REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

28/01/2016
O parte din kitul distribuit răniţilor din Colectiv.

Trei luni după #Colectiv: supraviețuitorii primesc medicamente pentru răni deschise

Kiturile medicale distribuite răniților din #Colectiv sunt de două ori mai ieftine decât valoarea declarată de Crucea Roșie pentru un pachet – 2.800 de lei, susține una dintre victime, care a verificat pe internet prețul de farmacie al produselor.

În plus, majoritatea medicamentelor le sunt inutile răniților, deoarece nu au fost personalizate pentru nevoile și tratamentul specific al fiecărui pacient.

De achiziția medicamentelor incluse în acest kituri s-a ocupat UNIFARM, una dintre cele două companii de profil deținute de Ministerul Sănătății.

Sursa noastră, care a suferit arsuri pe 25% din suprafața corpului și a stat internată trei săptămâni, a „prins” miercuri, 27 ianuarie, ultimul pachet dintre cele cinci repartizate pacienților care fuseseră internați la Spitalul Elias.

„Ar fi fost ideal să primim un pachet de acest fel în ziua în care am pățit ce-am pățit. Sau măcar în ziua externării. În primele zile de internare la Elias, n-am beneficiat deloc de materiale speciale pentru arși. Am fost pansați cu tifon și cu comprese care se lipeau de carnea vie. Am șapte anestezii la activ, pentru că suprafața arsă era mare și, ca să nu smulgă și să mă omoare în fiecare zi, mă anesteziau.”

Chiar și așa, două dintre medicamentele prevăzute în listă, și care i-ar fi fost de folos, lipsesc inexplicabil din kitul primit de la Crucea Roșie.

„Medicul de la care am ridicat pachetul mi-a dat să semnez că lipsește Contractubex-ul, dar nu mi-a spus nimeni de ce.”

Pe lângă unguentul Contractubex, de 50 grame, din pachet lipsea și crema hidratantă Atoderm de 500 ml. Valoarea lor, la prețurile din farmacii, este de circa 150 de lei.

Contabil de profesie, sursa noastră a făcut acasă o listă cu produsele pe care le-a găsit în kit și le-a căutat prețurile pe site-urile farmaciilor. În total, valorau circa 1.200 de lei, nu 2.800, cât declarase oficial Crucea Roșie.

„Cel puțin jumătate din kitul pe care l-am primit este inutil, în afară de plasturii cu silicon și de gelurile cu silicon. Cu restul n-am ce să fac. De exemplu, Grasolind e un fel de plasă cu ceva grăsime care se pune pe rana deschisă. Am folosit în spital, pe locul de unde mi s-a luat grefa, dar marea majoritate a pacienților au rănile închise acum, la trei luni de la incendiu. M-am gândit sincer să mă duc să le donez la Spitalul de Arși.”

Câteva dintre medicamentele incluse în kitul distribuit de Crucea Roșie.

Potrivit reprezentanților Crucii Roșii, un kit medical destinat persoanelor cu arsuri, stabilit de medici specialiști coordonați de Ministerul Sănătății, conține următoarele:

“Cum vine asta, statule?”

Persoana care a prins kitul de la Elias în ultimul moment nu este singura victimă #Colectiv revoltată de măsura de sprijin pe care au fluturat-o Ministerul Sănătății și Crucea Roșie.

„Deși am fost mulți internați la spitalul Elias, tu, ‘dragă’ Statule Român, ai trimis numai 5 din aceste kituri la acest spital. La mine n-a mai ajuns niciunul, la fel cum n-au mai ajuns nici la alții. Deci ne izbim de primul paradox idiotic al conducerii tale: pentru aproape 400 de oameni prezenți la concert, din care au fost victime undeva peste 200, dintre care 63 au decedat, tu ai făcut 400 de kituri care… nu au fost suficiente. Cum vine asta, statule? 400 de kituri n-ajung la 173+ de bolnavi? Că aritmetica mea îmi dă deja cu virgulă și radical”, a scris pe Facebook Costi Rădoi, 40 de ani, care a suferit arsuri pe față și pe mâini în incendiul din octombrie.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Și el susține că produsele incluse în kitul medical nu îi sunt folositoare.

„Statule, acest kit conține chestii inutile rănilor închise, cum ar fi Betadine, mepilex-ul, Atrauman-ul, touch hand soap (săpun), Protex (alt săpun), și altele, care nu ne mai sunt folositoare acum, după aproape 3 luni de la eveniment. Astea trebuiau atunci, când ziceai că ai de toate, dar n-aveai nimic. Ce să fac cu săpunul chirurgical sau Betadine? Crezi că-mi operez prietena în bucătărie? Sau cu ce ne ajută în mod special un săpun normal lichid? În niciun caz să nu crezi că suntem niște nespălați”, a mai scris Costi Rădoi.

*

Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat distribuirea acestor pachete în urmă cu două săptămâni, când și-a făcut apariția la o întâlnire a victimelor din #Colectiv.

Solicitate în repetate rânduri de voluntarii #Colectiv, aceste kituri au fost concepute de medici din cadrul Ministerului Sănătății și finanțate de Crucea Roșie, având rolul de a susține tratamentul pacienților cu arsuri.

La solicitarea PressOne, ofițerul de presă al Crucii Roșii, Nadia Lazăr, a comunicat că toți răniții ar urma să primească astfel de kituri de la spitalele unde au fost internați:

„Conform estimării inițiale a Ministerului Sănătății, s-a stabilit realizarea într-o primă etapă a 400 de kituri medicale, câte unul/lună/pacient, pentru o perioadă de 6 luni. Până în prezent au fost distribuite către pacienți 50 de kituri medicale.

Toți pacienții, victime Colectiv, care sunt în evidența unităților medicale vor primi kituri medicale la recomandarea medicului curant. Compania Națională UNIFARM transferă kiturile medicale către unitățile medicale unde au fost internate și tratate victimele din Colectiv.

Kitul medical este apoi distribuit prin intermediul medicului curant către fiecare pacient atunci când acesta din urmă se prezintă la spital pentru evaluarea medicală sau pentru tratament specific.”

Reprezentantul Crucii Roșii a mai menționat că a solicitat Ministerului Sănătății să personalizeze conținutul kitului în funcție de nevoile fiecărui pacient, „în urma sesizărilor primite de la câțiva beneficiari referitoare la utilitatea conținutului kitului medical”.

PressOne a solicitat Ministerului Sănătății clarificări privind componența echipei de medici care a realizat kitul, dar și lista defalcată cu prețurile de achiziție ale medicamentelor distribuite.

„Durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, iar răspunsul va fi comunicat în maxim 30 de zile”, este răspunsul Biroului de presă de la Minister, la 24 de ore de la solicitare.

*

UPDATE, 29 ianuarie. La puține ore după apariția acestui material, ofițerul de presă al Crucii Roșii ne-a trimis următoarele completări.

„Crucea Roșie Română nu va onora nicio plată pentru kiturile medicale până nu va primi clarificările necesare legat de situația kiturilor medicale de la instituțiile implicate. Menționăm că Societatea Națională de Cruce Roșie din România nu a primit vreun document/factură în acest sens de la Compania Națională UNIFARM până în acest moment, deci nu a achitat încă kiturile deja distribuite către pacienți”, ne-a transmis Nadia Lazăr, expert comunicare în cadrul societății Crucea Roșie.

Ea menționează că bugetul de 2.800 de lei pentru un kit nu a fost stabilit de Crucea Roșie, ci le-a fost transmis de UNIFARM, pe baza listei de medicamente concepută de Ministerul Sănătății.

„În ceea ce privește costul kit-ului medical, Societatea Națională de Cruce Roșie din România a fost informată telefonic, la momentul demarării achiziției, că prețul estimat al unui kit este de aproximativ 2.800 de lei. În acest sens, Societatea Națională de Cruce Roșie din România a solicitat Companiei Naționale UNIFARM să ne transmită un deviz financiar din care să reiasă valoarea uni kit, document pe care nu l-am primit până în prezent”.

*

Iată lista medicamentelor primite de sursa noastră, cu prețurile de farmacie:

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios