Trăiască articolul vecinului!

La final de an, motivați de campania #TrăiascăCapraVecinului, am ales să vă recomandăm materialele de presă care ne-au plăcut cel mai mult în 2018 − dar dintre cele realizate de concurență.

Am făcut o selecție și v-o prezentăm mai jos.

Trăiască!

*

"Cei care pleacă"

Pe Oana Moisil am întâlnit-o în ograda legendarului Ion Barbu, printre grătare, la lansarea filmului Planeta Petrila. Am povestit, am râs, avea un tonus bun.

Apoi am aflat că a plecat la Paris, la mama ei. Pe drum, a făcut o poveste și un film.

Am citit povestea ei despre "Cei care pleacă" în primăvară. Mi-a plăcut. I-am scris. S-a bucurat. Era încă mahmură după trei zile de drum.

Sursa foto: Recorder.ro

M-a tulburat și mă contrariază în continuare drama acestor tineri care își iau câmpii şi pleacă încotro văd cu ochii, fiindcă nu mai cred în patria lor. Nu pentru că n-o să-mi plătească mie pensia, ci pentru că, fără ei, țara asta va fi mai tristă și mai lipsită de viață.

În ultimii 15 ani au plecat mai mulți decât un București întreg, peste 2,5 milioane de tineri români între 18 și 35 de ani.

Când, nu mult după articolul Oanei, fiul meu cel mare m-a anunțat că se mută un pic în Barcelona, capitala europeană a skate-ului, fiindcă vrea să-și încerce mușchii la alt nivel, lucrurile au căpătat deodată și mai mult sens. Exodul continuă.

Voicu Bojan

*

#Teleormanleaks

"Calitatea unui articol depinde de calitatea surselor la care apelează reporterul", spunea Melvin Mencher. În cazul articolului "Teleormanleaks", sursele apelează la presă, și nu invers.

Este de apreciat încrederea pe care sursa (sau sursele, daca au fost mai multe) o arată jurnaliștilor, pentru că alege să pună la dispoziția lor o serie de informații valoroase, și nu să le predea autorităților.

În egală măsură, este de apreciat modul în care jurnaliștii valorifică informațiile obținute.

Emilia Șercan

Nicoleta Pene, director comercial la compania Teldrum, devenită faimoasă după articolul celor de la Rise Project. Sursa foto: riseproject.ro

*

Pentru că nu mă pot opri la un singur material de presă publicat în 2018,  vă las câteva.

Teleleu: "Aveţi grijă de copii"

Să fie lumină: "Profetul"

Scena9: Sindromul Italia - "Frica e şerpele care te atinge încetişor"

Recorder: "Catedrala Umilirii Neamului"

Valentin Şchiopu

*

"Nucile lui Dragnea"

Aleg clipul "Nucile lui Dragnea", al celor de la Rise Project, pentru că, după părerea mea, este cel mai bun video-reportaj investigativ făcut în 2018 în România.

Informația este relevantă și explicată pe înțelesul tuturor, iar grafica e... caterincă.

Matei Bărbulescu

*

"Acolo e o junglă"

"Acolo e o junglă", de Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, material publicat în "Dilema Veche", captează tensiunea în care trăiesc tinerii "cuminți" ajunși la închisoare.

Ei învață să nu refuze "intervalul", să-și aleagă atent cuvintele și să folosească țigările ca monedă de schimb, pentru a supraviețui în universul brutal al penitenciarelor românești.

Alex Enășescu

*

"Urși"

Pe Vlad Stroescu îl citesc de câțiva ani. Îmi place tot ce scrie. Găsesc în textele lui ce lipsește adesea din producția harnicilor autori de pe internet: delicatețe, luciditate, lirism, metodă, construcție, viziune.

Cel mai recent text, ""Urși", e un poem. Vorbește despre dispariția unei lumi, despre schimbările din noi și de lângă noi cu mai multă elocvență decât orice studiu sociologic.

Vlad Stroescu pune tristețe și meditație într-un text simplu, curat, despre o secvență care în realitate ne lasă reci − dar ne mișcă atât în reflexia ei literară!

Și textul e puternic și prin ceea ce nu spune, prin sugestie, prin atmosferă, prin întrebările nerostite: dar unde sunt urșii de altădată?; și de ce tac tobele lor?

Viorel Ilișoi

Sursa foto: vladstroescu.ro

*

"Delta și drumul către ea"

În seria legendelor urbane, Selma Iusuf ne invită într-o incursiune în "Delta" Bucureștiului, cu un serial de patru episoade publicat în "Dilema Veche".

"Am văzut intrarea în Parc. Am fumat o țigară pe trotuar ca să mă țină doza de nicotină cît timp aveam să umblu pe acolo. Am stins-o cu grijă într-o scrumieră din scuarul dintre blocuri, să știți. M-am îndreptat spre intrare: niște trepte de lemn urcau puțin pînă în buza Deltei.

Eram pe marginea unei căldări uriașe: pe fundul ei, în împrejmuirea unor dale colosale, oblice, de ciment, stătea, verde și aurie de la toamnă, Delta pe care am dorit atîta să o văd".

Lucian Muntean

*

"Băiatul care ține valiza"

Textul care mi-a rămas în cap anul ăsta e "Băiatul care ține valiza". A fost ca un ciob de oglindă în care întrevezi, pentru o secundă, un peisaj grozav. Sau groaznic.

M-a făcut să mă gândesc cât de puține sunt textele de opinie scrise de jurnaliști care nu și-au pierdut antrenamentul de-a merge pe teren. Acolo sunt oamenii. Acolo e viața.

De multe ori, numai acolo mai poți să înțelegi adevărata dimensiune a dezastrului.

