Cum votează diaspora, o comunitate cât o țară care este ignorată deseori de politicieni și statul român

Răzvan Filip

Alegeri 2024

21/05/2024

„Nu sunt fiert să votez orice ce ar fi. N-am votat în turul 2 de prezidențiale, de exemplu”, recunoaște Mihai, un tânăr de 34 de ani stabilit în Londra, când discutăm cu el despre implicarea electorală în alegerile din România. 

E dificil să evaluezi cât de implicați electoral sunt oamenii precum Mihai - cetățeni români care au ales să-și trăiască viețile în alte țări. La fel de dificil este să spui cu exactitate câți români compun această comunitate și câți dintre ei ar putea vota. Când te uiți peste datele AEP/BEC centralizate de ONG-ul Code for Romania, constați că statul român poate vorbi doar în cifre absolute despre participarea diasporei la vot. 

Într-un interviu acordat PressOne, sociologul Dani Sandu pune lipsa datelor pe seama faptului că nu știm precis câți români trăiesc constant în afara granițelor. Crede că este foarte dificil pentru un stat UE să aibă o contabilitate precisă a tuturor cetățenilor care au emigrat și locuiesc în altă parte într-un moment anume. 

„Avem niște estimări destul de vagi, dar statul nu poate să facă distincția dintre oamenii care locuiesc în străinătate și merg să voteze la consulat și cei care vizitează un loc anume și întâmplător votează de la consulat. 

Te poți aștepta ca genul ăsta de capacitate instituțională să existe acolo unde ai niște granițe mai precis trasate. Dar în interiorul Uniunii Europene, unde granițele sunt așa de poroase și este ușor să te muți dintr-o parte în alta, fără a trebui să dai socoteală cuiva, e greu să știi”, explică specialistul. 

Conform Ministerului Afacerilor Externe, care este citat de Europa Liberă într-un reportaj de anul trecut, ar exista aproape 6 milioane de români care au domiciliul sau reședința în străinătate. Când pune la socoteală și românii din comunități istorice, adică pe cei din Republica Moldova, Ucraina și Serbia, statul român vorbește despre o cifră și mai uluitoare: circa 9,7 milioane de români care s-ar afla în afara țării. 

De asemenea, arată același reportaj Europa Liberă, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) spunea în 2019 că aproximativ 3,6 milioane de români de toate vârstele au părăsit țara și s-au stabilit în alte state OECD în ultimii 20 de ani. 

„Ochiometric, aș zice că sunt undeva pe la vreo 2 milioane, 2 milioane și jumătate care locuiesc constant într-o țară din Uniunea Europeană. Și maximul de prezență la vot cred că a fost de 900 de mii de votanți sau ceva de genul ăsta (n.r. la turul 2 de prezidențiale din 2019). 

Sandu insistă că românii stabiliți în țări precum Italia, Spania, Germania și Marea Britanie sunt extrem de mobili, în sensul că într-un an pot locui într-o parte, iar în următorul în altă parte. Din acest motiv, recensămintele pe care le fac țările gazdă - care cuprind și date despre românii care au domiciliu sau reședință în ele - pot captura doar „o fotografie”, adică situația dintr-un moment anume, dar nu spun întreaga poveste.

Avem, de exemplu, informații Eurostat despre câți români au emigrat de la aderare până în 2022, însă datele pentru anii 2017, 2018, 2019, 2020 și 2022 sunt estimative. 

Ce cunoaștem, totuși, despre participarea diasporei la alegeri? Cifre absolute și preferințe electorale, în mare parte. De exemplu, la parlamentarele din 1992 au votat 43.882 de români stabiliți în afara granițelor.

Nu știm câți alții ar fi putut vota, dar avem date despre cum au votat „diasporenii” care s-au prezentat atunci la urne: 32,54% pentru Convenția Democrată Română (CDR), o alianță electorală de dreapta care se opunea regimului Iliescu, 11,22% au votat ce mai rămăsese din FSN, iar 12,93% au mers pe mâna partidului care-l susținea atunci pe Iliescu, FDSN (viitorul PSD). 

Este un tipar ideologic care avea să se repete atât la prezidențialele din același an (unde majoritatea românilor de peste granițe au pus ștampila pe Emil Constantinescu), cât și la toate alegerile din ultimii 30 și ceva de ani: românii din diaspora votează pentru ceea se poate numi „centru-dreapta” sau „dreapta mainstream” și împotriva formațiunilor percepute drept urmașe spirituale ale Partidului Comunist Român: FSN, FDSN, PDSR și PSD. 

„Dacă te uiți istoric, cam toți cei plecați au viziuni anticomuniste, iar din anii 90, anti-PSD. Este și cazul meu. Am fost interesat de politică tot timpul, din familie, iar la Revoluție am ieșit în stradă. Am trăit mineriadele și primul meu vot a fost în 1996. De atunci, am votat mereu cu partea reformistă și cred că majoritatea diasporei este așa”, crede Rareș, un bărbat de 50 de ani care trăiește de 20 de ani în Statele Unite ale Americii. 

Intuiția lui Rareș, că majoritatea diasporei românești se poziționează împotriva partidelor de stânga - văzute ca urmașe ale regimului comunist - este confirmată atât de date, cât și de sociologul Dani Sandu. El spune că românii din diaspora au plecat din România pentru că erau nemulțumiți de oportunitățile oferite de țară. Mai departe, lipsa oportunităților a fost asociată dintotdeauna cu un anume context politic, explică sociologul. 

Sandu atrage însă atenția că votanții educați din afara granițelor sancționează PSD-ul nu pentru că partidul ar avea valori ideologice de stânga. Preferințele lor electorale confirmă un fenomen observat și în alte state cu trecut autoritar, dar unde dictatorii n-au fost de stânga/comuniști, ci de extremă dreapta. De exemplu, oamenii educați din Spania, Grecia și Portugalia tind să voteze împotriva dreptei, pentru că o asociază cu dictaturile militare care au condus țările respective în timpul secolului 20. 

„(n.r. Votanții educați din diaspora) sancționează ceea ce ei consideră partidul moștenitor al autocrației locale”, concluzionează Dani Sandu. 

Rareș, de exemplu, a votat doar partide de centru-dreapta (sau maxim de centru) la alegerile din România. Dar în țara adoptivă, SUA, spune că îi simpatizează mai degrabă pe Democrați (centru-stânga americană) decât pe Republicani (dreapta). Lucrurile se schimbă când vine vorba de generațiile mai vechi de români stabiliți în Statele Unite, continuă el. 

„Asta e generația vârstnică, care e trumpistă, foarte anticomunistă. E și un nivel de frustrare generală pentru că au venit în condiții chinuite, pe joburi chinuite, abandonând carierele din România, fără a se așeza într-o poziție foarte confortabilă”, povestește Rareș pentru PressOne. Paradoxal, apetența pentru populismul trumpist nu se traduce și într-o simpatie pentru AUR, explică bărbatul, formațiunea fiind considerată de aceiași vârstnici drept o unealtă a rușilor. 

Deși PSD și înaintașii săi au fost la putere de cele mai multe ori din 1990 încoace, obținând, în general, cele mai multe voturi din țară, implicarea electorală a diasporei i-a dat uneori socotelile peste cap. În 2009, de exemplu, diaspora este cea care a făcut din Mircea Geoană un președinte de o zi: dacă s-ar fi luat în calcul doar voturile din țară, actualul șef adjunct al NATO ar fi câștigat alegerile, însă au fost suficiente 115 mii de voturi din diaspora ca rezultatul să fie întors peste noapte, iar Băsescu să câștige al doilea mandat.

Victoria lui Băsescu a generat la vremea respectivă dezbateri aprinse despre rolul pe care ar trebui să-l joace diaspora în alegeri și este cea care a formalizat relația de ostilitate dintre electoratul din afara țării și social-democrați. În 2014, în presă și social media s-a vorbit foarte mult despre tentativele guvernului PSD - condus atunci de Victor Ponta - de a îngreuna procesul electoral pentru românii din diaspora. Demersurile lui Ponta n-au funcționat. Pozele cu miile de emigranți care așteptau la cozi lungi, în fața consulatelor sau ambasadelor, au făcut atunci înconjurul Internetului, iar în turul 2 al prezidențialelor au votat peste 300 de mii de români din diaspora - un record istoric pentru vremea aceea. 

„Din punctul acesta de vedere, cel mai interesant exemplu este cel al Irlandei. La un moment dat, au făcut un calcul din care a rezultat că diaspora lor ar fi de câteva ori mai numeroasă decât populația, dacă ar aplica regula că ești cetățean dacă ai măcar un bunic cetățean al Irlandei. Și nu aveau cum să dea dreptul ăsta la vot. De asta e o decizie politică foarte controversată, cum dai dreptul la vot celor din diaspora”, susține sociologul Dani Sandu. 

În context românesc, expertul distinge două tipuri de diasporă. Este cea din timpul alegerilor, care va fi întotdeauna adversara PSD-ului. Apoi există diaspora dintre alegeri, care trimite atât de mulți bani înapoi în țară încât, în multe privințe, devine motorul economiei românești. Moment în care politicienii români constată că banii pe care guvernul îi are la dispoziție depind foarte mult și de bunăvoința diasporei. 

„Cu toate acestea, încă există această reticență de a le organiza dreptul la vot sau de a-l asigura într-un mod suficient de comod”, crede Dani Sandu.

Când statul român trece peste această „reticență”, rezultatele se văd. Pentru alegerile europarlamentare din 2019, de exemplu, România a folosit zeci de secții de votare care nu existaseră înainte, unele fiind găzduite chiar de biserici din diaspora. „Spre deosebire de alte alegeri, la care a ieșit scandal din cauza cozilor la unele secții, acum guvernanții par a se fi întrecut pe sine”, semnala Hotnews cu o lună înainte de vot.

Era o perioadă în care Liviu Dragnea încă deținea frâiele puterii în România, dar și-n care retorica anti-PSD prindea tot mai mult teren (iar pe Dragnea îl păștea pușcăria). Cu doar un an în urmă, zeci de mii de români din diaspora participaseră la manifestațiile din 10 august și fuseseră întâmpinați cu violență de regimul PSD. Partidele de oameni noi se aflau la apogeul popularității lor, fiind prezente la fiecare protest anti-Dragnea, unde strângeau semnături pentru campania „fără penali în funcții publice”. 

Pe acest fond, în mai 2019, românii din țară și din afara granițelor s-au prezentat la urne într-un număr neașteptat de mare pentru niște alegeri europarlamentare. În diaspora au votat peste 375 de mii de oameni, aproape la fel de mulți ca la turul 2 de prezidențiale din 2014, la care au participat peste 379 de mii de români stabiliți în străinătate. Spre comparație, la primele europarlamentare, cele din 2007, au votat aproape 20 de mii de români din diaspora, la cele din 2009 14.330, iar la cele din 2014 s-au prezentat la urne 30.248 de votanți din afara granițelor.

Entuziasmul anti-PSD din acea perioadă nu s-a tradus doar în rate record de participare, ci și-n rezultate: alianța USR-PLUS a ieșit campioană în diaspora, cu 43,88% dintre voturi, iar PNL-ul anti-PSD de atunci a obținut 31,93%. PSD, în schimb, a fost votat de sub 3% dintre românii stabiliți în străinătate, un procent mai mic chiar și decât cel luat de George Simion, un personaj care se afla la periferia politicii în momentul acela. 

Entuziasmul s-a menținut și în restul anului. La turul 1 de prezidențiale s-au înregistrat aproape 670 de mii de voturi valabil exprimate în diaspora, un număr record pentru acea vreme, iar în turul 2 a fost atins un nou record: au votat peste 900 de mii de români din afara granițelor, dintre care cei mai mulți au pus ștampila pe Iohannis, care încă era considerat un politician „reformist”, adică anti-PSD. 

Anul următor, în 2020, alegerile parlamentare au avut loc în contextul pandemiei COVID-19 și statul român a trebuit să regândească felul în care organizează votul în diaspora. S-a încercat promovarea votului prin corespondență, însă, potrivit AEP, dintre cele peste 35 de mii de voturi date în acest fel, peste 14 mii de voturi nu au ajuns la birourile electorale în timp util (alegătorii aflați în această situație au putut vota fizic).

În schimb, statul a reușit să organizeze un număr neobișnuit de mare de secții de votare în străinătate - 748 în 92 de ţări, conform EFOR. „Sunt cu peste 300 de secţii mai multe decât la alegerile parlamentare din 2016, în condiţii de pandemie”, se lăuda premierul de atunci, Ludovic Orban. În plus, românilor din afara țării li s-a dat oportunitatea de a vota pe parcursul a două zile, o premieră istorică pentru România. 

Drept urmare, în diaspora s-au înregistrat în 2020 peste 260 de mii de voturi valabil exprimate, mai mai mult decât dublu față de 2016, când au votat 110.606 de români din afara țării. A fost, de asemenea, cea mai mare prezență a diasporei la alegerile parlamentare din istoria postdecembristă a României.

În schimb, prezența totală, a tuturor românilor cu drept de vot, a fost cea mai mică din ultimii 30 de ani: 31,84%.

Respectând trendul istoric, dreapta mainstream a ieșit din nou câștigătoare - 32,82% din diaspora a votat alianța USR-PLUS, iar 25,13% PNL. Tot atunci, însă, și-a făcut apariția un personaj surpriză: formațiunea extremistă Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care a obținut 23,3% dintre voturile românilor din diaspora. 

Istoric vorbind, extrema dreaptă n-a fost o opțiune populară printre românii stabiliți în străinătate. La parlamentarele din 2000, PRM a obținut aproximativ 10% din voturi, un scor mai mic chiar și decât al PSD-ului (care pe vremea aceea se chema PDSR). La prezidențialele din același an, Vadim lua 10,65% din voturi în turul 1, mai puțin decât Iliescu. În turul 2, Vadim câștiga 29,99% dintre voturile diasporei, iar Iliescu 70,1%, în contextul unei prezențe extrem de mici: la alegerile respective, în străinătate s-au prezentat la urne doar 16.331 de români.

Și atunci, sociologul Dani Sandu explică fenomenul AUR prin faptul că în 2020 au mers la urne mai mulți oameni care înainte nu votau. 

„Adică oameni fără un grad ridicat de educație din țări precum Italia și Spania, care nu se regăseau în peisajul electoral din România și care au fost mobilizați de felul în care și-au făcut comunicarea cei din AUR”, continuă expertul. 

Apoi, spune Sandu, contextul pandemic i-a demobilizat pe mulți dintre cei cu valori moderate sau chiar „progresiste”, pentru că au luat virusul în serios și au fost mai puțin dispuși să meargă într-un spațiu public - secția de votare - în care ar fi riscat să se îmbolnăvească. 

„Ceea ce înseamnă că opțiunile celor care nu credeau în existența COVID au fost suprareprezentate”, concluzionează Dani Sandu. 

Însă Rareș și Mihai - amândoi votanți progresiști, conform standardelor românești - vorbesc și despre un alt factor care i-a demobilizat în 2020: conflictele eterne din sânul USR-ului, care cândva era considerat cel mai „progresist” partid parlamentar din peisajul politic românesc (cel puțin pe probleme sociale). Amândoi au fost simpatizanți și membri activi în filiala din diaspora, dar susțin că monopolizarea puterii de către o anumită facțiune a partidului i-a făcut pe ei și mulți din jurul lor să-și piardă interesul pentru politica din țară. 

Mihai, care locuiește în Londra, are o poveste similară. Susține că la parlamentarele din 2020 n-a votat din cauza dificultății de a-și schimba domiciliul din acte, însă crede că și dacă ar fi putut s-o facă, n-ar fi mers la urne. Era oricum pe cale să-și dea demisia din USR și încrederea în partid era „absolut zero”. 

„Filiala diaspora era de departe cea mai toxică cloacă pe care o văzusem, dar nu puteam vota nici partidele mari”, își amintește tânărul de 34 de ani stabilit în Marea Britanie. 

În ciuda dezamăgirilor politice, românii din diaspora care au stat de vorbă cu PressOne spun că sunt în continuare dispuși să meargă la urne, dacă li se pare că au pe cine pune ștampila. Recunosc, însă, că nu sunt neapărat reprezentativi pentru ceilalți români din țările în care s-au stabilit. Mihai susține că pentru prietenii români din Marea Britanie alegerile din țară nu mai prezintă interes. Mulți dintre ei nu au de gând să vină înapoi și sunt mai afectați de alegerile din Marea Britanie decât de cele din România.

Mihai nu vrea nici el să se întoarcă definitiv în România, dar susține că, cel puțin la europarlamentare, va merge la vot. 

„Sunt pasionat de politică și votez pentru că am încredere în candidatul pe care-l votez și îl știu personal. Și cred că România are nevoie de un reprezentant care să abordeze niște teme care nu au fost abordate aproape deloc până acum”, își justifică el decizia. 

La rândul lui, Rareș spune că este dispus să voteze candidați sau partide care s-au desprins din USR. Cu toate că are cetățenie americană de 10 ani și nu intenționează să se întoarcă în țară, simte că nu s-a detașat complet de politica din România. 

„Pare stupid, dar cred că e de datoria mea să ajut să mișc lucrurile într-o direcție. La alți români din jur a scăzut interesul pentru politică odată cu trecerea timpului, fără discuție. Și eu mă simt cam exasperat, mai ales după experiența din USR”, explică bărbatul. 

Tudor, un tânăr de 28 de ani stabilit în Berlin, spune că o singură dată l-a bătut gândul să nu voteze: în turul 2 din 2019. Până la urmă a mers la urne, dar doar pentru a-și anula votul. În rest, spune el, a votat mereu și i-a încurajat pe toți cunoscuții să facă la fel. Faptul că nu-l afectează în mod direct ce se întâmplă în țară nu reprezintă un argument pentru el, pentru că încă are familie în România și plănuiește să se întoarcă. 

„Dar am prieteni care erau implicați într-o vreme în politica din România și o parte din ei, mai ales după ce și-au luat cetățenia, s-au reorientat către politica din Germania”, recunoaște Tudor.

E greu de prevăzut cum se va comporta diaspora la alegerile din anul acesta. Dacă ne luăm după trendurile istorice, numărul votanților din afara granițelor a crescut constant (odată cu creșterea numărului de migranți, ce-i drept), la toate tipurile de alegeri, mai puțin cele locale. De asemenea, dacă ne raportăm doar la istoria ultimilor 30 de ani, partidele de centru-dreapta par favorite printre votanții din străinătate. 

În privința aspectelor logistice, România pare determinată să crească numărul de secții din diaspora. La sfârșitul lunii aprilie, șefa Ministerului de Externe, Luminița Odobescu, anunța că pentru alegerile europarlamentare statul român va organiza peste 900 de secții în afara țării, o „cifră aproape dublă” față de 2019, conform ministerului. 

Tudor - care în trecut a fost implicat în alegeri inclusiv ca expert electoral - e sceptic că în Germania vom mai fi lăsați să organizăm alegeri în atât de multe secții. El spune că fiind alegeri europarlamentare, care au loc în paralel în toată Europa, spațiile care erau folosite cândva de România s-ar putea să fie folosite de autoritățile germane. 

„Germanii nu-și mai doresc ca România să organizeze atât de multe secții de votare, mai ales când există alternative”, crede Tudor. Scepticismul lui nu este deloc nefondat: în noiembrie 2019, fostul ambasador al României în Germania, Emil Hurezeanu, afirma același lucru. 

„Am crescut de la 25 la 80 de secții. Nemții ne-au spus că e ultima oară când putem vota în atâtea locuri”, spunea Hurezeanu, într-un interviu Libertatea, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din 2019. 

În ceea ce privește rezultatele, teama cea mai mare a partidelor care cândva dominau topul preferințelor electorale din diaspora este că AUR va obține un scor și mai mare decât cel din 2020. În urmă cu un an, eurodeputatul liberal Rareș Bogdan preconiza că AUR poate să ia în diaspora „undeva la 50% din voturi”. Momentan, nu există vreun sondaj oficial care să estimeze cum va vota diaspora la europarlamentare, parlamentare și prezidențiale. 

În același timp, românii care au vorbit cu noi spun că efortul depus de marile partide pentru a ține legătura cu cei din diaspora este minim, USR și-a diminuat prezența din cauza scandalurilor interne, în timp ce George Simon se pozează constant la evenimente AUR din afara țării. 

„Partidele mari organizează evenimente ocazionale, când vin deputații în vizită, dar vorbim de ceva foarte superficial, de obicei participă aproape exclusiv cei din filialele de partid”, spune Tudor. În Germania, unde locuiește el, AUR a ieșit pe primul loc la alegerile parlamentare din 2020. „Nu prea se zbat, din ce am văzut eu. AUR parcă e mai prezent pe grupurile de diaspora, dar nu urmăresc așa atent”, spune și Mihai când îl întrebăm de comunicarea partidelor cu românii din Marea Britanie. 

În general pare că relația statului român cu cei din diaspora este una superficială. Își aduce aminte de ea când sunt alegeri, când fie sabotează mobilizarea la vot, fie se bate cu pumnul în în piept că a organizat sute de secții noi de vot. Tudor spune că misiunile diplomatice din Germania postează pe Facebook despre alegeri, iar informațiile privind procesul de votare pot fi găsite oricum pe site-ul Ministerului de Externe. 

„Dar un alt fel de comunicare nu știu să existe. Se pleacă de la ideea că cine vrea să voteze, se va interesa cum să o facă”, încheie tânărul. 

Nepăsarea statului român și a partidelor politice față de românii din afara țării se vede și în numărul de parlamentari alocat acestei comunități: la ora actuală, ei sunt reprezentați de 4 deputați și 2 senatori. La începutul anului 2020, guvernul Orban încerca să dubleze numărul acestora - adică să existe 8 deputați și 4 senatori de diaspora - dar ordonanța prin care făcea acest lucru (care presupunea o serie de alte măsuri privind organizarea alegerilor anticipate) era declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României o lună mai târziu.

„Ceea ce înseamnă că votul unui cetățean român care trăiește în diaspora, cel puțin la alegerile parlamentare, este disproporționat în valoare față de votul unui român din țară”, concluzionează sociologul Dani Sandu pentru PressOne. 

Articolul face parte dintr-o serie jurnalistică realizată în cadrul proiectului Expanding Production of Independent Content (EPIC), coordonat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu sprijinul financiar al Internews.

Analiza datelor și vizualizările au fost realizate de Renata Mogîldea.