Trei strategii pentru a păstra România în nucleul dur al UE

Felul în care România va fi tratată într-o eventuală Europă cu mai multe viteze depinde numai și numai de noi, și de felul în care înțelegem să ne jucăm atuurile în contextul geopolitic.

Avem serioase avantaje strategice, spun specialiștii în politică externă consultați de PressOne. Avem, de pildă, dimensiunea și populația, însă ne trage înapoi lipsa de credibilitate și de predictibilitate. Cu alte cuvinte, lipsa de prestanță și de anvergură a politicienilor.

Foștii miniștri de Externe Teodor Baconschi și Cristian Diaconescu, precum și europarlamentarul Cristian Preda explică, fiecare într-o analiză proprie, ce ar trebui să facă România pentru a rămâne în prima viteză a UE și cum trebuie înțeles actualul context european.

*

Teodor Baconschi: „Nu contează geografia, ci performanța individuală”

Diplomatul Teodor Baconschi (foto, în dreapta), ministru de Externe al României între 2009 și 2012, consideră că România trebuie să depășească frustrările de tipul „suntem discriminați pentru că suntem estici”.

Iată analiza sa:

*

„Printre cei 27, România are dimensiunile unui stat mediu.

Nu contează geografia, ci performanța individuală: micuța Estonia e fruntașă în e-government, a întrunit criteriile pentru Eurozonă și pentru Schengen.

Polonia, de două ori cât noi, performează economic de două ori mai bine…

Forța fiecărui stat-membru în Consiliul European este direct proporțională cu performanțele sale interne. Așa că orice ambiție națională la scara UE implică mai întâi eficiență economică, disciplină bugetară, soft power (cercetare, inovație, cultură).

Nu e nimeni «penalizat» pentru că este «estic» sau «vestic», nou membru sau membru fondator. UE funcționează pe baza unor Tratate la care România este parte: votăm în Consiliul European, avem un grup semnificativ de europarlamentari, contribuim prin Reprezentanța Permanentă de la UE la materialele discutate în consiliile sectoriale.

Pe scurt, cu cât ne facem temele mai serios acasă, cu atât contăm mai mult în negocierea fiecărui mare dosar, fie că vorbim despre Uniunea socială, despre Apărarea Comună sau despre eventuala revizuire a Tratatelor.

„Ar fi complet irațional să stricăm ce s-a construit în 60 de ani de pace”

Pentru moment, dl. Jean-Claude Juncker a pus pe masă cinci scenarii privind viitorul UE. Trebuie să le dezbatem intern, să ne consultăm cu alte state-membre și să producem un document de poziție clar.

În definitiv, UE înseamnă pax americana, plus solidaritate între statele membre, pentru binele comun, incluzând aici pacea, ca bun public suprem.

Am văzut tot felul de scenarii alarmiste, legate de «imprevizibilitatea» administrației Trump: cred că sunt premature și chiar inutile. În fond, emisarii președintelui Donald Trump – atât la Bruxelles, cât și la recenta Conferință pentru Securitate de la München – au transmis mesaje clare și corecte.

Nu cred ca liderii Occidentului geopolitic să nu înțeleagă interdependența strategică dintre blocul continental și SUA, împreună cu restul aliaților săi, de la Japonia și Coreea de Sud, până la Australia sau Canada.

În ce privește dezbaterea internă, cred – bazându-mă pe ultimele Eurobarometre – că avem încă atât consens bipartizan proeuropean, cât și suport popular pentru aprofundarea integrării. E un element important, căci în alte state membre euroscepticismul și chiar eurofobia au vectori politici semnificativi.

Firește că dezbaterea finală, din decembrie 2017, va fi influențată de rezultatul alegerilor din Franța, Olanda și Germania. Oricare ar fi totuși rezultatul acestor scrutine, UE trebuie să găsească formula prin care să se prezerve și să se dezvolte.

Ar fi complet irațional să stricăm ce s-a construit în 60 de ani de pace, libertate și prosperitate continuă, de care profită acum, prin extindere, 500 de milioane de cetățeni europeni.

România trebuie să fie capabilă de claritate și fermitate politico-diplomatică, pentru a maximiza avantajele indiscutabile ale apartenenței sale la UE.

Și are de asemenea interesul strategic de a pleda, atât bilateral, cât și la Bruxelles și la Washington, pentru o legătură euroatlantică robustă. În loc să ne victimizăm, imaginând perfide conspirații ale «nucleului dur» față de «noii membri» (sau chiar dedicate special României), am face mai bine să acționăm, cu calm, în coordonare cu partenerii noștri, ca un stat-membru deja matur”.

*

Cristian Diaconescu: „Semnificația și relevanța României nu pot fi alterate decât din interiorul țării”

Senatorul Cristian Diaconescu (foto), ministru de Externe între 2008 și 2009, precum și în 2012, enunță cinci motive pentru care România ar trebui să conteze în așa-numitul „grup dur” al UE.

*

„1. Pornind de la cele 5 direcții strategice din Planul Juncker privind viitorul UE, cele mai posibile variante de regândire a liniilor de reformă în UE sunt cele care permit unor grupuri de state, care pot fi 10, 15 sau chiar 27, să se asocieze în procese cu dinamica ridicată, înăuntrul UE.

Temele enunțate se referă la integrarea pe zone de interes, cum ar fi controlul frontierelor externe sau politica externă și de apărare, și care pot genera valoare adăugată sau favorizarea celor care vor «mai multă Europa».

Din ambele variante, România nu poate lipsi. Orice proiect de contracarare a unor categorii de riscuri și amenințări, fie la frontiera estică a UE, fie în Balcanii de Vest, trebuie să cuprindă România.

Problema refugiaților, inclusiv la originea acestui fenomen – Siria sau Irak –, poate beneficia de sprijinul diplomatic și politic al României, care are relații tradiționale în Orientul Mijlociu și este acceptată de statele din regiune ca partener de dialog.

Proiectul Parteneriatului Estic s-a bazat, de la bun început, pe expertiza și inițiativele României, iar eșecul acestui demers, de la momentul intervenției Federației Ruse în Ucraina, nu este imputabil țării noastre.

De ani buni, instituțiile românești reprezintă o placă turnantă în politicile de securitate și combatere a infracționalității transfrontaliere în sud-estul Europei.

2. România asigură securitatea frontierei externe a UE atât pe uscat, dar și pe mare sau fluvială. Patru coridoare paneuropene străbat România spre Estul Europei, Balcani sau Marea Neagră, iar portul Constanța reprezintă o «ieșire» cu valoare strategică pentru Europa.

3. Abordările NATO și UE privind apărarea trebuie să fie complementare. România nu poate avea un statut diferit în cele două organizații, pornind de la premisa confruntării cu aceleași categorii de riscuri.

4. Rolul României în flancul estic al NATO și UE este clar și extrem de important. SUA și Marea Britanie, dar și Franța, Germania și Italia s-au exprimat în favoarea unei posturi puternice de descurajare și apărare, având Polonia – pentru Nord – și România – pentru Sud – ca parteneri esențiali.

Totodată, numai state europene cu un potențial militar cel puțin mediu, cum este cel al României, pot asigura acel nivel de flexibilitate și adaptabilitate pentru a răspunde amenințărilor provenind din orice direcție geografică (de tip «360 de grade»).

În orice format se va dezvolta UE, este necesar ca statele membre să adopte măsuri specifice amenințărilor, prin amplificarea cooperării cu partenerii din regiunile limitrofe zonelor de conflict.

Nu pot exista securitate și apărare europene numai pentru zonele de centru prin autoizolare strict pe criterii economice.

5. Până la comiterea unor greșeli grave, România este printre puținele state din UE cu un palmares economic competitiv, cu deficite bugetare, șomaj, inflație – la niveluri reduse, care păstrează, deocamdată, nivelurile fixate prin Pactul de Stabilitate și sistem bancar și monetar coerent.

Totodată, dependența energetică față de estul Europei este una dintre cele mai scăzute în întreaga Uniune Europeană, ceea ce reprezintă un avantaj strategic major.

O analiză realistă arată că România poate juca un rol de primă importanță în subiectele care vor forma direcțiile pe care va evolua Europa.

Securitatea Europei, paza frontierelor, apărarea comună, combaterea traficului de orice fel, lupta împotriva terorismului, colaborarea cu statele aflate în proximitatea UE sunt teme care vor marca procesul decizional european și care presupun implicarea activă a României.

Semnificația și relevanța României nu pot fi alterate decât din interiorul țării.

Încălcări ale normelor de funcționare ale statului de drept în parametri europeni, greșeli de politici economice, neprofesionalism privind dialogul înăuntrul procesului european, absența de la masa deciziei, gestionarea frauduloasă a fondurilor europene – acestea pot distruge credibilitatea României pe termen lung”.

*

Cristian Preda: „Singuri ne-am complicat soarta. Promisiunile noastre au fost subminate de crize stupide”

Europarlamentarul Cristian Preda (foto) pune în discuție câteva interese concrete ale cetățenilor din UE, la care dezbaterile din lunile următoare ar trebui să răspundă.

*

„Din perspectivă europeană, România este, în acest moment, o parte a unei zone gri. Toată lumea știe asta. Motivul e și el cunoscut: nu am aderat la euro și am rămas în afara Schengen.

Ce-i drept, nu suntem singuri la periferie. Alte două țări din regiunea noastră sunt în aceeași situație: Bulgaria și Croația.

Cu bulgarii împărțim și Mecanismul de Cooperare și Verificare, cunoscut sub acronimul MCV și destinat să amelioreze funcționarea justiției.

Mai sunt și alte situații particulare în UE: de pildă, Cipru și Irlanda sunt în afara Schengen, dar au adoptat moneda comună. În schimb, Danemarca, Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia nu au euro, dar fac parte din zona Schengen.

Pe de altă parte, britanicii au negociat să nu intre în niciunul dintre cele două «cercuri», cum li se spune în ultima vreme.

Noi sau vecinii de la sud de Dunăre am vrea să călătorim fără controale la frontiere și n-am renunțat la ideea de a abandona, într-o bună zi, leul și leva. Am avut chiar un calendar ambițios, pe care l-am modificat deja de două ori.

La drept vorbind, Banca Națională a impus partidelor o atitudine mai mult decât prudentă. BNR menține, pe hârtie, anul 2019 ca țintă, dar sugerând de câte ori poate că e puțin probabil ca peste doi ani să fim al 20-lea stat-membru al UE care adoptă euro.

„De curând, MAE a croit o nouă variantă pentru uzul funcționarilor de la Bruxelles: «Descifrați-ne, vă rog, ce scrie în raportul MCV», zice Birchall Ana, ca și cum ar fi pierdut brusc capacitatea de a citi și înțelege. Dacă o ținem tot așa, nu vom reuși prea curând să fim luați în serios.”

„Pentru a masca eşecul, politicienii zic că suntem perfecți şi că străinii au ceva cu noi”

Dacă luăm în seamă aceste lucruri, răspunsul la întrebarea despre strategia care ne-ar putea scoate din zona gri e ușor de formulat.

Cât privește moneda comună, am avea nevoie de un plan de acțiune pentru atingerea convergenței reale. Iată un adevărat proiect de țară! Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Cel puțin, asta e opinia mea. În privința Schengen, calea de urmat e legată de MCV. De fapt, singuri ne-am complicat soarta, fiindcă promisiunile făcute înainte de intrarea în UE nu doar că n-au fost ținute, dar au fost subminate de crize politice sau constituționale stupide și complicate.

Pentru a masca eșecul, cam toți politicienii zic că suntem – tehnic vorbind – perfecți, și că alții, străinii, au ceva cu noi. De fapt, atitudinea autorităților a oscilat.

În urmă cu vreo 3-4 ani, echipa Ponta-Corlățean spunea că nu mai este interesată de Schengen și de MCV și că așteaptă un telefon de felicitare, când se va trezi Occidentul.

De curând, MAE a croit o nouă variantă pentru uzul funcționarilor de la Bruxelles: «Descifrați-ne, vă rog, ce scrie în raportul MCV», zice Birchall Ana, ca și cum ar fi pierdut brusc capacitatea de a citi și înțelege. Dacă o ținem tot așa, nu vom reuși prea curând să fim luați în serios.

Pe de altă parte, întrebarea dumneavoastră despre strategia de ieșire din «zona gri» e formulată la câteva zile după lansarea unei dezbateri despre UE 27, adică despre ce va fi după Brexit.

Nu e ușor să ne facem auziți în discuția cu pricina, tocmai pentru că avem problemele menționate mai sus. Ceva-ceva va trebui, totuși, să spunem. Ce anume? Încerc să fiu cât mai aplicat.

Scenariile Uniunii Europene

Dintre variantele prezentate de Jean-Claude Juncker, probabil că prima ne-ar fi cea mai la îndemână, întrucât ideea ei de bază e continuarea logicii actuale. Cu un mic efort, am putea să îi prindem din urmă pe ceilalți: asta ar fi filosofia ei. Nu văd vreun partid care să i se opună.

Scenariul al doilea – reducerea UE la piața unică – ar putea să fie tentant pentru adepții liberalismului economic. Nu sunt, însă, prea mulți în România. Dar s-ar putea ca ei să folosească ocazia, pentru a pleda în favoarea unei viziuni pur economice asupra Europei. Ideologi gata să urce pe baricade se găsesc oricând.

Al treilea scenariu e cel mai controversat, fiindcă a fost îmbrățișat de guvernele celor mai mari patru economii europene – Germania, Franța, Italia și Spania. Varianta aceasta a fost botezată «Europa cu două viteze» și a fost primită în mai multe state care au aderat de curând ca un instrument de marginalizare a celor slabi.

De fapt, ideea ei de bază este că am putea avea, cu voie de la Comisie, regrupări ale unor state-membre în domenii precise, de pildă în lupta împotriva traficului de droguri, standarde sociale sau taxare. Cine n-ar vrea sau nu s-ar simți pregătit ar avea șansa de a se alătura mai târziu «pionierilor».

Grupul de la Vișegrad – format din Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria – a respins ideea, văzând în ea o cruntă discriminare. Nu e exclus să auzim același lucru și de la vocile naționaliste din România, fie ele de stânga sau de dreapta.

A patra variantă este o generalizare a celei de-a doua: să facem mai bine mai puține lucruri decât în prezent. Calea aceasta mi se pare foarte periculoasă.

Cum fiecare are o idee despre un minimum convenabil, nu e exclus ca un asemenea scenariu să ducă, dacă e urmat, la rupturi și discordii noi și inutile. Haosul s-ar putea instala pretutindeni, deși intenția ar fi – cum zic politicienii lipsiți de talent retoric – «pragmatică».

Last but not least, Juncker a pomenit ideea federalistă. La noi au existat voci care au pomenit uneori «Statele Unite ale Europei» ca obiectiv ultim al efortului european. Nu întotdeauna ele au explicat și ce ar presupune o împărțire efectivă a resurselor, a deciziilor, a puterii.

Într-un fel, nu trebuie să ne mirăm: termenul «federație» nu face parte din vocabularul politic uzual. Ar putea deveni, însă, o referință, dacă liderii politici sau liderii de opinie ar dori să folosească prilejul oferit de Juncker în scop pedagogic.

… și câteva observații de ordin personal

Aș mai adăuga câteva observații de ordin general.

Sper, în primul rând, să existe și la noi, în următoarele luni, o dezbatere, nu o simplă lamentație. Ar fi bine ca dezbaterea să nu folosească limba de lemn. M-aș bucura, apoi, ca ea să vizeze găsirea unui compromis.

N-ar fi rău, în acest context, să fie ascultată și vocea deputaților europeni. La mijloc nu e orgoliu. E vorba doar despre faptul că la Bruxelles și Strasbourg interacționează parlamentari de toate culorile politice. Partidele unora sunt acasă la putere, ale altora – în opoziție.

Asta îți îngăduie să înțelegi, dacă ești atent, mai mult decât din pozițiile exprimate de guverne la nivelul Consiliului UE. Parlamentul European oferă un acces privilegiat la opinia publică europeană.

În fine, ar trebui, cred eu, să înțelegem că în fața noastră stau opțiuni politice, nu strict instituționale, care ar presupune sau nu o schimbare de Tratate. Una dintre opțiuni e legată, în opinia mea, de extindere.

Documentul prezentat de J.-C. Juncker exclude orice aderare înainte de 2025. Ar fi o enormă greșeală. Lărgirea UE trebuie continuată cu Balcanii de Vest și cu Moldova.

O altă opțiune de luat în seamă neapărat privește relațiile externe. Cum lucrăm cu Rusia, Turcia, vecinătatea sudică, dar și cu marii actori din Asia – India, Japonia, China?

Căutăm o regrupare a democrațiilor sau cea mai utilă alianță împotriva celui mai periculos inamic? Apoi, va trebui să vedem ce facem cu Statele Unite. E rezonabil să sporim competiția cu americanii sau să căutăm o sincronizare cu ei?

Cetățenii europeni vor – în majoritatea lor – răspunsuri la aceste întrebări, nu eseuri despre mai multe «viteze» sau «cercuri», retorici care traduc frustrări mai vechi sau mai noi”.