Unicul, fabulosul

În foaierul cinematografului „Florin Piersic” din Cluj e o agitație veselă. Un buchet cu 83 de trandafiri galbeni e împrumutat de toată lumea pentru poze lângă un afiș cu sărbătoritul.

E ziua actorului şi primăria i-a făcut o „surpriză”: a cheltuit 130.000 de lei pentru un spectacol omagial. Maestrul e așteptat de aproape o mie de oameni.

La intrarea în sală, oamenii se bulucesc. Coada se contractă când rupe rezistența a doi bodyguarzi. „Ho, că nu e ca la piață aici, intră doar cei cu invitații”.

„Dar e artistul poporului”, sună o obiecție.

Nefericitul popor care n-are invitații mai așteaptă. E gratis, dar nu tocmai. Din când în când, cineva se întoarce cu un anunț care animă coada. „Încă cinci, se poate încă cinci”.

În spate, cinci se aude precum douăș’cinci, iar oamenii împing în același timp. Compactă ca o falangă macedoneană, coada nu nimerește ușa deschisă pe jumătate.

„Ho, ho, ho!”, se strigă. Şi asaltul e respins de pe metereze.

„Gata, o singură persoană. Da, vă rog. E și bebe cu dumneavoastră? Sigur, intră. Și fetița, tot… Și bunica? Haideți, doamnă, câți mai sunteți?”

Încă nu se știe că unul dintre histrion…, pardon, amfitrionii spectacolului, omul de afaceri Rareș Bogdan, are să solicite ca uşile să fie deschise larg, să intre toată lumea.

În primul rând, alături de Florin Piersic, se aşază invitații de marcă: Mitropolitul ortodox al Clujului, ÎPS Andrei, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel-Pop, primarul Emil Boc cu soţia, actrița Medeea Marinescu și omul de televiziune Oreste Teodorescu.

Rareș Bogdan prezintă evenimentul împreună cu Irina Margareta Nistor. „Cea mai recognoscibilă voce din România”, o complimentează primul. La naiba, Rareș, că frumos le mai zici. Ce e în gușă, și-n căpușă.

Se constată repede că există și alte voci în curs de afirmare. Recunoașterea lor e doar o chestiune de timp.

„Dați-mi voie să fac un gest pe care nu l-am făcut niciodată. Îl fac în fața dumneavoastră pentru că astăzi se spune, potrivit sondajelor, că sunt printre cei mai iubiți realizatori de televiziune, și primul om care m-a dus într-un studio de televiziune și m-a convins să intru, pentru că aveam emoții – nici nu mai știu în urmă cu câți ani –, este un mare jurnalist al Clujului, un om foarte sufletist, Ioan Novăcescu, se află aici în sală, mulțumesc”.

Slăvită fie acea zi, aplauze furtunoase.

Se trece la vizionarea unui montaj cu momente din cariera actorului, dar și un calup cu urările trimise de personalități care nu au putut ajunge la eveniment.

„Uite, ăsta-i omul nostru”, exclamă Piersic când îl vede pe Dacian Cioloș pe ecran.

Fostul prim-ministru susținea că, la o vizită în China, cineva l-a întrebat de Mărgelatu. Florin Piersic, în schimb, își amintește că, după un spectacol, Cioloș ar fi ținut să-l salute și i-ar fi pupat mâna de două ori.

„Tăt îs defect, uitați-vă la mine. Dar memorie am. Dacă toate ar merge ca memoria, la ora asta eram… Unde eram? Acasă pe dracu’, ce, îs tâmpit să stau acasă?

Acu’ câțiva ani, nu uit vecii-vecilor, l-am invitat aici, tocmai pentru că o fost primarul Clujului, pe domnul Gheorghe Funar. Cu care nu ar mai trebui să vorbesc, cât o urât ăsta ungurii nu i-o urât nimeni.

Eu care − din întâmplare, țărane, din întâmplare −, am luat o unguroaică, că n-am știut că… Vorbește românește așa de bine că, dacă o vedeam că stâlcește limba, îi spuneam − «Du-te, culcă-te, fă ce vrei cu Cioloș al tău». Că-i de acolo Cioloș, îi de la ea, din Sălaj.

Băiat simpatic. Mi-o pupat de două ori mâna Cioloș, să fiu al dracu’, Oreste! O venit la un spectacol și la sfârșit o fost atâta de impresionat, că mi-o luat mâna și o pupat-o de două ori.

Am rămas tâmpit. Bă, și ăsta-i bulangiu. Păi da, mă, ce să-mi pupe mâna… Dar el e căsătorit cu o franțuzoaică, bună de nu-i adevărat”, turuie sărbătoritul.

Pe plus ar fi și președintele Iohannis.

„Nici nevasta lui Iohannis nu-i rea. Serios, că m-am uitat. Ai văzut că poartă mini-jup. Mă doare capu’ numa’ când mă uit la ea. De-abia aștept să apară, că vine cu mini-jup”.

Apoi, Maestrul îl reperează în sală pe unul dintre organizatorii spectacolului, doctorul Matei Miko.

Acesta e cunoscut pentru faptul că i-a făcut cunoștință lui Irinel Columbeanu cu Monica Gabor, pe când ea, o adolescentă, lucra la firma lui de fotomodele.

Cu o zi înainte de spectacolul la care asistăm, Piersic i-ar fi recitat lui Miko timp de două ore. Un fel de repetiție. Și un test de rezistență.

Piersic decretează:

„Miko e formidabil, senzațional. Am stat ieri în cabinetul directoarei. «Ce bine ar fi să facem un recital așa cum aș dori eu». «Bineînțeles, cu tine fac orice», mi-a răspuns.

Am început să recit, i-am spus la poezii de-a plecat cu capul uite așa de mare…

Miko e aici, un băiat extraordinar. E prima oară când vă spun așa ceva, dar îmi pare rău că nu sunt homosexual.

Unde e nevasta lui Miko, e pe-aicea? Să-ți dea Dumnezeu ce știu eu că e bine. Unde ești, Miko, vreau să vezi cum o pup pe nevastă-ta”.

Piersic trece la Oreste. Îl roagă să se împace cu Mircea Badea, pe motiv că le stătea bine împreună.

Îi compară cu mitropolitul ortodox și episcopul greco-catolic, aflaţi în primul rând. Despărțiți de anumite convingeri, dar frați, până la urmă.

Actorul îi spune apoi ÎPS Andrei că-l cunoaște pe superiorul său:

„Excelență, vă urăsc! Păi cum, când eu am 83, dumneavoastră aveţi 70 de ani? Sunteți și cam slăbuț, probabil că postiți mult. Pe vremea când eu împlineam 70 de ani, eram călare și pe cal, și pe situație.

Stați, dom’le, puțin, că e ziua mea. Toți ciocoflenderii vor să spună ceva, dar sărbătoritul eu sunt. Știți cine-i Fericitu’, ăla de vă conduce pe dumneavoastră? M-a întrebat: la cine te rogi?

Eu mă rog la Sfânta Paraschiva, la Maica Domnului, la Iisus, pe care-l am aici, în suflet, și la mama. «Te rogi la mama ta?», m-a întrebat. Da, pentru că a fost o sfântă.

Dar dumneavoastră la cine vă rugați?, i-am spus. Mi-a răspuns că se roagă la Ștefan cel Mare. Dar de ce? «Pentru că îl am aici și aici» (își duce mâna la inimă și la cap − n.r.).

Vă dau cuvântul meu că am rămas tâmpit. Auzi, bă, acolo, că se roagă la Ștefan. «Știu tot despre Ștefan de când am fost Mitropolitul Moldovei, știu ce a făcut, ce fel de om a fost» − mi-a explicat”.

Ca urmare, Piersic recită din Dominic Stanca – „Pomenire ție, Ștefan cel Mare”:

Pe-aici a trecut Ştefan cel Mare,
Aici a săpat o fântână
Şi colo pe brână şapte izvoare.
Tot ce-i în ţară, şi om te îngână.
Tu, tu eşti sângele bun al câmpiei
Tu eşti piatra, tu eşti izvorul,
Tu eşti ochiul din munte,
Tu eşti în piatra şi vatra,
Tu… Ştefane, tu eşti inima Moldovei bătrână!
De-aceea astăzi, când trecem un vad,
Când batem un drum, când urcăm o cărare
Ştim fiecare că pe-aici într-o zi a trecut şi Ştefan cel Mare.

Actorul se oprește în fața Mitropolitului Andrei și reia amintirea cu Preafericitul Daniel:

„Și așa, Preasfințite, vreau să vă spun că i-am recitat așa și Fericitului. Când am terminat, a sunat un clopoțel. A sunat un clopoțel, fiți atenți, ca să știți pe cine aveți în preajmă.

A intrat părintele Leonard. Și Preafericitul a spus: Leonard, de azi, Piersic e consilier patriarhal.

Așa că puneți-vă bine cu mine. Iar doamnele, dacă doresc să se spovedească, la mine să vină”.

Un rând de aplauze.

Rareș Bogdan preia inițiativa:

„Absolut unic Florin Piersic. Sau, ca să folosim limbajul consacrat în televiziune, fabulos Florin Piersic, fabulos, absolut fabulos”.

Înflăcărarea se mută la prezentator. Invitații de marcă sunt așteptați să ia cuvântul. Primul are parte de o introducere specială. La microfon e Rareș Bogdan, care pune în scenă un dialog cu bucureștenii.

„Invit pe scenă un om despre care se spune așa de foarte multe ori: Dom’le, ce se întâmplă la Cluj? Plouă mai mult sau… Nu, dar se întâmplă ceva, e un fenomen.

Simplu de explicat. Ce se întâmplă la München față de Berlin, ce se întâmplă la Lyon față de Paris, la Milano față de Roma, la Manchester față de Londra?

Păi da, sunt motoare economice. Mai e ceva la Cluj, universități, clinici și oameni care trăiesc gândindu-se la prezent și la viitor, chiar dacă sunt de etnii diferite, de religii diferite.

E un creuzet fantastic Clujul. Și atunci ei spun: ştiți, și la noi, la București, suntem mulți. Păi da, dar nu prea ați găsit formula de coordonare, de conducere. Păi da, dar nu ni-l împrumutați pe cel de la Cluj? Păi nu, că l-ați avut și nu ați știut să-l prețuiți. Nu vi-l mai dăm”, declamă absolut fabulosul Bogdan, după care îl invită alături de el pe „Excelența sa Emil Boc”.

Primarul Clujului îşi ia eșarfa tricoloră înainte de a se sui pe scenă.

Rememorează că Florin Piersic a promis în urmă cu câțiva ani că va merge la o Zi a Pensionarilor, de 1 octombrie, pentru a-i bucura pe oameni. Și că, deși era internat, a plecat de la spital ca să poată onora invitația:

„Era un om cu perfuziile în mână, care ieșise de 15 minute din spital, și aștepta să înceapă spectacolul să se țină de cuvânt”.

Boc continuă. Spune că, „uitându-se un pic prin trecutul lui Florin Piersic”, i-a găsit dosarul de la Securitate.

„Ce credeți că am găsit noi acolo? Credeți că nu era la fel de breaz și atunci?”, ridică el suspansul.

„Spuneau așa informatorii, la dosarul pe care Florin nu a avut încă timp să și-l vadă. În noiembrie 1966, actorul, după un spectacol la Filarmonica din Ploiești, a glumit cu publicul, care îi dădea flori, spunându-le celor prezenți că mai bine îi dădeau un kilogram de carne și flori de la cimitir.

De asemenea, într-un monolog având ca temă basmul popular «Ileana Cosânzeana și Zmeul Zmeilor», a parodiat și actualizat unele aspecte prezentate, făcând trimiteri și aluzii la satiră cu subînțelesuri la conducerea superioară de stat. Și-atunci, și-amu’, nimic nu s-o schimbat la Florin Piersic”, conchide Boc.

Piersic e supărat şi pe actuala conducere superioară de stat. Nu l-au invitat la Ateneul Român, când România a preluat șefia Uniunii Europene.

Voia să recite acolo poezia „Limba română”.

„Uite, Ioan Aurel Pop, jur pe viața mea. Dacă aș avea un cuvânt de spus în țara asta, mâine erați președinte.

Sunteți președintele Academiei Române, mergeți la București, dar nu vă vine în cap să spuneți: în sala asta superbă a Ateneului român trebuia să vină și Piersic, să recite poezia «Limba română», că despre asta era vorba. Așa, s-au dus toți puțandrăii pe acolo”, spune actorul.

Ioan Aurel Pop se revanșează mai târziu. Rareș Bogdan îl introduce aşa: „Un om care, atunci când a ajuns președintele Academiei, a fost cinstit de o țară întreagă. Unul dintre cei mai iubiți intelectuali ai României”.

„Florin Piersic nu a adus viața pe scenă și nici nu a coborât scena în viață, pentru că el reprezintă viața”, spune preşedintele Academiei.

Ca să-și arate gratitudinea, îi recită o poezioară, compusă chiar de el, „patru versuri din suflet”:

Ne luminează viața cu har de actorie,
Pogoară de pe scenă fărâme de destin,
Presară printre vorbe fiori de apă vie,
Ne-ncântă și descântă, numindu-se Florin.

Au urmat momente artistice cu tenorul Dan Dumitrana, cu interpretul de muzică populară Ioan Bocșa și cu actrița Medeea Marinescu.

Apoi, Maestrul a intrat din nou în vervă. A mărturisit că ar fi vrut ca în sală să fie şi Viorica Dăncilă, pentru că „cine știe ce-ar fi putut să ne spună”.

A spus că e supărat pe televiziuni, pe ziariști, fiindcă avertizează mereu că știrile ar putea veni la pachet cu un puternic impact emoțional. Și uite, da, există o informație care are un puternic impact emoțional: „Pentru mine, faptul că împlinesc 83 de ani, ce veste mai îngrozitoare?”.

Apoi l-a căutat din priviri pe Miko, organizatorul.

„Domnul Miko mi-a spus − lasă, nu te consuma, că o să fie lume și anul viitor. Miko, normal, dacă are 50 de ani. La care i-am spus − tu să-mi giugulești bărzoiul.

Cum să-ți imaginezi, mă, că eu o să mai ajung un an de zile, ca domnul primar? Pentru că dumneavoastră o să fiți primar în continuare, eu vă garantez, pentru că eu voi conduce alegerile.

Ano (i se adresează soției sale – n.r.), fato, doamno, veniți să vă pup mâna. Vă dați seama ce gest excepțional. Prima dată când i se cântă «Ană, zorile se varsă».

Fato, dacă te măritai cu altul, erai o nenorocită. Ce noroc ai avut să mă iei pe mine…

Eu, nici într-un caz, pentru că eu am avut foarte mari ocazii. Da, cântărețe, dansatoare. Am avut și-o dansatoare, da. Ce râdeți, bă, copii?

Domnu’ doctor Frențiu, dansatoare… Ai avut vreodată în viața ta o dansatoare? S-o pui să danseze. Să facă șpagat. Îți place șpagatul, doctore?”.