Traiul decent: ce înseamnă şi câţi români şi-l permit

Toată lumea îl invocă. Îl auzim în discuțiile familiilor care trăiesc de la un salariu la altul, în discursurile politicienilor care ni-l promit de la un ciclu electoral la altul, dar şi în motivațiile celor care pleacă, în căutarea lui, peste granițe.

E pomenit chiar și în Constituție, în secțiunea cu drepturi fundamentale.

Și totuși: cum definim noi, ca națiune, traiul decent?

Am lansat această întrebare pe Facebook. Am primit 57 de definiții − și, printre ele, o mulțime de criterii personale de măsurare a bunăstării.

După cum era de așteptat, o parte dintre definiții au valoare monetară.

Iată câteva:

Multe dintre definiții n-au legătură cu banii, ci mai degrabă cu decența − și, implicit, cu ceea ce Constituția ne spune la articolul 47:

"statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent".

Pe lângă bani, interlocutorii noștri au vorbit despre:

  • Servicii publice funcționale: "Acces la servicii reale de sănătate, educație de calitate, pensii normale în funcție de educație și vechime (chiar dacă ești PFA, II, IF sau altă formă de organizare), taxare progresivă în funcție de dimensiunea averii, infrastructură" (Denisa Matei);
  • Legislație corectă și administrație eficientă: "Să îmi fie reglementat dreptul să produc hrană și să trăiesc din vânzarea acesteia. Să am sprijin prin norme sanitare și infrastructură (depozitare, piețe țărănești) adaptate micilor producători" (Ramona Duminicioiu);  
  • Opțiuni de viață: "Posibilitatea alegerilor personale. Orice sistem (că e financiar, administrativ sau social) care te obligă la o singură alternativă sau câteva la fel de «dead end» sau la fel de «cerc închis» va duce inevitabil la indecență mai devreme sau mai târziu; părerea mea" (Camelia Dumovich);
  • Siguranța locului de muncă: "Sau măcar siguranța că nu dai faliment în câteva săptămâni dacă-ți pierzi jobul" (Christian Binder).

Însă comentariul care a adunat cele mai multe reacții este o contra-definiție:

Pare greu de crezut, dar conceptul de "trai decent" înscris în Constituție nu este definit oficial.

Avem doar o Ordonanță de urgență din anul 2000 prin care guvernarea de-atunci − premier era Mugur Isărescu − a stabilit un coș minim de consum lunar; un nivel de subzistență, de fapt, pentru gospodăria medie din punct de vedere statistic (2,8 persoane).

S-a simțit nevoia de cuantificare, nota Ordonanța, pentru că acest coș minim urma să fie "elementul esențial de fundamentare a salariului de bază minim pe economie, a politicii salariale și a altor politici în domeniul social".

Rezultatul? O gospodărie avea nevoie de 3.136.594 lei vechi − care, la cursul euro/leu de-atunci, era echivalentul a circa 150 de euro.

O vreme, coșul minim − care includea preponderent alimente − a fost ajustat trimestrial de Institutul Național de Statistică. Ultima ajustare s-a făcut în 2003.

Au trecut peste 15 ani, salariul minim net a crescut până la 1.263 lei − 266 euro − și noi tot n-avem o definiție guvernamentală a "traiului decent" (nu "minim", ci "decent").

O încercare de a repune subiectul pe agenda publică a existat, totuși: în februarie 2018, câţiva parlamentari de toate culorile − PSD, ALDE, USR − a depus la Camera Deputaților un proiect legislativ pentru reactualizarea coșului minim calculat prin Ordonanța din 2000.

Ba au și luat legătura cu un grup de experți, pentru o cercetare care să răspundă la întrebarea "ce înseamnă, de fapt, un trai decent?".

Cercetarea a fost făcută toamna trecută de Syndex România, o companie privată cu rădăcini în Franța, în colaborare cu Institutul de Cercetare a Calității Vieții.

Însă proiectul de lege a fost tras pe tușă: inițiativa a fost respinsă și de Senat, și de Comisia pentru buget a Camerei Deputaților, și de Guvern.

La sfârșitul anului trecut, când s-a discutat despre o nouă majorare a salariului minim de la 1 ianuarie 2019, atât patronatele, cât și sindicatele au criticat lipsa criteriilor.

Iar Comisia Europeană menționează în fiecare raport anual de țară faptul că "majorările salariului minim continuă să fie adoptate fără aplicarea unor criterii obiective".

"Proiectul de lege din 2018, prin argumentația propunerii, spunea că poate servi la o paletă mai largă de politici publice", spune acum Ștefan Guga de la Syndex.

"Ăsta era scopul inițial. Noi speram să fie o discuție și-n spațiul public, să le oferim și celor de la sindicate un instrument de negociere.

Să-i oferim și celui care-și caută de muncă un reper în fața angajatorului. E un lucru foarte important pentru politici publice și salariale".

*

În 2000, Guvernul încercase să stabilească de câți bani au nevoie românii în fiecare lună ca să supraviețuiască − fără să ia în calcul faptul că oamenii au și alte nevoi.

"De exemplu", argumentează autorii studiului, "o locuință decentă trebuie să îndeplinească niște condiții suplimentare, pe lângă oferirea de adăpost".

Cercetarea de teren din 2018 și-a fixat un standard mai ambițios:

  • să stabilească "cu un nivel ridicat de precizie costul unui trai minim decent în momentul de față";
  • să servească drept instrument pentru elaborarea de politici sociale și de salarizare;
  • să aibă o metodologie clară de calcul pentru o familie de referință urbană formată din doi adulți și doi copii; şi
  • să formuleze și o metodă periodică de actualizare.

Ștefan Guga și Marcel Spatari de la compania Syndex au lucrat împreună la studiul "Coșul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populația României" (2018). Cel de-al treilea coautor al cercetării este Adina Mihăilescu, de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții. Foto: Lucian Muntean

"Noi nu am plecat cu o definiție [stabilită] a traiului decent", explică Marcel Spatari, co-autor al cercetării și director al companiei Syndex România.

"Era esențial pentru cercetare ca oamenii să se exprime și să spună ei ce înseamnă traiul decent".

Cei trei autori au luat decizia să se concentreze pe cinci orașe mari: Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara.

Au exclus Bucureștiul, pe motiv că, în Capitală, costurile sunt prea mari în comparație cu restul țării − și, din această cauză, coșul rezultat ar fi avut o valoare distorsionată.

"Noi ne așteptam ca diferențele dintre regiuni − și la nivel de percepție, și la nivel de costuri − să fie mai mari. Dar, acum, după ce am făcut studiul, cred că dacă făceam și pe București nu erau mari diferențe", spune Marcel Spatari.

Pe de altă parte, zona rurală a fost exclusă pentru că, spun cei doi, ar trage costurile prea mult în jos.

"Ideea era să stabilim un standard de decență în funcție de care să-ţi așezi niște politici publice, dar să și apropii un pic regiunile mai sărace de cele mai bogate.

Avem inegalități geografice din ce în ce mai mari în România − între Cluj și Sălaj, de exemplu −, așa că am încercat să împingem lucrurile în sus și pentru cei care locuiesc în zonele sărace. Scopul este existe un echilibru", explică și Ștefan Guga.

În cele cinci oraşe, cercetătorii au format câte patru grupuri a 10-12 oameni.

"Am avut un succes surprinzător: ne-a surprins cât de omogene erau ideile oamenilor despre ce înseamnă decență. Toată lumea ne-a zis la început că vom primi răspunsuri complet diferite. Se pare că nu e chiar așa, dacă eșantionezi foarte bine", adaugă Guga.

În final, cercetarea s-a focalizat pe o familie urbană formată din patru persoane.

"Calculele riguroase pe care noi le susținem și ni le asumăm pentru doi adulți și doi copii sunt de 6.762 de lei/lună", explică Guga.

Cum arată traiul decent

Pentru o familie de referință din mediul urban (doi copii și doi adulți), există 11 mari categorii de cheltuieli care totalizează 6.762 lei/lună, adică aproximativ 1.400 euro.

De acești bani, o familie și-ar putea permite:

  • o alimentație sănătoasă,
  • o locuință în care să nu se înghesuie, mobilată și dotată cu cele necesare,
  • posibilitatea de a plăti facturile fără stres, de a ieși la teatru sau la muzeu, de a-și cumpăra haine,
  • o vacanță măcar șapte zile pe an și
  • a economisi bani pentru situații neprevăzute.

Autorii studiului au făcut calcule și pentru alte tipuri de familii: 5.551 lei/lună (1.168 euro) pentru o familie formată din doi adulți și un copil; 4.146 lei/lună (872 euro) pentru o familie formată din doi adulți, fără copii; și 2.552 lei/lună (537 euro) pentru un adult care locuiește singur.

"Dacă făceam cercetarea pe o persoană singură, cifrele probabil că arătau destul de diferit. Ce înseamnă să fii persoană singură?

Vorbim de un pensionar care nu mai are pe nimeni sau de un tânăr care vrea să-și facă o familie? Sunt situații total diferite", argumentează Ştefan Guga.

Iată cum arată defalcarea cheltuielilor pentru o familie de patru persoane:

  1. Alimentație − 1.405 lei/lună;
  2. Îmbrăcăminte și încălțăminte − 651 lei/lună
  3. Locuință − 1.781 lei/lună;
  4. Dotarea locuinței − 220 lei/lună;
  5. Cheltuieli cu locuința − 477 lei/lună;
  6. Produse de uz casnic și igienă personală − 238 lei/lună;
  7. Servicii − 488 lei/lună;
  8. Educație și cultură − 546 lei/lună;
  9. Îngrijirea sănătății − 107 lei/lună;
  10. Recreere și vacanță − 234 lei/lună;
  11. Fondul de economii al familiei − 615 lei/lună.

