România la Cupa Mondială de rugby: Stejari în calea furtunii irlandeze

Rugbiul rămâne singurul sport masculin de echipă la care România participă constant la turneul final al Campionatului Mondial, încă de la prima ediție (1987). Cupa Mondială începe în Franța, iar Stejarii fac parte dintr-o grupă infernală, alături de primele două echipe din ierarhia mondială, Irlanda și Africa de Sud (campioana mondială din 2019), Scoția (locul 5) și Tonga. 

O singură dată a lipsit România de Cupa Mondială, chiar la ultima ediție, în 2019. Chiar dacă pe teren obținuse calificarea, România avea să fie descalificată pentru folosirea unui jucător ineligibil, într-un haos care a afectat atunci jumătate dintre echipele participante la grupa de calificare europeană. 

Spre comparație, la alte sporturi colective, România nu a mai ajuns de decenii la un turneu final: polo pe apă (2013), handbal (2011), fotbal (1998), volei (1982), hochei pe gheață (1977).

La ultima lor participare, în 2015, Stejarii intrau în istorie. Împotriva Canadei, ei se impuneau cu 17-15 după ce fuseseră conduși  cu 0-15, remontând cea mai mare diferență de scor din istoria CM.

Tot atunci, partida dintre Irlanda și România (44-10), găzduită de stadionul de fotbal Wembley din Londra, consemna recordul mondial de spectatori la o partidă interțări: 89.267.

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Sâmbătă 9 septembrie, la Bordeaux, România debutează la Cupa Mondială împotriva aceluiași adversar. Irlanda, care nu a reușit niciodată să treacă de faza sferturilor de finală, își propune de astă dată cucerirea titlului. Și este una dintre marile favorite, alături de Franța, Noua Zeelandă (trei titluri câștigate) și Africa de Sud (de asemenea trei titluri), nu neapărat în această ordine. Până acum, o singură echipă din Europa și din emisfera nordică a reușit să spargă monopolul Sudului, Anglia, în 2003. Australia s-a impus și ea în două rânduri.

Cupa Mondială vine ca un pansament de lux pe rănile rugbiului românesc. Sportul care a adus României prima medalie olimpică, la Paris, acum aproape o sută de ani, în 1924, a primit o grea lovitură pe la spate de la autorități. Federația Română de Rugby și-a demolat stadionul ridicat prin resurse proprii lângă Arcul de Triumf și a acceptat să se înscrie în programul de construire a unei arene noi, ca bază de antrenament pentru echipele care urmau să dispute la București partide din cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal din 2020 (amânat de pandemie în 2021).

Aceasta a fost finalizată în 2020, dar Guvernul României, dubiosul proprietar al terenului, nu și-a mai respectat angajamentul de a restitui Federației Române de Rugby (FRR) leagănul istoric al acestui sport. Așa a ajuns rugbiul românesc oaspete nedorit la el acasă.

Echipa națională nu traversează nici ea cel mai bun moment. După rezultate neconcludente în primăvară (înfrângeri fără drept de apel în Portugalia și Georgia, o victorie în Spania împotriva unei echipe serios remaniate), partidele de pregătire din august au arătat ca un calvar: 17-31 cu SUA, echipă necalificată la CM, la București, 6-56 în Georgia, 7-57 în Italia. 

Dacă astăzi între Irlanda și România ecartul este considerabil, nu la fel stăteau lucrurile în trecut. În 1980, la prima înfruntare, Stejarii reușeau un egal în Irlanda: 13-13. Totuși, federația irlandeză nu a acordat selecții pentru acea partidă, care nu figurează așadar în palmaresul oficial. În 1998, la turneul de calificare pentru CM 1999 disputat la Dublin, România, sub bagheta excepționalului mijlocaș la grămadă Petre Mitu, marca cinci eseuri și făcea un meci mare împotriva purtătorilor trifoiului: 35-53. 

În Irlanda, rugbiul este mai mult decât un simplu sport. În primul rând, este un simbol al unității naționale. Doar echipa de rugby reprezintă întreaga insulă, adică Republica Irlanda și Irlanda de Nord britanică. La fotbal, de pildă, Irlanda de Nord concurează separat în competițiile internaționale.

Chirurgul ortoped Mihai Vioreanu, fost fundaș al României, a jucat la CM din 1999 și 2003. El este stabilit din 2000 în Dublin, unde a jucat între 2000 și 2005 la clubul De La Salle Palmerston. Originar din Brașov, a rămas cunoscut în rugbiul mondial drept „ultimul amator”, într-o perioadă în care rugbiul se profesionaliza accelerat.

În paralel cu activitatea medicală, antrenează echipele de copii U7 și U13 ale clubului la care a evoluat. Dr. Vioreanu vede în Irlanda o pretendentă serioasă la titlu:

„Deși nu o spun, ei speră să câștige trofeul. Au învins în ultimii ani Noua Zeelandă, Africa de Sud, Australia, au câștigat Turneul celor Șase Națiuni. Rugbiul irlandez s-a dezvoltat pe baze solide, preluând modelul neozeelandez al provinciilor. Pilonii săi sunt școlile private de rugby, unde elevii au un program de dezvoltare comparabil cu cel al profesioniștilor, și cluburile, care colaborează cu universitățile.

În timp, s-a construit o comunitate, jucători, conducători, suporteri, uniți de legături sportive și profesionale. Există profesii care au propriile competiții rugbistice, precum cea a medicilor. Personal, am beneficiat din plin de statutul de internațional de rugby în dezvoltarea mea ca medic. Am fost cooptat în colective profesionale pentru că se căutau calitățile pe care sportul de înalt nivel mă ajutase să le dezvolt. Inclusiv integrarea mea ca imigrant în Irlanda a fost facilitată de rugby și am rămas pe viață alături de clubul la care am jucat, De La Salle Palmerston, unde evoluează azi și băieții mei, de cinci și treisprezece ani, la grupele de copii.

Irlanda va introduce împotriva României prima echipă, pe de o parte pentru că vor să evite surprizele neplăcute de la alte ediții ale CM, când au pierdut cu Samoa și Japonia, pe de altă parte pentru că în cursa lor în trei, cu Africa de Sud și Scoția, pentru două locuri în sferturi, ar putea conta diferența de puncte cu care câștigă meciurile mai abordabile.

Sper ca Stejarii să facă un meci bun și să iasă cu fruntea sus din această înfruntare extrem de dificilă.”

Această ediție a CM accentuează fenomenul de globalizare a rugbiului. 161 dintre cei 660 de jucători selecționați pentru cele douăzeci de echipe, adică unul din patru, nu sunt născuți în țara pe care o reprezintă. Pentru asta, ei trebuie să îndeplinească alternativ două condiții: cinci ani de rezidență (caz în care nu este necesară cetățenia) sau originea (cel puțin un bunic cetățean al respectivului stat).

În cazul României, sunt peste o treime, adică doisprezece din lotul de treizeci și trei. Cei care au satisfăcut criteriul rezidenței, adică au jucat pentru cluburi din România, sunt cu toții jucatori pe linia de treisferturi: tonganii Tangimana Fonovai, Tevita Manumua, Sioeli Lama, Sikuea Taliauli și neozeelandezii Jason Tomane și Hinckley Vaovasa.

Pe criteriul originii au devenit eligibili „francezii” Taylor Gontineac (centru), Nicolas Onuțu (aripă, ambii fii ai unor foști internaționali români), Thomas Crețu (pilier), Adrian Moțoc (linia a doua, s-a format totuși ca rugbist în România), dar și talonerul “american” Robert Irimescu sau pilierul basarabean Gheorghe Gajion, fost internațional pentru Republica Moldova.

Pe lângă cei selecționați pentru România, un jucător născut la Londra din părinți români va evolua pentru Anglia. Talonerul de 22 de ani Theo Dan, de la fosta câștigătoare a Cupei Campionilor, Saracens, a debutat pentru Anglia în august.

În Franța, Stejarii vor fi susținuți, ca de obicei, de fanii lor devotați, mulți dintre aceștia grupați în Club16 Horia Ungur (după numele fondatorului clubului, dispărut prematur chiar în timpul CM 2019). Aceștia vin, desigur, din România, dar și din Marea Britanie, Spania, Belgia sau Germania.