Cum pregătim orașele României pentru încălzirea globală. Cercetătoare: „Deși toți ne dorim o casă cu grădină în spate, nu este eficient să extinzi orașul”

Cât de pregătite sunt orașele din România pentru efectele schimbărilor climatice și ce ar trebui să facă autoritățile publice?

„Trăim cea mai călduroasă zi de 15 aprilie din istorie”, titra site-ul unei televiziuni la începutul acestei săptămâni, după ce în București și-n alte orașe ale României s-au înregistrat temperaturi de peste 30 de grade Celsius. Recordurile din ultimele zile vin după un an precedent, 2023, care a fost declarat de Ministerul Mediului drept cel mai călduros din istoria țării. 

Nouă ne pasă de schimbările climatice și vrem să punem presiune pe autorități, astfel încât orașele României să fie cu adevărat pregătite să facă față provocărilor. Dacă îți pasă și ție, ne poți sprijini să relatăm în continuare despre asta. Orice sumă contează.

Efectele schimbărilor climatice vor fi resimțite tot mai des în marile orașe ale României, așa că PressOne s-a întrebat ce ar putea face autoritățile locale pentru a contracara sau măcar ameliora impactul acestora asupra românilor din mediul urban. Răspunde cercetătoarea Lorena Axinte, care deține un doctorat în Planificare Urbană și e interesată de politicile publice care încurajează practicile de dezvoltare regională regenerativă.

PressOne: Cum afectează schimbările climatice locuitorii unui oraș? Cum le resimți, ca om obișnuit, în viața de zi cu zi?

Lorena Axinte: Depinde foarte mult de context. În general vorbim de fenomene climatice extreme, care poate în orașele din România nu se resimt la aceeași intensitate ca în alte orașe din Europa, dar există și la noi inundații, valuri de căldură care afectează oamenii. Impactul direct este pe infrastructură. Străzile, locuințele pot fi avariate în funcție de fenomenul pe care îl vedem. Apoi este impactul asupra sănătății, care poate fi de mai multe feluri și are inclusiv consecințe economice, pentru că oamenii nu se simt bine sau suficient de bine încât să lucreze. 

Impactul se resimte dincolo de mediul urban, adică în agricultură, unde vedem că sunt afectate producțiile pentru foarte multe alimente de bază – care la finalul zilei îi afectează și pe cei din orașe. Mă rog, la nivel de țară afectează pe toată lumea, pentru că vezi creșteri de prețuri sau anumite alimente care nu mai sunt disponibile. 

În România urmează alegeri locale, iar când mă uit la dezbaterile electorale, observ că subiectul schimbărilor climatice lipsește. Cum ai convinge autoritățile locale că e timpul să ia în serios acest subiect?

E adevărat că în România nu există atât de mult interes și mă gândeam că o abordare diferită, care să-i facă pe politicieni să le pese de schimbările climatice, ar fi să ne concentrăm pe oportunitățile economice care apar odată cu implementarea unor măsuri. Mă refer la locurile de muncă noi din sectorul energiei regenerabile, unde sunt o grămadă de fonduri europene și internaționale pentru proiecte de dezvoltare durabilă, de cercetare, de inovație. 

Toate lucrurile acestea sunt o oportunitate pentru un politician, îl pot face mai popular și nu mai este văzut drept acea persoană care interzice mașinile și ia tot felul de decizii care restrâng oarecum libertatea cetățenilor. Pe lângă asta, mă gândeam la toate problemele de sănătate cauzate de încălzirea excesivă din timpul verii.

Sunt lucruri pe care le simțim aproape toți, nu-s probleme pe care le au doar copiii și persoanele vârstnice. Și atunci le-am putea reaminti politicienilor că schimbările climatice reprezintă o problemă generală, care ne afectează pe toți.

Pentru că într-adevăr, dacă vorbim numai de concentrarea de poluanți în atmosferă, poate că nu-i un subiect care-i sensibilizează suficient de mult pe politicieni. 

Dar de unde trebuie să înceapă autoritățile locale pregătirea orașelor pentru schimbările climatice? Care sunt cele mai mari urgențe din acest punct de vedere?

În principiu, sunt anumite strategii și planuri de care ar trebui să ne pese la nivel local. Planurile de urbanism, dacă ar fi bine făcute și implementate așa cum trebuie, ar fi foarte utile pentru a delimita zonele unde putem să construim și zonele unde nu putem. Pentru că e foarte important să menținem anumite spații verzi, să nu construim pe ele. E foarte important și felul în care așezăm construcțiile în oraș, toată infrastructura de care avem nevoie și așa mai departe.

În același plan vorbim de zone verzi și zone albastre. Parcurile și toate suprafețele permeabile – deci tot ce nu e betonat – ne ajută să nu avem inundații sau să avem inundații mai mici, de exemplu. 

Cum anume ne ajută?

Zonele verzi sau orice zonă care nu este construită ajută apa să intre în pământ. Acolo unde avem beton, apa nu poate să treacă și ne trezim cu inundații grave. 

Spui că nu e bine să betonăm excesiv. În același timp, mulți urbaniști argumentează că densificarea orașelor este mai prietenoasă cu mediul decât extinderea orașului la infinit, pe orizontală. Cum găsim un echilibru între densificare și conservarea orașelor verzi?

E o dezbatere lungă pe partea asta de densificare și dezvoltare armonioasă. Într-adevăr, și în orașele cu densitate mare avem nevoie de spații verzi. Avem nevoie de culoare de circulare a aerului, de spații în care oamenii să se simtă de parcă ar fi în natură. Și atunci, evident că același plan urbanistic este foarte important. În toate orașele se calculează accesul la spații verzi – cât îți ia să ajungi la un spațiu verde și cât de mult spațiu verde ai în proximitate. 

Care sunt argumentele în favoarea densificării, totuși?

Dacă nu ținem cont de densitatea urbană și nu încercăm să construim atât în înălțime, cât și pe spațiile care au rămas în urma industriei sau în zone cu locuințe dezafectate, începem să construim la marginea orașului și acesta se tot întinde. Prin construcția asta a suburbiilor – dacă putem vorbi despre suburbii în România – pierdem tot felul de terenuri verzi, terenuri agricole. Iar odată cu ele dispar habitate naturale, afectăm biodiversitatea și așa mai departe.

A doua problemă este că dacă începem să construim la marginea orașului, avem nevoie de și mai multă infrastructură. În oraș, infrastructura există deja și este mult mai ușor, spre exemplu, să întreții transportul comun dacă ai suficienți oameni care să-l folosească.

În momentul în care construiești un cartier nou, unde sunt case unifamiliale și trăiesc 100 de oameni, e destul de greu să ai un autobuz care să circule din 20 în 20 de minute. Pentru că nu o să fie nimeni în autobuz și, financiar vorbind, nu e rentabil. Aceleași argumente sunt valabile pentru infrastructura de încălzire și alimentare cu apă. 

Practic, deși toți ne dorim o casă cu grădină în spate, nu este eficient să extinzi orașul. La nivel personal, nu spun că nu e mult mai confortabil să ai casa ta și grădina ta. Dar la nivel de societate, sunt anumite probleme cu acest tip de dezvoltare. Gândește-te la amprenta la sol pe care o are un bloc de 10 etaje în care locuiesc 300-500 de oameni și ce înseamnă aceeași amprentă la sol pentru un număr de case care găzduiesc 300-500 de oameni.

Deci densificarea ar trebui făcută pe locuri care au fost deja betonate?

Ideal, da. Sunt foarte multe terenuri sau spații dezafectate care pot fi folosite. Evident că trebuie mai întâi să le depoluăm, mai ales dacă au fost zone industriale. Chestia asta costă, nu spun că e ușor, dar se poate face și vedem în foarte multe orașe europene că sunt spații rămase pentru că acolo au existat cândva fabrici și tot felul de ateliere. Multe din orașele acestea încearcă să aibă un fel de dezvoltare care aduce laolaltă mai multe tipuri de uz. Fac locuințe, dar adaugă și zone comerciale, zone de birouri, ca să nu devină un fel de cartier dormitor. 

Spre exemplu, eu locuiesc în Barcelona acum, unde anumite spații sunt date înapoi comunității. Există principiul că suntem cumva implicați în ceea ce urmează să se dezvolte.

Deci dacă locuitorii din jurul unui astfel de spațiu doresc un parc pentru copii, lucrul acesta este luat în considerare, atât cât se poate. Evident, uneori terenurile aparțin unor proprietari privați și e mai dificil să intervii. 

Cum densifici dacă nu ai spații dezafectate pe care să construiești?

Există orașe unde se construiesc blocuri de patru etaje și ulterior se adaugă încă un etaj. Normal că lucrul acesta trebuie făcut cu foarte mare grijă, pentru că structura clădirii trebuie să fie suficient de bună cât să susțină încă un etaj, altfel avem probleme în caz de cutremur.

Există statistici europene care arată că locuințele sunt responsabile pentru 36% din emisiile de gaze cu efect de seră. Ce pot face autoritățile pentru a reduce aceste emisii?

Aici vorbim despre două tipuri de emisii. Sunt cele operaționale, pe care le producem prin faptul că folosim clădirea zi de zi. Și apoi sunt cele ale carbonului încorporat, embodied carbon emission. Cele din urmă includ emisiile cauzate de aprovizionarea cu materiale, transportul lor, plus construirea propriu-zisă, dar și pe cele care apar în timpul lucrărilor de renovare sau demolare. Deci ne uităm la toată viața clădirii, din momentul în care este proiectată până în cel în care este demolată. 

Emisiile de carbon încorporat sunt mult mai mari decât cele operaționale. Și atunci, dacă vrem să reducem semnificativ emisiile locuințelor, trebuie să construim fie mai puțin, adică nu de la zero, fie să încercăm să reutilizăm unele materiale.

Lucrul ăsta este destul de greu, pentru că, până de curând, nu luam în calcul și ultima fază din viața unei construcții. Nu ne gândeam că atunci când o demolăm, ar trebui s-o facem în așa fel încât materialele să mai poată fi folosite. Mai mult de atât, nu ne-am gândit să construim cu niște materiale care pot fi reutilizate după ce deservesc o clădire. 

Există și tot felul de tehnici de a reduce cantitatea de materiale pe care le folosim. Spre exemplu, există acum o modă de a nu mai finisa pereții și de a lăsa să se vadă cărămizile. E un lucru relativ mic, dar care face economie de materiale. Apoi, ca trenduri în construcție, am văzut tot mai multe structuri pe lemn. 

Sună puțin contraintuitiv. De ce ar fi mai sustenabil să construim cu lemn?

Sigur că trebuie să avem grijă, pentru că tăiem niște copaci. Dar pentru a extrage materialele brute pentru ciment, de exemplu, e necesar un proces care poluează foarte mult. Apoi, avem nevoie de nisip. Deși e foarte greu de crezut, am cam epuizat cantitatea de nisip disponibilă pentru construcții. Construim atât de mult încât am început să luăm nisip de pe fundul oceanului, ceea ce evident că este nociv pentru viața marină.

Pentru construcțiile din lemn, în schimb, un prim argument în favoarea lor ar fi că putem regenera pădurile, putem crește copaci noi.

Dar și aici trebuie să avem grijă cum procedăm, pentru că o pădure virgină nu se compară cu una plantată recent. Durează o grămadă de ani până copacii devin suficient de puternici încât să poată absorbi dioxidul din atmosferă. Lemnul rămâne totuși o resursă regenerabilă, cimentul e mai greu de refolosit. Iar oțelul e destul de greu de scos din ciment după ce demolăm o casă. 

În România se vorbește mult și despre ineficiența energetică a blocurilor comuniste. Drept urmare, administrațiile locale au început să le anvelopeze termic. Cum vezi măsurile de tipul acesta?

Depinde care e calitatea intervențiilor. În principiu, anveloparea termică e un lucru bun. E necesară și pe timp de vară, și de iarnă, pentru că economisim energie: nu mai trebuie nici să încălzim atât de mult, nici să răcim. Iar dacă anveloparea e bine făcută, poate ajuta și structura clădirii să nu se mai degradeze atât de repede. 

Problema pe care o văd eu – și nu doar în România – este că în multe locuri nu monitorizăm și nu evaluăm performanța clădirilor. Adică nu știm cum era înainte să facem anveloparea și nu urmărim ce se întâmplă după intervenție.

La nivel personal, tu poate simți că nu mai folosești atât de mult gaz și curent, dar mi-ar plăcea să văd cercetări mai bine structurate, ca să înțelegem ce se întâmplă după ce am luat o anumită decizie. 

Și cum ar fi mai bine să ne încălzim casele? Mulți români s-au orientat în ultimii ani către locuințe dotate cu centrală proprie.

Avem nevoie ca autoritățile locale să creeze sisteme centrale care să funcționeze și care să le ofere oamenilor minimul de confort termic.

În materie de transport ce trebuie să facem pentru a ameliora efectele încălzirii globale?

Aici există o piramidă de priorități. La baza ei ar trebui să stea transportul public, mersul pe jos, mersul cu bicicleta și tot ce înseamnă micromobilitate. Există loc și pentru mașini, de asemenea, mai ales că acum avem mașini electrice care sunt mai accesibile ca preț, mai ușor de reparat și de încărcat. 

Însă în centrul orașelor, din punctul meu de vedere, mașinile private ar trebui evitate pe cât posibil.

În orașele europene vedem tot mai des mașini, biciclete și scutere care pot fi închiriate. Asta înseamnă că nu mai am vehiculul meu privat și dacă îl am, nu-l folosesc neapărat în oraș. Folosesc unul care poate fi închiriat, iar atunci nevoia de spațiu de parcare este mult mai mică și autoturismele sunt utilizate mai eficient. 

O altă problemă cu mașinile din marile orașe este că multe dintre ele transportă o singură persoană, maximum două, deși sunt făcute să transporte cinci. Apoi, ele în loc să scadă ca proporții, cresc tot mai mult. Prietenul meu e arhitect și are probleme când trebuie să facă design-ul parcărilor, pentru că noile mașini, mai ales SUV-urile, nu mai încap în spațiile parcare obișnuite, așa cum erau ele dezvoltate în trecut. 

Și ce poți face în privința lor?

În Paris am văzut că au introdus de curând o taxă pentru mașinile care sunt prea mari. Iar parcările în general trebuie să coste. Deci trebuie să avem o strategie care să combine un transport public de calitate și o politică de parcare bine gândită, care să diferențieze zonele din orașe, dar și tipurile de mașini. De asta avem nevoie de planuri de mobilitate urbană, ca să integreze toate aspectele astea. 

Drumurile foarte importante din Europa, TEN-T, vor avea nevoie de un plan de mobilitate, altfel nu mai pot accesa anumite fonduri europene. Deci sper că măcar la nivel de planificare și strategie vom vedea ceva schimbări în privința asta. 

Ce efecte pozitive am observa dacă de mâine s-ar împuțina mașinile într-un oraș ca București?

Sunt cel puțin 2-3 beneficii directe. În primul rând, dacă reducem numărul de parcări, avem mai mult spațiu pentru alte lucruri. În perioada pandemiei, multe orașe nu au mai avut nevoie de parcări și le-au transformat în piste de biciclete, mici terase, părculețe. A două chestie este că atunci când nu suntem dependenți de mașini, ne mișcăm un pic mai mult și suntem mai sănătoși, lucru care are un impact pozitiv și asupra economiei, pentru că devenim și mai productivi. 

Dar din punct de vedere climatic, care ar fi beneficiile?

Ar ajuta foarte mult să avem orașe mai puțin încinse. Și mă întorc la felul în care construim. Dacă noi continuăm să umplem terenurile din orașe cu tot felul de lucruri, le asfaltăm, facem parcări, nu mai rămâne suficient spațiu pentru parcuri, zone verzi și așa mai departe. Nu știu dacă ai observat, dar când mergi într-un parc, indiferent de sezon, se simte că microclimatul este diferit față de cel din oraș. 

Cu cât avem mai multe zone verzi distribuite prin oraș, cu atât e mai ușor să aducem temperatura un pic mai jos.

Nu o să fie o schimbare excepțională, nu se va face ca în Antarctica, dar tot se simte diferența. 

În ciuda acestor beneficii, am observat că multe administrații locale din România sunt pasionate de toaletarea spațiilor verzi. Uneori se taie arbori întregi pentru a fi înlocuiți cu unii noi, cum s-a întâmplat recent pe bulevardul Elisabeta din București. Cum ți se pare genul acesta de intervenție?

Știu că Asociația Peisagiștilor din România a avut o grămadă de acțiuni de informare, a organizat tot felul de ateliere care îți arată ce să faci când ți se pare că o toaletare nu e conformă standardelor. Mie mi se pare o prostie să tai un copac matur și să-l înlocuiești cu unul nou, pentru că va dura mulți ani până ce copacul acela va avea aceeași capacitate ca cel matur. Nu are nici aceeași capacitate de a stoca dioxid de carbon și nici nu oferă la fel de multă umbră. 

Există câțiva din primari români care se laudă că orașele lor vor deveni neutre din punct de vedere climatic până în 2030. Cât de realistă ți pare o astfel de promisiune?

Deloc. Mi-ar plăcea să văd un plan concret, cu anumite puncte cheie care ar trebui atinse până în 2030, dar încă nu am văzut acest lucru. 

Dar ce înseamnă să fii oraș neutru din punct de vedere climatic? Cum ar trebui să arate?

Bună întrebare, pentru că încă nu avem niciun oraș din punct de vedere climatic. Ar însemna că balanța emisiilor de gaze cu efect de seră și capacitatea de absorbție este zero. Deci sectoare precum transportul, construcțiile și industria nu mai emit atât de mult și, doi la mână, sunt gândite în așa fel încât să poată absorbi gazele cu efect de seră. În România avem 3 orașe pe lista celor 112 de orașe europene care vor trebui să dezvolte un contract climatic până în 2025. La Cluj s-au făcut deja primii pași, dar, sincer, nu am reușit să văd ce e prevăzut în contractul municipal privind schimbările climatice. Știu că partea de transport era foarte importantă și urmau să facă linia de metrou inclusiv prin fonduri PNRR.