Urzeala poltronului

Iulia Marin

Redactor

Paul Philippe Lambrino, care se prezintă drept Paul Al României, patronul ziarului Evenimentului Zilei, Dan Andronic, și omul de afaceri Remus Truică, fost șef de cabinet al premierului Adrian Năstase, au fost puși sub urmărire penală, la finalul anului trecut, în dosarul unei retrocedări ilegale de terenuri în care statul român a fost păgubit, potrivit procurorilor DNA, cu peste 135 de milioane de euro.

PressOne a reconstituit „urzeala” acestei afaceri imobiliare, de la angajații unui institut de stat, plătiți cu câteva sute de euro pe lună, până la unul dintre cei mai bogați oameni din lume – miliardarul israelian Beny Steinmetz.

Capitolul 1: în care un repetent ajunge mâna dreaptă a premierului

La începutul anilor 2000, ambițiosul Remus Truică, care nu avea încă 30 de ani, pornise o afacere într-o vilă de pe strada Banu Manta, în Sectorul 1 al Capitalei.

Dacă ar fi să o credem pe fosta sa soție, Irina Orțan, Truică a început să facă business cu bani de la socrii săi.

Ani mai târziu, după un divorț răsunător, ea avea să comenteze malițios intrarea lui Remus Truică în protipendadă: în 1996, când se cunoscuseră, el ar fi fost un student repetent la Facultatea de Fizică, mare amator de aventuri, iar la începutul relației lor, ea părea „cocoșul” familiei.

Nu se știe ce ar fi ajuns Remus Truică dacă soarta nu i l-ar fi scos în cale pe prosperul și deopotrivă controversatul om de afaceri Alexandru Bittner.

Bittner – despre care Traian Băsescu avea să spună în 2004 că, alături de Adrian Petrache și Gabriel Oprea, face parte din „mafia personală” a lui Adrian Năstase – este cel care l-a „creat” pe Remus Truică.

Apariția lui Bittner pare să fi fost legată de o firmă înființată de Truică care începuse să dea roade: Total Net.

Peste noapte, buticul falimentar înființat cu bani de la socri – soții Ruxandra și Sebastian Orțan (cuplu înstărit, cu prieteni la fel de înstăriți, printre care omul de afaceri de origine israeliană Emil Nell Cobar) – s-a preschimbat în internet café, iar acesta a crescut mare și a ajuns Internet Service Provider. Furnizor de internet.

În afacerea lui Truică, cu fiecare zi mai înfloritoare, au intrat ca asociați atât Alexandru Bittner, cât și Emil Nell Cobar. Îngrășată cu contracte de la stat, Total Net avea să fie vândută concurenților de la RDS-RCS.

EXCLUSIV. Mircea Geoană a plagiat din doi președinți americani: Bill Clinton și George W. Bush

PressOne vă prezintă, astăzi, probele care demonstrează că Mircea Geoană a plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Atât i-a trebuit lui Remus Truică (foto) să parcurgă cei câțiva metri din strada Banu Manta până-n Piața Victoriei: Bittner este cel care l-a recomandat la Guvern, după cum avea să povestească mai târziu chiar Adrian Năstase. Și nu pe orice post, ci ditamai director de cabinet al premierului.

Fosta doamnă Truică avea să rememoreze, în două interviuri distincte, ziua în care Remus o sunase să o anunțe că va lucra pentru Năstase.

Într-un interviu pentru „Adevărul”, ea povestea că Truică a sunat-o în timp ce se afla la cumpărături cu mama ei. Plânsese și refuzase ideea, spunându-i că asta însemna sfârșitul vieții lor de până atunci.

Într-un alt interviu însă, publicat în „România liberă”, Irina Orțan spune că, la momentul telefonului, era la cumpărături împreună cu soțul. Când i s-a propus să devină șef de cabinet al premierului, el ar fi întrebat, năuc: „Păi, ce să fac eu la Guvern?”.

Cert este că, în cele din urmă, Remus Truică a devenit mâna dreaptă a lui Adrian Năstase – la acea vreme, cel mai puternic om din România. În februarie 2002, el apare pentru prima dată în presă, ca director de cabinet al premierului, la braț cu un alt ucenic al lui Năstase – tânărul șef al Corpului de Control, Victor Ponta.

Capitolul 2: în care facem cunoștință cu "vânzătorii de venin"

Dăm pe repede înainte și ajungem în luna decembrie a aceluiași an.

Ninge peste București, capitala unei Românii în care președinte este, pentru a treia oară, Ion Iliescu, iar Guvernul e condus cu mână de fier de Adrian „El Însuși” Năstase.

În această zi cu ninsoare așezată aterizează la București un bărbat brunet, cu ochelari și figură colțuroasă. Pentru români, numele lui nu înseamnă nimic, dar în țara lui, Israel, el este un consultant politic de succes.

Îl descoperim, câteva zile mai târziu, la un restaurant din nordul Capitalei, ciocnind cu primarul Traian Băsescu și cu unul dintre oamenii de încredere ai acestuia, Vasile Blaga, șeful PD București.

Numele călătorului: Tal Silberstein.

Specializat în arta de a „vinde” politicieni, Tal Silberstein (foto) are un palmares greu de ignorat. De pildă, în 1999 l-a consiliat pe fostul premier israelian Ehud Barak. De atunci, a avut clienți în Austria, Bolivia, Israel, Ungaria, România, Bulgaria, Serbia și Italia. În 2002, l-a ajutat pe Gonzalo Sanchez de Lozada să ajungă președinte în Bolivia, iar ulterior a lucrat, printre alții, pentru fostul premier bulgar Serghei Stanișev și pentru ex-președintele sârb Boris Tadic.

Tal Silberstein a făcut echipă cu un alt strateg israelian de renume, Arthur Finkelstein. Acesta din urmă a fost poreclit în presa americană „Vânzătorul de venin”, pentru tactica sa electorală favorită: campania negativă.

Finkelstein și Silberstein au drept motto formula „Simplitate! Relevanță! Repetiție!”, iar tehnica lor se axează pe identificarea unui punct vulnerabil al adversarului. Apoi, acesta e atacat sistematic, prin mesaje repetate, mereu și mereu în legătură cu acel „defect”, uneori inexistent.

În 2009, Tal Silberstein s-a ocupat de campania prezidențială a lui Traian Băsescu. S-a spus inclusiv că el s-ar fi aflat în spatele secvenței devenite celebre în care fostul președinte îl atacă pe Mircea Geoană, la ultima lor dezbatere, pe motivul vizitei nocturne la Sorin Ovidiu Vântu.

Până atunci, se pare că Băsescu ar fi fost nemulțumit de tariful mult prea mare al israelianului. Mai largi la pungă au fost însă Adrian Năstase – pe care Silberstein l-a consiliat pentru prezidențiale în 2004 – și Călin Popescu Tăriceanu, căruia israelianul i-a fost în preajmă pe parcursul mandatului său de prim-ministru.

Într-un interviu publicat în 2008 de Jurnalul Național, Silberstein povestea că a rămas în relații foarte bune cu Adrian Năstase, chiar dacă, în 2004, acesta dăduse greș avându-l pe el drept strateg de campanie.

Conexiunile lui Silberstein nu ajung doar în zona politică, ci și în sferele înalte ale afacerilor, mai exact la Benjamin „Beny” Steinmetz – un miliardar israelian în vârstă de 59 de ani, aflat în Top 500 Forbes al celor mai bogați oameni din lume.

Poreclit „Diamantul însângerat”, Steinmetz are o avere estimată la 1,53 miliarde de dolari, obținută în special din mine de diamant și imobiliare.

Capitolul 3: în care "mademoiselle chante le blues"

Dar să ne întoarcem la primul nostru personaj.

Numirea în anticamera lui Năstase îi dă aripi lui Remus Truică. În februarie 2002, el și Irina se cunună civil, iar după nici 6 luni organizează o nuntă spectaculoasă, cu limuzine și călăreți îmbrăcați în alb. 40.000 de euro costă numai muzica, anunță ziarele vremii.

Nunta este însă doar un incentive, cum se spune mai nou.

După 4 ani, Truică avea să repete figura: a doua petrecere de nuntă pentru el și Irina, organizată la Palatul Snagov, ar fi costat un milion de dolari.

Megalomania sa transpare din afacerile pe care le dirijează din Palatul Victoria. În 2003, el ajunge în centrul unui scandal care are ca miză câteva hectare de pădure din zona Snagov, al căror proprietar devenise peste noapte.

Aparent, afacerea îl costă funcția: Adrian Năstase îl demite în vara lui 2004, sub pretextul unei operațiuni de „eficientizare” a Guvernului. Dar asta nu pare să îi slăbească avântul, dimpotrivă.

Edificator pentru ascensiunea sa este că, șase ani mai târziu, Truică e la Monaco: își sărbătorește ziua de naștere, 10 iulie, plătindu-i 80.000 de euro, pentru un concert privat, celebrei Patricia Kaas. Aceasta cântă numai pentru el și, mai mult, îi „cade cu tronc”.

Ulterior, Patricia Kaas avea să publice o carte în care laudă calitățile de amant ale „gentlemanului milionar, cu gene lungi, piele mată și surâs irezistibil”.

Idila s-a încheiat, scrie Kaas, pentru că Truică a renunțat să o mai caute.

Am fost a lui. A ales să rămână cu nevasta. Nu-mi mai scrie, nu mai sună. Ce proastă am fost! Dar nu! Nu! Toți avem dreptul să trăim, să visăm, să ne înșelăm. Sunt dezamăgită, dar am trăit o poveste de toată frumusețea. Basmele cu zâne nu există, și nici Făt Frumos. Povestea asta era prea frumoasă ca să fie adevărată.

Patricia Kaas, despre Remus Truică

Kaas se înșela: Truică divorțează în 2011. Separarea vine la pachet cu un scandal în toată regula, legat, pe de o parte, de custodia celor două fete gemene, iar, pe de altă parte, de averea familiei.

Capitolul 4: în care un nepot de rege nu se gândește decât la avere

De la venirea sa în România, în 1990, Paul Philippe Lambrino, cel care se recomandă acum Paul Al României, a avut un singur scop: să își dovedească apartenența la Familia Regală a României.

Fiu al lui Mircea Carol Lambrino și al lui Hélène Nagavitzine, cântăreață de operă cunoscută sub numele de scenă Lena Pastor, Paul s-a născut pe 13 august 1948 la Paris.

A urmat un gimnaziu iezuit până la 13 ani, când s-a mutat la Londra cu tatăl său și cu noua soție a acestuia. A prins gustul afacerilor și, la mijlocul anilor ’70, făcea tranzacții cu obiecte de artă.

În 1988 a publicat despre bunicul său patern, regele Carol al II-lea, o carte scrisă în decursul a trei ani petrecuți la Madrid.

Paul a sosit în România în 1990, când avea 42 de ani. Un an mai târziu, în 1991, a declanșat un proces prin care cerea validarea în țară a unei hotărâri pronunțate în 1955 de către Tribunalul din Lisabona, care îl recunoștea pe tatăl său drept succesor al regelui Carol al II-lea.

Acel proces s-a încheiat în 2012 cu o sentință favorabilă: Mircea Carol Lambrino, născut din căsătoria „morganatică” a lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino, era recunoscut drept fiu al celui care a fost regele României între 1930 și 1940.

În ciuda acestei sentințe, nicio instanță nu a stabilit dacă ea produce vreun efect în ceea ce privește pretențiile lui Paul Lambrino asupra moștenirii imobiliare a Casei Regale.

Procura esențială

În 2005, consilierul juridic al lui Mircea Carol Lambrino, Markar Yazegian, anunța că procura prin care Paul era împuternicit să acționeze în numele tatălui său fusese retrasă.

Yazegian a susținut chiar că, venit la București după o absență de 67 de ani, Mircea Carol Lambrino i-ar fi cerut lui Paul să îi prezinte demersurile făcute pentru recuperarea averilor familiei. Paul, însă, refuzase.

Procura datând din 1999 a fost anulată, anunța atunci Yazegian.

Informațiile apărute recent din dosarul „Ferma Regală Băneasa” relevă că documentul respectiv nu a fost niciodată prezentat în original de către Paul Lambrino. El ar fi folosit doar cópii ale procurii, redactate în limba română și datând din 2005.

Mircea Carol Lambrino a murit în ianuarie 2006, la 85 de ani.

Nu se știe dacă, până la momentul morții sale, a aflat că, încă din 2002, fiul său începuse o adevărată vânătoare de comori. Totul, în numele „familiei regale”.

Prima dorință de pe lista lui Paul Lambrino pare să fi fost chiar Ferma Băneasa, pe care a solicitat-o Primăriei București printr-o notificare din februarie 2002.

În 2003, el a cerut chiar Palatul Peleș, precum și conacul de la Scroviștea, la acea dată administrate de Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

Paul nu se ferea de presă: în acea perioadă a organizat o conferință de presă în care anunța ce dorește și îi mulțumea premierului de atunci, Adrian Năstase, pentru că „sprijinise evenimentul”.

Degeaba, însă: anii 2003 și 2004 nu sunt mai profitabili decât precedenții pentru autointitulatul Prinț.

Anul următor, însă, avea să aducă schimbarea.

Prințul și prințesa. Foto: Lucian Muntean

*

Suntem în 2005, la câteva luni după ce Adrian Năstase a pierdut alegerile prezidențiale. Premier este Călin Popescu Tăriceanu, iar polii de putere s-au inversat.

Printre primii care simt vântul schimbării se numără strategii politicienilor: Tal Silberstein și-a mutat deja „commando”-ul în anturajul lui Tăriceanu.

În preajma noului guvern se aciuează și Remus Truică, care legase o amiciție cu Silberstein încă de pe vremea când vâsleau împreună în barca PSD. De fapt, în jurul premierului Tăriceanu roiesc multe dintre personajele care binevoiau și în preajma lui Năstase.

O figură nouă este Nela Păvăloiu, femeie de afaceri, consilieră a lui Tăriceanu. În 2005, prin firma sa numită Ilko Star, ea ajunge să trateze cu Paul Lambrino chestiunea drepturilor succesorale ale acestuia. O anchetă din 2014 a Observatorului Antenei 1 avea să dezvăluie că, în 2006, prințul cedase 30% din drepturile sale firmei patronate de Nela Păvăloiu.

În cele din urmă, și ea se recunoaște depășită de anvergura pretențiilor ridicate de Paul, dar nu îl descurajează.

Dimpotrivă: i-l recomandă pe Remus Truică, pe care i-l prezintă drept consilier al lui Tăriceanu, cu relații strânse în rândul elitei politice.

Să punctăm: noiembrie 2006.

Acesta e momentul în care Remus Truică preia frâiele afacerii. Are tot interesul: firma Reciplia SRL, reprezentată de el, cumpără drepturile litigioase pentru toate proprietățile revendicate de Paul Lambrino.

Atenție însă: Reciplia era doar „reprezentată” de Truică. Firma era deținută de un offshore, Reciplia LTD, în spatele căruia erau companii conduse de… Tal Silberstein și de Arthur Finkelstein. Vi-i mai amintiți pe „vânzătorii de venin”?

Paul Lambrino și-a vândut drepturile litigioase – care vizau inclusiv proprietăți pentru care nu făcuse cereri de retrocedare – cu suma de 4 milioane de euro.

În contractul cu Paul, reprezentanții Reciplia – deci, în primul rând Remus Truică – se obligau să acorde „asistență” în procesele de revendicare. Valoarea – estimată de presă – a imobilelor pe care le voia Prințul ar fi fost de 4 miliarde de euro.

Să mai facem cunoștință cu un personaj al urzelii.

Ziarist și totodată consultant politic – o contradicție în termeni, un oximoron profesional pe care Dan Andronic (foto) a învățat, totuși, să îl „managerieze”, cum se spune astăzi.

Fiu al caricaturistului Adrian Andronic, el s-a angajat în 1992 ca reporter la ziarul la care lucra tatăl său: Evenimentul zilei. Avea 22 de ani. După 4 ani, era șeful secției Politic și se căsătorea cu una dintre colegele sale de secție, Anca Alexandrescu, fiica jurnalistului Horia Alexandrescu.

Amândoi aveau să ajungă în anturajul lui Adrian Năstase: ea, consilier de comunicare, iar el, în calitate de consultant la firma lui Bogdan Teodorescu, unul dintre strategii cu vechime ai politicienilor de pe Dâmbovița.

În 2005, după instalarea noului guvern PD-PNL, Dan Andronic devine sfătuitor al premierului Călin Popescu Tăriceanu, pătrunzând într-un cerc din care făceau parte, între alții, Remus Truică și Tal Silberstein.

Mai departe, Andronic și Silberstein își unesc forțele, în 2006, într-o firmă nou-nouță de consultanță politică: First One Communication. În 2007, Andronic ajunge chiar manager de campanie al lui Călin Popescu Tăriceanu. El și Silberstein erau, fără dubiu, oameni de încredere ai premierului.

Amintindu-și de Tăriceanu, Tal Silberstein avea să relateze că a fost clientul său favorit:

Premierul Tăriceanu este, poate, persoana cu care îmi place cel mai mult să lucrez. (…) În ziua votului asupra moțiunii de cenzură părea că premierul nu are nici o șansă să câștige în Parlament și că se află la finalul mandatului său. Dan Andronic și cu mine eram singurele persoane pe care le-a văzut la el în cabinet înainte de a pleca la Parlament. Săptămâni întregi a respins orice compromis pe care i-l ofereau atât PSD, cât și oameni din propriul partid, spunând că nu face jocuri politice ca să rămână în funcție. Cu câteva ore înaintea votului, cum stăteam la el în cabinet așteptând ca ghilotina să ne taie gâtul, ne-a chemat entuziasmat lângă biroul său, să ne uităm la ecranul computerului. Și eu, și Dan am sărit de pe scaune, crezând că a găsit vreo știre optimistă pe internet. Ne-a pufnit râsul cînd am văzut că premierul era foarte încântat, uitându-se la un model vechi și rar de mașină. Asta înseamnă că nu-și pierde niciodată simțul umorului.

Tot în 2007, Andronic face cunoștință cu Paul Lambrino, prin intermediul lui Remus Truică. Îi e descris Prințului drept un personaj influent, amic de nădejde și manager de campanie al lui Tăriceanu.

Grație lui Truică, anturajul lui Paul Lambrino se extinde. Din acest anturaj vor mai face parte avocatul Robert Roșu, angajat la Țucă, Zbârcea & Asociații – poreclit litigator alligator, personaj care va asigura asistență juridică grupului, dar și Andrei Marcovici, un alt consilier al lui Tăriceanu, administrator și el al firmei Reciplia SRL.

Iar povestea continuă.

Capitolul 5: în care urzeala își atinge scopul

Să derulăm din nou pe fast forward.

Suntem într-o zi a lui decembrie 2015 în care televiziunile de știri își îngălbenesc burtierele: PAUL AL ROMÂNIEI, LA DNA.

Pus sub urmărire penală de către DNA Brașov, Prințul are o criză de inimă și, în drum spre audieri, ajunge la secția de cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

Criza lui Paul e justificată: e anchetat într-un dosar care se referă la retrocedarea ilegală a unor terenuri din Ilfov, împreună cu Remus Truică, Dan Andronic, Tal Silberstein, Andrei Marcovici și alții.

Procurorii afirmă că, în 2006, Truică i-ar fi promis lui Paul Lambrino că poate să îi recupereze averea, pe baza conexiunilor sale din politică și din justiție. Ba chiar ar fi pronunțat – el, Truică – numele unui judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție, amic cu un avocat care-i este, la rândul său, amic.

De aici rezultă că Truică se referea la Robert Roșu, avocatul care, de altfel, ar fi și mediat întâlnirea, la sediul firmei Țucă, Zbârcea & Asociații.

Fostul șef de cabinet al lui Năstase este învinuit că a pretins între 50 și 80% din fiecare bun obținut. Paul a fost de acord, mai ales că își vânduse drepturile litigioase cu 4 milioane de euro.

Banii, cei 4 milioane de euro, ar fi provenit, se pare, de la miliardarul israelian Beny Steinmetz, prieten cu Tal Silberstein. Steinmetz s-a numărat și printre acționarii companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). În această anchetă, el are calitatea de suspect.

Dintre zecile de imobile care au făcut obiectul contractului dintre Paul „Al României” și Reciplia SRL, membrii grupării Truică-Andronic-Lambrino s-au oprit asupra unuia: terenul fostei Ferme Regale Băneasa, care aparținea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor (ICDPP).

De ce tocmai Ferma Regală Băneasa?

Afacerile ilegale ale lui Truică în zona Băneasa datau din 2004, de pe vremea când era șef de cabinet. Atunci, el a beneficiat de retrocedarea ilegală a 10 hectare de teren din pădurea Snagovului, desemnată prin lege monument al naturii.

A fost scandalul care, potrivit presei de la acea dată, l-ar fi determinat pe Adrian Năstase să îl demită. Potrivit site-ului România Curată, Truică ar fi obținut semnătura directorului de atunci al Romsilva, Ion Dumitru (ulterior condamnat și el pentru corupție), dar și ale prefectului de Ilfov, Teodor Filipescu, și a primarului Snagovului, Teodor Biriș.

În 2006, Paul însuși a primit 47 de hectare din Pădurea Snagov, în valoare de 14 milioane de euro – afacere care este, de asemenea, anchetată de procurorii DNA. Mare parte din pădure i-a fost vândută tot lui Truică. Pe acel teren, fostul repetent de la Fizică și-a ridicat un palat.

Pădurea respectivă nu a aparținut însă niciodată Casei Regale, fapt confirmat public chiar de avocatul Casei, Adrian Vasiliu. Cu toate acestea, Comisia județeană Ilfov a validat, în urmă cu 10 ani, cererea lui Paul Lambrino.

Interesul grupării Truică-Lambrino pentru terenurile valoroase din zona Băneasa are, deci, un istoric și e de presupus că așa a ajuns să țintească și așa-numita Ferma Regală, care se afla în proprietatea Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Plantelor (ICDPP).

Nu le-a ieșit chiar de la început.

Concret, cererea de retrocedare semnată de Prințul Paul și adresată Primăriei Municipiului București, în noiembrie 2007, a fost inițial respinsă de ICDPP, aflat în subordinea Academiei de Științe Agricole.

Procurorii DNA susțin că, în paralel cu aceste eforturi, Dan Andronic avea rolul de a păstra legătura cu Paul în numele lui Truică și de a-l convinge că demersul va reuși, grație presiunilor exercitate de el în presă.

Mai târziu, în mass-media au apărut informații potrivit cărora celor de la ICDPP li s-a recomandat să retrocedeze proprietatea chiar de către Comisia de Fond Funciar a Primăriei Capitalei, condusă pe atunci de Adriean Videanu.

Drept urmare, cei de la Institut i-au cerut lui Paul mai multe documente, ca să poată analiza dosarul de retrocedare.

Documentele nu au mai fost trimise, dar retrocedarea a fost totuși aprobată, prin decizia nr. 30 din 26 septembrie 2008.

În aceeași zi, Ferma Regală Băneasa, care se întindea pe 17 hectare, a fost restituită în natură.

Mecanismul ar fi fost, potrivit procurorilor, următorul.

Directorul de atunci al ICDPP, Horia Iliescu, ar fi fost cel care a negociat direct cu Remus Truică predarea unei suprafețe de 17 hectare, mai bine de jumătate din cele 28 de hectare deținute de Institut.

Iliescu – care între timp a decedat – ar fi beneficiat și de sprijinul secretarului general al Academiei de Științe Agricole, Gheorghe Sin (condamnat ulterior la închisoare cu suspendare în Dosarul ICA).

Procurorii susțin că, în paralel, Truică încercase să îl convingă de necesitatea retrocedării pe însuși președintele de atunci al Academiei de Științe Agricole, Ioan Cristian Hera. Acesta a refuzat, motiv pentru care Gheorghe Sin a fost următorul pe lista lui Truică.

Odată Sin și Iliescu convinși, directorul a convocat Consiliul de Administrație al Institutului, la presiunile lui Truică, pentru a-i convinge pe ceilalți patru membri să predea Ferma către Paul Lambrino. La prima dintre cele două ședințe dedicate chestiunii a participat Truică însuși, alături de avocatul Robert Roșu și de Paul Lambrino.

Din declarațiile martorilor rezultă că, între cele două ședințe ale CA, Truică ar fi vizitat Institutul alături de un cetățean străin, consilier de imagine – cel mai probabil, Tal Silberstein -, pentru a-i impresiona pe angajați.

Potrivit mărturiilor cuprinse la dosar, retrocedarea Fermei nici nu a fost pusă sub semnul întrebării; s-a vorbit despre ea ca și când s-ar fi produs.

La ultima ședință, din 26 septembrie 2009, directorul ICDPP, Horia Iliescu, i-a convins pe ceilalți patru membri ai Consiliului de Administrație să semneze, pe motiv că totul este în regulă. Atât de sigur a fost Truică de afacere, încât nici nu a mai participat la acea întâlnire, ci l-a trimis doar pe avocatul Roșu.

Din Consiliul de Administrație făceau parte directorul științific al ICDPP – Florin Oancea, reprezentanta Ministerului Agriculturii – Elena Leaotă, actualul secretar științific al ICDPP – Ana-Maria Andrei, și Gheorghiță Dragomira.

Procurorii DNA susțin că directorul Iliescu a acționat după ce Truică ar fi plătit o excursie în străinătate pentru patru persoane. Doar de atât a fost nevoie, spun anchetatorii, pentru ca șefii Institutului să cedeze.

Pe de altă parte, în declarațiile de avere ale membrilor CA de la Institut apar câteva modificări, începând din anul 2008. Astfel, directorul științific Florin Oancea, care este suspect în dosar, a deschis un depozit bancar de 52.000 de lei, chiar în 2008.

Terenurile înstrăinate de reprezentanții Institutului au fost apoi vândute, pe bucăți.

O anchetă a postului Digi24 a dezvăluit că, în contract, Ferma Regală Băneasa era evaluată la aproximativ 390.000 de euro. Prejudiciul estimat de procurori depășește, de fapt, 135 de milioane de euro.

După retrocedare, cele 17 hectare și-au schimbat adresa, pentru ca Beny Steinmetz să evite plata unor taxe notariale de aproximativ 6,5 milioane de euro.

Astfel, strada Ion Ionescu de la Brad nr. 8 – adresa la care figura Institutul – a devenit Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești nr. 8 A.
Numărul străzii a fost schimbat prin dispoziția Primăriei, deși Ferma Băneasa avea deja un număr administrativ, spun procurorii.

Chiar și așa, taxele notariale s-ar fi ridicat la suma de 2,5 milioane de euro și, din nou, Steinmetz a refuzat să plătească. Afacerea a fost amânată până în ianuarie 2009, când, din cauza crizei financiare declanșate în 2008, prețul terenului a scăzut la 54 de euro pe metru pătrat.

Din acel moment, Reciplia începe să vândă parcele din terenul câștigat: 2,4 hectare ajung la Hercules Properties SRL, o firmă înregistrată în Panama al cărei proprietar este Andrei Mihai Băjenaru, apropiat al omului de afaceri Puiu Popoviciu. Băjenaru plătește 530.000 de euro pentru parcelă.

Atât proprietarul Hercules Properties, cât și Puiu Popoviciu sunt judecați într-un dosar privind modul de achiziție a terenului pe care acum se află un complex comercial.

Reciplia SRL – compania reprezentată de Truică care este doar un paravan al afacerilor israelienilor – rămânea cu peste 14 hectare din cele 17 obținute în numele lui Paul Al României.

Dacă ținem cont de prejudiciul estimat de procurori – 135 de milioane de euro, israelienii din spatele firmei Reciplia, în frunte cu Beny Steinmetz, au rămas cu o suprafață care valorează peste 110 milioane de euro.

Și asta după ce au plătit o excursie pentru 4 persoane, taxe juridice și 4 milioane de euro lui Paul.

Cât despre restul terenului…

La 11 februarie 2010, lotul de 2,4 hectare cumpărat Hercules Properties este dezmembrat în 7 bucăți, care sunt vândute către persoane diferite, potrivit DNA.

Cele 7 parcele sunt folosite pentru garantarea unor credite bancare nerestituite ulterior, de câte 3 milioane de euro, care formează obiectul unui alt dosar în care Remus Truică este, de asemenea, inculpat.

Potrivit relatărilor din presă, Truică are o avere estimată la 35 de milioane de euro, un apartament în Monaco, o vilă în Caraibe, un domeniu de 22 hectare la Snagov, bijuterii și tablouri de colecție.

Dosarul creditelor ilegale de la BRD

O anchetă din 2013 în care apare numele lui Sorin Popa, fost vicepreședinte al BRD, a dezvăluit modul în care oameni de afaceri și politicieni influenți au obținut credite ilegale. Remus Truică, unul dintre prietenii lui Popa, se află pe lista celor implicați în afacere.

Potrivit DIICOT, Truică și fosta lui soție, Irina, au luat de la BRD un credit de 3 milioane de euro. Contractul de credit ar fi fost aprobat pe loc de angajații de la agenția Primăverii a BRD.

Creditul a fost garantat prin mai multe terenuri, iar banii ar fi trebuit returnați într-un an și jumătate, însă Truică nu a respectat contractul.

Sfârșit?

Regelui Mihai i-au fost retrocedate, până în prezent, Castelul Peleș, domeniul de la Săvârșin și 17 hectare de pădure situate pe Valea Prahovei.

Paul Lambrino, mai nou Al României, a obținut până acum de la stat cele 17 hectare din fosta Fermă Regală Băneasa, 47 de hectare în pădurea Snagov, 40.000 de hectare de teren în localitatea Broșteni din județul Suceava, 3.215 de hectare de teren în localitatea Mănăstirea din județul Călărași și două imobile în Sinaia.

Pe lista revendicărilor lui Paul se află însă aproximativ 50 de imobile, inclusiv Palatul Elisabeta, Palatul Regal din Balcic și sediul SRI.

Drepturile litigioase asupra tuturor acestora aparțin firmei Reciplia, deținută de offshore-ul unor cetățeni israelieni.

Curiozități