TOTAL: 6.762 lei/lună

Sursa: Coșul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populația României (septembrie 2018, Syndex & ICCV)

*

Cei doi cercetători de la Syndex au fost surprinşi de reacţiile pe care le-au primit cu privire la includerea în raport a unui capitol despre locuință − care reprezintă cel mai mare cost din coș.

"E surprinzător cât de multă lume nu a înțeles de ce l-am inclus. Am avut discuții preliminare și cu experți care ne-au spus − «cum puteți să includeți locuința într-un coș de genul ăsta, când, în România, 90% sunt proprietari?».

S-a confirmat faptul că oamenii care plătesc chirie sau au un apartament cumpărat pe credit sunt foarte, foarte mulți. Mult mai mulți decât cei care apar în statistici. Asta ne-au confirmat interviurile de grup", explică Ștefan Guga.

"Impresia mea este că cei care stăteau cu chirie sau în credit erau sub jumătate din cei intervievați, cam o treime, dar o altă treime locuiau în condiții sub-optime, în condiții pe care nu le considerau decente. Într-o cameră sau două camere cu doi sau trei copii", completează Marcel Spatari.

Ștefan Guga, care nu are copii, a mai fost surprins de cheltuielile cu educația unui copil − care ar trebui să fie asigurată de stat.

"Pentru mine nu a fost o surpriză", îi răspunde amar Marcel Spatari.

În final: cât de mare e, în acest moment, distanța dintre "traiul decent" − așa cum reiese din cercetare − și realitate?

Salariul mediu net calculat la finalul anului 2018 este de 2.957 lei, conform Institutului Național de Statistică.

Chiar dacă sună bine, această medie este distorsionată de salariile mari a foarte puțini români, arată un studiu realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM).

"O tendință îngrijorătoare este polarizarea forței de muncă în zona salariului minim pe economie. Am analizat salariile brute de încadrare și am constatat că aproximativ 46% dintre contractele de muncă sunt în zona salariului minim", a declarat Mihai Cioc, expert în cadrul PIAROM.

*

L-am rugat pe unul dintre autorii studiului să-și spună opinia despre definițiile primite la mini-sondajul făcut de PressOne pe Facebook.

"În primul rând, mă bucur să văd că nu toată lumea a identificat traiul decent cu o sumă de bani", ne-a spus Ștefan Guga.

"Așa este, trai decent nu înseamnă doar să ai bani de cheltuit pe diverse chestii și sunt destule lucruri care nu pot fi cumpărate cu bani.

Condițiile de muncă sunt un exemplu foarte bun, la fel cum e și mediul înconjurător la modul cel mai general vorbind, calitatea spațiului urban, spre exemplu".

Comentariul lui Carmen Bărbulescu − definiția "traiului indecent" de la începutul articolului − i-a atras cel mai mult atenția lui Guga.

"Cred că se apropie cel mai mult de ce am auzit noi de la oamenii pe care i-am intervievat: să poți face față unor chestiuni general acceptate ca firești, cotidiene (deopotrivă previzibile și imprevizibile), fără să te simți constrâns sau amenințat.

Bineînțeles, sunt destule variații în jurul acestui standard, cineva vrea city-breakuri, altul vrea vacanțe pe litoral; unul vrea la bere, altul vrea să-și trimită copiii într-o excursie etc. Dar diferențele acelea, sincer, nu fac diferența".

Acum că am aflat ce este traiul decent, mai rămâne o întrebare: câți români își permit un astfel de trai? "Foarte puțini. Foarte, foarte puțini. Sub 20%", spune îngândurat Ștefan Guga.

Românii își duc viața, în marea lor majoritate, de la o lună la alta, cu "un mic sentiment de eroism".

"Nu-și dau seama că fac eforturi supraomenești ca să trăiască cât de cât decent cu foarte puțini bani. Fac rabat la tot. Se taie, direct, întregi capitole.

Nu există fond de economii. Nu există vacanțe. Nu există locuință decentă. Se fac compromisuri la îmbrăcăminte. Majore. Oamenii poartă haine rupte și uzate.

Nu-și rezolvă problemele ca să le ia copiilor ceva. Se urmăresc reducerile la alimente. Asta e stresant, consumă timp la greu − nu mai e un trai decent, nu e lipsit de constrângeri".

În cifre − ne spune și Andrei Necula, un taximetrist de 28 de ani din București care are o fetiță de 6 ani −, a nu avea constrângeri echivalează cu "6.000 de lei; și să mai aibă soția 3.000".

În cuvinte, înseamnă "să nu ai lipsuri, să nu duci grija zilei de mâine, să nu stai stresat, terorizat, că «aoleu, ce fac?»".

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează