Născut șef. PSD îl învie pe Valeriu Zgonea și îl pune în fruntea Comunicațiilor. „S-a mimat un concurs”

Fost lider PSD și fost președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, revine în prim plan, cu o funcție de top: președintele ANCOM, autoritatea de reglementare care se ocupă de comunicațiile electronice și serviciile poștale. 

Zgonea a fost susținut de partid și votat de Parlament, chiar dacă expertiza sa profesională se învârte mai mult în jurul construcțiilor feroviare. Potrivit CV-ului său public, singura legătură cu domeniul comunicațiilor este un curs postuniversitar făcut în Olanda:  “Comunicarea politică prin internet.”

Fostul lider PSD are în palmares și o condamnare la trei ani de închisoare cu executare, pentru că ar fi facilitat, pentru o sumă de bani, angajarea unei cunoștințe la șefia unui centru din Ministerului Comunicaţiilor. Ulterior a fost achitat, însă dosarul rămâne unul controversat. Înainte de votul din Parlament, soția lui Valeriu Zgonea a demisionat din funcția de secretar general al ANCOM, pe care o ocupa de 5 ani.

La audierea din comisii, Valeriu Zgonea a afirmat că “România digitală trebuie să fie o poveste de succes”, și că este “un timp al schimbărilor”, în care cei cu expertiză trebuie să gestioneze ANCOM. Independența instituției care trebuie să jongleze între stat și privat, pentru binele public, a fost nominalizată printre prioritățile noului șef al reglementatorului din comunicații. 

Ce înseamnă însă cu adevărat „independent”? De ce sunt politizate instituțiile de reglementare din România, fie că e vorba de ANCOM (comunicații), ANRE (energie), ASF (asigurări), etc.? Și mai ales de ce răspund prost aceleași instituții, în situații de criză? PressOne a discutat pe marginea subiectului cu Ovidiu Voicu, expert în politici publice și director executiv la Centrul pentru Inovare Publică. 

Reporter: Independența autorităților naționale de reglementare este considerată esențială pentru ca legislația europeană în domeniu să fie pusă în practică. Ce înseamnă în acest context a fi independent? 

Ovidiu Voicu: Aici trebuie să subliniem că trebuie să fie și independent, și profesionist. Amândouă sunt la fel de importante. Să începem cu independența. E foarte bun exemplul energiei, pentru că pe piața de energie există atât jucători privați foarte puternici, dar și statul, care are interese directe prin companiile din proprietatea sa, producători și distribuitori. 

Toți aceștia sigur că ar avea interesul să își înflorească profiturile, în detrimentul consumatorului final. Și mai sunt și niște particularități despre cum să formează prețul pe piața de energie, nu o să intru în detalii. Dar, din nou, poate fi influențat de anumiți jucători puternici. În acest context independent înseamnă că nu ascultă nici de stat, pentru a-i susține interesele. 

Spre exemplu, să crească prețul final către consumator, astfel încât companiile de stat să aibă profituri mai mari, care meargă în bugetul de stat și să fie folosite de acolo așa cum dorește guvernul. Sau, mai rău, să fie sifonate profiturile prin corupție de către managementul acelei companii. Mă refer la mecanismul acelor „băieți deștepți” despre care s-a tot vorbit în România.

Totodată, reglementatorul trebuie să nu fie permeabil la corupție, să nu accepte din partea marilor jucători privați sume de bani sau alte beneficii, pentru a interveni în favoarea lor. Scopul este interesul public. 

Rep.: Cum evaluați că au reacționat reglementatorii din domeniile cheie pe care le-ați menționat, atunci când au apărut cu adevărat situații de criză în România?

O.V.: Din păcate, foarte prost. Încerc să fiu ceva mai optimist: sunt reglementatori care funcționează mai bine. Consiliul Concurenței a mers bine în ultimii ani. ANPC a avut câteva acțiuni bune.

 În schimb, acolo unde s-a pus problema unor interese economice foarte mari, lucrurile n-au mers bine. E vorba și de ANRE, de reglementatorul din Energie. S-au confruntat cu o criză foarte mare și s-au dovedit incapabili, prin urmare neprofesioniști. 

Pe piața asigurărilor am avut trei mari falimente la rând și reglementatorul s-a dovedit incapabili să găsească soluții. Să ne uităm și la piața resurselor minerale, la cum se atribuie concesiunile. Au fost nenumărate scandaluri legate de gaze naturale sau de aur. 

Rep.: Fostul lider PSD și fostul președinte al deputaților, Valeriu Zgonea, spune că cei cu expertiză tehnică trebuie să gestioneze digitalizarea României, că și-a făcut o auto-evaluare și că se simte capabil să preia șefia ANCOM. Dvs. cum vi se pare această propunere?  

O.V.:  Șefii acestor agenții ar trebui să îmbine atât calitățile tehnice, adică înțelegerea foarte bună a domeniului, cât și abilități de politică. Pentru că ei trebuie să și negocieze niște lucruri. Nu neapărat cu partide politice, dar în general cu jucătorii de pe piețele respective. 

Cele două trebuie să fie împreună. Nu este un „sau”. Este obligatoriu să ai expertiză de nivel înalt și să înțelegi subtilitățile acelor piețe, pentru a putea să conduci o astfel de instituție. Nu te poți baza doar pe consilieri și se duci acolo ca o marionetă care doar dă din cap. Vedem, iată, exemplul de la ANRE, din energie, unde pe durata întregii crize a fost șef un personaj care nu înțelegea de niciun fel domeniul. Meritul lui era că a fost sindicalist la Electrica. Nu era calificat pentru poziția respectivă și s-a văzut.

Mă tem că și la ANCOM putem să avem o situație similară cu dl. Zgonea. Poate fi un politician destul de abil, dar nu este și un profesionist. Este și o persoană cu mari probleme de integritate.

A scăpat de un dosar penal doar pentru că s-au schimbat legile și au dispărut niște înregistrări din dosar. Prin urmare el poate fi permeabil la corupție.

Rep.:  Există își voci care susțin că dacă statul român ar vrea mâine să schimbe toate conducerile și să pună în loc numai specialiști, pur și simplu n-ar avea de unde să ia și că astfel se ajunge din nou la personaje precum dl. Zgonea. Există adevăr în astfel de afirmații sau e tot o formă de populism? 

O.V.: Nu împărtășesc deloc acest argument. Dimpotrivă, pe toate aceste domenii există specialiști români recunoscuți.

Cu siguranță avem specialiști și nu ne obligă nimeni să ne limităm la specialiștii români. În toate aceste domenii sunt români care lucrează în instituții europene și în organisme comunitare de reglementare. Chiar avem unde să găsim oameni deștepți și competenți. 

Rep.: O directivă europeană cere dezbatere parlamentară de substanță, criterii transparente, publice, obiective de numire în funcție. Însă cum explicați faptul că în sine experiența profesională în domeniu nu e o condiție, cel puțin în România?

O.V.: Ca să răspund cu o parafrazare a domnului Tăriceanu, „Parlamentul e suveran”. Adică este suveran să facă și prostii. În cazul de față nu e neapărat o prostie, cât o chestiune de rea-voință. Problema noastră este lipsa de voință politică. 

Se poate mima foarte ușor un concurs. Și chiar se mimează: sunt doi candidați la ANCOM, care aparent au fost audiați în comisii. A fost totul format și au primit vot pozitiv amândoi, lăsând plenul să decidă după criteriile pe care le știu ei. S-a mimat un concurs și asta nu ne ajută cu nimic.

Rezolvarea ține de voința politică și de buna-credință a politicienilor. 

Rep.: De ce ar veni atunci un tânăr specialist pe comunicații să lucreze la stat pentru un politician ca Valeriu Zgonea sau de ce și-ar lega destinul profesional de interesele lipsite de bună credință ale partidelor? 

O.V.: Dacă s-ar organiza un concurs corect, oamenii ar veni. În cazul de față, concret, tocmai pentru că mesajul este că va fi numit cineva politic, arată că nu există un concurs corect. Există doar un al doilea candidat, pe lângă dl. Zgonea, care de fapt speră tot la o susținere politică. 

Nici măcar nu s-a făcut un anunț public prin care să fie invitați cu adevărat oameni competenți, cu niște criterii bine definite de competență. Un astfel de apel ar fi fost un semnal că este un concurs pe bune. E un concurs aranjat, adică este o numire politică, așa cum s-a întâmplat recent și la ASF, și la ANRE, și la Autoritatea Electorală Permanentă ș.a.m.d.

Apropo de ANCOM, cred că este relevant să ne amintim de 2017 și de Sorin Grindeanu, care a fost o bună perioadă președintele instituției. 

Să ne amintim de târgul pe care l-a făcut Grindeanu când era premier. Când s-a închis în birou și nu mai puteau scăpa de el. Până la urmă i s-a oferit președinția în ACOM, unde este un salariu lunar de vreo 15.000 euro, unui om care n-avea nicio legătură cu domeniul, dar căruia trebuiau să-i dea ceva. A rămas acolo până când au venit alegerile. Astfel de semnale dinspre un operator important demotivează eventuali oameni profesioniști. 

Rep.: Vorbim de instituții de reglementare care supraveghează piețe de miliarde de euro. Reglementatorii predau de regulă un raport anual de activitate și cam atât. Ce înseamnă cu adevărat controlul parlamentar și în ce măsură se exercită el sau nu în România? 

O.V.:  Cred că cel mai important lucru pe care ar putea să-l facă politicienii români până la urmă ar fi să își recunoască limitele. Să admită că nu e suficient să fii politician pentru a te pricepe la astfel de lucruri și că trebuie să căutăm mod activ oameni competenți pentru astfel de structuri.

Reglementatorii au un rol foarte important, de reprezentare a interesului public. Iar în acest sens mecanismul de control al Parlamentului în sine trebuie să fie bazat pe criterii obiective. Faptul că ei trimit un raport anual nu e suficient. Raportul anual ar trebui să fie dezbătut public, într-un timp real. Și nu folosit de către puterea politică doar pentru a amenința.

Respingerea raportului anual duce la demiterea conducerii instituției respective. Am avut situații în care rapoarte anuale erau dezbătute de comisiile de profil după 3-4 ani, timp în care au fost ținute voit la sertar. 

Raportul este ținut la sertar, nu are criterii obiective de evaluare a performanței și nici un format care să asigure măsurarea acelor criterii. Este un instrument de presiune politică: oricând majoritatea politică transmite mesajul, îl scoatem de la sertar, îl dezbatem în două ore și apoi ești demis, dacă nu faci ceea ce vrem noi.

Rep.:  Agenția Națională de Integritate (ANI) pare tot mai discretă. Care este starea acestei agenții și care sunt pârghiile pe care le mai are? 

O.V.: Agenția de Integritate a fost demotivată să continue să caute cazuri importante de conflict de interese. Atât prin schimbarea conducerii, cât și prin schimbarea legislației. Dacă în anii de mare avânt al luptei anticorupție a jucat un rol important, inclusiv în prevenire, iată că acum nici nu mai are capacitate să o facă. Din păcate e un exemplu foarte bun prin care intervenția politică limitează capacitatea noastră, a statului, de a preveni corupția. 

Rep.: Unii reglementatori teoretic independenți se ocupă de piețe unde statul aproape că deține monopol. Astfel, dacă ai fost membru în CA-ul unei companii de stat din energie, poți fi imediat după șeful ANRE, pe filieră politică. În acest caz există vreo formă de incompatibilitate? 

O.V.: În general trebuie să existe o perioadă de „cooldown”, cum zic americanii, o perioadă de „răcire”, până la a trece pe o funcție de reglementare. Pentru că se presupune că încă mai menții legături cu compania din care vii. La ANRE nu e ok să numești la conducere nici pe cineva care a fost într-o companie de stat, dar nici pe cineva care a fost în companie privată din domeniul respectiv. 

Rep.: Și atunci care este perioada optimă?

O.V.: În Statele Unite variază, de la trei până la 14 ani, în funcție de domeniu. Ele sunt cuprinse în lege, iar sursa lor a fost domeniul militar și de securitate. Prima dată a fost introdusă o astfel de lege după cel De-al Doilea Război Mondial, când și-au dat seama că oamenii care fuseseră în Armată își doreau să aibă în continuare funcții în politică. S-a pus problema că gândirea de tip militar nu e prea potrivită cu democrația. 

Și atunci au introdus acest „cooldown”, un mecansim dezvoltat ulterior tocmai pentru a se evita trecerea aceasta din serviciul public în cel privat sau de la o companie  care lucrează într-un domeniu către reglementator. Întotdeauna acest traseu e considerat o posibilă sursă de favorizare a corupției și trebuie evitat.

Rep.: România nu are la acest nivel praguri de „cooldown” . În schimb, dacă un membru al unui comitet de reglementare se află într-o situație de incompatibilitate are la dispoziție trei luni pentru a-și rezolva situația, potrivit legii. Cum poate această prevedere să faciliteze abuzul? 

O.V.: Îl dau din nou exemplu pe dl. Grindeanu. A devenit incompatibil în momentul în care s-a reînscris în PSD pentru a candida la alegerile din 2020. Este incompatibilitate între funcția de membru de partid și șefia la ANCOM.

A rămas în funcție trei luni fără o zi, până aproape de alegeri. A stat toate cele trei luni, deși era o incompatibilitate vădită, ca să-și ia cei 15.000 euro salariu. Prin urmare o astfel de prevedere poate fi lesne abuzată. Ar trebui termene mult mai scurte: în momentul când devii incompatibil, ai 2 săptămâni să pleci din funcție, cât să nu fie o tranziție prea bruscă. 

Rep.:  Guvernul a decis zilele trecute că o persoană ar trebui să fie membru în cel mult două consilii de administrație. Cum cum vi se pare această măsură? 

O.V.: Este o măsură bună în sine, pentru că până la urmă cumul de funcții dăunează calității muncii. Dacă ești în același timp în cinci consilii de administrație și mai ai și job-ul tău obișnuit, atunci în mod evident n-ai timp suficient de alocat. N-ai timp nici măcar să citești agenda ședințelor de consiliu și să mai și votezi informat. Cumulul de poziții favorizează votul la comandă.

Rep.: S-a făcut la un moment dat o aliniere a cadrului legal după care funcționează toate aceste instituții de reglementare. Ce ar trebui să includă acum o reformă în domeniu?

O.V.: România are nevoie de o reformă reală a managementului public, nu doar la reglementatori, ci și în companiile de stat. Peste tot avem nevoie de profesionalizare și independență. Este aceeași discuție ca la pensiile speciale. Știm care-i problema, știm ce trebuie făcut. Hai să vedem dacă avem și voință politică pentru a o face. Ne întoarcem la esența problemei: dacă elitele politice, reprezentanții noștri în Parlament și Guvern, au voința de a face ce trebuie.

Rep.:  Ce vă mai spune astăzi cuvântul depolitizare? 

O.V.: Cred că, din multe puncte de vedere, a fost un cuvânt abuzat, în care „depolitizare” înseamnă deja fuga de politică. Aș folosi mai degrabă cuvântul „neutralitate” sau „independență”. 

Până la urmă implicare civică. Implicarea în viața cetății, în viața publică – e un fel de politică. Dar poți să faci politică neutru, nepartizan, poți să rămâi independent făcând politică. Negocierile sunt dure, atât cu statul, cât și cu reprezentanții unor corporații foarte puternice. Vorbim de piețe de miliarde. Și atunci nu e rău ca acești șefi să aibă abilități politice. Problema este când astăzi e politician și mâine devine independent. 

Rep.: Ce ar câștiga România sau cetățenii ei dacă reglementatorii ar fi organizați transparent, dacă lucrurile ar fi așa cum cum ne-am dori? 

O.V.: Păi, în primul rând, am trăi mai bine, ca să o să spun așa, aproape populist. Fac trimitere la un raport recent al Eurostat despre prețul la energie raportat la puterea de cumpărare în țările membre. Deja ghiciți care este țara cea mai vulnerabilă: România.

Acest preț mai mare pe care îl simțim fiecare dintre noi de fiecare dată când mergem la magazin este determinat nu doar de război, nu doar de acțiunile Rusiei, ci și de incompetența și reaua credință a celor care s-au ocupat de liberalizarea și reglementarea pieței de energie.

Au fost făcute erori grave de tip economic pentru că am avut în astfel de poziții oameni care au fost numiți politic și nu neapărat pentru că au fost influențați politic. În primul rând au fost neprofesioniști. Sunt oameni care nu s-au priceput să facă ceea ce trebuie. 

Similar, de fiecare dată când vom plăti o asigurare RCA trebuie să ținem cont că aceste falimente răsunătoare din piața de asigurări nu au neapărat legătură directă cu lipsa de independență politică, cât mai ales cu lipsa de profesionalism a celor care au condus această instituție (n.r. ASF)  în ultimii ani.