România la Cupa Mondială de Rugby. Viața la centru, din tată în fiu

În ciuda diferențelor mari de scor, în rugby nu se poate vorbi de rușine. În acest sport de uriașă intensitate și duritate, nu există noroc sau trageri de timp. Nu poți marca un eseu și apoi arde holdele, otrăvi fântânile. Diferența se face extrem de repede, mai ales între echipe din categorii valorice diferite. Tonga a simțit-o pe pielea ei cu Irlanda (16-59), iar în efectivul insularilor figurează câțiva foști internaționali neozeelandezi sau australieni.

Grație Stejarilor, tricolorul românesc este vizibil peste tot la Bordeaux. Corul Operei din Bordeaux a interpretat, de pildă, pe 8 și 15 septembrie, în piața din fața operei, (și) imnul României. 

Cupa Mondială de Rugby este unul dintre cele mai vizionate evenimente sportive din lume, astfel încât prezența Stejarilor (și a suporterilor acestora) nu trece neobservată.

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Romeo și Taylor Gontineac, împreună la Bordeaux: „Istoria familiei noastre este legată de rugby”

Meciul României contra Africii de Sud a fost unul special în familia Gontineac. La 21 de ani, centrul Romeo Gontineac juca în 1995, la Cape Town, împotriva Africii de Sud, proaspăt reprimită în sportul internațional. Springboks aveau să câștige cu 21-8, două eseuri la unul, după un meci eroic al Stejarilor.

Sud-africanii aveau să câștige trofeul. Căpitanul François Pienaar primea trofeul Webb Ellis din mâinile lui Nelson Mandela, ales președinte în 1994. Era unul dintre gesturile fondatoare ale „națiunii curcubeu”, Africa de Sud post-apartheid.

„Când am ajuns în Africa de Sud, am fost întâmpinați de războinici zulu în costume tradiționale. Peste tot, simțeam un respect deosebit pentru noi. Chiar ne întrebam cărui fapt se datorează, pentru că nu dovediserăm că avem o atât de mare valoare. Așa că în ziua partidei am dat totul, să nu dezamăgim. A fost cel mai bun meci al nostru”, spune Romeo Gontineac.

El a mai disputat alte trei Cupe Mondiale ca jucător al României (1999, 2003, 2007), iar în 2011 a fost antrenor principal. Azi, este antrenorul echipei Aurillac în Pro D2, divizia a doua franceză, probabil una dintre cele mai puternice cinci ligi din lume, plină de internaționali din toată lumea.

Este singurul român care antrenează la un asemenea nivel.

În acea seară de 1995, la Cape Town, la tradiționala repriză a treia, Romeo avea să o cunoască pe Lucinda, sud-africana care avea să îi devină soție. Lucinda a învățat perfect limba română. Fiul lor, Taylor Gontineac, 23 de ani, jucător la Rouen în Pro D2, a fost titular, tot la centru, pentru România împotriva Africii de Sud, la Bordeaux. „Este o mare mândrie pentru noi să îl vedem în tricoul României și mă bucur că modelul meu l-a inspirat”, adaugă Romeo Gontineac.

Taylor, probabil cel mai bun jucător al României contra Springboks, a încercat câteva ṣarje prin care să spargă linia defensivă. „Pentru mine a fost un meci bazat foarte mult pe emoție, un sentiment foarte plăcut, o mare mândrie. Părinții mei au fost în tribune, rudele mele, istoria familiei noastre este legată de rugby. Am încercat să dau totul pe teren, ca de fiecare dată. Din păcate, nu am reușit să le înscriem niciun punct ca echipă, așa că va trebui să muncim mult pentru următoarele două meciuri”, spune Taylor Gontineac.

Am descoperit la Bordeaux și un suporter sud-african care va susține România. Sammy s-a născut în Africa de Sud, din tată român, medic, dar familia s-a mutat în Elveția. Acum începe un master, după ce a terminat facultatea în Marea Britanie. Deși a venit la CM pentru a susține Africa de Sud, Sammy a făcut o excepție la acest meci.

Johannes van Heerden: un sud-african în tricoul Stejarilor

Față de 1995, dacă în rugby Africa de Sud a rămas la același nivel, România a mai coborât. Economic însă, datele s-au schimbat. În 1994, Produsul Intern Brut al Africii de Sud era de șapte ori mai mare decât al României. Acum, cele două sunt aproape egale, cu o estimare de 407 miliarde de dolari pentru Africa de Sud, care are peste 60 de milioane de locuitori, în 2023 și de 350 de miliarde pentru România, cu o populație sub 20 de milioane.

În tricoul Stejarilor au evoluat, de-a lungul timpului, și câțiva jucători de origine sud-africană. Cel mai cunoscut este Johannes van Heerden, care a jucat și la CM din 2015 și a adunat 53 de selecții. 

El explică ce înseamnă rugbiului pentru sud-africani: „Este tot, este o cultură, e viața însăşi. Începi rugbiul în clasa întâi, școlile, liceele și universitățile au toate echipe de rugby, există o mare masă de practicanți, amatori, dar și profesioniști de nivel foarte înalt.”

Cum a trăit van Heerden acest meci?

„M-am născut la Pretoria, dar pot spune că am crescut în România. M-am îndrăgostit de România de la bun început, din 2012. Când am aflat că am o șansă de a reprezenta România, acesta a devenit scopul meu. Am debutat în 2015, într-un meci cu Tonga, înainte de Cupa Mondială, o mare bucurie.

Pe teren, am încercat mereu să dau totul pentru România, fiindcă înseamnă foarte mult pentru mine. Eu am ținut cu România și îmi pare rău că nu am fost convocat pentru CM. Așteptam de mult oportunitatea unui meci cu Africa de Sud, să arătăm că avem și noi rugby în România, și îmi pare foarte rău că nu am primit-o.

Pentru mine, fiecare meci la națională a fost special. Sunt foarte recunoscător pentru tot ce am primit, cetățenie și șansa de a reprezenta România, care simt că este țara mea.

Dacă ar fi să aleg un singur meci, ar fi victoria din 2017 cu Georgia, 8-7  pe stadionul Arcul de Triumf din București, care ne-a adus și titlul de campioni europeni. Atunci am lăsat totul pe teren.”

Un alt sud-african celebru care a scris istorie și în rugbiul românesc a fost Chester Williams (1970-2019).

Aripa Springboks a făcut parte din echipa care avea să câștige istoricul titlu din 1995. El era singurul jucător de culoare, rugbiul fiind un bastion al minorității albe dominante. Prezența lui Williams a ilustrat noua viziune politică a unei „națiuni curcubeu”, reconciliate, cel puțin teoretic. 

In România, Williams a antrenat de trei ori echipa din Timișoara, în perioada în care aceasta domina campionatul.

Pentru România, urmează la Rugby World Cup meciurile cu Scoția și Tonga, ultimul fiind cel de care se leagă speranțele Stejarilor. Spre deosebire de Irlanda și Africa de Sud, pe Scoția și Tonga România le-a mai învins în trecut, de câte două ori. Scoția pare greu de atins de astă dată. Tonga, ultimul meci, va fi probabil lupta în care Stejarii vor arunca toate resursele.

Dacă vă fi suficient sau nu, rămâne de văzut.