A doua pâine a României

Roses are red
Violets are blue
Poems are hard
Potato.

Acest panseu, cules din folclorul internetului, este doar vârful aisbergului. Adică ceea ce se vede din muntele de aroganță și prejudecată în care trăim. Față de cartof.

O să râdeți, dar e treabă serioasă*.

Atât de serioasă încât, undeva, lângă Brașov, există un Institut Național care își dedică cercetările acestei plante despre care – am aflat – se spun multe neadevăruri.

E aproape o conspirație globală împotriva cartofului și în favoarea pastelor sau a orezului.

Soiurile bune de cartof sunt multiplicate la Brașov pentru a obține sămânţă de calitate.

Iar noi, românii, ca niște consumatori nepricepuți ce suntem, sărim iute, la piață, pe cartoful mare și neted, făcut parcă la strung, fără să știm că aşa ne tăiem de două ori craca de sub picioare.

O dată pentru că, probabil, cartofii pe care îi cumpărăm sunt de undeva din Uniunea Europeană și, well, n-au fost cultivați pentru oameni, ci pentru porci.

A doua oară pentru că, în felul ăsta, mai dăm o lovitură micului fermier autohton, deja încercat de tot felul de alte lipsuri.

Institut cu o sută de angajaţi

Pe vremuri, înainte să apară chips-urile și cartofii pai congelați, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr număra peste 300 de angajați, se întindea victorios pe mai mult de 2.000 de hectare şi avea în subordine și vreo șapte stațiuni răsfirate prin țară.

Studenții veneau la Institut să-și bifeze obligația de "câmpul muncii". Pe atunci, ce-i drept, cartoful era supranumit "a doua pâine a României". Dar asta, vorba poetului, a fost demult și a fost o singură dată.

Acum, angajații Institutului, cam o sută la număr, depind de proiectele de cercetare pe care le câștigă, deși au de partea lor o lege organică și chiar o Ordonanță de Urgență – că tot e la modă. Acestea două spun că statul trebuie să le asigure finanțarea de bază.

"Noi nu primim niciun ban de la stat, ne autofinanțăm, iar ceea ce obținem este pentru că participăm la competiții. Câștigăm proiecte – avem finanțare. Nu câștigăm proiecte, nu avem finanțare.

Citeam recent o informare de la firma DuPont, care este unul dintre cele mai mari concerne americane în domeniul protecției plantelor şi producerii de semințe. Unul dintre directorii lor spunea că zilnic cheltuiesc 3 milioane de dolari pe cercetare.

Zilnic!!! Or, noi, la agricultură, pe cercetare, nu avem mai mult de 10 milioane de dolari – toate institutele, într-un an de zile. Ce diferență colosală! Distanța asta poate să crească şi noi trebuie să rămânem acolo", spune directorul general al Institutului, Sorin Chiru (foto).

Sfatul specialistului: cartoful mai mic e mai gustos și mai hrănitor.

Sorin Chiru este membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice și păstrează tradiția familiei: tatăl său a fost creator de tomate, el ameliorează genetic cartofi.

O să vă întrebați, pe bună dreptate, ce-i mai poți face unui cartof. Îl pui în pământ, îl sapi, îl stropești și apoi îl recoltezi, nu?

De fapt, în toată lumea, an de an, mii de cercetători muncesc să creeze soiuri noi și mai bune – e ca o goană globală în căutarea unui supercartof. La Institutul din Brașov, care sărbătoreşte anul ăsta 50 de ani de existență ca Institut Național, s-au creat deja peste 40 de soiuri.

Unele rezistă mai bine la dăunători, altele dau randament la hectar, altele sunt foarte gustoase. Depinde ce vrei de la un cartof.

Ce-ar trebui să vrei de la un cartof

"Toată campania asta, ați auzit, probabil, toată campania asta împotriva chips-urilor, împotriva «pommes frites»-urilor... Nu cartoful e de vină, ci acea grăsime care se folosește și care se transformă în acrilamidă (substanţă potenţial nocivă, care se formează natural când alimente bogate în amidon sunt prăjite sau coapte – n.r.).

Dar dacă îl pregătești corect, este foarte bun, are conținut ridicat de antioxidanți împotriva radicalilor liberi, are suport de proteină, are suport de amidon, deci este un aliment foarte bun", spune Sorin Chiru.

Ca să ai parte de toată bunătatea asta a cartofului, trebuie să știi să-l alegi din piață. Legea de bază e să nu cumperi un cartof mai mare decât poți ține în căușul palmei.

"Acuma, vorbind despre criterii, culoarea nu este chiar un criteriu. Eu l-aș alege în primul rând ca proveniență. Să fie dintr-una din zonele astea ale noastre: Brașov, Covasna, Sălaj, Moldova, Bucovina, zona Neamțului, și din Sud, pentru cartoful timpuriu.

Dup-aia, eu n-aș lua un cartof mai mare decât cel pe care îl ține o gospodină în căușul palmei. De ce? Pentru că procentul de substanță uscată e mai mare decât într-un cartof din acela uriaș, care are foarte multă apă, deci noi cumpărăm apă.

În plus, există un semn de întrebare dacă nu cumva acel fermier de la care provine a folosit foarte multe îngrășăminte pe bază de azot, ceea ce e foarte nefericit. Și atunci, mai bine un cartof mai mic", adaugă directorul Institutului.

De altfel, spune el, în România, la fel ca în câteva țări din regiune, există o legendă urbană care spune că cel roșu e mai bun decât cel alb. Asta vine de la două soiuri foarte bune de cartof roșu cultivate în trecut, Gül Baba și Desirée, și care au rămas în memoria colectivă.

*

"Sunt oameni de afaceri care aduc din UE cartof ieftin, pe care europenii îl dau la animale"

Acum pregătiți-vă pentru ce e mai trist: om ști noi să butonăm super-telefoane, dar nu avem nici cea mai elementară cultură a consumului de cartofi.

Cum există, de pildă, în Olanda, care e cel mai mare producător mondial de sămânță de cartofi.

"Cartofii au gusturi diferite, să știți. Nu toți sunt la fel. De-asta vă spun că noi nu avem cultură a consumatorului. Am lucrat aproape doi ani în diferite zone în Olanda. Acolo există diferențiere și în ceea ce privește costul.

Dacă un cartof creștea într-un pământ cu argilă, mai strâmb puțin, mai negru pe coajă, avea prețul mult mai mare decât unul crescut în nisip, perfect rotund, curat – pentru că are alt gust și altă consistență. Ei aveau această cultură.

Uitați-vă în supermarketuri, să vedeți cartofii care vin din Franța, din Olanda. Ăla căruia ei îi spun premium e pe această dimensiune. Un cartof, ca să fie bun, e cartoful pe care o gospodină poate să-l țină în căușul palmei – asta e cea mai bună rețetă de alegere", completează Sorin Chiru.

Ar mai fi de spus că, tot din neștiință, uneori luăm din piață cartofi pe care alții îi cultivă pentru animale.

"Pentru că puterea de cumpărare este redusă, marea majoritate a gospodinelor preferă un cartof mare, mai ieftin, din care să facă mâncare pentru familie.

Cartoful ăsta foarte mare vine din Uniunea Europeană și acolo nu se consumă, nu merge la consumul uman. Dar sunt tot felul de oameni de afaceri care se duc și iau cartof ieftin de acolo – pentru că europenii îl dau la animale – și vin aici, îl vând în piață și creează probleme fermierilor noștri", explică Sorin Chiru.

"Patrimoniul acesta genetic e o comoară națională. Există mari colecții în lume, în SUA, în Germania, sunt niște colecții extraordinare. Noi avem o biodiversitate extraordinară în România. Avem și noi o bancă de gene la Suceava, şi mai sunt și alte unități de cercetare. Ar trebui păstrate și transmise mai departe: ne întoarcem din nou la ideea că e bună producția noastră."

Sorin Chiru, directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare a Cartofului

*

Paralela 45

Tot de la directorul Institutului am aflat, de pildă, că povestea cu tomatele din programul de guvernare nu e o aiureală. Are de-a face cu paralela 45 – un cerculeț imaginar care înconjoară Pământul, trece și prin România și presupune niște condiții de climă foarte bune pentru cartofi, tomate și fructe.

"Condițiile de la noi sunt extraordinare, combinația asta de sol care încă este bun, soare, latitudinea de 45... Toate astea duc la o aromă și la o depunere în organele de rezervă ale plantelor – că noi asta mâncăm, mere sau tomate – deosebite! Și au o savoare extraordinară! Deci, nu e doar o chestie comercială. E adevărat, e științific!", spune Chiru.

El mai spune că un alt avantaj al solului românesc este că n-a apucat să fie prea otrăvit de cultivarea intensivă, oricât de mult ne-am lăudat cu asta în perioada comunistă. În realitate, țări precum Olanda, Franța sau Germania au înghesuit mult mai mulți fertilizanți în solul lor.

De altfel, în anii de glorie ai cartofului românesc, cultura acestuia acoperea vreo 320.000 de hectare – ceea ce era cam mult, pentru că se cultivau și unde nu trebuia, doar ca să dea bine în raportările politice.

În realitate, între 200 și 220.000 de hectare se pretează la cartof, dar noi mai acoperim azi abia vreo 170.000.

Și dacă e să vorbim de randament, media românească e undeva la 15-17 tone la hectar, în timp ce media europeană este de 50-70. Doar unele ferme de elită din România se ridică la aceste standarde.

"Avem solul foarte bun. Programul cu tomata din planul de guvernare nu e rău deloc, e chiar foarte bun. De ce? Pentru că este o diferență colosală: toate soiurile astea luate din supermarket sunt niște performanțe din punct de vedere genetic, că asta e realitatea, dar sunt extrem de tari, fade, nu deosebești un soi de altul, toate au același gust.

Trebuie să regăsim gustul. Roșiile noastre cresc pe sol natural! Majoritatea roșiilor pe care le luăm din supermarket sunt crescute pe un substrat mineral pe care se tot aplică apă cu fertilizanți."

Cercetătorii români spun că...

Dacă vreți să obțineți efectele benefice ale consumului de afine sau de coacăze negre, dar nu vreți să le mâncați în cantități industriale, puteți să încercați cu cartofi violet copți.

Gătiți în felul acesta, au cam aceleași efecte de reglare a sistemului circulator. Există și-un soi românesc – cartoful albastru-violet de Gălănești.

Cercetătoarea Carmen Bădărău caută tehnologii inovative pentru scăderea virozelor cartofului.

Explicațiile acestea ni le oferă Carmen Liliana Bădărău, cercetător la Institutul Cartofului. Printre altele, ea a realizat un studiu care arată că virușii cartofului pot fi înlăturați destul de bine cu ajutorul uleiului esențial de cimbru.

"Șmechere și hoațe", așa cataloghează ea virozele cartofului.

Cu câteva etaje mai jos, în încăperi izolate, câteva doamne lucrează la multiplicare.

Înainte să ajungă la fermieri, cartofii sunt niște firișoare plăpânde în eprubete.

Copiază cartofi, ca s-o spunem mai simplu. De fapt, copiază un cartof cu calități foarte bune și-l transformă în sute de plăntuțe care cresc în eprubete.

După ce cresc suficient, vor fi plantate, iar recolta obținută va fi sămânța de calitate genetică ridicată.

Sămânța de calitate se obține multiplicând un soi cu anumite calități genetice.

Cea mai importantă atribuție a Institutului este crearea şi păstrarea unor patrimonii genetice care sunt autentice și autohtone: la Brașov se conservă și se cultivă, pentru sămânță, soiuri de cartofi, sfeclă, plante melifere sau medicinale.

Tot aici există și se hrănește liber singurul fond genetic de curcă din România. Și o bălțată românească "îmbunătățită", adaptată la condițiile din Transilvania, terenuri mai mici și deluroase, abrupte. Pentru cumpărarea acestei văcuţe există mereu o listă de așteptare.

"Dacă micul fermier se îmbogăţeşte, şi statul câştigă!"

Ceea ce te uimește este groapa dintre discursul politic – interesul pentru cercetare și pentru agricultura autohtonă – și ceea ce găsești în realitate.

Pentru ca Institutul de la Brașov să funcționeze la cheie și să fie dotat modern, ar mai fi nevoie de vreo 2 milioane de euro. Mai puțin decât se alocă pentru un kilometru de autostradă care, adesea, poartă în genă auto-surparea.

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof de la Brașov.

Acești bani nu se găsesc niciodată. Iar explicațiile variază între "nu ne dă voie UE" și "nu avem fonduri".

Așa se face că, într-unul din domeniile cele mai importante – alimentația, măsurile se iau după ureche și, de obicei, sunt struțo-cămile de tipul "intenția e bună, aplicarea ne omoară".

Cel mai recent exemplu este legea care obligă supermarketurile ca ponderea produselor româneşti de la raft să fie de cel puţin 51%.

Directorul Institutului pentru Cartof, Sorin Chiru, spune că ideea este mai mult decât bună, dar greu de implementat.

"Dacă s-ar aplica inteligent, nu ar fi o măsură rea. Intenția a fost una bună, e normal să-ți protejezi producătorii. Dar pare că acela care a făcut legea nu înțelege și nu a avut contact direct cu marile lanțuri de magazine.

Eu sunt adeptul apariției lanțurilor scurte. Ce înseamnă lanț scurt? Produsul să ajungă repede de la producător, de la fermierul mic, în magazine mai mici, adică la consumator.

Ce se întâmplă acum? Eu nu desconsider marile lanțuri comerciale. Ei au nevoie de loturi complete, constante, mari. Nu pot lua de la un mic fermier, care are 10 hectare.

Nu iau, pentru că nu e același soi, nu e aceeași calitate, și atunci sunt probleme la cumpărare. Dar lanțul scurt i-ar permite și fermierului cu 2-3 hectare să-și ducă marfa.

Am văzut asta în Olanda – micii producători aveau magazinele astea. Dacă și micul fermier poate să trăiască, dacă el se îmbogățește, și statul câștigă!", spune Sorin Chiru.

Și poate n-o să vă vină să credeți, dar cercetarea românească la cartof e recunoscută la nivel european. Ai noştri au coordonat Asociația Europeană a Cercetătorilor la Cartof timp de trei ani.

În plus, oricât de cheesy ar suna, avem şi un academician, Matei Berindei, care e supranumit "părintele cartofului românesc".

El a înființat Institutul de la Brașov, a fost mentorul a zeci de cercetători și a insistat pentru o zonare a culturii. Altfel spus, pentru cultivarea cartofului doar în zonele în care cercetarea științifică a arătat că s-ar putea obține cele mai bune rezultate.

*

* Acest text a fost o provocare pentru autor.

Ce face Institutul Cartofului

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr are, printre atribuțiile principale, păstrarea și îmbunătățirea fondului genetic autohton pentru cartof, sfeclă de zahăr, plante medicinale, curci și taurine, potrivit informațiilor oferite.

Tot în atribuțiile sale intră crearea de noi soiuri de cartofi, ameliorate genetic, obţinerea de sămânță din aceste soiuri și dezvoltarea unor tehnologii de cultură care să reducă poluarea sau energia consumată.

Beneficiarii tuturor cercetărilor sunt, în cele din urmă, fermierii români.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează