Spitalul desființat ca să poată fi reînfiinţat

Ați citit știrea cu spitalul din Baia Sprie, „desființat” de guvernul PSD acum vreo două săptămâni? De fapt, spitalul a fost închis în 2010, de guvernul Boc. Și, pentru că în statul român nu există nimic mai rezistent decât birocrația, spitalul s-a desființat în acte abia acum, în 2017, pentru a se putea… înființa.

Însă noul proprietar este un grup de câteva sute de localnici din Baia Sprie − oameni obișnuiți.

Aceasta este povestea unei comunități care nu a acceptat decizia arbitrară a unui minister și care s-a luptat ani la rând pentru a păstra loco serviciile medicale de care are nevoie în fiecare zi. E povestea primei clinici din țară privatizate şi salvate prin subscripție publică.

În 2010, sub pretextul unei reorganizări a sistemului medical, Ministerul Sănătății a cedat primăriilor, prin HG 529, administrarea mai multor spitale orășenești. În multe cazuri, era vorba de spitale mici, cu posibilități reduse, ale unor comunități cu bugete la fel de restrânse.

A fost anul în care Spitalul de Boli Cronice din Baia Sprie, un orășel cu vreo 16.000 de suflete din județul Maramureș, a ajuns în administrarea Consiliului Local.

Spre comparație, același lucru s-a întâmplat cu Centrul de Sănătate din Baia de Arieș, județul Alba. Care n-a putut funcționa doar cu fonduri locale și a fost închis.

La Baia Sprie a fost altfel.

Cu sprijinul Consiliului Local, primarul de atunci, Dorin Pașca (PNL), a înființat o societate pe acțiuni (SA) care a preluat de la municipalitate toate activele spitalului.

Apoi a fost lansată o subscripție publică, la care oricine a putut cumpăra acțiuni.

„Doamnă, noi, după 1989, ne manifestăm în continuare foarte primitiv. Când nu ne place ceva, ieșim în stradă și strigăm: Jos aia! Sau sus cealaltă! Când s-au închis minele din Baia Sprie, bunicii noștri nici atâta n-au știut, să iasă în stradă să protesteze.

Atunci, cu spitalul, eu am vrut să-i învăț pe băisprieni să aibă și alte reacții. Am vrut să arăt că un oraș poate să-și ia soarta în mâini și să-și construiască singur viitorul”, rememorează edilul de atunci, Dorin Pașca.

Fostul primar își amintește cum, timp de vreo 4 luni, a umblat de nebun pe la toți prietenii, să-i convingă să contribuie măcar cu 1000 de euro la subscripția publică.

„M-am folosit de toate relațiile mele din viața de om, că, înainte să fiu primar, am fost om! Și la final, cu Consiliul Local, cu prietenii, am fost 86 de oameni care am pus câte 1000 de euro jos. A durat vreo 3-4 luni și toată lumea îmi zicea că-s nebun, că nu va merge, că-i un CAP…”, povestește Dorin Pașca.

Societatea pe acțiuni deținută de localnici a preluat două imobile − o policlinică și vechea clădire a spitalului. Astăzi, doar una este folosită, policlinica. Se numește Centrul Socio-Medical Multifuncțional „Medspria”.

Acum, după 7 ani, Medspria are peste 340 de acționari. Oferă servicii de ginecologie, medicină internă, chirurgie generală, psihologie, precum și medicină de familie, stomatologie și ortodonție − toate grupate într-o policlinică, singura unitate medicală din localitate.

„Motivul pentru care ne-am încăpățânat atunci a fost ăsta: să-i învățăm pe oameni să lupte pentru a reconstrui ceva ce e necesar pentru comunitatea lor! Eu cred și acum în proiectul acesta, pentru că are un concept mai special: eu îi spun «economie morală». N-am vrut ca unitatea să facă neapărat profit, cât să fie un ajutor pentru comunitate”.

Dorin Pașca, fost primar în Baia Sprie

*

Aflat la 10 kilometri est de Baia Mare, orășelul Baia Sprie e ca un pahar între dealuri verzi deasupra cărora plutește o pâclă de răcoare.

Clinica Medspria se află în renovare: în exteriorul clădirii lucrează, ca-n abecedarul de altădată, cocoțați pe schele, mai mulți muncitori.

Pe dinăuntru, totul e alb, luminos și etichetat, ca să știi ce cauți și unde găsești.

Managerul clinicii, Maria Pop, e olteancă stabilită prin căsătorie în Maramureș. Se simte după ritmul alert cu care vorbește, ia decizii și, mai ales, se încăpățânează să ducă lucruri la bun sfârșit.

De la ea aflăm care e povestea cu „desființarea” spitalului: de fapt, după o lungă și complicată procedură birocratică, a doua clădire, cea a spitalului propriu-zis, ajunge și ea în posesia comunității, pentru a putea fi reabilitată.

„Spitalul nu s-a desființat acum. Era oricum închis din 2011, că era o bombă. Dacă ați vedea ce-i și-acum înăuntru, că la finalul lunii iulie intrăm în renovare cu el…”, povestește, amuzată, Maria Pop. Ea spune că e „menajeră” la spital, nu manager.

Avem, deci, policlinica, pe de o parte, cu toate cabinetele și serviciile, iar pe de alta, clădirea vechiului spital, pe care același SA o voia ca să o redea comunității.

Aici începe o lungă poveste birocratică, pentru care Maria Pop sare de la o pagină la alta a unei agende ticsite cu ordonanțe, ordine, legi și sublinieri cu diverse culori de marker.

„Când am venit aici, în toamna anului trecut, am luat totul de la zero. Nu aveam autorizări, nu aveam avize. Vechea structură de spital nu era desființată, fiindcă Ordinul acela de la Minister a fost foarte șmecher, așa.

Zicea că se anulează subvenția pentru spital, pentru că managementul fusese predat din 2010 administrației locale. Au zis − Ocupați-vă voi, faceți ce vreți.

În 2011 a venit Ordonanța și a tăiat subvenția pe care spitalul o mai primea de la stat. Nu aveau cu ce să-l mai întrețină. Că nu vine niciun medic să stea pentru salariu minim pe economie. Dar Ordonanța zicea așa, că se va definitiva închiderea structurii, conform legii”, povestește Maria Pop.

Iar de aici, să te ții!

Legea spune una despre cum se înființează un spital și alta despre cum se desființează. Ambele proceduri se fac prin Hotărâre de Guvern. Altă bucățică de legislație îți spune ce proceduri să folosești pentru fiecare etapă.

„Mă duc eu cu un dosar la Direcția de Sănătate Publică, hotărâtă − Gata, rupem, facem! Ajung acolo, mi se zice din prima:
− Păi da’ nu se poate, doamnă!
− Dar de ce nu se poate?!
− Păi trebuie să lichidați vechea structură…”

Maria Pop, managerul Centrului Medical „Medspria”

*

Esența absurdului ar putea fi rezumată așa: potrivit legii, vechea structură juridică a spitalului nu se putea desființa decât la inițiativa administrației locale, care o preluase însă… pentru a nu desființa spitalul.

Asta a făcut ca discuția să treneze câțiva ani: Ce facem cu vechea structură? Fostul primar a refuzat să o desființeze, pentru a nu fi acuzat de oameni că închide spitalul. În decembrie 2016 însă, el a demisionat în urma unui verdict definitiv de incompatibilitate, dat de Agenția Națională de Integritate.

Maria Pop a decis că acela era momentul să pregătească documentația pentru o Hotărâre de Guvern care să desființeze vechea structură a spitalului.

Au urmat alegerile parlamentare, apoi alegeri locale doar la Baia Sprie, apoi sfintele sărbători, apoi OUG 13 și protestele din stradă: în tot acest timp, funcționarii din administrație clipeau cu interes la schimbările politice, dar nu se grăbeau să avizeze documentația pregătită de Maria Pop.

Într-un final, cu tot cu schimbarea premierului, HG-ul „a ieșit” și vechea structură s-a desființat. Trăiască noua structură!

Pentru care, desigur, e nevoie de un nou HG. Deci, de o nouă documentație. Pentru o nouă acreditare.

… dar Maria Pop spune că detaliile de genul acesta, în loc s-o încurce, o încăpățânează.

E una dintre calitățile pe care le-am observat, de-a lungul vremii, la oamenii care reușesc să miște lucrurile într-o comunitate: când le spui că ceva e imposibil, îți găsesc cel puțin trei variante prin care imposibilul devine posibil.

Maria Pop visează deja internări și spitalizări permanente. Vizavi de biroul ei, vechea clădire a spitalului geme sub vopsea scorojită. Asta ar vedea pesimistul. Optimistul ar zice că imobilul a intrat în renovare.

Pe biroul Mariei Pop este desfășurată o planșă unde ea tot desenează recompartimentarea spitalului.

„În momentul în care o să am spitalizarea de zi și-o să-mi permit paturi, și-o să pot face tratament și-o să am medic angajat pe structuri, atunci se schimbă lucrurile.

Împreună cu spitalizarea de zi, pe etajul I, vreau să fac spitalizarea cu paturi, cu permanență, cu internare. Eu așa o văd, și sunt foarte optimistă…

Mă mai și necăjesc câteodată, da-mi închid telefonul o zi, nu vorbesc cu nimeni, mă gândesc, le reanalizez și a doua zi e mai bine”, spune Maria Pop, repede. Și râde.

S-a ciocnit în toată povestea, spune ea, nu de așa-numitul sistem, ci de „partea surdă” a acestuia, care este un angrenaj de nepăsare și indolență, îngreunat de preferința filosofică a funcționarului public ca, dintre nimic și ceva, să aleagă nimicul.

Dar lucrurile par să fi intrat în linie dreaptă. Pentru vechea clădire a spitalului, Maria Pop a adus o finanțare de 200.000 de euro din fonduri europene, iar o fundație din Franța i-a donat un lift. Și vopsea și paturi. Și ea n-a refuzat nimic.

În plus, a pregătit terenul să deschidă un puiuț al Centrului din Baia Sprie în comuna Groșii Țibleșului. Unde, tot așa, să ofere permanență medicală și, periodic, consultații de specialitate.

Rezultatele se văd: pentru analize de laborator, Medspria a avut anul trecut cam 8.700 de pacienți, iar la cabinetele medicale, 380-400 de persoane pe lună. Plus cei veniți la cabinetul de chirurgie.

„La chirurgie e full, sunt câte 20 de oameni într-o zi! E necesitatea primară! Avem zile în care nu mai știi ce e aicea: mușcat de căpușe, picioare rupte, a picat copacu’ și i-a spart cuiva capul… Dacă nu era partea asta de prim-ajutor și nu se putea interveni rapid, Doamne ferește! Până vine Salvarea, până îi oprești hemoragia…”

Maria Pop, manager Medspria