Primii la biodiversitate, ultimii la conservare. Oamenii care se luptă să ne salveze ariile protejate

Laura Popa

Știri

17/05/2021

Cu o suprafață de 184 de hectare unde se adăpostesc peste 175 de specii de păsări, adică jumătate din cât are Delta Dunării, Parcul Natural Văcărești este o oază de biodiversitate. Lăsată, însă, nesupravegheată, fără pază și protecție din partea statului.

Astfel, de zonă ajunge să aibă grijă, clandestin, împreună cu o mână de oameni, Florin Stoican, președintele Asociației Parc Natural Văcărești, Kogayon și bursier Ashoka.

În 1999, munții din Vâlcea au oferit vizibilitatea maximă pentru eclipsa de soare. Așa că oamenii au luat calea naturii. În urma lor au lăsat, însă, gunoaie și distrugeri. Acela a fost momentul în care Florin Stoican, pe atunci student la geologie, a decis că e cazul să protejeze munții în care a crescut și pe care-i vedea afectați de miile de turiști veniți fără ca cineva să fie pregătiți să-i primească.

Așa că în 2003 a înființat Asociația Kogayon, împreună cu alți studenți la geologie, silvicultură și geografie. Un an mai târziu, a pus bazele Parcului Național Buila-Vânturarița, cel mai mic parc național din țară, 4.500 de ha, dar primul condus de cetățeni.

„Istoria e puțin tristă. Când ne-am apucat de parc, am plecat la drum cu gândul de a-l conserva, pentru că asta știam atunci. Am înființat parcul, ne-am implicat în administrarea lui și am făcut parteneriat cu Romsilva”, spune Florin Stoican.

Parcul Național Buila-Vânturarița se găsește în zona dintre Horezu și Băile Olănești, în Vâlcea. Specific zonei este diversitatea foarte mare pe un teritoriu mic: 1300 de ha de păduri virgine, peșteri, păduri seculare, specii protejate.

De la acest mic început, Stoican și-a propus să reușească să compenseze, întrucâtva, nepăsarea statului român.

Cine are trebui să aibă grijă de ariile protejate din România

Potrivit datelor furnizate de Banca Mondială, România are desemnată 24% din suprafața sa ca arii naturale protejate și doar 1% din teritoriu strict protejat. Asta în timp ce țintele din Strategia Uniunii Europene pentru biodiversitate pentru 2030 ne cer să avem 30% arii protejate și 10% strict protejate.

De administrarea ariilor protejate din România ar trebuie să se ocupe Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, instituție înființată în 2016.

Însă nu toate ariile protejate au un administrator, iar din cele care au, 32% sunt administrate de Romsilva, autoritatea silvică a statului. Același lucru este valabil și pentru parcurile naționale: 12 sunt administrate de Romsilva.

Dar statutul de arie protejată nu înseamnă deloc că, spre exemplu, în pădurile din aceste zone nu se taie arbori și că patrimoniul natural este 100% conservat. Din cele 13 parcuri naționale se taie în jumătate dintre ele în mod legal, explică Florin Stoican.

Astfel, Florin și colegii lui din asociație s-au implicat alături de Romsilva în administrarea parcului. Au dat concurs, s-au angajat la Romsilva, administratorul parcului, și așa au putut să asigure măsuri de conservare și nu de exploatare.

Exploatare vs conservare

„Am devenit exemplu de bună practică la nivel național pentru modul în care i-am educat pe tineri în spiritul naturii, modul în care am realizat traseele tematice din parc, modul în care am realizat panourile informative pe care toată lumea le laudă.

Asta lucrând împreună, administrația silvică a statului și societatea civilă. Ne-am blocat la un moment dat, însă, și am ajuns la concluzia că doar atât se poate face. La nivel de conservare, statul n-a făcut și nu face mai nimic”, explică Florin Stoican.

Când vine vorba de pădurile și întreg patrimoniul natural al României, direcția principală a statului este cea de exploatare. Pe aceeași direcție merge și comunitatea locală din zonele bogate din punct de vedere natural. Asta pentru că statul a eșuat să-i demonstreze beneficiile conservării naturii.

„Deși au resurse bogate, zonele bogate natural sunt fără oportunități, cu populație îmbătrânită, cu copii care pleacă în alte țări pentru că nu văd posibilități de dezvoltare la ei acasă. Motivul e și pentru că mult timp dezvoltarea a însemnat exploatarea resurselor: tăiem lemn, împușcăm animale, scoatem piatră. Dar astea sunt activități legate de natură care dominau trecutul”, adaugă Florin Stoican.

Așa că este nevoie de un nou mod de a gândi conservarea naturii, unul care să ia în calcul și nevoile comunității. Mai ales că există o diferență majoră între oamenii de la țară și orășeni. Cei din urmă sunt mult mai deschiși către a conserva, pentru că au nevoie de natură. Oamenii de la țară o au la îndemână, lângă ei, și atunci trebuie să înțeleagă ce pot câștiga dacă o protejează, nu exploatează.

„Pentru ca oamenii din comunitățile rurale să înțeleagă, le arătăm ce am făcut noi în Buila Vânturarița și care este câștigul: am crescut numărul de vizitatori de la câteva sute la 25 de mii pe an, care vin pentru parc, pentru natură. Străini și români”, explică Florin Stoican, care a ajuns să fie, între timp, expert în arii naturale și în modul în care comunitățile pot beneficia de pe urma lor.

Conservarea naturii nu poate fi ruptă de nevoile comunității

Acolo unde autoritățile statului caută să exploateze, Florin Stoican urmărește să conserve și să valorifice durabil, prin implicarea comunității locale.

„Încercăm să creștem numărul mediu de zile petrecute de turiști în zona parcului, astfel încât să ajute comunitatea. Omul care ajunge în zonă, acolo va dormi, va mânca, va cumpăra suveniruri. Practic, lasă bani acolo”.

Un exemplu de acest fel este cel al unor români stabiliți în Germania, dar care s-au întors în zonă, au cumpărat o clădire de patrimoniu pe care au restaurat-o și, astfel, au pus pe picioare un business care acum are 8 angajați și care cumpără brânză, carne și alte produse de bază de la producătorii din zonă.

Geoparcul UNESCO Oltenia de sub Munte, „arie naturală răsturnată”

Pentru a duce mai departe această formă de protecție prin implicarea și creșterea comunității locale, Florin a demarat procedurile pentru încadrarea zonei la statul de geoparc UNESCO.

„O formă de dezvoltare durabilă, care se potrivește cel mai bine cu ce are zona în momentul de față. Nu e arie protejată, e doar un concept, o etichetă pe care o recunoaște toată lumea, UNESCO, și care oferă încredere. Nu impune nicio restricție.

În mod normal, ariile naturale protejate vin de sus în jos. Vine autoritatea statului și dă o lege în care spune că zona asta e arie protejată și se impun următoarele reguli. Geoparcul e invers, adună comunitatea locală încearcă să evalueze ce are în curte, să promoveze și să valorifice. Protecția vine organic.

În momentul în care vin beneficiile, locurile de muncă, banii în comunitate, copiii care nu mai pleacă la muncă în străinătate, educație, oamenii realizează că acel patrimoniul natural și cultural are altă valoare decât lemnul vândut. Și îl protejează”, susține Florin Stoican.

Parcul Natural Văcărești, dovada incapacității statului

La polul opus, natura este văzută cu alți ochi de oamenii de la oraș. Ei sunt mult mai dispuși să o conserve, să facă eforturi pentru a o proteja. Iar asta se vede cel mai bine în cazul Parcul Natural Văcărești din București.

„Aici e altă poveste, dar care se leagă de prima. Vorbim de patrimoniu între blocuri, în cea mai mare aglomerare urbană. Avem peste 175 de specii de păsări, unele protejate. Asta înseamnă jumătate din cât are Delta Dunării. La două stații de metrou de buricul târgului noi avem așa o diversitate.

Și avem oameni pe care putem să-i învățăm cum să se comporte în natură. Astea sunt cele două aspecte, pe lângă conservarea naturii, pe care Parcul Natural Văcărești le are esențiale: potențialul de educație și cel de promovare”, este de părere Florin Stoican.

Au fost trimiși acasă de la administrarea parcului

Povestea parcului începe cu 10 ani în urmă când ornitologii care observau păsările i-au descoperit valoarea naturală.

Mutat în București în 2011, Florin a început să se implice în declararea zonei parc natural urban, lucru care s-a întâmplat în 2016. Tot atunci, Florin a și pus bazele Asociației Parcul Natural Văcărești.

„După, începe o perioadă tristă pentru parc, care se întinde până-n prezent. În 2017, noi ca ONG am devenit administratorii parcului, dar ne-am putut ocupa de el doar un an de zile, pentru că în 2018 a fost dată o ordonanță de urgență prin care de la administrația ariilor protejate au fost înlăturate ONG-urile”, explică Florin Stoican.

Este vorba de OUG 75/2018, semnat de Viorica Dăncilă, prin care custozii au fost înlăturați de la administrarea ariilor protejate, iar administrarea a trecut în sarcina Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP). Cum majoritatea custozilor sunt organizații nonguvernamentale, Florin și colegii săi n-au mai putut să intervină legal în Văcărești.

„Pentru Văcărești asta a însemnat stagnare. În ultimii trei ani, autoritățile au avut zero aport. Ne-au trimis pe noi acasă, dar n-au pus nimic în loc. Am rămas, însă, tot noi, clandestin. Abia anul trecut am semnat un protocol cu Ministerul Mediului și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, responsabilă cu administrarea parcului, dar a rămas doar o hârtie fără niciun fel de rezultat.”

Trei ani de stagnare și un incendiu care a afectat 50 de ha din parc

De trei ani de când ANANP se ocupă de Văcărești nu s-a reușit nici măcar asigurarea pazei. Așa se face că anul trecut, în februarie, din lipsa supravegherii, a izbucnit un incendiu care a afectat peste 50 de ha.

Dacă autoritățile își pasează responsabilitatea pazei de la una la alta, poliția la poliția locală, jandarmeria la poliția locală și tot așa, paznici informali ai parcului ajung să fie oamenii care i-au înțeles valoarea și sună la 112 să raporteze nereguli: focuri, braconaj, distrugeri.

În acești trei ani, Florin și colegii săi au trimis către ANANP sute de sesizări de intervenție. De exemplu, vara trecută au secat multe bălți din Văcărești, și cum apa este una dintre cele mai importante resurse ale parcului, au sesizat autoritatea să intervină. Nu s-a întâmplat nimic.

La fel, asociația plantează puieți în zone despădurite, amenajează adăposturi pentru animale și supraveghează integritatea zonei. Asta, cu riscul amenzilor.

Practic, avem în interiorul Bucureștiului o arie naturală urbană lăsată nesupravegheată și de care se ocupă clandestin membrii unui ONG de mediu și cetățenii.

„De curând, s-a deschis sesiunea de reîncredințare a parcului. Noi ca ONG nu mai putem aplica, dar aplică Primăria Generală a Capitalei cu noi ca partener. Dar trei ani de zile au fost pierduți. Până acum am fi putut avea un regulament aprobat, un plan de management aprobat.

Puteam preveni incendiul de anul trecut, să nu mai avem bălți secate ca-n vara lui 2020, puteam avea niște foraje sau pompări din Dâmbovița, corp de rangeri care să supravegheze parcul. Puteam construi!”, continuă Florin.

O rețea de arii naturale urbane

Importanța modelului Văcărești este demonstrată și prin faptul că poate fi extins la nivelul întregii țării, lucru care deja a început să se întâmple.

„La Brașov și Cluj sunt două proiecte începute. Noi vrem să demarăm realizarea unei rețele naționale de arii naturale urbane. Pe lângă aceste două orașe, mai avem încă un oraș din Satu-Mare și suntem în faza de selecție a altor parteneri, atât din București, unde ne uităm la alte 5 zone care pot avea statut de arii naturale urbane, cât și în alte mari 10 orașe din țară. Visul nostru e să aibă cel puțin fiecare capitală de județ câte o arie naturală urbană”, explică Florin Stoican.

Aria naturală urbană este undeva la mijlocul distanței dintre spațiu verde, adică parcurile obișnuite, și ariile naturale protejate.

România are deficiențe majore la nivelul calității vieții din mediul urban, în condițiile în care 47% din populația țării locuiește în oraș. Astfel, ariile naturale urbane pot deveni zone pentru activități sportive, se poate realiza filtrarea aerului din orașe și asigurarea zone de liniște accesibile tuturor și să înlăture o parte din aceste deficiențe.

„Credem că, făcând rețeaua asta, ne adresăm unui procent mare de oameni care doresc conservarea și protejarea patrimoniului natural și cultural din perspectiva faptului că locuiesc departe de el. Sunt acei oameni care pleacă dinspre marile orașe către zonele naturale din toată țară pentru a le vizita. Astfel, dacă facem activități educaționale în ariile naturale urbane, comportamentul oamenilor în natura sălbatică va fi altul.

În plus, oamenii ăștia vor merge în zone precum Geoparcul UNESCO Oltenia de sub Munte și vor lăsa acolo bani, iar comunitatea locală va vedea că cineva apreciază mai mult decât ei acele locuri și vor face investiții pentru a le păstra. Practic, aducem la un loc două părți consistente din populația României în jurul patrimoniul natural, atât din oraș cât și din sălbăticie”, adaugă Florin.

Suntem liderii europeni la biodiversitate, dar eșuăm să o conservăm

Cu toate că în România avem 5 regiuni biogeografice, 65% din pădurile virgine, jumătate din populația de carnivore mari, Delta Dunării, cea mai mare mare rezervație din Europa, parcurile naționale din Carpați, asta nu ne face și lideri europeni la conservare. Pentru că nu acționăm în direcția asta.

„Cei din Vest investesc foarte mult, dar în reconstrucție ecologică, încearcă să-și repare greșelile. Diferența e că noi avem râși, urși și lupi, ei au veverițe, arici și iepuri.

Cam asta e diferența dintre România și Marea Britanie, de exemplu. Ei au o țară verde și frumoasă văzută din mașină, dar e doar un deșert verde, un gazon, un boschet. Dacă nu intervenim, acolo vom ajunge și noi”, este concluzia lui Florin Stoican, președintele Asociației Kogayon și al Asociației Parcul Natural Văcărești.

Ne-am lăudat cu Grădina Maicii Domnului și cu cea mai mare populație de urși bruni din Europa, dar acțiunile noastre nu trec de nivelul laudelor. Intervenția statului în mediul înconjurător poartă încă eticheta exploatării și a valorificării imediate a resurselor naturale. Tăiem păduri seculare, exploatăm unde ar trebui să protejăm, distrugem habitate naturale și după omorâm animalele rămase fără adăpost.

Atâta timp cât un parc natural urban cum este Văcărești este supravegheat cu binoclul de membrii unui ONG, așa cum fac cei de la Asociația Parcul Natural Văcărești, pentru că statul nu e capabil să asigure nici măcar paza zonei pe care o are în administrație, putem înțelege de ce România are deschise cinci proceduri de infringement pentru biodiversitate, arii protejate, păduri, acces la documente de mediu și schimbări climatice.