Codruța Simina

Sursa foto: Recorder.ro

*

"Ioan Aurel Pop, Cornel Nistorescu și Dorel Abraham, pe lista colaboratorilor Securității"

În aprilie 2018, istoricul Mădălin Hodor a publicat în revista "22" articolul "Ioan Aurel Pop, Cornel Nistorescu si Dorel Abraham, pe lista colaboratorilor Securității".

Articolul se bazează pe un document identificat în arhiva CNSAS, o listă cu prezumați colaboratori aflați în legătura UM 0225 − unitatea din cadrul Securităţii care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti.

Textul a apărut la câteva zile după alegerea rectorului Universității "Babeș-Bolyai", Ioan Aurel Pop, în funcția de președinte al Academiei Române.

Publicarea documentului i-a adus lui Mădălin Hodor acuzații de partizanat politic și de lipsă de profesionalism, iar CNSAS i-a retras acreditarea, adică permisiunea de a mai cerceta în arhivă pe acest subiect.

M-am gândit mult la acest articol, fiindcă a ridicat tot soiul de probleme de etică, dar mai ales fiindcă a întredeschis, din nou, ușa către un trecut recent pe care nu suntem încă în stare să-l discutăm și să-l acceptăm; un trecut care continuă să producă efecte în rândul elitelor care ne conduc.

Așa mi-am amintit de un "precedent" al cărui protagonist este istoricul Marius Oprea, povestit chiar de acesta în postfața cărții "Agentul nostru Victor", de Stejerel Olaru (Polirom, 2018).

Marius Oprea își amintește cum, în 2002, a publicat în revista "Dosarele istoriei" un articol în care Silviu Crăciunaș, considerat până atunci unul dintre cei mai discreți luptători anticomuniști din diaspora românească, era devoalat ca agent al Securității.

Acel articol a acționat ca un bumerang împotriva istoricului.

Lui Neagu Djuvara, spre exemplu, i-au trebuit 6 ani să se convingă de adevărul acelui mic text, iar mulți alții au aflat adevărata identitate a agentului Victor abia în acest an, când Stejerel Olaru a reușit să adune în cartea menționată mai sus toate documentele necesare pentru a putea afirma, fără dubiu, că Silviu Crăciunaș a fost agent al Securității.

Altfel spus: încurcate sunt căile Securității, însă nu le vom putea descâlci până n-o să putem vorbi liber despre asta.

Șiii, ca să recomand și ceva mai ușor digerabil, vă propun să ascultați niște povești uimitoare despre prima migrație românească − cea de acum 100 de ani, când mii de țărani și-au părăsit satele, s-au urcat pe vapoare și au trecut oceanul în America −, povești strânse de Diana Meseșan, pentru Scena9, în podcast-ul Americanii. E foarte fain!

Bianca Felseghi

*

"Viața secretă a țărăncilor noastre"

E un reportaj Recorder despre lipsa educației sexuale la sate și consecințele acesteia − o temă inedită pentru mine.

Deși situația este dramatică, reportajul dozează foarte fain emoția vizuală cu informațiile de care ai nevoie pentru a trage singur concluzii.

Mi se pare unul dintre reportajele (video) foarte bune din 2018, datorită faptului că tratează o temă sensibilă într-un mod echilibrat.

După 14 minute de vizionare, senzația a fost să mă ridic de pe scaun și să fac ceva să ajut...

Mircea Gherase

*

Vecina din Teleorman

N-am să recomand un articol sau o serie din presa centrală, pentru că acestea au cele mai mari șanse de a fi remarcate de-a lungul anului.

Am să recomand o atitudine: cea a ziaristului din presa locală care se încăpățânează să scrie, cu riscul singurătății, despre cele mai toxice grupări și persoane din județul lui.

Pentru că, dacă presă locală nu (mai) e, dacă în orașele mici rămân tot mai puțini oameni care-și riscă liniștea și confortul pentru a săpa după adevăr, degeaba se străduiesc grupările de "partizani" din presa centrală să facă jurnalism clasic, cu documentare pe teren și verificarea informațiilor.

E la fel ca în Sănătate: dacă nu mai există medici la sate, o clinică de top dintr-un mare oraș nu reprezintă o consolare. Oamenii mor cu zile, neștiuți.

"Vecina" pe care v-o recomand, deci, se numește Carmen Dumitrescu, iar "capra" ei este publicația "Liber în Teleorman".

Carmen Dumitrescu. Sursa foto: Facebook

Ea scrie de ani de zile despre grupul de interese pe care Liviu Dragnea l-a creat în jurul companiei Teldrum, despre cum acest grup are tendința de a acapara tot ce e profitabil în județ (de pildă, fondurile de vânătoare), dar și despre "noul Cap al caracatiței teleormănene", nimeni altul decât fiul Baronului – Ștefan Valentin Dragnea.

Într-un asemenea mediu, unde nu există susținere și nici atenție din partea televiziunilor sau a publicațiilor mari, cel mai greu e să nu te oprești, să continui să-ți urmărești subiectele, să revii, să cauți mai departe, să treci peste amenințări, să nu șantajezi și să nu te lași șantajat și, mai ales, să te bați cu demonul deznădejdii.

Inevitabil, un ziarist încăpățânat se va simți singur dacă alege să nu fie vehicul pentru comunicate de PR, ci să publice constant informații care nu convin. Adică să-și facă datoria.

De aceea, la mulți ani, Carmen, ție și tuturor "vecinilor" din țară care n-au devenit funcționari de presă!

Nu știm dacă toate astea au un rost sau dacă va rămâne ceva după noi, dar măcar să știți că nu sunteți singuri.

Mihnea Măruță

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.