Cele mai faine reportaje video ale PressOne din 2018

E primul an când pot să fac un top al reportajelor video publicate de PressOne şi am un sentiment straniu, fiindcă am filmat și montat multe dintre ele.

Ca editor video, mi-e groază să mă uit peste ce am făcut în urmă cu o lună, trei sau șapte. Îmi văd numai greșelile și inconsistența, așa că un criteriu important în această selecție a fost dacă reportajul mă mai "ţine" să-l urmăresc până la capăt.

Electric Castle: îi bine că-i bine

Acest reportaj, realizat de Raul Ștef și Valentin Șchiopu, a fost filmat la Bonțida cu câteva zile înainte de ediţia 2018 a festivalului Electric Castle.

E o Românie în miniatură, absurd-amuzantă și tristă pe alocuri, zgâlțâită de frisonul modernizării.

DN1 Cluj-Ciucea: de câte ori se poate muri în 80 de kilometri

Pe Facebook, acesta este cel mai vizualizat reportaj video publicat de de PressOne în 2018.

L-am gândit și realizat împreună cu Voicu Bojan și, la acel moment, aveam mari îndoieli că publicul va fi interesat de un asemenea subiect.

Ca atare, atunci ne-am fi declarat mulţumiţi dacă filmuleţul ar fi atins 5.000 de vizualizări. Ei bine, până acum a strâns aproximativ 3 milioane.

Timelapse: protestul din 10 august 2018

Acesta nu e un reportaj, ci materializarea unei idei simple − ideea colegei noastre Codruța Simina de a lega o serie de fotografii făcute la interval de 2 secunde, pe durata a 7 ore, într-un filmuleț de aproximativ 3 minute.

În final, valoarea jurnalistică şi documentară a acestui video este limpede: ne arată obiectiv, de sus, cum au intervenit forţele Jandarmeriei la protestul din 10 august 20018.

Tibi Ușeriu, a treia oară, până la capăt

Am avut şansa de a fi martor la a treia participare − şi, totodată, a treia victorie − a ultramaratonistului Tibi Ușeriu în cursa vieții sale: 6633 Arctic Ultra.

Timp de opt zile, l-am însoţit pe Tibi în această încercare a limitelor omeneşti, în care el a parcurs peste 600 de kilometri în zona Cercului Polar.

Masa Unirii

La început a fost ideea: aceea ca, de Centenar, în loc de festivisme, să strângem în jurul unei mese români din toate zonele ţării şi aparținând mai multor etnii.

Am luat în calcul şi un fiasco, pentru că nu mai încercaserăm aşa ceva şi pentru că ni se părea dificil ca nişte oameni care nu se cunoşteau deloc să găsească subiecte comune, să se armonizeze, ba chiar să ajungă să se simtă bine împreună.

Până la urmă, a ieşit muuult mai bine decât ne aşteptam, iar reacţia cititorilor care au văzut filmuleţul a fost extraordinară.

Masa Unirii a fost despre noi toţi, despre diferenţele care dau farmec României şi, un pic, şi despre echipa noastră de la PressOne.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.