Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"

Iulia Marin

Redactor

Într-o sâmbătă de la mijlocul lunii august 2017, orașul american Charlottesville (Virginia) este luat cu asalt de sute de protestatari care cred, printre altele, că diversitatea ucide şi că albii sunt obligați să lupte pentru a-și păstra supremația.

Matthew Heimbach, din Charlottesville, are imprimate pe tricou numele și chipul lui Corneliu Zelea Codreanu. Captură YouTube

Unul dintre aceşti protestatari, Matthew Heimbach, poartă un tricou cu chipul lui Corneliu Zelea Codreanu, şi va mărturisi ulterior că împărtășește antisemitismul celui care a fondat Mişcarea Legionară din România.

Cum a ajuns Codreanu sursă de inspirație pentru un white supremacist din America secolului 21?

„Codreanu nu poate fi înțeles în afara contextului
în care a trăit„

Scriitoarea Tatiana Niculescu (fostă purtătoare de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis) a publicat în acest an o biografie a celui supranumit Căpitanul.

Într-un interviu pentru PressOne, ea vorbeşte despre obârșia lui Corneliu Zelea Codreanu, dar și despre lumea în care a trăit el – „o lume aflată în căutarea unor lideri mesianici care să dea un sens atâtor schimbări neașteptate și traumatizante”.

Pe coperta a patra a volumului Mistica rugăciunii și a revolverului – titlu care preia o sintagmă a lui Emil Cioran –, Tatiana Niculescu mărturiseşte că dorinţa sa a fost ca, „reconstituind chipul unei epoci care a amestecat religia cu politica și a sfârșit în sânge și barbarie (…), să-l redea pe Corneliu Zelea Codreanu trecutului și istoriei”.

Biografia lui Codreanu este documentată folosind cărţile lui, însemnări ale tatălui său, Ion Zelea Codreanu, şi ale unor personalităţi din epocă − regele Carol al II-lea, premierul Armand Călinescu sau omul politic Constantin Argetoianu, precum şi relatări din presa interbelică.

*

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

– Cum s-a născut interesul dumneavoastră pentru Corneliu Zelea Codreanu și cum ați decis să scrieți această carte? 

Tatiana Niculescu. Foto: Lucian Muntean

– Anterior, scrisesem o carte despre regina Maria și o biografie a regelui Mihai. Mă interesa și mă fascinau istoria interbelică a României și oamenii ei.

Citind diverse cărți, memorii, jurnale, mărturii, a început să mă preocupe figura lui Zelea Codreanu, cu atât mai mult cu cât nu aveam la îndemână nicio biografie a lui scrisă cât de cât obiectiv.

Din aproape-n aproape, am început să iau în serios ideea de a scrie o astfel de biografie. Apoi, câțiva prieteni m-au încurajat să mă încumet și să trec la treabă. Și astfel a apărut, la editura Humanitas, Mistica rugăciunii și a revolverului.

– Acordați o atenție deosebită culorii epocii în care a trăit cel supranumit „Căpitanul”. Cum arăta lumea pe atunci? 

– Codreanu s-a născut în 1899, a crescut în perioada războaielor balcanice, a devenit adolescent în pragul Primului Război Mondial, și-a trăit tinerețea în granițele României Mari.

E o perioadă frământată, plină de schimbări sociale, economice și politice majore, marcată de măceluri la o scară nemaivăzută până atunci, de căderea imperiilor și de ascensiunea bolșevismului.

Lumea în care a trăit el era, prin urmare, o lume aflată în căutarea unor soluții noi de viață și, după experiența crâncenă a războiului, o lume aflată în căutarea unor lideri mesianici care să dea un sens atâtor schimbări neașteptate și traumatizante.

Corneliu Zelea Codreanu, în anii ’20.

– Ați simțit vreun moment, în timpul documentării, că acel context istoric, dar și cel al relațiilor din familia Codreanu ar explica în oarecare măsură acțiunile sale? 

– Orice om e produsul familiei, educației și epocii sale. Codreanu evoluează sau involuează odată cu timpul lui, iar acțiunile lui stau, desigur, sub semnul contextului mai larg în care trăiește.

Cum se știe, se trăgea dintr-o familie amestecată, tipică pentru Bucovina vremii, cu rădăcini poloneze și germane. Va avea parte deopotrivă de o bună instrucție militară și de o bună educație religioasă.

Va crește în umbra unui tată profesor de germană, dar fervent naționalist, și a mentorului său, A.C. Cuza, om politic abil, antisemit pătimaș.

Va fi apoi, în contextul extinderii pericolului bolșevic dincolo de granițele Rusiei, un admirator al lui Mussolini și al lui Hitler.

Pe scurt, Codreanu nu poate fi înțeles în afara contextului istoric în care a trăit.

„Numele copilului a fost ales după sfântul din calendarul bisericesc pomenit în ziua nașterii lui. Pe 13 septembrie era amintit în sinaxar centurionul roman Corneliu. În Faptele Apostolilor se spunea că sutașul Corneliu fusese un comandant de viță nobilă din Roma, în misiune în provincia Cezareea din Palestina, în vremea în care apostolii le vorbeau evreilor despre noua învățătură lăsată de Iisus. (…) Centurionul roman a devenit primul neevreu convertit la credința creștină.”

Fragment din
Mistica rugăciunii și a pistolului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu

Tatăl lui Codreanu, „un bărbat ambițios,
dominator, aprig la mânie”

– Ați scris destul de mult despre tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu și despre legătura dintre cei doi. Care era dinamica acestei familii, de fapt?

– Pe numele lui adevărat, Ion (probabil Jan) Zelinski, tatăl lui Codreanu a marcat adolescența și tinerețea fiului său. E limpede că el a fost primul model de bărbat, de patriot și de om politic pe care l-a avut Zelea Codreanu.

Era un bărbat dominator, ambițios, aprig la mânie, un foarte bun vorbitor, capabil să capteze atenția unei mulțimi ore în șir, și un politician mai bun decât va fi fiul său. În același timp, e un om care face totul ca să fie recunoscut și acceptat, sub un nume schimbat – Codreanu – în politica vremii.

– Dar mama? Pare să fi fost o prezență puternică în viața fiului său? Scrieți la un moment dat că, aflat în penitenciar înainte de moarte, Codreanu mărturisea că își visează mama.

– Despre mama lui Codreanu, Elisa Brauner, cu origini germane și foarte probabil de confesiune catolică, se știe mult mai puțin. E posibil ca de la ea Codreanu să fi moștenit o anume melancolie și aplecare spre autoreflexivitate.

El a fost întâiul ei născut. Au urmat încă șase copii, patru băieți și două fete. Când Corneliu Zelea Codreanu se mută de la Huși la Iași și se însoară, va păstra în casa socrilor un dulap cu cărți de la mama lui. Tare mi-ar fi plăcut să citesc măcar titlurile acelor cărți! Fie și numai din titluri, am fi înțeles, poate, mai bine, de unde venea mama și încotro mergea fiul…

– Ce influență a avut A.C. Cuza în viața familiei Codreanu?

– A.C. Cuza era deja un om politic matur și un fel de VIP al Iașului când tatăl lui Codreanu îi asculta discursurile înflăcărate și decidea că el ar fi cel mai bun naș pentru întâiul său născut.

Așa cum se știe, A.C. Cuza a fost mentorul politic și ideologic al lui Ion Zelea Codreanu și, apoi, al fiului Corneliu. Constantin Argetoianu își amintea că, pe cât era A.C. Cuza de xenofob și virulent antisemit în discursurile politice, pe atât de reverențios era cu evreii în raporturile personale.

Ceea ce nu l-a împiedicat să-i instige pe studenții de la Iași la violențe împotriva colegilor lor evrei sau împotriva profesorilor pe care Cuza se întâmpla să nu-i socotească suficient de „români”.

Relațiile lui cu Codrenii vor fi de lungă durată și vor începe cu protecția politică, vor continua cu afinitatea ideologică, apoi cu nepotrivirea de generație și de viziune politică între el și Corneliu Zelea Codreanu și, până la urmă, vor sfârși în rivalitate, trădări și despărțire.

„În momentul în care prefectul Manciu a ieșit pe ușa judecătoriei împreună cu însoțitorii săi, Codreanu a scos din buzunar un revolver, a tras de două ori și a luat-o la fugă. Un glonț îl nimerise pe Manciu în cap și îl doborâse, al doilea îl rănise pe inspector, Clos. (…) Până la urmă, Codreanu s-a predat, a fost dezarmat și dus la Prefectura de poliție. Procesul se desfășura cu jurați, iar jurații au intrat în sală purtând pe piept insigne cu svastica, așa încât, scrie ziarul Unirea poporului, toată lumea era sigură că niciun jurat nu va vota împotriva lui Codreanu.”

Fragment din
Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu

„Momentul-cheie care avea să decidă
destinul lui Codreanu”

– Ce rol a avut, în devenirea lui Corneliu Zelea Codreanu, achitarea sa pentru uciderea prefectului Manciu? Și, mai ales, cum a fost posibilă o astfel de achitare?

– Se pot scrie volume întregi despre povestea acestui proces. Detaliile juridice, audierile, mărturiile, pledoariile spun multe despre atmosfera înfierbântată a vremii și despre o societate neînchegată încă, speriată să nu cumva să-și piardă identitatea înainte de a și-o întemeia.

Codreanu era un om irascibil, cu reacții rapide și puternice, pe care nu și le putea stăpâni. Prefectul, pe de altă parte, era o brută pentru care violența era un detaliu administrativ și o manieră de a impune legea. Așa încât procesul s-a desfășurat, după mai multe mutări, într-o atmosferă încinsă de emoții personale și colective poleite cu lozinci naționaliste.

A fost un proces cu jurați, cum vedem în filmele americane. Ei au decis că Zelea Codreanu s-ar fi aflat în legitimă apărare. Câte procese, chiar în zilele noastre, se încheie neapărat cu condamnarea vinovatului?

În contextul de atunci, cu atât mai puțin. Acesta a fost însă momentul-cheie care avea să decidă destinul ulterior al lui Codreanu.

Corneliu Zelea Codreanu, în costum național.

Achitarea lui transmitea mesajul public că poți să faci orice, chiar să omori în numele unei fantasme ideologice numite românism. Care, la fel de bine, s-ar fi putut numi germanism, italienism sau paraguaism…

– În ce fază a vieții sale se afla Corneliu Zelea Codreanu când a înființat Legiunea Arhanghelului Mihail?

– Avea 28 de ani, se întorsese din Franța, unde stătuse vreo doi ani ca să-și dea un doctorat de care n-a avut niciodată nevoie, și revenea într-o Românie Mare debusolată: regele Ferdinand era pe moarte, moștenitorul coroanei, Carol, renunțase la tron și fugise din țară cu o evreică, Elena Lupescu, mișcarea naționalistă a lui A.C. Cuza era măcinată de conflicte interne, se organizau alegeri.

În Germania, discursurile lui Hitler despre rasa ariană și pericolul evreiesc stârneau un entuziasm nebun. În Italia, Mussolini pusese deja în practică de câțiva ani un program altoit pe modelul antic al armatei romane, dar care prevedea educarea morală și fizică a tineretului după principiile cercetășiei inventate de un general britanic, Robert Baden-Powell, cunoscut și în România.

Cartea lui Powell despre cercetășie se număra printre manualele liceului de la Mănăstirea Dealu, unde a învățat Codreanu. Așa că, iarăși, contextul spune tot. Dacă nu ar fi înființat Codreanu Legiunea, ar fi înființat-o altcineva.

– Spuneți, printre altele, că Legiunea ar fi primit ajutor, inclusiv financiar, de la Alexandru Vaida Voevod, care inițial s-a amuzat pe seama inițiativei. De ce credeți că i-a oferit sprijin?

– Asta nu o spun eu, ci o spune, în primul rând, Vaida Voevod în memoriile lui, unde se declară nașul Legiunii și povestește cum, de-a lungul anilor, finanțase, ca demnitar, în diverse situații, organizația lui Codreanu.

Nu inițiativa creării unei organizații antibolșevice și naționaliste îl amuza pe acest om politic inteligent și patriot, ardelean greco-catolic și apoi francmason de circumstanță, unul dintre premierii de forță ai României Mari, ci naivitățile și diletantismul politic al tinerilor înflăcărați care formau Legiunea.

„Camarazi, rog să nu se interpreteze greșit această Circulară, să nu se creadă că mi-e teamă de moarte. Șeful Legiunii râde de moarte și nu se păzește niciodată de ea. Fac această circulară pentru că vreau să fiu răzbunat.”

Fragment din
Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu

„Avea un formidabil instinct scenografic”

– Cum l-ați descrie pe Corneliu Zelea Codreanu la maturitate? Scrieți că vorbea puțin, dar exercita un anume magnetism. De unde ar fi putut proveni forța sa de atracție?

– Codreanu era un bărbat chipeș, înalt, cu trăsături destul de atipice pentru ceea ce s-ar putea numi portretul-robot al românului vremii. Acesta era deja un element care atrăgea atenția.

Apoi, formația sa militară și familiaritatea cu practici religioase – precum rugăciunea, tăcerea, meditația, cercetarea conștiinței – îl făceau cu atât mai interesant. Era un om care respira integritate.

În plus, avea un formidabil instinct scenografic, ca să zic așa: adică înțelegea foarte bine (și utiliza cu artă) impactul imaginii, al recuzitei electorale și al gesturilor simbolice asupra publicului. El a reușit să facă dintr-un handicap – e vorba despre mai mult decât modestele lui calități oratorice și de îndelungatele tăceri – un mare avantaj.

Proverbiala lui tăcere le-a permis celor din jur să o „umple” cu propriile așteptări, întreținând astfel misterul personalității lui.

– Vorbiți în carte și despre campania electorală pe care Codreanu a derulat-o cu succes la alegerile parlamentare parțiale. Cum era politicianul Codreanu?

– Ca deputat, Codreanu a fost cu totul șters. Contemporanii își amintesc că prestația lui în Adunarea Parlamentară era jenantă. Nichifor Crainic, pe de o parte, Vaida Voevod, pe de alta, l-au ajutat în câteva rânduri să-și compună discursuri parlamentare. Dar el nu s-a simțit niciodată în pielea lui ca deputat.

Fiind însă un om integru și ambițios, se arăta dispus să învețe de la alții. Crainic povestește că a petrecut câteva ore cu Codreanu pregătind un discurs. Apoi, tânărul deputat l-a învățat pe dinafară și nu-i mai rămânea decât să-l rostească de la tribuna Parlamentului. Dar, urmărit de gândul că deputații l-ar privi ca pe un criminal, s-a fâstâcit și a uitat tot ce învățase.

Avea de ce să fie intimidat: Parlamentul României Mari arăta cu totul altfel decât Parlamentul României actuale, iar calitatea profesională a omului politic interbelic era alta decât cea contemporană. De aceea, așteptările de la un parlamentar erau mult mai mari decât sunt în prezent.

„Eu nu mă pot bate cu D-ta. N-am nici geniul, nici vârsta, nici condeiul, nici situația D-tale. N-am nimic. D-ta ai totul. Dar din adâncul unui suflet lovit și nedreptățit îți strig, și îți voi striga din adâncul gropii: Ești un necinstit sufletește, care ți-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!”

Fragment din scrisoarea lui Corneliu Zelea Codreanu către Nicolae Iorga

„Asasinarea și contextul în care a avut loc
au făcut din el un martir”

– Pare o ironie a sorții că arestarea lui Codreanu a pornit de la Nicolae Iorga…

– Pe vremea când Iorga și A.C. Cuza colaborau la revista Neamul românesc și înființau un partid numit naționalist-democrat, Codreanu abia era adolescent. Dar tatăl lui era atașat de ei politic și ideologic și i-a transmis fiului său o mare admirație față de omul politic și istoricul Nicolae Iorga.

Codreanu citea colecția Neamului românesc ca pe Biblie. Pe parcurs însă, Iorga și-a schimbat părerile politice și opțiunile ideologice, s-a despărțit de A.C. Cuza, a devenit un apropiat al familiei regale și al lui Carol al II-lea, a abandonat antisemitismul promovat la începutul secolului XX, s-a despărțit de violența mișcărilor studențești naționaliste. De aceea, Codreanu îi scrie lui Iorga cu amărăciunea discipolului trădat de marele său maestru.

Literar și politic vorbind, cele două scrisori care au constituit pretextul ultimei lui arestări sunt foarte frumoase, bine articulate, pline de patos. Nu e sigur că vor fi fost concepute chiar de Codreanu…

– Credeți că există astăzi teren fertil pentru ascensiunea unei mișcări de tipul celei legionare?

– Există totdeauna teren fertil pentru utopii care degenerează în violență totalitară de îndată ce sunt supuse vreunui test de realitate.

Mișcarea Legionară a fost, la origini, inițiativa unor tineri idealiști lipsiți de experiența puterii și de instinctele manipulării politice, dar acțiunile lor au căzut ușor în plasa discursului politicianist al vremii – naționalist, antisemit, xenofob și antidemocratic – și în hățișul unor interese politice care i-au depășit.

Când au amestecat religia cu politica, emoția cu realitatea, rugăciunea cu revolverul, patriotismul cu etnicismul și când au fost încurajați să creadă că pot ucide în numele unei idei, au ratat nu numai partea luminoasă a istoriei, dar și destinele proprii. Așa că, da, oricând e posibil orice dacă nu suntem în stare să învățăm din lecțiile istoriei și din greșelile proprii.

– De ce credeți că personaje precum Corneliu Zelea Codreanu continuă să aprindă imaginația − așa cum s-a întâmplat, cel mai recent, în Statele Unite?

– Dacă n-ar fi fost condamnat pe nedrept, în urma unui proces măsluit, și n-ar fi fost asasinat mișelește, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca o figură excentrică, ca un deputat oarecare, lipsit de vocația autentică a omului politic de anvergură, sau ca un militar bântuit de fantasmele puterii absolute – de tipul „vreau totul sau nimic” –, ca atâția alții.

Asasinarea și contextul în care a avut loc au făcut din el un martir, devenit ulterior, prin interdicția din perioada comunistă, un simbol. Prin urmare, nu el aprinde imaginația și așa înfierbântată a unor contemporani, ci, mai degrabă, ceea ce doresc ei să creadă că a reprezentat el.

– Ce reacții ați primit în urma publicării volumului? V-ați temut să nu pară că, prin redarea acestei biografii, s-ar crea impresia că este glorificat?

– Spre surprinderea mea, reacțiile au fost mai bune decât m-aș fi așteptat. Ceea ce nu înseamnă că e o carte care place tuturor și oricui. Și e firesc să fie așa. Ne obișnuim treptat cu genul literar al biografiei, destul de năpăstuit și de puțin cultivat și cunoscut în România.

Una dintre reacțiile interesante a venit de la un domn care mi-a spus că am scris o carte oribilă, în care l-aș fi minimalizat pe Căpitan, și, de aceea, domnul respectiv nici nu a citit-o și nici nu o va citi!

Aș spera totuși ca cititorii să se încumete să parcurgă această biografie neplicticoasă care nu epuizează nici pe departe subiectul, dar aduce perspective și informații noi despre sursele gândirii lui Corneliu Zelea Codreanu.

„În dreptul pădurii Tâncăbești, la 30 de kilometri de București, la ora 5 dimineața, unul dintre ofițerii care conduceau misiunea a aprins și a stins o lanternă de trei ori. Nu se întâmpla nimic. Atunci, mașinile s-au oprit, un ofițer a verificat dacă jandarmii executaseră ordinul conform consemnului. În mașina cu cei zece deținuți, ordinul fusese executat. Fuseseră sugrumați. În cealaltă mașină, Codreanu i-ar fi șoptit jandarmului din spatele lui: Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei. Dar, în aceeași clipă, s-a auzit un ordin scrâșnit printre dinți: Executarea!”

Fragment din
Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu