Strategii de supravieţuire în clasa de mijloc a României

Ce asemănări există între vieţile oamenilor din comuna Văcărești (Dâmbovița) și ale celor din Cluj-Napoca?

De pildă, de la un anumit nivel de trai în jos, nici unii, nici alţii nu își pot permite servicii medicale decente. Văcăreștenii nu au un doctor permanent în localitate. Iar clujenii cu venituri modeste sunt şi ei siliţi mai degrabă să se trateze acasă decât să apeleze la o clinică privată.

*

Lumea mai săracă a clasei de mijloc

În ultimii trei ani, o echipă de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) din cadrul Academiei Române a studiat în paralel cele două localități menţionate.

Coordonatoarea acestei cercetări, efectuată în colaborare cu Universitatea din Neuchâtel (Elveția), a fost Iuliana Precupețu, doctor în sociologie.

Ea spune că scopul proiectului, la care a muncit alături de colegele sale Ana Maria Preoteasa și Ionela Vlase, a fost să identifice strategiile de supraviețuire ale oamenilor care formează așa-zisa lower middle-class, baza clasei de mijloc a României.

Studiul comparativ cu Elveția a arătat – dacă mai era cazul – că, practic, persoanele care fac parte din acest segment social suferă de o mulțime de lipsuri și au un nivel de trai comparabil cu acela al săracilor Occidentului.

„În România, oamenii care alcătuiesc baza clasei mijlocii nu-și pot permite o vacanță de nici măcar o săptămână pe an, asta este clar. Majoritatea nu au mașină, dar au un telefon și au televizor. Au mari dificultăți în a-și plăti utilitățile. Iarna, locuințele lor – atât în mediul rural, cât și în mediul urban – nu pot fi încălzite în mod adecvat”, explică Iuliana Precupețu.

Cele mai mari probleme ale acestei categorii de români par să fie găsirea un loc de muncă stabil și accesul la serviciile de sănătate.

Situaţia lor, spune cercetătoarea, poate fi sintetizată prin expresia „prosperitate precară”.

Mic chestionar de calitate a vieții

Pentru a selecta gospodăriile, cercetătoarele de la ICCV au ales familii în care venitul depășea 430 de lei/persoană. (În 2011, aceasta era suma considerată „pragul sărăciei” pe membru de familie).

Apoi, pe parcursul a trei ani (2013-2016), au realizat 88 de interviuri în familiile vizate.

Pentru a măsura prosperitatea sau, dimpotrivă, lipsurile dintr-o gospodărie, au folosit, printre altele, nouă criterii – aprobate de Eurostat – care indică rata deprivării unei familii.

În cazul în care acești indici sunt bifați, se presupune că familia cercetată trăiește într-o stare de siguranță materială.

Itemii deprivării, așa cum sunt ei cunoscuți științific, sunt următorii:

1) Posibilitatea de a face față unor cheltuieli neașteptate,

2) Posibilitatea de a petrece anual o săptămână de vacanță departe de casă,

3) Posibilitatea de a achita chiria, utilitățile, obiecte de uz casnic,

4) Posibilitatea de a pregăti o rețetă culinară pe bază de carne, o dată la două zile,

5) Posibilitatea de a avea mașină de spălat,

6) Posibilitatea de a menține temperatura optimă în locuință,

7) Posibilitatea de a avea un televizor color,

8) Posibilitatea de a avea un telefon,

9) Posibilitatea de a deține o mașină personală.

Cele mai multe dintre familiile intervievate de cercetătoarele de la ICCV, spune Iuliana Precupețu, îndeplineau doar cinci sau șase dintre cele nouă criterii.

*

„Putem avea generații întregi captive în această stare”

Dacă, din anumite puncte de vedere, situația persoanelor aflate în stare de prosperitate precară este ceva mai bună decât a celor care trăiesc în sărăcie, un aspect este totuși comun: accesul la serviciile de sănătate.

„Din punctul de vedere al accesului la serviciile de sănătate, populația vulnerabilă a României întâmpină aceleași probleme cu aceea catalogată drept săracă. Oamenii au probleme în accesul la sănătate, în primul rând în ce privește costul pe care îl presupun serviciile medicale”, explică Iuliana Precupețu.

Bineînţeles, situația este mult mai gravă în mediul rural. Localnicii din comuna Văcărești trebuie să se deplaseze la Târgovişte dacă suferă de boli mai complicate.

În Cluj-Napoca, accesul la servicii medicale este, teoretic, mai simplu, însă există cazuri în care se dovedeşte la fel de dificil.

„În Cluj, situația stă puțin mai bine datorită condițiilor structurale pozitive. Însă, de exemplu, avem o mamă cu un copil care suferă de scleroză multiplă. Părinții se plângeau că nu au rampă la bloc pentru căruciorul cu rotile. Rampa s-a construit după un timp, însă a fost atât de abruptă, încât nu au putut-o folosi.

Ca atare, oamenii se bazează mai mult pe vecini. Deci, locuiesc la bloc, iar vecinii îi ajută extraordinar de mult: de la ridicatul căruciorului în lift și până la dus la spital cu mașina personală, rezolvat probleme de sănătate, în cazul în care se întâmplă urgențe”, detaliază Iuliana Precupeţu.

Pentru copiii ai căror părinți nu-și permit costurile îngrijirii medicale, scad semnificativ șansele de a accede la educație superioară și, ulterior, la joburi mai bune. Problemele din copilărie riscă să îi urmărească la maturitate, explică sociologii.

„Avem o gospodărie cu copii care au probleme de dentiție. Numai că aceste probleme necesită tratamente ortodontice complicate, foarte scumpe, care nu sunt acoperite de asigurare. Și atunci, acești părinți ar trebui să facă eforturi extraordinare pentru a le acoperi.

Ce se întâmplă? Sunt amânate sau rămân nerezolvate. În timp, ele produc probleme de sănătate și se acutizează, deci e posibil ca starea de sănătate să se deterioreze în timp, chiar pe parcursul vieții adulte.

Este un mecanism pe care îl știm din literatură, dar îl vedem și în realitate: în ciclul vieții, problemele de sănătate din copilărie vor influența ascensiunea socială a adultului și îl pot ține acolo, jos, chiar dacă el are oportunități.

Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, vom avea generații întregi captive în această stare”, spune Iuliana Precupețu.

*

Bani albi din munca la negru

A doua mare problemă a acestui segment social este ocuparea, spune Iuliana Precupețu. Sunt oameni care au locuri de muncă nesigure, plătite informal sau cu ziua.

În studiul său, cercetătoarea Ana Maria Preoteasa descrie traiectoria profesională a locuitorilor din comuna Văcărești:

„Categoria de populație cu vârsta între 46 și 60 de ani se confruntă cu aceleași probleme (ca populația cu vârsta sub 45 de ani – n. r.), legate de șansele de a-și găsi un loc de muncă. (…)

După pierderea locurilor de muncă, urmare a privatizărilor masive și a închiderii întreprinderilor din zonă, oamenii au fost obligați să găsească soluții de supraviețuire: s-au angajat în afara calificării lor în diferite întreprinderi private nesigure sau au deschis mici afaceri care s-au dovedit a fi fără succes.

În prezent, se află, practic, într-o perioadă dificilă, de așteptare a pensionării, cu șanse mici de obținere de locuri de muncă sigure, și acceptă soluții provizorii, de ocupare temporară sau la negru”.

În același material, Ana Maria Preoteasa include fragmente din mărturiile oamenilor care povestesc cum reușesc să se mențină deasupra pragului sărăciei.

Iată două dintre aceste mărturii.

„După ce am terminat liceul… am mai făcut o școală comercială, am devenit merceolog și am luat carburanții de la ei. Am fost șef de depozit la carburanți. Alimentam mașinile, utilajele. Eram foarte mulțumit, cu toate că era pe timpul lui Ceaușescu. Dar pe șantiere se câștiga foarte bine. Era regim de 10-12 ore, dar… se lua 6-7 mii. Îți luai o mobilă de bucătărie și îți mai rămânea și bani. Pe fiecare lună luai o mobilă de bucătărie.” (Bărbat, 49 de ani)

„Am spălat la lume, am desfăcut veceuri, am dat cu varuri, am… ce m-a pus omu’, i-am făcut! Am fost la sapă, am tăiat la coceni, am fost la trifoi, am…! N-am refuzat, să zici că a fost o treabă care eu să trec peste ea!” (Alt bărbat, 49 de ani)

*

„Pensia bătrânilor este un factor de siguranță”

Scriitorul rus Lev Tolstoi scria că: „Toate familiile fericite seamănă unele cu altele. Fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”.

Iuliana Precupețu ne confirmă acest lucru când spune că fiecare situație dintre cele pe care le-a întâlnit în ultimii trei ani a fost altfel. Iar strategiile de supraviețuire la care oamenii recurg ca să nu se afunde în sărăcie sunt și ele diferite.

Un aspect este, totuși, comun: acești oameni nu sunt ajutați de stat, ci își rezolvă problemele în interiorul familiei.

„Problemele din aceste gospodării se rezolvă în gospodăria mare sau în familia extinsă. Foarte multe dintre aceste gospodării în prosperitate precară sunt multigeneraționale, deci sunt trei generații care locuiesc aici.

E o modalitate de a supraviețui din punct de vedere economic și, de multe ori, pensia bătrânilor din aceste gospodării este un factor de siguranță: este un venit sigur, constant, iar oamenii îl alocă astfel încât să facă față necesităților de la lună la lună”, adaugă Iuliana Precupețu.

Pe lângă pensia vârstnicilor, familiile care trăiesc în prosperitate precară beneficiază uneori și de ajutorul rudelor mai înstărite. Aceasta este, de fapt, una dintre strategiile de supraviețuire la care apelează frecvent.

„De exemplu, avem un caz, în satul pe care l-am investigat, în care o familie din mediul rural are un băiat – de vârsta liceului – care locuiește la mătușa sa.

Fiind la liceu, el are nevoie de susținere materială, însă cum familia aflată în prosperitate precară nu este în situația de a o acorda, au găsit această soluție, de a trimite băiatul la sora mai bine situată din punct de vedere material, la oraș. Face liceul la Târgoviște și este susținut minimal de către familia lui, dar nevoile lui sunt asigurate de către familia extinsă.”

O altă strategie, bine cunoscută, este migrația. În astfel de familii, unul dintre membrii mai rezistenţi din punct de vedere fizic își caută un loc de muncă mai bine plătit, peste hotare, pentru a întreține familia din România.

Dacă aceste două tactici eșuează, agricultura de subzistență și împrumuturile informale îi mai ajută pe oameni să își îndeplinească nevoile de bază.

„Când oamenii epuizează strategiile posibile de supraviețuire, ei se adaptează, pur și simplu.”

Iuliana Precupețu ne descrie un caz din comuna Văcărești. Într-o familie, bărbatul s-a îmbolnăvit și a fost nevoit să renunțe la locul de muncă. Acum, trăiesc cu toții din agricultura de subzistență, din pensia lui și din venitul de asistent personal al femeii.

„Soția are un venit de asistent personal, fiindcă au un copil cu dizabilități, și chiar ei spun: «Nu mai avem ce face de-acum înainte, nu avem alte posibilități, acesta este venitul, din el trebuie să ne descurcăm». Nu își permit să călătorească…

De exemplu, această femeie se plânge că este extrem de izolată, că nu este cuplată decât la televizor – pentru că nici ziare nu mai există, nu au nici acces la internet.

Știrile sunt singura sursă de informare, iar entertainment-ul de la televizor este singura modalitate de a petrece timpul liber. Și atunci, spune: «Am devenit» – sunt cuvintele ei – «din ce în ce mai idioată stând aici». Deocamdată, orizontul lor este închis. Așa îl percep ei.”

Pe de altă parte, cercetătoarea afirmă că, deși rare, există și cazuri în care precaritatea este mai degrabă temporară. Altfel spus, omul își poate schimba condiția – mai ales dacă este sănătos, tânăr și educat. În general, dacă se poate angaja.

„Am avut un caz de tineri, în Cluj, care erau implicați în mediul universitar: au venit de la studii din străinătate și abia acum porneau în viață.

Aveau o cameră într-o casă închiriată, un venit foarte mic de la universitate – pentru că se pornește pe o poziție foarte scăzută, de asistent preparator – și trăiau cu niște mijloace foarte limitate. Însă, pentru ei, perspectivele sunt pozitive: cel mai probabil, peste doi ani nu îi vom mai regăsi în aceeași categorie. Ei scapă.”

Iar în cazurile în care nu mai au alte posibilități, învață pur și simplu să se bucure de ceea ce au.

„Există și elemente pozitive – de exemplu, relațiile din familie. Oamenii aceștia ajung să se concentreze pe bucuriile aduse de familie, de copii, de nepoți. Ajung să-și valorizeze locuința, de exemplu.

Dacă îi întrebăm cât de mulțumiți sunt de locuința lor, chiar dacă ea nu este cea mai modernă, cea mai frumoasă, nu este neapărat ce și-ar dori, totuși, ajung să o valorizeze așa cum este.”