O cameră cu vedere la viaţă

„Sunt omul care, dacă vede că undeva e nevoie de ajutor, își suflecă mâinile și se pune pe treabă. Așa am fost crescută, să mă uit și să văd și ce îi lipsește celuilalt. Nu e lucru mare, așa simt eu”.

Maria Ilieșiu spune că se ghidează după ce îi dictează inima și că o realitate potrivnică nu se schimbă doar răscolind în miezul indignării.

Are 48 de ani și e plecată din România de mai bine de 20 de ani. S-a rupt de realitățile din țară. De aici află știri îngrozitoare, și tot de aici ajung la ea copii care se agață de tratamente de care nu pot beneficia acasă.

Gândul ăsta i se pare insuportabil: sunt familii care, cu chiu, cu vai, strâng din donații sume uriașe cu care încearcă să-și salveze copiii.

Maria se ocupă din 2016 de apartamentul MagiCAMP de la Viena. Ea îi întâmpină pe micii pacienți și pe părinții lor și încearcă să se asigure că nu le lipsește nimic.

Lucrează la o pensiune și l-a convins pe șeful ei să pună o cameră la dispoziția unei familii din România, atunci când va fi nevoie. Pe gratis.

Bărbatul i-a ascultat povestea și i-a promis că va face ceva. La finalul lunii februarie, când apartamentul MagiCAMP era ocupat, austriacul a găzduit o primă familie din țara care nu poate avea grijă de bolnavii ei.

„Am discutat anul trecut, înaintea cinei de Crăciun. Așa se organizează aici, o cină cu toți colegii și șeful. Eu n-am putut să stau, pentru că venea cineva la apartament. Le-am explicat, m-am scuzat că nu pot rămâne și am plecat.

Și atunci el a zis că, din 2019, se oferă să ajute. Nu că n-aveam încredere în el, dar mă gândeam că l-a luat valul de sărbători. Dar uite că acum mi-a confirmat că ajută și că o va face în continuare.

A făcut-o oricum și în toți acești ani. M-a lăsat mereu să plec mai repede de la muncă sau mi-a acordat câte o fereastră de 30-40 de minute când a fost vorba să duc cuiva cheia de la apartament.

Când îi spun povestea acestui loc, se blochează, îi dau lacrimile. Pur și simplu nu înțelege”, povestește Maria.

Maria nu-și amintește exact anul în care a plecat din România. A trecut o eternitate de atunci. A locuit 17 ani în Spania, iar în 2013 s-a mutat în Austria.

Mai are șase frați, iar cinci dintre ei îi sunt vecini de cartier la Viena. Și atunci, care e locul căruia să-i spună acasă?

În primii ani de după mutarea la Viena, lucra la două restaurante, iar între timp mergea și la cursuri de limba germană.

Dimineața, la 5, era pe drum spre primul restaurant, după program intra la orele de germană, pentru ca seara să gătească ravioli într-un alt local, până undeva spre miezul nopții.

Din 2017, e angajată la pensiunea care acum cazează pe gratis familii din România venite cu copiii la tratament. Maria e factotum la serviciu.

„Unde e nevoie de mine, sunt acolo, de la munca de jos la cea de recepție și inspectarea camerelor”.

N-a fost nicio problemă să găsească loc voluntariatului pentru MagiCAMP. De când l-a cunoscut pe Marinuș Dolofan, zis Gălbenuș, puștiul care i-a intrat la suflet, a rămas acolo.

Era în 2015, în preajma sărbătorilor de Crăciun, şi câțiva români din Viena „dirijau” fapte bune pe rețelele de socializare.

Una dintre surorile Mariei l-a vizitat pe Marinuș la spitalul AKH. La începutul lui decembrie, acesta intrase în sala de operații cu diagnosticul de tumoră de fosă craniană.

Mai târziu, prin februarie, de ziua lui, a rugat-o pe Maria să-i ducă o jucărie.

„Sora mea era răcită și nu a putut să meargă. I-am luat o mașinuță cu o telecomandă”.

Maria nu întâlnise niciodată un copil bolnav de cancer.

Marinuș, care împlinise 10 ani, avea să-i devină un foarte bun prieten.

Puștiul și tatăl lui au rămas la Viena pentru un tratament intensiv, care a durat doi ani.

La fiecare trei săptămâni, Marinuș era internat pentru șapte zile la AKH.

În rest, el și tatăl lui locuiau în apartamentul lui Vlad Voiculescu din capitala Austriei, care ulterior avea să devină avanpost MagiCAMP.

Maria i-a vizitat în permanență. Trecea să-i vadă în drumul dintre cele două slujbe. De cele mai multe ori, și numai ca să-i salute.

Marinuș s-a stins în martie 2018, în urmă cu exact un an.

„Nu pot să explic legătura care s-a format… Copilul acesta mi-a oferit o lecție uriașă. Vezi toată situația, toată suferința acestor copii și a familiilor lor. Apoi ajungi și te analizezi pe tine: ce ai tu și ce îți lipsește.

Că vrei mai mult, desigur, că vrei aia, că vrei să faci și aia, că vrei și încoace și încolo, că vrei să ieși, poate să-ți mai cumperi și aia. Adică vrei să ai de toate.

Și tu, de fapt, le ai pe toate. Ai inclusiv și sănătatea. Și vezi limpede că toate nemulțumirile tale sunt simple mofturi, nimic altceva”, spune Maria.

*

În 2018, apartamentul din Viena a fost ocupat timp de 48 de săptămâni. Maria i-a întâmpinat pe toți „chiriașii” temporari.

„Cu mulți dintre ei păstrez legătura. Mă rog să se facă bine, să treacă cu bine”.

Din țară continuă să-i parvină vești rele. Dar și una căreia ei, româncă plecată de mai bine de 20 de ani, i se pare uluitoare.

„Două femei construiesc un spital pentru copiii cu afecțiuni oncologice. De fiecare dată când citesc asta, mi se ridică părul pe mine. Bravo lor, felicitări!”.

„Majoritatea românilor care ajung la Viena se plâng de condițiile din spitale și de lipsa de compasiune a unor medici. Una dintre fete, Oana, a plecat și ea. Mi s-a spus că au operat-o în România și i-au scos partea de pancreas care era bună. Cum e posibil așa ceva?”

Maria Ilieșiu, voluntar MagiCAMP