Abandonul programului anti-abandon, finanțat prin PNRR (1). Cum se acoperă cu hârtii drama copiilor de la țară, care renunță să mai meargă la școală

PressOne a vizitat două școli care au accesat fonduri din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Am descoperit două povești diferite: într-una, birocrația a învins. În alta, voința de fier a unor oameni perseverenți a ieșit învingătoare.

Per total, România se află pe primul loc în UE în ceea ce privește rata abandonului, care variază între 1,2% – 7,5%, în funcție de ciclurile de învățământ. Unii copii abandonează școala după terminarea ciclului primar, iar alții înainte de Evaluarea Națională, în clasele a VII-a și a VIII-a.

• Directorii școlilor selectate pentru finanțare prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) au început să demisioneze pe capete, motivând lipsa instructajului de a lucra cu fonduri europene și birocrația excesivă.

• PNRAS a fost finanțat prin fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și ar fi trebuit să fie cea mai mare infuzie de bani în școlile sărace de la țară, unde copiii sunt cei mai predispuși să abandoneze.

• „Nici mâncarea nu mai aduce copiii la școală”, spun cei care lucrează în sistemul de învățământ în zonele rurale. 

• „Cei de la Minister au pierdut contactul cu realitatea”, avertizează organizațiile non-profit, care activează de ani buni ca să descurajeze practica abandonului școlar în comunitățile vulnerabile. 

„Sunt votanți, sunt ușor de manipulat, nimeni nu își bate capul cu rezolvarea acestor situații. De ce să îi superi? Dar, cine se uită un pic, înțelege: dacă – să spunem – sunt mamă și sunt necăsătorită, sunt încadrată ca familie monoparentală, așa că primesc o bursă, primesc alocație și alocație complementară de mai mulți copii. Poate copilul meu are certificat CES (pentru cerințe educative speciale, n.red.) și primesc și acești bani, apoi copiii iau și bursă de boală, sunt și tichetele acestea sociale, bursele de merit, care se dau acum. Părinții trăiesc din acest venit generat de copiii lor. Ăla e venitul lor. Aia muncesc. Și nu-i interesează să le îmbunătățească situația de trai sau condițiile de învățare. Copiii sunt materia lor primă.”

Un lucrător din învățământul preuniversitar zona rurală, România, 2023 

La Bonțida, „Școala Altfel” e la fel

Bonțida e la o aruncătură de băț de Cluj-Napoca, orașul magnetic. În comună sunt două școli, una în satul-reședință, iar alta în satul Răscruci. Ambele au primit finanțări prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), una de circa 140.000 de euro, iar cealaltă de 70.000 de euro. Sumele sunt mai mici decât valoarea grantului, care în valul unu de finanțări acorda 200.000 de euro per școală. În a doua rundă, finanțarea a crescut la 300.000 de euro per școală, dar beneficiarii au fost mai puțini. Particularitatea acestei școli este că, în Bonțida-sat, din cei 334 de elevi care frecventează clasele I-VIII, 80% sunt romi. 

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Banii din PNRAS ar fi trebuit să acopere salariile profesorilor pentru desfășurarea orelor de recuperare la materiile română și matematică și tot ce înseamnă serviciile sociale care ar putea preîntâmpina abandonul școlar. Programul ar fi trebuit organizat ca un soi de afterschool, în așa fel încât odată copilul reîntors la școală, sărăcia să nu-l mai împiedice să revină – să fie îmbrăcat, să fie hrănit, să i se fi oferit pe cât posibil condițiile de bază pentru a putea învăța. Din banii europeni, școlile aveau posibilitatea să ofere mese calde complete copiilor din program, dar și activități conexe, consiliere și dotări tehnologice.

„Menționăm că în runda I a Programului Național de Reducere a Abandonului Școlar au fost depuse 1.409 proiecte, iar în runda a II-a au fost depuse 693 de proiecte, deși apelul de proiecte a fost prelungit de două ori.”

Ministerul Educației, Precizări privind implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 15. Educație, 11 septembrie 2023

La Bonțida am nimerit în timpul „Școlii Altfel”. Doi asistenți de la SMURD Gherla, abia ieșiți din tura de noapte, s-au prezentat să le vorbească copiilor despre cum se acordă primul ajutor în caz de nevoie. Sunt obosiți și fără nicio motivație. Simți din tonul vocii și din gesturi că îndeplinesc o sarcină de serviciu. Au instalat câteva manechine într-o așa-zisă sală de sport, de fapt o simplă sală de clasă ce pare că se rotește în jurul unei saltele jerpelite din mușama. 

Cu gardă din profesori, elevii s-au așezat pe niște bănci lungi din lemn albastru și au început să privească prin omul aflat în fața lor, fără niciun fel de conexiune și probabil gândindu-se la ale lor. 

„Așezați persoana în poziție semișezândă și aplicați presiune la nivelul narinelor, sunt sângerări nazale de cauză traumatică…”

O parte dintre copii privesc în jos. Au hanoracele trase peste cap și ochii undeva în spatele privirilor plictisite, neatinse de vreo umbră de interes. Cuvintele acestea sunt în aer, nu au sens și nici nu se leagă de ceva din experiența lor.

„Din pricina valorilor mari tensionale, apare o astfel de hemoragie nazală care e mult mai abundentă și anterior și posterior și e mai greu de gestionat”, le mai spune vocea. 

Prin geam se vede Castelul Bonțida, la o aruncătură de băț, dar nu mai are nicio strălucire în afara sezonului. E doar o clădire din alte vremuri, la fel cum și copiii din sala de sport și cei care le vorbesc trăiesc concomitent în timpuri diferite și care nu se vor întâlni prea curând. În curtea școlii, câțiva copii din clasele mai mici aleargă sau fac cascadorii cu bicicleta. Un câine cu privire respectabilă și picioare scurte supervizează întreg perimetrul. Îți vine să îl saluți și să-i ceri voie să intri.

Directoarea care s-a ocupat inițial de managementul PNRAS de la Bonțida a demisionat din funcție la mai puțin de un an de când a demarat proiectul. Conform contractului, PNRAS trebuie să se desfășoare pe parcursul a trei ani. Dar și contabila școlii se află în preaviz. Pe lângă întreaga responsabilitate pentru bunul mers al programului, managerul de proiect, adică directorul, și contabilul sunt neplătiți. Numai profesorii care desfășoară ore remediale primesc bani în plus pentru munca lor. 

Sute de directori de școli mici au renunțat la posturi, după ce a fost lansat programul PNRAS, iar școlile lor au devenit beneficiare

Corina Atanasiu, fost secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, propusă de USR-Plus pentru portofoliul Educației în octombrie 2021, a declarat pentru PressOne că ar fi vorba de mii de demisii. 

„În ultima vreme, peste 2000 de directori și-au dat demisia. E o dramă. Mulți din școli PNRAS. Acum, eu am mulți directori în grupurile unde fac ateliere, am făcut cu peste 300 de școli. Au fost îngropați cu birocrația. Sunt mulți din Moldova și Muntenia. Și ei se știu între ei. Mă sunau directori: doamna Atanasiu, dar casa mea nu face 200.000 de euro! Dacă cumva nu e bine și nu atingem indicatorii și trebuie să dau banii ăia înapoi, de unde îi iau?”

Corina Atanasiu, fost secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Într-un răspuns la solicitare, Ministerul Educației s-a ferit să confirme fenomenul, menționând că „în acest moment este în derulare o procedură de actualizare a datelor din sistem vizând evoluția procesului de ocupare a funcțiilor de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar” și că ar fi vorba de 1.409 de unități de învățământ implicate, deci procedura statistică este greoaie și în curs de centralizare. Ministerul a avut nevoie de 30 de zile pentru a oferi acest răspuns.

Înapoi la Bonțida am întâlnit-o pe M.A., contabila care s-a ocupat de scrierea proiectului de la școala din sat. În sala de calculatoare, o instruiește pe cea care îi va lua locul, fiindcă ea deja se află în preaviz. 

„Ce mi s-a părut cel mai greu a fost că nu am fost instruiți la început, ni s-a pus în brațe un ghid și n-am avut decât să îl citim și să ne dumirim noi singuri, cu informațiile pe care le primeam pe grupuri. De multe ori veneau mai repede decât de la minister.

Ne-am trezit undeva prin decembrie 2022 că trebuie refăcute toate documentele depuse până atunci, că exista un alt formular, că nu corespund, că distanța dintre pătrățica aia și aialaltă nu era bună. Au zis doar că trebuie să ne creăm niște conturi pe niște platforme pe PNRR și pe nu știu unde. Le-am creat. Trebuie să încărcați asta, ba nu, astalaltă, nu știau ce trebuie încărcat”, îmi spune. 

Informațiile vagi și adeseori contradictorii i-au exasperat pe directori și contabili. Mulți aveau de-a face cu birocrația de acest tip pentru prima dată

Școlile primesc bugetele aprobate direct de la primăriile de care aparțin și au fost, până acum, doar partenere în proiecte europene. Adică nu s-au ocupat cu achiziții.  

Școala din Bonțida a apelat inclusiv la un consultant, care să o ajute cu raportările. A încheiat un contract, însă și consultantul „a învățat din mers” ce avea de făcut. Contractul a rămas în derulare, bugetat în proiect, dar școala s-a descurcat singură, până la urmă. Contactul e „miculuț”, mă asigură contabila, și e mai bine să fie, decât să nu fie, căci nu se știe niciodată când va fi nevoie de expertiza specialiștilor. La scrierea proiectului a contribuit o altă firmă de consultanță.

„Directorii școlilor se cunosc între ei și discută și din aproape în aproape, au lucrat cu aceleași firme de consultanță. La noi așa se întâmplă: vai, ce faci? Eu nu știu cu cine să mă apuc să scriu! Vezi că la Primărie este o firmă bună, io îi întreb pe ăia. Mă, ăia m-o luat, ți-i dau și ție?”

Contabil responsabil de PNRAS în comuna Bonțida

Programul merge mai greoi decât se așteaptă Inspectoratele școlare, care sunt organismele intermediare în PNRAS. Preiau documentele și raportările de la școli și le trimit mai departe, la Minister. 

Directorii și contabilii nu sunt plătiți. Dar inspectorii primesc sporuri pentru că supervizează PNRAS-ul

Spre deosebire de directori și contabili, care nu sunt plătiți dacă desfășoară activități în cadrul PNRAS, Inspectoratele au creat o divizie-PNRAS, formată din câte 7 inspectori. Toți primesc sporuri pentru activitatea depusă în munca cu fondurile europene.

Iar la Bonțida, achizițiile sunt blocate fiindcă școala nu are nici administrator.

„Eu nu pot face și contract și achiziție și să și plătesc, că mă leagă. Stăm cu banii în cont, iar inspectoratul ne presează.”

Contabil responsabil de PNRAS în comuna Bonțida

„Avem niște obiective clare și precise și trebuie să le respectăm. Numai că am găsit greu psiholog, erau activități în proiect unde aveam nevoie, dar el a venit până la urmă abia în primăvară. Partea cea mai mare din proiect e digitalizarea, că pe asta se marșează. Iar sumele sunt foarte mari, nu te duci să arunci trei miliarde și să nu știi pe ce. Table inteligente, laptopuri la copii, stații de încărcare și îs sume. O tablă inteligentă e 20.000 lei. Și noi răspundem cu capul!”, adaugă contabila. 

Ca să ducă mai departe proiectul PNRAS, Inspectoratul Școlar Județean Cluj (IȘJ) a numit un director interimar pentru anul școlar 2023-2024. Gina Morar s-a trezit cu proiectul în brațe. În afara orelor remediale pentru materiile română și matematică, școala le oferă copiilor din gimnaziu o masă caldă timp de 4 zile pe săptămână. E vorba de 84 de elevi din clasele V-VIII. Dar numai cam 80% dintre ei participă efectiv la orele de recuperare a materiei și activitățile asociate. Masa costă undeva la 60.000 lei/12 luni și a fost contractată de la o firmă locală, din satul vecin. 

„E multă documentație, noi monitorizăm frecvența elevilor, am inclus și deprinderi de lucru, de conduită civică în cadrul activităților din program și am observat că, în acele ore suplimentare, comportamentul copiilor e altul. A fost și mare bătaie de cap pe partea de alimentație. O parte din elevi o pierdem cu toate acestea, fiindcă motivează diverse aspecte familiale”, îmi spune noua directoare Gina Morar. 

Ca parte din PNRAS, Școala din Bonțida a organizat pentru copii o excursie la un parc de aventură din Orăștie și în cetatea de la Alba Iulia și un concurs de tenis de masă.

La școala din Budești, județul Bistrița-Năsăud, directoarea a scris de una singură, fără nicio firmă de consultanță, întregul proiect PNRAS

În timp ce vorbim, într-un birou ticsit cu dosare și formulare și polițe și bibliorafturi, Mirelei Chereji îi sună telefonul. „Et si tu n’existais pas/ Dis-moi pourquoi j’existerais?”. Mi se pare un artificiu demn de menționat, fiindcă tocmai ce îmi spusese că principalul ei obiectiv sunt copiii din această școală. Joe Dassin vine în sprijinul celei mai îndepărtate școli de un centru județean din Bistrița, la Budești. E școala care deține recordul județean la copii care au certificate de cerințe educative speciale (CES). 

Mirela Chereji (foto jos) este profesoară de română și religie și a fost prima dată directoare în 2018. Pe urmă, după o pauză, în 2022, a luat concursul de post și s-a apucat de lucru. „Eu sunt localnică și am terminat aici școala și mi-e dragă. Și de asta am acceptat și am zis hai, să fac ceva, dar nu e atât de simplu. Vremurile pe care le trăim sunt un pic complicate. Presiunea să nu se întâmple ceva e mare. Ăsta e stresul meu de fiecare zi: să fie bine copiii. Și muncă. Poate că e prea mult pentru un om. Sau pentru mine.”

În spatele acestei voci, care rostește cuvintele de parcă chicotește o pasăre, ușor și subțire, e o voință de fier. Directoarea de la Budești a scris de una singură, fără nicio firmă de consultanță, întregul proiect PNRAS pentru școala ei și a dotat-o cu table inteligente și tablete Chromebook și stații de încărcare. Sunt 53 de copii din gimnaziu în program și 15 dintre ei au certificate CES. 

De când s-a anunțat linia de finanțare prin PNRAS, în aprilie 2022 și până când programul a demarat propriu-zis, au trecut aproape 7 luni. Au fost depuse proiectele, a venit vacanța de vară, a reînceput școala și abia pe urmă s-au semnat contractele și au fost trimiși banii.

„Scrisesem că în octombrie trebuie să înceapă dotarea școlii cu echipamente. Și noi am semnat în 27 septembrie contractul. Trebuia să le demarăm, nu știam nimic de achiziții. Contabila n-a știut să facă achiziția în SEAP pentru că noi suntem școală mică, lucrăm cu sume mici. Și, din nou, doamna a trebuit să învețe. Consumul a fost foarte mare, în decembrie am crezut că clachez. A fost prima raportare. Dosar de achiziție cu documente și dosar financiar pe achizițiile alea. Până ne-am prins. N-am știut încărca documentele pe platforme, întâi în aprilie, dup-aia în decembrie să mai încărcăm o dată, că s-a schimbat platforma. Tot am bâjbâit.”

Mirela Chereji, DIRECTOAREA ȘCOLII DIN COMUNA BUDEȘTI, BISTRIȚA NĂSĂUD

Până la urmă, au angajat o firmă de consultanță, care să ajute contabila cu raportările trimestriale. 

„Când am depus cererea, am citit ghidul și m-am tot gândit. Ce fac? Cât fac? Cinci luni pe an. Bun. În care lună? Păi, le pun ore remediale imediat după vacanță și le mai pun apoi și pe final de an, că ne trebuie la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a”. Directoarea Chereji are în față un desfășurător cu activitățile din program. Scris mărunt, cu chenare hașurate, e tot programul PNRAS acolo, pe luni, pentru următorii doi ani.

„E bine să îl gândești și să-l implementezi tu. Am un coleg, de la altă școală PNRAS, care a spus că el nu poate face nimic, că proiectul lor l-a scris o firmă și trebuie să se consulte mereu cu consultantul. Îl sună mereu, pot să fac aia, pot să fac aialaltă? Poate consultantul mai are nu știu câte proiecte, nici nu mai știe cu ce era proiectul tău! Târziu am aflat și noi, de la o altă colegă, că se putea și mai simplu: să apelezi la Primărie. Ea s-a dus și a spus, uite, este finanțarea asta, trebuie făcut pentru școală, iar Primăria având firma de consultanță, i-a făcut proiectul.”

„Apreciez de la o vreme mai mult la acești copii dacă știu să se poarte, decât dacă memorează la ore”

Copiii de la Budești nu fac numai ore remediale. Cele mai mari probleme cu care se confruntă sunt violența de limbaj și fizică. Unii profesori, care sunt localnici, au fost chiar amenințați de părinții copiilor.

Așa că directoarea a căutat să rezolve aceste conflicte. A inclus în program o serie de activități de consiliere pentru copii, profesori și părinții lor. De acest cap de pod s-a ocupat o fundație din Bistrița, Fundația Inocenți. Mirela Chereji nu vrea să se plângă. Admite doar că e o problemă faptul că elevii de la școală „imediat se aprind”. Îmi spune că își temperează și colegii, adeseori exasperați.

„Mă duc cu teme acasă și mă tot gândesc: ei, dacă nu îi pedepsești fizic, așa cum sunt obișnuiți acasă, consideră că pot să facă orice vor ei, că au scăpat. Dacă le trimiți hârtie acasă, ce dacă? Nu îl atinge cu nimic situația.”

Mirela Chereji, DIRECTOAREA ȘCOLII DIN COMUNA BUDEȘTI, BISTRIȚA NĂSĂUD

Copiii vin din familii sărace, unde, în multe dintre cazuri, nici părinții nu au fost la școală. Mirela Chereji îmi povestește cum o învățătoare care certa un copil a fost uimită cum acesta a luat-o în brațe. Când a văzut-o gesticulând larg cu brațele, el a crezut că vrea să îl îmbrățișeze. 

„Din gesturi de genul acesta îți dai seama că acești copii au și alte nevoi decât cunoștințele pe care noi le predăm.

Apreciez de la o vreme mai mult la acești copii dacă știu să se poarte, decât dacă memorează la ore. Și cunoștințele sunt parte din competențe, 30%, dar cred că în lume te duci mai curând cu atitudinea, cu ce ești tu ca om. Ceea ce știi se adaugă, că nici noi n-am ieșit cu toate cunoștințele și experiența din școală, ci le-am adăugat treptat în viață. Dar dacă știu să se poarte când ies pe poarta școlii, eu zic că este un câștig. Uneori reușim, alteori nu, dar o luăm de la capăt în fiecare zi. Asta e munca noastră.”

