De la guvernare în opoziție: cum a eșuat PiS în alegerile din Polonia

Campania electorală din 2023 a partidului polonez Lege și Justiție (PiS) a fost un amestec paradoxal de puncte forte și vulnerabilități. La urma urmei, au obținut cele mai multe mandate, dar au pierdut alegerile. Observația lui Ivan Krastev despre democrația liberală, cum că „ceea ce merge bine este și ceea ce merge prost”, ar putea descrie strategia lor cu multiple fațete. Această campanie a fost expresia unui PiS deopotrivă asertiv și ambițios, dar care, în cele din urmă, s-a autodesființat. 

De la monopolizarea discursului împotriva marilor rivali la valorificarea digitalizării, PiS a lucrat atât cu tactici inovatoare, cât și prin manevre discutabile. În ultimii opt ani, PiS s-a transformat dintr-un partid care părea sincronizat cu dorințele polonezilor într-unul consumat de propria putere și captiv într-o bulă informațională pe care și-a creat-o singur, îndepărtându-se progresiv de realitate. Iată care din strategiile cândva eficiente ale PiS le-au cauzat, în cele din urmă, înfrângerea.

Contextul alegerilor din Polonia

PiS a căutat ceea ce niciun partid nu a mai obținut în istoria Poloniei – un al treilea mandat. O astfel de performanță ar fi dificilă și într-un moment bun, dar având în vedere crizele din timpul celor două mandate de guvernare, acum părea chiar imposibil să obțină o victorie puternică. Vorbim de două invazii rusești în Ucraina (2014, 2022), criza europeană a migranților din 2015, pandemia COVID-19, o criză a migranților la granița cu Belarus și situația economică post-pandemică. 

Cu toate astea, în ciuda contextului, au obținut cele mai multe mandate dintre toate partidele, cu o susținere de 35,3%. Așadar, trebuie să ne întrebăm: ce a funcționat în timpul campaniei lor, ce le-a dăunat și unde va merge partidul de acum înainte? 

Șase strategii câștigătoare care s-au întors împotriva PiS

Discurs polarizant vs. brutalizare printr-un apel constant la emoții

• Ce a mers bine: PiS a reușit să domine în discursul public, menținându-l pe Donald Tusk, cu Platforma Civică (PO), sub un tir continuu și necruțător. Reprezentarea lui Tusk ca fiind un pion al liderilor străini a marginalizat efectiv partidele mai mici. L-au prezentat ca pe o marionetă a unor personalități germane, precum liderul Partidului Popular European, Manfred Weber, și cancelarul german Olaf Scholz, criticând mandatul său anterior de prim-ministru pentru șomajul ridicat și creșterea vârstei de pensionare. Acest lucru a mobilizat electoratul lor de bază.
• Ce nu a mers bine: Această polarizare accentuată pare că a accentuat oboseala alegătorilor față de duopolul PO-PiS (doar o alegere binară). Pe măsură ce PiS a intensificat tacticile de divizare, a înstrăinat alegătorii nehotărâți sau moderați, împingându-i spre partide alternative, cum ar fi Third Way (TD). Apelul exagerat la emoții al PiS a dus la o mobilizare mai mare, în special din partea cetățenilor tineri și de vârstă mijlocie, ceea ce indică o dorință de schimbare.

Îndoirea regulilor vs. încălcarea lor

• Ce a mers bine: Prin utilizarea abilă a resurselor de stat și prin manipularea referendumurilor organizate în aceeași zi cu alegerile în avantajul campaniei lor, PiS a dezvoltat o puternică mașinărie electorală cu resurse aparent nelimitate, inclusiv din partea companiilor de stat și a mass-mediei de stat.
• Ce a mers prost: Aceste tactici au avut un cost. Estomparea granițelor dintre fondurile de campanie ale statului și cele ale partidelor nu numai că a atras critici, dar a amenințat însăși esența competiției democratice, pierzând încrederea unei mari părți a electoratului.

Pariul pe generații vs. pericolele prioritizării

• Ce a mers bine: Concentrându-se pe populația vârstnică în expansiune, PiS a dezvoltat politici, inclusiv creșterea pensiilor, care au rezonat cu un segment crucial al electoratului. De asemenea, s-a concentrat mai mult pe sprijinirea comunităților mici, rurale.
• Ce nu a mers bine: În acest fel, au ignorat generația tânără, în special femeile tinere, creând o viitoare bază de votanți care se simte ignorată sau înstrăinată. PiS s-a clasat pe ultimul loc în grupa de vârstă 18-29 de ani (14,9%, față de 28,3% pentru PO). PiS s-a clasat pe primul loc în rândul grupului de vârstă de peste 50 de ani, dar prezența la vot a fost mai mică în rândul persoanelor în vârstă decât în rândul tinerilor. În timp ce au fost pe primul loc cu peste 24 de puncte procentuale în sate, în orașele cu până la 50.000 de locuitori au fost cu mai puțin de 1 procent înaintea PO.

Dominația digitală vs. suprasaturarea discursului

• Ce a mers bine: Strategia digitală a PiS a fost de neegalat, direcționând cu precizie reclamele și optimizându-le reachul pe toate platformele. Accentul pus pe precizie a însemnat că fiecare bănuț publicitar a fost cheltuit cu meticulozitate pentru a asigura o implicare maximă. Acest lucru a contribuit, fără îndoială, la numărul mare de voturi obținute.
• Ce nu a mers bine: Succesul lor a ridicat probleme legate de confidențialitatea datelor și de potențiala manipulare a relatărilor. Deși au excelat în retargeting, au riscat, de asemenea, să copleșească sau să înstrăineze alegătorii prin prezența lor omniprezentă.

Securitate vs. suveranitate

• Ce a mers bine: PiS a folosit în mod eficient preocupările legate de securitate, prezentându-se ca apărători fermi ai Poloniei, atât împotriva amenințărilor externe (rusești), cât și a celor interne, inclusiv a ceea ce ei au descris ca fiind „amenințarea de a fi copleșiți de imigranții musulmani”.
• Ce a mers prost: Politizarea agresivă a armatei a fost un pariu care s-a întors împotriva lor. În timp ce le-a consolidat imaginea în ochii unora, a dus, de asemenea, la disensiuni fără precedent, fapt evidențiat de demisia unor ofițeri militari de rang înalt. PiS a încadrat securitatea mai mult din punct de vedere al identității de partid (PiS vs. PO) decât din perspectiva unor preocupări specifice de securitate. Sondajele de opinie din ziua alegerilor au arătat că problema migrației a avut o pondere scăzută în prioritățile alegătorilor.

Mai întâi Polonia, dar cu ce preț?

• Ce a mers bine: Prin prioritizarea și afirmarea agresivă a intereselor naționale și prin refuzul de a se conforma hotărârilor judecătorești ale UE, PiS a rezonat cu o parte a electoratului care prețuia suveranitatea și autonomia, dar care se opunea partenerilor strategici, cum ar fi UE sau Ucraina.
• Ce nu a mers bine: Această concentrare pe interior a tensionat relațiile internaționale și a riscat să izoleze Polonia de aliații cheie. A costat țara miliarde de euro din fondurile de redresare ale UE, reținute din cauza abuzurilor asupra statului de drept. În plus, a apelat la un segment mai restrâns al electoratului decât ar fi crezut PiS. Întorcându-se împotriva Ucrainei în ultimele săptămâni ale campaniei, a luat câteva voturi de la Confederație (partid de extrema dreaptă, n.red.), dar este posibil să fi determinat, de asemenea, pe unii nehotărâți să voteze pentru PSL.

Ce putem învăța din experiența PiS?

Pentru oricine e cu ochii pe saga PiS din Polonia anului 2023, iată esența: ambiția te duce departe, dar dacă apeși prea puternic pe pedală, ea se întoarce împotriva ta. Strategiile PiS au fost inteligente, dar au sfârșit prin a îndepărta mulți votanți.

Faptul că nu au ținut cont de lecțiile învățate din pașii greșiți ai predecesorilor, cum ar fi PO în 2015, îi plasează pe un teren șubred.

Nu toți adepții PiS sunt naționaliști de neclintit; mulți dintre cei care tânjesc după schimbare vor gravita în mod natural către alternative în ascensiune, cu excepția cazului în care PiS implementează transformări organizaționale și ideologice profunde.

Cu toate astea, pare că se prefigurează un deceniu care ar putea fi marcat de realinieri politice pronunțate la dreapta și la centru în Polonia.

Miles Maftean este doctor în filosofie, redactor șef al site-ului PartyParty, și s-a specializat în analiza creșterii extremismului politic și a politicilor iliberale în Europa Centrală și de Est.