Țara celor 3.000 de steaguri

„La noi este o localitate în care sunt mai mult prune, și am pus șase prune reprezentând cele șase sate care alcătuiesc comuna.

Mai e un cioban cu o oaie, semnificând activitatea de bază a locuitorilor din comună − crescători de animale − și avem un cerb care reprezintă fauna”.

Așa explică secretarul unei comune alegerea elementelor de heraldică care vor apărea pe steagul localității.

De doi încoace, de când a fost promulgată așa-numita Lege a steagurilor (Legea 141/2015), oricare dintre cele aproape 3.000 de comune ale țării, dar și fiecare oraș sau județ poate avea propriul steag, în funcție de resursele de răbdare și de potențialul creativ al edililor.

„Mai aveam și vreo doi brazi pe lângă cerbul ăla, dar ni i-a dat jos, că a zis că e prea încărcată”

Procesul de elaborare a unui steag de comună nu e floare la ureche: autoritățile trebuie să respecte o serie de standarde impuse de Comisia de Heraldică a Academiei Române.

Legea 141/2015 stabilește că modelul final primește un aviz consultativ din partea acestei Comisii, iar steagul musai să includă stema locală. Așadar, dacă vrei steag, mai întâi trebuie să ai stemă.

Din acest motiv, cele mai multe administrații locale au început de curând să lucreze și la steme – cu toate că primele reglementări care le acordau posibilitatea de a avea însemne proprii datează din 1993.

De pildă, secretarul primăriei Runcu din județul Dâmbovița, Aurelian Cojocaru, spune că abia de vreo două luni a reușit să termine stema comunei, iar asta după eforturi supraomenești.

Cojocaru urmează să se pensioneze în mai puțin de un an. Ca atare, deși proiectul de steag a primit girul consilierilor locali, el se gândește să predea ștafeta succesorului său.

Descrierea stemei de la Runcu arată că Primăria și-a luat în serios atribuțiile și a avut grijă la cele mai mici detalii.

Astfel, în Hotărârea de Guvern nr. 542/2017 privind aprobarea stemei comunei Runcu, județul Dâmbovița, se arată:

În prima partiție, în câmp argintiu, se află șase prune albastre dispuse 3:2:1, având fiecare în partea de sus câte o frunză verde ondulată, orientată spre dextra și așezată în fascie.

În a doua partiție, în câmp verde, se află un bărbat (cioban), redat în întregime, văzut din față, cu capul întors 2/3 spre senestra, purtând pe cap un clop, îmbrăcat cu cioareci, cămașă, brâu de care atârnă în partea stângă o traistă cu caroiaj.

Pe umeri poartă un cojoc și este încălțat cu opinci, ținând în mâna stângă, din care se vede palma cu patru degete și jumătate din antebraț, la mijlocul brâului cu care este încins; în mâna dreaptă are o bâtă așezată puțin oblic spre dextra.

În fața bărbatului se află o oaie care broșează cu jumătate din spatele corpului peste o porțiune din picioarele lui, totul de aur.

În vârful scutului, în câmp argintiu, se află un deal cu trei coline verzi. Pe colina din mijloc stă un cerb cu piciorul drept anterior ridicat și flexat la aproape 45 de grade.

Contactat de PressOne, secretarul Aurelian Cojocaru a povestit cum s-a ajuns la această stemă și a arătat că, în curând, Primăria se pregătește să cumpere cartoane cu noile însemne.

− Noi nu avem steag încă! E aprobată Hotărâre de Consiliu, dar la comisii și la celelalte nu am fost. Vedeți, am fost pentru stemă, am stat pe la minister cel puțin 16 luni…

Așa face până intră prin toate comisiile. Au motivat în toate felurile: că s-a schimbat guvernul, că s-a făcut… Stema e aprobată acum, prin Hotărâre de Guvern, de vreo lună-două.

Rugat să explice semnificaţia fiecărui element heraldic, Cojocaru s-a conformat:

La noi este o localitate în care sunt mai mult prune, fructe de-astea – mere, pere, dar prune mai mult – și am pus șase prune reprezentând cele șase sate care alcătuiesc comuna.

E un cioban cu o oaie semnificând activitatea de bază a locuitorilor din comună − crescători de animale − și avem un cerb care reprezintă fauna. Noi suntem într-o zonă de munte și am ales cerbul dintre toate animalele sălbatice.

Dup-aia am fost și la o comisie. Mai aveam și vreo doi brazi pe lângă cerbul ăla, dar ni i-a dat jos, că a zis că e prea încărcată. Acuma am dat comandă pe la București să ne facă niște pliante, așa, niște cartoane cu stema.

O lege pentru steagul secuiesc?

Pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, la rubrica Transparență, în subsecțiunea Consultări publice, orice vizitator va observa o rubrică distinctă, cu titlul: Proiecte de acte normative pentru aprobarea stemelor și steagurilor unităților administrativ-teritoriale.

La 19 septembrie 2017, pe site au apărut dintr-un foc 10 proiecte privind aprobarea steagurilor a zece comune din județe diferite: Brăila, Botoșani, Caraș-Severin, Hunedoara, Maramureș, Suceava, Vâlcea, Sibiu, Călărași…

Fenomenul pare să fie abia la început, pentru că pe site-urile primăriilor din toată țara apar continuu Hotărâri de Consiliu Local cu același obiect: modelele viitoarelor steaguri ale comunelor sau orașelor.

Povestea a început în 2014 când, pe fondul unei guvernări PSD tot mai șubrede, premierul Victor Ponta a încheiat un pact cu UDMR pentru o lege care să permită oricărei unități administrativ-teritoriale să-și arboreze propriul steag.

La acea dată, presa a scris că trecerea unei astfel de legi nu a fost altceva decât o legalizare a steagului secuiesc.

Cert este că propunerea de lege, semnată inclusiv de Victor Ponta și de Liviu Dragnea – la acea dată, președinte executiv al PSD –, a trecut de Parlament cu viteza luminii și a fost promulgată în 2015, devenind Legea 141/2015 privind stabilirea metodologiei de aprobare, arborare și folosire a steagurilor unităților administrativ-teritoriale. (Parcursul legislativ, aici.)

În expunerea de motive – documentul care ar trebui să ofere o explicație cu privire la nevoia unei astfel de legi − nu figurează niciun motiv valabil pe care parlamentarii să-l fi invocat.

Aceștia au scris doar că: Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, reprezintă (virgula între subiect și predicat aparține autorilor legii − n.r.) o reglementare națională, complexă, cu privire la respectarea însemnelor ce o guvernează, dar – spuneau ei – este insuficientă pentru organizarea administrativă locală și a sentimentelor ce țin de zonă și teritoriu bine determinat.

Inițiatorii considerau că, evident, se putea considera a se intervenii (sic!) și completa actele normative menționate mai sus (Legea privind arborarea drapelului României − n.r.), dar s-a constatat că este necesară o nouă reglementare care să acopere întregul domeniu al steagului local.

Cum anume s-a constatat, cine a constatat și de ce s-a ales această formă de reglementare, iniţiatorii nu se mai obosesc să explice.

Cert este că, în forma sa actuală, legea oferă oricărei unități administrativ-teritoriale (UAT) posibilitatea de a avea un steag, la pachet cu obligația de a-l arbora după drapelul României și cel al Uniunii Europene.

Cum legea le permite și județelor să aibă propriul steag, cea mai mică unitate administrativ-teritorială – deci, tot comuna – poate ajunge să arboreze patru steaguri: al UE, al României, al județului și cel propriu.

„Sabia e sabia dreptății”

Dat fiind că primarii tind să pună pe stemă tot ce mișcă în comuna lor, misiunea Comisiei de Heraldică a Academiei Române devine destul de dificilă.

O spune Ileana Cazan, secretar al Comisiei și specialistă în heraldică.

Ea a precizat pentru PressOne  că, până la acest moment, pe baza legii din 2015 au primit deja proiecte pentru aproape 100 de steaguri locale.

Prima problemă e că nu se respectă metodologia. Constatăm că, de fapt, este total necunoscută unităților administrative.

O altă problemă este că se apelează la graficieni care nu au noțiuni de heraldică și care tratează subiectul din punctul de vedere al unei grafici de calculator, al unei grafici așa cum o înțeleg ei.

Descrierea este o problemă mare, pentru că, nefiind specialiști, nu știu limbajul heraldic. Pe ultimul loc ar fi dorința unor primari de a pune foarte multe elemente care nu au coerență.

Vor de toate: vor hramul sfântului cu cinci spice de grâu, cu trei ciorchini de struguri, cu ce mai trece pe acolo, o apă, un brâu undat, iar, dacă sunt pești, punem și pești!

În orașul Mioveni din județul Argeș, de pildă, proiectul heraldic include un atom care amintește de Institutul de Cercetări Nucleare, un leu care ține într-o labă o sabie de aur − simbol extras din blazonul familiei Golescu, o roată dințată (care ar trebui să evoce Uzinele Dacia), un spic de grâu și o ramură de stejar.

Proaspăt pus în dezbatere publică, viitorul steag al Buzăului include o pasăre Phoenix. Și tot o pasăre Phoenix apare pe steagul comunei Valea Mărului din județul Galați.

Mai modest, primarul comunei Jegălia din județul Călărași, Aurel Vasile, se mândrește cu o salcie, o floarea-soarelui și un pește. Precaut, precizează că nu a fost ideea lui: proiectul de stemă i-a aparținut predecesorului său, iar steagul a fost urmarea firească.

Nu eram primar când s-a demarat acțiunea, prin 2011. A fost o comisie, au fost mai multe hârtii depuse. A pus fostul primar și eu am continuat. Am votat în Consiliul Local stema.

Apoi ne-a venit o comisie formată din… (se gândește) De la Călărași a fost directorul Muzeului, directorul Centrului de Cultură. Au venit pentru antet și pentru steag. Noi avem o salcie, pește, apă și o floarea-soarelui. Avem de jur împrejurul satului și 50 de hectare de salcie; peștele − că avem pește.

Primarul PSD din Sânmihaiu de Câmpie (județul Bistrița-Năsăud) spune că deja arborează steagul comunei, dar nu la sediul primăriei, ci în centru, la evenimente.

− Eu am steagul comunei, am de la Heraldică aprobat.

− Și ce simboluri ați ales? Ne puteți spune?

− Da, vă pot spune. Deci, avem sabia dreptății – sabia de foc, care vine a dreptății; avem balanța – înseamnă echilibru, corectitudine și așa mai departe; avem un pește că avem un lac de pește aicea care ne reprezintă și un măr că avem o livadă mare de meri.

− Și sabia la ce face referire?

− Sabia e sabia dreptății. Așa mi-aduc eu aminte, dar nu știu acuma cum îi mai zice.

− E sabia Arhanghelului Mihail?

– Aaașa! Da. Avem o biserică-monument istoric de gradul I. La primărie nu l-am arborat, dar l-am arborat prin centru, prin comună, când am avut evenimente.

„E o emblemă, ca și o echipă de fotbal”

În mod straniu, cele două legi – atât cea privind dreptul unei localități de a avea propria stemă, cât și cea privind steagul local – sunt facultative. Deci, nicio autoritate nu obligă comunele să aibă stemă sau steag.

Tocmai din acest motiv, am încercat să aflăm de ce edilii consumă timp și bani pentru a avea fie steag, fie stemă.

Primarul comunei Vălișoara (Hunedoara), Mircea Rovinar, spune că ține de identitate. Ne explică:

Cele patru spice reprezintă cele patru sate. Ocupația de bază la noi în zonă a fost cultivarea plantelor, de asta am pus spicele de grâu, mineritul mai în jos – ocupație de bază.

De fapt, 80% din populație a fost angrenată în activități miniere, inclusiv la Deva, și mai avem partea de monument istoric – chiar avem, în fața sediului administrației de la Vălișoara, un simbol al luptelor de la 1848 și Primul Război Mondial.

S-o dat niște bătălii prin zonă și o fost niște monumente închinate eroilor care s-au jertfit pentru apărarea locurilor respective.

Când am întrebat dacă mai există minerit în zonă, am atins un punct sensibil:

− Din păcate, nu. Nu mai există decât în Valea Jiului. Profesia mea de bază e chiar de inginer minier, am lucrat 17 ani în domeniu, la Deva, înainte de a fi primar și, din păcate, s-o făcut o reconversie a forței de muncă, dar prea puțin din populația care a fost ocupată…

O parte au rămas la pensie, e adevărat, dar o parte nu au găsit locuri de muncă să facă o reconversie eficientă. S-a desființat mineritul începând din 1997 și, chiar la noi, la mina Deva, din 2006 s-a pus punct la uzinele de preparare și tot ce a însemnat asta.

− Dar de ce v-ați dorit o stemă a comunei?

− Fiindcă reprezintă identitatea noastră, a comunei, a zonei, a locului. E o emblemă, ca și o echipă de fotbal. O echipă de fotbal de ce are o emblemă, și un fanion și o stemă? Este simbolul comunității locale, deci…

Un caz inedit este cel al comunei I.L. Caragiale din județul Dâmbovița – locul nașterii dramaturgului. Primar de peste 20 de ani, Adrian Năstase se mândrește cu simbolurile comunei, așa că ele apar și pe steag: bustul lui Caragiale și un stejar.

− Deci, modelul l-am avut după marele dramaturg, zona fiind multă pădure, stejari. La vremea respectivă, dulgheri erau, dar nu ne-au mai permis cei de la Comisia de Heraldică să mai punem și o roată reprezentând meșteșugarii, pentru că era o formă dată prin HG, și atunci am rămas pe dramaturgul Caragiale și zona împădurită de stejar.

Întrebat ce va face cu stema, Adrian Năstase a răspuns că o va aplica pe adeverințe, tot ce este la nivelul localității.

Potrivit statisticilor din mai 2017, care ne-au fost furnizate de Comisia de Heraldică a Academiei,