Trei partide câștigate

La sfârșitul lunii aprilie, la Palatul Culturii din Iași a avut loc Campionatul Mondial de Șah Școlar. Au participat 576 de șahiști din 41 de țări.

Ieșeanca Miruna Lehaci a obținut singura medalie de aur pentru România, la categoria ei de vârstă, 13 ani. În runda decisivă, împotriva Busrei Ozbek, a făcut o partidă minunată.

Elevă în clasa a șasea la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”, Miruna e legitimată la CS Politehnica Iași. A început șahul la 6 ani, la clubul Micul Șahist, cu antrenorul Ștefan Axinte.

În deschidere, i s-a prezentat un „decalog”. Și părinților li s-a făcut instructajul.

Iată câteva reguli ce trebuiau respectate:

„Șahul construiește întâi caractere și apoi șahiști. Prima victorie în șah (ca și în viață) este să înveți să pierzi.”

„Comportamentul să fie pe măsura minții. De cele mai multe ori, atunci când căutați cu tot dinadinsul un vinovat, priviți mai întâi în oglindă și nu într-un telescop.”

„Încercați, pe cât posibil, să nu deveniți acasă antrenori mai buni decât noi. Nu aveți nicio șansă! Noi nu putem fi părinți mai buni decât dumneavoastră. Este de ajuns să le amintiți să-și facă temele.”

„Nu dramatizați eșecul! Faceți tot posibilul ca el să nu se mai repete. Pentu aceasta, aveți resurse interioare suficiente: dragostea și acceptarea necondiționată a propriului copil. Cu aceste instrumente nu veți greși niciodată.”

„Fiecare e unic în felul lui. Nu forțați copilul să devină ceea ce n-ați reușit dumneavoastră. Sesizați ceea ce face cu drag și sprijiniți-l!”.

Miruna a avut o ascensiune bliț. A învățat rapid apărarea siciliană sau pe cea franceză, iar instructorii s-au prins că au în mână o bijuterie. Puștoaica a trecut apoi la colecționat medalii. În ultimii 6 ani, a ieșit mereu campioană națională. Anul trecut, s-a clasat pe locul 5 la Europene.

Mama ei, Claudia Lehaci, e economist. Din economiile familiei o însoțește pe Miruna la competițiile din străinătate. Federația îi decontează unui campion național cheltuielile legate de masă și cazare, la turneele majore.

Banii pentru drum sunt condiționați de performanță, care poate veni sau nu.

„E pasiunea ei, iar noi, părinții, nu putem decât s-o sprijinim. Soțul meu a jucat la nivel amator, nu era un vis al său să devină un mare campion. Am intrat în această lume fără să știm ce ne așteaptă.

Am descoperit-o împreună cu Miruna și am căutat să facem tot ce depinde de noi ca ea să se poată prezenta la competiții. Cheltuielile sunt mari, are doar 13 ani și nu o pot lăsa singură. O însoțesc mereu în deplasări”, spune Claudia Lehaci.

Pentru Miruna urmează Mondialul din Uruguay, unde concurența va fi mult mai puternică decât cea de la Iași.

„Muncește zilnic pe cont propriu, lucrează două ore pe săptămână cu profesorul de la club, apoi sâmbăta și duminica merge la cercul de șah câte 4-5 ore.

Ar putea să muncească mai mult, dar nu există o rețetă. Sunt copii care muncesc mai mult și nu obțin aceleași rezultate, și alții care… Cred că trebuie să ai și talent sau cum se numește acel ceva care nu știu de unde vine…”, spune Lehaci.

Profesorul care și-a vândut casa
pentru a-și trimite copiii la turneu

La competiția de la Iași au participat și sportivi din Malaezia. Salihin Ahmad (45 de ani) locuiește în micul district Sugai Udang. E profesor de Bahasa Melayu (limba malaieză) și conduce un club de șah, Dream Chess Master.

Ahmad are nouă copii. Șase dintre ei îi sunt elevi la șah și au obținut performanțe notabile la turneele la care au participat până acum.

Ca să le poată trimite la turneul din România pe două dintre fetele lui, Nur Anisah (17 ani) și Afiqah Zahra (7 ani), tatăl și-a vândut una dintre cele două proprietăți cu 65.000 de RM (Malaysian Ringitt). Aproximativ 17.000 de euro.

Povestea a fost cap de afiș în presa din Malaezia.

Ahmad și familia lui au fost invitați la Putrajaya, capitala federal-administrativă a țării, de către prim-ministrul Datuk Seri Najib Tun Razak, care a ținut să-i felicite pentru ambiția lor de a ajunge cu orice preț la campionatul mondial de la Iași.

Profesorul de șah spune că gestul său e unul normal, din moment ce n-a găsit sponsori pentru deplasarea fiicelor sale.

„Șahul este viață. Când eram mai tânăr, nu eram prea bun la învățătură. La 14 ani, nici măcar nu știam să citesc prea bine. Apoi am descoperit acest joc, care m-a ajutat să devin mai inteligent. Fotbalul e sport național la noi, dar eu mă asigur că acești copii învață să-și folosească mintea”, a declarat Salihin Ahmad pentru PressOne.

Deschiderea polițiștilor din Huși

Tot în Moldova, la Huși și în patru comune din zonă, se întâmplă un mic miracol. Câțiva polițiști de frontieră, coordonați de Marius Ursan, au ieșit din zona de confort și au înființat în 2016 un club de șah, Gambit Huși.

La 8 ani, reprezentantul lor, Mihai Gegiuc, a participat la „Mondialul” de la Iași, la categoria Open sub 9 ani.

În Huși, Pădureni, Drânceni, Stănilești și Arsura, în jur de 220 de copii cu vârste între 7 și 17 ani joacă șah sub „supravegherea” a 12 instructori, majoritatea cadre ale Ministerului de Interne.

Taxa e de 10 lei pe lună, din care se cumpără table de șah și recuzită, dar 85% dintre copii, mulți proveniți din familii defavorizate sau monoparentale, nu-și permit s-o achite.

Anul trecut, trei băieți și o fată din Arsura au participat la un turneu național pentru echipe mixte, organizat la Vaslui. Printre competitori s-au aflat inclusiv mici șahiști din orașele mari ale României.

Când au fost întrebați de unde vin, cei din Arsura au trebuit să furnizeze informații suplimentare. „O comună de la marginea județului Vaslui, Arsura!”

„Ei erau la costumașe și cravate, noi, mai cu adidași albi, mai cu pantofi rupți. Până la urmă au câștigat și copilașii de la Arsura, a fost emoționant”, spune subcomisarul de poliție Marius Ursan.

Când organizează turnee la Huși, se adună peste 100 de copii. Când merge în deplasare, Rusan e avertizat să ducă doar 20-30 dintre ei.

Recent, a deschis club de șah la Pădureni. La prima lecție s-au prezentat peste 50 de copii. Unul dintre colaboratorii săi predă șah și în grădinițe. Condiția pentru participanți e să nu abandoneze școala. Vii la șah cu carnetul de note. Joci doar dacă absențele sunt în număr rezonabil.

„Erau atât de mulți la Pădureni, încât nu aveam loc să încep lecția. Dacă ar exista astfel de activități în mediul rural, orice − dans, șah, chitară, s-ar mișca altfel lucrurile în toată zona asta.

Sunt copii necăjiți, uneori mi se rupe inima. Trebuie să-i iei de la sapă, de la animale sau de la muncile pământului, și să le explici părinților că e important să-i lase la șah.

Nu vrem să scoatem mari campioni, ci doar să-i vedem realizați în viață. Ce ne împinge pe noi de la spate, ca antrenori, e faptul că nu dorim să trecem prin viață așa, fără să lăsăm nimic în urmă”.

Un puști de clasa a 7-a de la Drânceni a aflat că femeia care-l luase în plasament și căreia se obișnuise să-i spună mamă s-a îmbolnăvit de cancer. A găsit un refugiu la șah. A câștigat recent un premiu pe care i l-a dedicat acelei femei. Ea decedase între timp.

La un alt concurs, câștigătorul i-a oferit medalia și diploma celui pe care-l învinsese în finală.

Pentru Ursan, toate astea sunt suficiente motive să nu-și abandoneze elevii. El a făcut șah de performanță, ajungând la un coeficient Elo de 2134.

Acum, măsoară lucrurile după alte criterii.