Unde e România cu dreptul la avort, după ce Franța tocmai l-a introdus în Constituție?

Din 4 martie, avortul a devenit drept constituțional în Franța. Cu 780 de voturi „pentru” și 72 „împotrivă”, președintele Emmanuel Macron marchează un moment istoric în mandatul său.

Momentul istoric pentru Franța s-a întâmplat la mai bine de un an și jumătate de când Curtea Supremă a SUA a eliminat calitatea de drept constituțional pentru această procedură.

Citește și: Furie, tristețe și bucurie la Curtea Supremă din SUA

E un semnal puternic și pentru Europa, acolo unde Polonia a condus lupta anti-avort. 

În ciuda votului majoritar „pentru”, n-au lipsit cei care au spus că nu văd utilitatea unei astfel de decizii. Șeful Senatului francez Gérard Larcher a afirmat că există deja prevederi legale care permit avortul (legalizat încă din 1975), așa că introducerea în constituție nu e necesară. 

Retorica e prezentă și în România la diverși lideri politici. Dar o astfel de decizie era necesară.

A explicat politologul Benjamin Morel de ce și foarte pe scurt: „Ce știm este că nu putem da înapoi când vine vorba de avort. Mâine, o lege care ar reveni la întreruperea voluntară a sarcinii ar fi judecată a priori ca neconstituțională.”

Dreptul la alegere, introdus în constituția unei republici comuniste

Cu mult înainte de Franța, un demers surprinzător a existat în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. De acolo, dreptul la avort a fost introdus și preluat apoi, prin diverse legi, de țările care au compus-o. Unele au menținut deciziile de atunci până în prezent – cum ar fi Croația sau Slovenia.

Sigur, nu era la fel de explicit cum e în cazul francezilor, însă precedentul merită amintit – nu pentru că îți arată comunismul cu „față umană”, ci faptul că asta se întâmpla în perioada în care Ceaușescu sărbătorea primul deceniu de la decretul 770.

De 8 ani, jurnalismul pe care îl practicăm este în primul rând în serviciul public al cititorilor. Așa că ne-am dori să vă cunoaștem mai bine, prin intermediul unui sondaj anonim, de maxim 5 minute. Îl puteți completa aici: sondaj PressOne.

Totodată, n-ar trebui să rămâi cu impresia că deciziile mai moderne de susținere a avortului sunt vreo exprimare ideologică alimentată de curentul progresist. E mai ales un drept necesar pentru a opri decesele cauzate de trimiterea în ilegalitate.

Guvernul lui Macron a propus fraza: „Legea stabilește condițiile în care este exercitată libertatea femeilor de a recurge la avort, care este garantat.” Iugoslavia avea articolul 191: „E un drept al omului să decidă asupra nașterii unui copil”.

Acesta a rămas reflectat, întrucâtva, în constituția Sloveniei (articolul 55, din capitolul „Drepturile omului și libertățile fundamentale”), prin frazarea: „Orice persoană este liberă să decidă dacă va avea copii sau nu. Statul garantează mijloacele pentru exercitarea acestei libertăți și creează condițiile care să permită părinților să decidă să aibă copii.”

Iugoslavia includea dreptul la alegere în constituție în 1974, când era condusă de Iosip Broz Tito. În aceeași perioadă, în SUA, trecea Roe v. Wade. Mai târziu, în 1978, legea din Iugoslavia a fost completată cu măsuri de sănătate pentru realizarea dreptului la libera alegere privind nașterea copilului, care să ofere și cadrul în care pot fi făcute avorturile. 

Țările desprinse din republica iugoslavă le-au preluat și menținut și permit avortul la 10 sau 12 săptămâni, iar dincolo de acest termen e permis în anumite condiții.

Doar că, la fel ca în România, chiar dacă avortul este legal, și în aceste țări sunt medici care refuză procedura, invocând motive care țin de conștiință sau religie. Sigur, mai sunt și cazuri în care „îndrumă” femeile către clinicile private în care profesează, în timp ce refuză avortul la stat.

Dintre țările comuniste, un alt exemplu interesant în acest sens e Cuba. Are legi pentru avort încă din 1936, iar în anii ‘50 existau clinici private care ofereau voluntar astfel de servicii. Din ‘65 s-a stabilit că avortul nu se mai poate face decât dacă femeia decide asupra lui, trebuie să se întâmple la spital, trebuie să fie făcut de oameni specializați și trebuie să fie în întregime gratuit. Din ‘87, legea cubaneză a stabilit că e ilegal doar dacă e făcut pentru profit, împotriva voinței femeii, în afara instituțiilor medicale și de oameni care n-au pregătire medicală.

Sigur, Cuba ar putea fi acuzată că a permis așa ceva ca să facă bani și din „turismul avorturilor” de la femei cu bani din Statele Unite ale Americii care mergeau în altfel de „vacanțe”. Dar nu s-au oprit acolo. Cum, la fel, Iugoslaviei i-ar putea fi imputat că a trecut în Constituție dreptul asupra deciziei individuale de a avea sau nu copii ca să îmbuneze poporul asuprit sub comunism și ca să oprească decesele cauzate de proceduri improvizate. Legea rămâne însă – indiferent de motivele oficiale sau neoficiale. 

Și România comunistă, între 1957 și 1966, a permis avortul. Lucrurile s-au schimbat în august 1966, după prezentarea unui studiu în Comitetul Executiv al PCR.

Vara lui ‘66, când a fost luată decizia decretului 770 anti-avort

Fără îndoială că în România decizia francezilor are un cu totul alt ecou după decenii de interdicție și mii de decese: peste 9.400 oficiale, dar o cercetare a Jurnalul Decretului estimează că au fost aproape 20.000.

Odată cu legea din ‘57 care permitea avortul, într-adevăr, a crescut numărul procedurilor. Pe de o parte, erau, în sfârșit, înregistrate și făcute în spitale, spre deosebire de perioada anterioară, când erau făcute în orice condiții improvizate, care puneau în pericol viețile femeilor. Apoi, contextul politic și economic era cel al unei societăți post-război, condusă de un regim comunist care disloca mii de cetățeni din mediile lor și-i muta la oraș, ca să construiască industria. Odată ajunși la oraș, oamenii au vrut să-și trăiască întâi viața și apoi să se gândească la creșterea natalității. 

Înainte de legea anti-avort – decretul 770 a fost dat în octombrie 1966 – a avut loc întâlnirea din 2 august 1966 la Neptun. Într-o ședință a Comitetului Executiv al CC al PCR, a fost discutat un studiu din care șefii partidului au înțeles ce-au vrut. El s-a numit „Studiu privind situația natalității din Republica Socialistă România” și menționa avorturile și divorțurile ca probleme importante. 

Autorii au propus modificarea legii avortului (să fie făcut doar în instituții sanitare specializate și în cazuri când există motive medicale sau medico-sociale), dar au subliniat că folosirea contraceptivelor era considerată cea mai potrivită și sigură metodă de planning familial. Produsele respective lipseau însă, la fel și educația pentru a le folosi.

Studiul nu indica însă avorturile ca singurul motiv de scădere a natalității – sau cel mai important. Erau menționate alte două probleme acute și în prezent, unde statul putea interveni: lipsa de grădinițe, creșe și sisteme de suport pentru mame în primii ani de viață ai copilului.

Bunicii rămași în urmă, la sat, fie erau ocupați cu munca la câmp, fie la CAP. Apoi, lipsa spațiului locativ. Altfel spus, stai bine în cuplu în garsonieră, dar nu-ți prea vine să crești un copil acolo. Sau doi copii în două camere. Și tot așa. 

Mai era și lipsa suportului financiar consistent din partea statului, dar și rata ridicată de divorțuri ale căror cauze pot fi intuite, de la violență domestică la libertatea femeilor de a-și salva ce le-a mai rămas din viață fără să mai stea cu grija bârfei din sat.

Șefii din partid s-au certat pe subiectul divorțurilor și pe ce măsuri să ia, iar Ion Gheorghe Maurer n-a avut susținători când a spus că „nu se pot impune unei familii mai mulți copii decât vrea să aibă, declara, fără succes”.

Ceaușescu a avut un singur răspuns la astfel de obiecții, inclusiv cele care țineau de condițiile materiale: „Și noi am fost 10 copii și am trăit într-o singură cameră.” Visul lui era de a avea un stat cu 30 de milioane de locuitori până în anul 2000.

O altă afirmație a lui Ceaușescu e posibil să-ți sune cunoscută din discursurile celor anti-avort din prezent: „După părerea mea, prin decretul de legalizare a avorturilor noi am legalizat prostituția prin avorturi și îngăduința la divorțuri.”

A venit și decretul 779, care îngreuna procedurile de divorț și promova o familie „întărită”, care urma să devină spațiul privilegiat de reproducție.

Prin acesta, a rezolvat și subiectul care îl deranja la alți oameni din partid: divorțau fără repercusiuni. „[…] și în conducerea partidului am avut (cu referire la Gheorghiu-Dej și alți membrii PMR/PCR – n.r.) și avem asemenea stări de lucruri. […] În America, Rockefeller n-a putut candida la președinție pentru că a dat divorț și s-a recăsătorit, iar la noi avem mulți tovarăși care primesc prin telefon divorțul.”

Avortul ca drept constituțional în România e un vis îndepărtat

După Revoluție, România a permis avortul prin abrogarea decretelor 770 și 411 (care reglementa în ce cazuri e permis avortul). Totodată, au început să fie disponibile produsele de contracepție. În prezent, articolul 201 din codul penal prevede că avortul e permis la cerere până în a 14-a săptămână de sarcină, iar după sunt permis cele terapeutice.

Asta n-a oprit însă mișcările anti-avort să-și facă site-uri, platforme, flyere și grupuri de influențe ca să tragem mai mult către ce-i Polonia azi decât ce-i Franța după 4 martie. 

În contextul schimbărilor din SUA, în iunie 2022, ideea dreptului constituțional la avort în România a fost vehiculată pentru scurt timp de Alina Gorghiu, la acel moment președinta Senatului. „Femeile au dreptul la autonomie și autodeterminare corporală! Și ce ar fi să fie și în Constituția noastră așa?”, a spus ea într-un editorial.

Într-un alt articol a arătat cu degetul și tabăra pe care ar fi considerat-o vinovată de starea de fapt din România: „De mulţi ani, în spitalele din România există un fenomen ultra-religios. […] Pentru că valorile tradiţionale NU sunt atacate de decizii de bun simţ legate de sănătatea reproductivă şi, în niciun caz, de respectarea drepturilor femeilor.”

Cele două texte ale lui Gorghiu au apărut pe 29, respectiv 30 iunie 2022. Cu întârzierea caracteristică, președintele Klaus Iohannis i-a răspuns pe 5 iulie 2022, într-o conferință de presă: că nu e bine ce zice și ce vrea. „Însă dacă această temă a devenit o complicație politică în Statele Unite ale Americii, nu înseamnă că trebuie și noi să facem o complicație din ea. Situația este rezonabil rezolvată prin legislația românească”, a spus președintele.

În aceeași conferință, Iohannis a mai spus că poate, la o adică, poate fi modificată constituția – „în sensul modernizării” –, dar treaba e complicată. „Constituția nu se revizuiește de un grup de tehnicieni, ci este un proces politic amplu, care în final ajunge în fața poporului, care trebuie să se exprime prin referendum”, a adăugat el.

Procesul amplu, menționat de Iohannis, a fost însă destul de simplu în cazul referendumului anti-gay prin care urma să fie modificată constituția.

În aceeași perioadă din vara lui 2022, Marcel Ciolacu (șeful PSD) și Cătălin Drulă (șeful USR) au vorbit despre dreptul femeilor la avort într-un articol Libertatea. Drulă, deși spunea că susține drepturile femeilor, a zis că-i greu cu constituția și, la o adică, nu e o problemă atât de presantă: „dezbatere putem avea, dar nu văd un pericol iminent în România acum. Sper că nu vom ajunge în acel punct”. Și Ciolacu a considerat că nu e o problemă presantă introducerea în constituție, dar a menționat că e important ca serviciile să poată susține legea. „Degeaba îi garantăm unei femei dreptul la avort dacă accesul la această procedură este foarte greoi.”

Politic, ultimul proiect de lege care a încercat limitarea accesului la avort a fost propus în 2012, de parlamentarii PDL Marian Dugulescu și Sulfina Barbu, care doreau ca întreruperea de sarcină să fie condiționată de participarea la niște ședințe de „consiliere”.

Doar că amenințările nu sunt doar politice. Sau, altfel spus, sunt mai mult civile decât politice.

Situația din România ar putea fi rezumată destul de simplu: la câteva zile după decizia din Franța, Asociația Moașelor Independente a prezentat un raport care îți arată că o bună parte din România este, de fapt, anti-avort. Cercetarea AMI arată că peste 80% dintre unitățile medicale publice din România nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate.

Din 176 de unități medicale publice care au secții de obstetrică-ginecologie, doar 7 furnizează ori avort medicamentos, ori chirurgical. Și din 783 de unități medicale private (clinici și spitale), doar 3 oferă ambele tipuri de servicii de întrerupere a sarcinii conform ghidurilor, prospectului și legislației naționale. Nicio unitate publică nu oferă ambele tipuri de avort.

Arc peste timp, decizia din Franța poate avea la bază multe motivații politice, inclusiv înfrânarea extremismului ideologic sau religios: dreptul la avort devine parte din constituție și orice lege vine după, pentru a încerca să-l interzică, va fi judecată ca neconstituțională.

Oamenii fac în continuare copii, dar societatea nu mai e ca acum 100 de ani sau mai mult, când numărul mare de urmași era justificat de tot felul de motive. Nu accesul la avort a diminuat populațiile, cum nu limitarea lui le va spori. Orice decizie trebuie judecată cu un context, iar acum știi mai multe.