„Familiile ne pun nouă în cârcă tot ce se întâmplă”

E o comunitate ruptă la Budești, un fel de școală într-adins, cum ar spune Ilie Moromete, ceva ce se întâmplă în ciuda contextului și în ciuda familiilor. Aici nu se pune problema ca profesorii și părinții să constituie o echipă funcțională, care să sprijine copiii. 

De consilierea elevilor, profesorilor și părinților s-a ocupat Fundația Inocenți din Bistrița. E un ONG veteran al luptei împotriva abandonului școlar și cunoaște contextul extrem de bine. În 2014-2016, Inocenții au creat un program educațional, care îi ajuta inițial pe copiii din familii vulnerabile să se înscrie la grădiniță. Proiectul era finanțat prin fonduri norvegiene și a fost atât de util încât Primăria l-a preluat și s-a ocupat de susținerea lui, transformându-l într-un Centru de zi.  

La Budești, Fundația a vorbit cu copiii preadolescenți despre fobiile sociale, etichetările, diferențele dintre emoțiile funcționale și disfuncționale, încercând să îi învețe să articuleze atunci când au nevoie de ajutor și să dezvolte reziliență la frustrare. 

„Orice comportament negativ are în spate o nevoie care nu e identificată”, spune Andrada Miron, de la Inocenți. 

Deși e un capăt de lume aici la Budești, nu lipsesc cazurile de bullying îmi mai spune directoarea.

„Intervin familiile și totul degenerează, familiile ne pun nouă în cârcă tot ce se întâmplă, știți? Părinții îi încarcă pe copii cu ale lor, stau într-o singură încăpere probabil și acolo se dezbat toate. Așa că le-a scăzut un pic respectul față de cadrele didactice. Știți cum e, ești din sat, lumea îți cunoaște familia, își permite mai multe. Mai respectat este un străin.”

Mirela Chereji, directoarea școlii Budești din Bistrița-năsăud

Acum 20 de ani, problema abandonului se punea mai ales în rândul fetelor, care în clasele a V-a și a VI-a renunțau să mai vină la școală, fiindcă se măritau. Cele mai multe veneau din comunitatea de la Țagu, dar acum tradiția a dispărut.

Cei mai vulnerabili au ajuns băieții din familiile sărace, care încep să muncească cu ziua prin sat. „Familiile le oferă prea puțin. Și acest gen de copii nu fac rele, dimpotrivă, sunt harnici, dar cum cresc își caută loc de muncă, se desprind de familie și pleacă. Încep viața la 13 ani. Mi-a zis mama unui copil, doamnă, nu vrea să mai vie la școală, lucrează, deja mă ajută el pe mine”. 

În cazul lor, nici masa caldă oferită la școală, nici bursele sociale și de merit nu mai oferă garanția unei recuperări.

Chiar și așa, la Budești s-a reușit o performanță foarte puțin probabilă: mica școală a fost dotată integral cu table inteligente și tablete pentru copii. Direcțiunea a renunțat la o parte din sala profesorală pentru a amenaja o bibliotecă cu club de lectură, în care copiii sunt aduși să citească în timpul orelor de română, a făcut și un club de fotografie și unul de arte plastice, și sunt reproduceri după Vermeer pe pereții holurilor, pictate de copii.

Școala nu reușește să atragă profesori titulari, ci lucrează de aproape cinci ani cu aceiași suplinitori, navetiști din satele apropiate, cărora le convine un loc de muncă aproape de casă. 

„E important să ai aceeași echipă. Suplinitorii vin cu gândul că oricum la anul nu mai vin, ci pleacă. Nu vor să lase nimic după ei. Un titular e interesat să vadă evoluția, fiindcă după patru ani se vede munca ta, acolo tu dai socoteală”. 

Pe când ne uităm cum un copilaș de clasa a VI-a deschide tacticos de la buton o tablă inteligentă cu care el era „responsabil”, directoarea îmi spune ceva ce mi-a rămas în minte: dacă vreunul dintre copiii aceștia ajung să meargă la un liceu, nu vreau să simtă că ei vin de la țară.