarele lui șase vieți.

„Stăpâna” mizează doar pe una, și aceea intrată într-o zonă tulbure, în care s-au adunat prea multe.

„Îndoieli, multe întrebări, puține răspunsuri, exact ca în viețile multora dintre noi, uneori”.

Are 49 de ani şi e profesor universitar la ASE, la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică. A avut grijă de toți din familia ei − de mamă și de tatăl bolnav de Alzheimer, care s-a stins în 2010. Parcă să alergi cu fiecare de la un spital la altul nu face parte din obișnuitul vieții. Sau, dimpotrivă, cine mai știe.

Din 2004, Virginia coordonează programul de voluntariat social Academia SpEranței, menit să-i sprijine pe membrii comunității din ASE București. Sunt aproape 25.000 de oameni la Academia de Studii Economice, studenți, profesori, personal nedidactic, cam câți locuitori are Sighișoara.

Mulți dintre ei au, pentru Virginia, un nume și o fizionomie recognoscibile și, mai ales, o poveste.

„E parte din job să-i cunosc, o oportunitate pe care noi, profesorii, nu trebuie s-o ratăm, aceea de a ne cunoaște studenții. Adică ei ne sunt trimiși cu un scop. Nu putem să-i tratăm ca pe niște numere sau cel puțin eu nu pot să-i tratez ca pe niște numere.

Am acum un curs cu o serie de 175 de studenți, ok, asta e tot. Nu, eu nu intru cu ideea asta la curs. Intru cu ideea că acolo sunt niște suflete, în spatele fiecăruia se află o poveste pe care s-ar putea ca eu să n-o știu până la final, dar care nu-mi permite nicio clipă să intru cu bocancii în ea”.

Grande Bellezza Gran Sârbova. Cea mai bună brânză maturată din România e făcută de o asociație care adăpostește fete provenite din centre de plasament

Cea mai bună brânză maturată din România, decretată de experți și degustători profesioniști, e făcută de mâinile unor fete care au crescut în centre de plasament. 

O asociație din Cluj organizează anual tabere pentru copiii cu boli grave. Cum reușește? „Dacă oamenii pun împreună bucățelele mici pe care le au, în timp efectul lor crește și se multiplică”

De 13 ani, Yuppi Camp, un ONG din Cluj, organizează tabere terapeutice pentru copiii cu boli grave. Timp de câteva zile, copii cu diabet, cancer, boala celiacă, hipoplazie renală și alte boli grave au parte de activități în aer liber, sub atenta supraveghere a unei echipe formate din medic, asistentă medicală, dietetician și, în unele cazuri, kinetoterapeut. Alături de ei, și părinții iau o pauză și „stau fără stresul că copilul s-ar putea să nu fie bine”.

De când a inițiat programul de voluntariat de la ASE, profesoara a văzut situații îngrozitoare: studenți răpuși de cancer la 22-23 de ani ori „tineri excepționali care intră în colaps și ajung să se arunce de la etajul 10, așa, pur și simplu”.

„Atât de fragile sunt aceste suflete care ne sunt trimise să le educăm și să le instruim. Eu am văzut cât sunt de fragili, și atunci nu pot să mă comport cu ei altfel decât mi-aș dori eu să se comporte cu mine orice om cu care interacționez − cu umanitate, delicatețe, respect și prietenie”.

E seara zilei de 30 octombrie 2015 și câțiva dintre foștii și actualii studenți ai Virginiei Mărăcine sunt în clubul Colectiv. Puțin după ora 22, Michou începe să urle, „într-un mod nefiresc”. Se plimbă agitat prin toate camerele, coboară de la etaj, urcă din nou.

Femeia nu-l poate liniști.

Termină într-un târziu proiectul și își deschide telefonul. E trecut bine de miezul nopții, pe Facebook știrile se succed cu repeziciune: un incendiu într-un club din București, un dezastru.

Virginia vede primele imagini și înțelege că asistă la o catastrofă. Sunt mulți tineri în stare gravă. Se gândește la studenții ei: Doamne, fă să nu fie vreunul dintre ai noștri! Doar că veștile curg, și e vorba și despre studenți de-ai ei.

„A fost, așa, ca o prăbușire în interior, pentru că mi-am dat seama că e ceva dramatic”.

Virginia Mărăcine începe să le trimită mesaje câtorva dintre studenții care o ajută la Academia SpEranței. Un coleg de-al ei le cere să se organizeze, să meargă dis-de- dimineață să doneze sânge. În același timp, adună informații pentru un inventar funest: cine, câți, cât e de grav, cum a fost posibil?

Comemorare a victimelor din Colectiv, la câteva zile după incendiu. Foto: Lucian Muntean

*

În incediul de la Colectiv au murit șapte studenți şi absolvenți de ASE.

Anda Ioana Epure, studentă în anul III, Adrian Rugină, absolvent de Finanțe, Alexandru-Paul Georgescu, absolvent al secției de Administrarea afacerilor, Liviu Zaharescu, absolvent de Marketing, Bogdan Claudiu Istrate, masterand la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică economică, Alexandru Iancu, absolvent de Marketing, și Radu Sienerth, student la Marketing.

Virginia Mărăcine a ținut legătura cu familiile tinerilor, a organizat strângeri de fonduri prin intermediul Academiei SpEranței și a încercat să consoleze atât cât a putut.

S-a dus la înmormântări și la parastase, s-a simțit neputincioasă și copleșită.

„Am ținut legătura cu familiile pentru a le sprijini sufletește cumva. Să poată să gestioneze durerea asta îngrozitoare, pe care, nu știu… Eu nu o pot descrie în cuvinte.

Îmi aduc aminte și acum întâlnirea cu doamna Luminița Georgescu, mama lui Alexandru-Paul Georgescu. În 2014 își pierduse în mod neaşteptat soțul.

După un an, în 2015, își pierde și unicul fiu, la Colectiv. Pot să vă spun că, în momentul în care vorbeam cu dumneaei, simțeam că durerea e ceva ca un corset, ceva fizic care mă înconjoară și se strânge din ce în ce mai tare în jurul inimii mele, în jurul corpului meu, și din care-mi este imposibil să ies. Și asta pentru că mă simțeam neputincioasă.

Ce poți să faci, ce poți să-i spui omului căruia i-a dispărut complet familia? Și care vine și-ți spune: «Știți, toată lumea se uită speriată la mine și mă sună îngrijorată ca nu cumva să fac o prostie, și eu le spun că n-o să fac nicio prostie, pentru că vreau să fiu în același plan al sufletului, atunci când voi pleca din universul acesta, ca familia mea dispărută».

Și doar pentru asta trăiește. Ce poți să-i spui unui astfel de om? Și neputința de a face ceva concret, real, pentru oamenii ăștia e o durere pe care n-o poți descrie. Iar durerile astea toate, cumulate…

Aceeași senzație am avut-o când povesteam cu Raluca, Raluca Rugină, pentru că Adrian Rugină este și el absolvent de ASE. În momentul în care îmi spunea: «Știi, Virginia, am trăit lângă un om extraordinar și tot ce am reușit să facem pentru noi a fost să ne cumpărăm o canapea».

Adică omul acela extraordinar așa s-a dăruit pentru cei din jurul lui, până la moarte, la propriu, da, așa s-a dăruit pentru proiectele frumoase pe care le făcea, încât cu sufletul lui pereche, Raluca Rugină, au reușit să-și cumpere o canapea. Și acum omul acela dispăruse? Ce poți să-i spui Ralucăi? Ce poți să-i spui, ceva care s-o aline?

Și atunci durerea asta cumulată, una plus una plus una, până la șapte, până când în martie, anul următor, 2016, a plecat și Radu Sienerth, când ne așteptam mai puțin.

Vorbeam cu cei răniți, cu Irina Popa, absolventa noastră de Statistică. Și-mi spunea: «Oh, Radu e încă internat, dar o să fie bine, pentru că el e un luptător, familia e lângă el. De fiecare dată când merg să-mi schimbe pansamentele, trec pe la el și vorbim».

Și apoi primim vestea, la nici două săptămâni, că Radu a plecat. Ce poți să faci? Apoi, în 2016, am pierdut două dintre cele mai dragi fiinţe mie, prietena mea Diana Filip, de la Universitatea Babeş-Bolyai, şi Celeste, pisicuţa inimii mele. Sufereau de cancer. Din acel moment, nimic n-a mai fost la fel”.

Foto: Lucian Muntean

*

La jumătate de an după Colectiv, Virginia Mărăcine s-a înscris în programul de voluntariat Salvator din pasiune, inițiat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

În premieră pentru România, prin acest program au fost recrutate persoane care să li se alăture salvatorilor de la IGSU. Au existat 40 de locuri în fiecare județ, pentru candidați cu cazierul imaculat și cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani.

Când și-a depus dosarul, Virginia a întrebat dacă ochelarii ei nu sunt un impediment. În iulie 2016 a fost admisă.

A urmat cursuri de prevenire și stingere, precum și cursul de suport vital de bază, la centrul SMURD. Apoi, ea și ceilalți voluntari au fost distribuiți la detașamentele ISU din București.

Virginia Mărăcine își împarte timpul între catedra de la ASE și voluntariatul la SMURD.

Mărăcine și-a făcut practica la Detașamentul „13 Septembrie”: 240 de ore pentru a se familiariza atât cu regulamentele interne, cât, mai ales, cu manevrarea echipamentelor din mașinile de intervenție și din ambulanțe.

În primăvara acestui an, profesoara de la ASE a primit certificarea de paramedic nivelul I. Era, în sfârșit, pregătită să facă parte dintr-o echipă a SMURD.

De atunci, în zilele în care nu are cursuri, Virginia Mărăcine se prezintă de dimineață la unitate. Îmbracă uniforma și apoi îl anunță pe șeful Grupului de Intervenție și Stingere s-o prindă în „organizarea” zilei respective.

„Pot participa la exerciţii, simulări, respectiv activităţi de recunoaștere. Asta constă în verificarea felului în care se respectă normele de prevenire, protecție și stingere a incendiilor în diverse instituții.

În ultima vreme, de când am cursul de paramedic, merg special pentru a urca pe ambulanță. Mă prezint și aștept să primim cazuri, pe tabletă sau prin stațiile de emisie-recepție de la dispecerat.

Uneori, sunt zile în care nu ne mai prea întoarcem la bază, ni se dă caz după caz după caz după caz…

Alteori suntem obligați să ne întoarcem la bază, pentru că putem avea cazuri în care persoanele să aibă hemoragie sau să folosim echipamente care apoi necesită să fie sterilizate, decontaminate sau chiar ambulanța să necesite o decontaminare specială.

După care anunțăm dispeceratul că suntem din nou disponibili și mergem la următorul caz care ni se repartizează. Cam așa decurge o zi”.

Voluntarii pot sta la bază cel târziu până la ora 22. Au cerut schimbarea regulamentelor, pentru că multora le rămâne prea puțin timp la dispoziție pentru voluntariat, în condițiile în care joburile lor se termină undeva seara.

Virginia Mărăcine spune că, de când lucrează și la SMURD, a întâlnit oameni care au sărit direct în cercul ei de apropiați, „de la instructori până la colegi pompieri, respectiv la cei din promoția de voluntari din care am făcut parte”.

„Sunt oameni cu o calitate pe care eu, sincer, o credeam de mult dispărută în România. Ei, uite că s-a întâmplat să mă înșel”.

Poți fi voluntar SMURD până la 65 de ani. Profesoara de la ASE, acum în vârstă de 51 de ani, e pregătită să treacă la nivelul următor, cel de paramedic de gradul II.

Ca orice paramedic de nivel I, acum are voie să aplice oxigenoterapie, să facă pansamente, să pună atele ori să execute protocolul de resuscitare sau dezobstrucţie a căilor respiratorii.

Nu are voie să dea injecții sau medicamente victimelor și nici să pună branule. Mai exact, o poate face doar în situații extreme, când o ambulanță cu medic nu poate ajunge la caz, și atunci doar la indicaţia şi sub coordonarea cuiva calificat de la dispecerat.

Înainte de a fi acceptată ca voluntar ISU-SMURD, Virginia Mărăcine a inițiat și un parteneriat între ASE și Departamentul pentru Situații de Urgență. S-a lansat în octombrie 2016 și se numește Academia SpEranţei − Voluntariat din iubire pentru viaţă.

„E important ca studenții mei să facă voluntariat, dar să fie instruiți și în ceea ce privește primul ajutor și ce înseamnă reacție corectă la situații de urgență. Pentru că nu mai vreau un alt Colectiv, cu un tribut atât de mare de plătit.

Îmi doresc ca toți studenții ASE-ului să fie instruiți, să treacă măcar o dată, în cei trei sau cinci ani de studiu, printr-o simulare de cutremur, să treacă printr-o simulare de incendiu și mai ales să știe să acorde primul ajutor într-o astfel de situație”.

Profesoara Virginia Mărăcine e voluntar SMURD din iulie 2016 şi paramedic SMURD din primăvara acestui an. Foto: Arhiva personală

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€