România are un potențial uriaș pentru energie verde, dar politicienii nu știu ce să facă cu el

După ce ani de zile România a fost un „paradis” al investițiilor în energia regenerabilă, guvernul de la București a reușit să se pună singur în corzi. 

• Există în continuare un potențial uriaș pentru energie regenerabilă în România, însă interesele politice și managementul defectuos riscă să nu-l valorifice, cu adevărat, niciodată. 

• Până în 2050, statele UE trebuie să devină neutre din punct de vedere climatic. 

• La începutul anului, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declara că în 2023, în România, a fost pusă în funcțiune o capacitate de producție a energiei electrice de aproape 10 ori mai mare decât în 2022. În realitate, susțin specialiștii consultați de PressOne, o mare parte din capacitatea totală de producție a energiei din România există doar pe hârtie.

• Asta și pentru că proiecte derulate pe fonduri europene pentru noi capacități de producere a energiei electrice verzi încă așteaptă să fie semnate, după cum reiese din informațiile obținute de redacție de la instituțiile abilitate.

În contextul în care România și-a asumat la Bruxelles ca 36,2% din consumul de energie să provină din surse regenerabile până în 2030, PressOne a discutat cu experta în domeniu Corina Murafa, pentru a înțelege în ce condiții poate fi atinsă ținta energetică. 

Vrem să putem investiga în profunzime evenimentele care afectează viața de zi cu zi a românilor. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Energie verde din proiecte europene 

România și-ar putea crește capacitatea de producție a energiei din surse regenerabile și, în consecință, ponderea energiei verzi în mixul energetic, cu ajutorul fondurilor europene. Vorbim de investițiile pentru energie prin PNRR și bani din Fondul de Modernizare. 

Conform unor date transmise la solicitarea redacției de către Autoritatea Națională de reglementare în domeniul energiei (ANRE), peste 40% din energia electrică din România provenea, în 2022, din surse regenerabile (hidro, eoliană, fotovoltaică, biomasă). 

Într-un interviu pentru PressOne, Corina Murafa, expert energie, spune că, spre deosebire de alte state europene, „România e mult mai bine poziționată să dezvolte capacitate regenerabilă”, însă pentru asta statul trebuie să se decidă care este direcția spre care vrea să meargă. „Trebuie să răspundem la niște întrebări cheie, precum rolul nuclearului și al gazului, pentru că nu putem alerga după doi iepuri în același timp.”

Reporter: Care este capacitatea totală de producție a energiei în România și cum arată sursele de producere a energiei?

Corina Murafa: 19.000 MW (megawați) instalați. Asta e o cifră pe hârtie. Însă mulți MW care figurează în această statistică, de fapt, nu mai există, pentru că vorbim despre centrale, în special pe cărbune, care au fost scoate din funcțiune.

Probabil undeva pe la 10.000 MW aș zice că ar putea să funcționeze. Chiar și așa, dacă ne uităm pe mediile zilnice de producție, mai mult de 7.000-8.000 de MW nu prea producem. 

Ce înseamnă, concret, o asemenea producție, pentru o țară ca România? 

Este suficient să ne acoperim consumurile proprii de energie electrică și chiar să redevenim net exportatori. În plus, absolut tot ce-ți intră din regenerabil, fotovoltaic, vânt, intră cu prioritate în ordinea de merit. Și fie se livrează intern, fie se exportă. În principiu, toate capacitățile funcționează la maximul lor tehnic posibil. 

Avem acum o țintă colectivă, la nivel european, pentru 2030, ca 42% din consumul de energie totală, nu doar energie electrică, să fie acoperit din surse regenerabile. 42% la nivelul întregii Uniuni Europene. Noi am îndeplinit ținta de 30%, care a fost pusă pentru 2020 și am ajuns undeva pe la 32% din totalul consumului de energie. Și aici ție îți intră inclusiv încălzirea, care în mare parte este pe surse fosile. Îți intră și transportul. 

Pe mixul energetic, consumul de energie electrică ajunge spre 70% strict din surse regenerabile, că punem aici și hidro, eolian, fotovoltaic și biomasă. Pe energie, în general, e mai puțin. Pentru că încălzirea e încă foarte dependentă de fosili, la fel și transportul. 

Tocmai de-asta este problematic faptul că România, în ultima variantă a Planului Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, și-a propus ca țintă pentru 2030 doar 36%. Pentru că România e mult mai bine poziționată decât alte state ale Uniunii Europene să dezvolte capacitate regenerabilă.

Și să-ți propui, în condiția care ai atins deja vreo 32%, ca în șapte ani de acum încolo să ai numai 4% în plus, este ridicol. Mai ales în condițiile în care ținta colectivă a UE este de 42%. 

Probabil Comisia Europeană o să vină și o să spună că ar trebui ca, în 2030, cel puțin 50% din tot consumul de energie al României, nu doar de electricitate, să vină din surse regenerabile.

Cum se explică diferența dintre 50%, dinspre Comisia Europeană și cei 36% asumați de România?

Eu am doar niște ipoteze. Eu fac parte și dintr-un grup de lucru de la nivelul ministerului Energiei. 

Se dorește să se tragă cât se poate de mult de cărbune. Și aici nu neapărat din perspectiva de a menține locuri de muncă, cât din perspectiva unor companii de stat politizate, niște poziții călduțe pe acolo, contracte de mentenanță, diverse sinecuri.

Am lucrat în anii trecuți pe un proiect de modelare a tranziției energetice în România și, conform calculelor noastre, este economic fezabil și tehnic posibil să scoți complet din mixul energetic cărbunele până în 2027. Ori ai noștri, din motive politice, doresc să-l împingă cât mai mult și normal că astfel rămâi cu un mix de regenerabile mult mai mic. 

În plus, există un atașament național pentru centrale electrice pe gaz natural și să folosim gazul natural în mixul energetic. Pentru că vrem să avem Neptun Deep și ne punem problema ce facem cu gazul ăla. În același timp, centralele pe gaz, în momentul de față, sunt într-adevăr bune și utile pentru echilibrarea regenerabilelor, dar sunt destul de scumpe și ar trebui făcute investiții costisitoare pentru ca ele să se conformeze cu ultimele norme europene privind emisiile. Dacă vrem să producem electricitate pe gaz, tot trebuie să facem asta cu sub 200 de grame de CO2 / MWh.  Ceea ce e foarte greu.

Nu în ultimul rând, vorbim și de un atașament mare față de nuclear. Vrem să construim Cernavodă 3 și 4, ori când vrei asta nu poți să mai lași foarte mult loc pentru regenerabile în mix. Sunt studii care arată că energia regenerabilă de tip eolian, fotovoltaic plus stocare prin baterii, este mai ieftină decât huila și, în anumite cazuri, și decât gazul.  

Din punctul meu de vedere, economic și tehnologic, noi suntem și mult mai ambițioși, dar avem niște atașamente legate de unele constelații socio-politice, în defavoarea unor argumente zdravene, tehnice, pentru care nu putem să avem mai multe regenerabile. 

Avem, însă, și probleme reale când ne gândim la ponderea regenerabilelor în mixul energetic. E nevoie de creșterea capacității de backup, care poate fi prin stocare. În momentul de față, stocarea e costisitoare, dar prețul scade. Și trebuie să ai capacitate de gaz natural care să te echilibreze atunci când nu bate vântul și nu strălucește soarele.

Cum a fost susținută creșterea capacităților de producție a energiei verzi prin fonduri europene?

Într-o primă instanță, primii MW instalați pe eolian și fotovoltaic în România nu au fost susținuți prin fonduri europene, ci printr-un sistem de sprijin, cel al certificatelor verzi. Practic oricine instala regenerabile în România și injecta energia produsă în rețea avea un număr de certificate verzi, în funcție de tehnologia folosită. Astfel, România a devenit un „El Dorado” al regenerabilelor și așa s-au dezvoltat marile parcuri eoliene. Era tentant. 

Prin 2015, însă, schema a fost sistată. Și dacă ne uităm peste statistici, între 2015 și 2020, România a rămas constantă pe capacitatea instalată în eolian și fotovoltaic. Nimeni n-a mai avut stimulet să investească, tehnologia încă fiind prea scumpă. 

Ce s-a întâmplat după 2015?

Acum abia se pune la punct o nouă schemă diferită ca sistem de funcționare decât cea precedentă, care se numește „Contracte pentru Diferență” (CfD) și prin intermediul căreia să urmărește instalarea a cel puțin 5.000 MW în fotovoltaic și eolian.

Schema urmează să fie susținută parțial din Fondul pentru Modernizare (FM), care nu e un fond european per se. Practic, FM este finanțat din valorificarea certificatelor de dioxid de carbon pe care România le-a primit alocate cu titlu gratuit în cadrul schemei europene de tranzacționare cu certificate de emisie. Și s-au adunat la fondul ăsta undeva pe la 22 miliarde de euro menite să sprijine modernizarea sistemului energetic. Se dorește ca o parte din ele să fie alocate într-o schema de CfD-uri.

Cum funcționează CfD-urile? Dacă prețul din piață e sus, eu nu-ți mai dau niciun ban, că tu-ți valorifici electricitatea produsă la prețuri care să-ți permită recuperarea investiției rapid. 

Dacă prețurile din piață se prăbușesc, îți garantez că îți dau eu  niște bani în plus ca să nu fie atât de dramatică perioada de recuperare a investiției. E un sistem mai variabil, care ține cont de prețurile din piață.  

Fondurile europene nu sunt sac fără fund 

Există bani și prin PNRR pentru creșterea capacității de producție a energiei regenerabile, dar nu foarte multe fonduri europene au fost direcționate către acest scop. Care e motivul?

Fondurile europene nu sunt sac fără fund și s-au concentrat într-o mare măsură pentru integrarea regenerabilelor în sistem. Iar ca să integrezi un număr atât de mare de regenerabile în sistem trebuie să-ți întărești rețelele, mai ales cele de transport. Trebuie să-ți digitalizezi rețelele, mai ales cele de distribuție. Și aici, într-adevăr, vorbim de investiții mari, care nu sunt neapărat recuperabile prin mijloace de valorificare a mărfii pe piață. Atunci s-au oferit fonduri europene pentru asta, pentru a se reduce costurile.

După care s-au dus foarte multe fonduri pe zona de eficiență energetică, în ideea de a nu mai consuma atât de multă energie. 

În acest context, fondurile europene n-ar trebui să mai acopere investițiile în proiecte de creștere a producției de energie verzi?

Cumva, zona asta de producție de energie electrică deja începe să stea un pic pe propriile picioare, astfel încât sunt multe state membre unde nici nu mai e sprijinită sau mai e foarte puțin susținută. Undeva la 20% din consumul de capital, 80% vin investitorii.

Nu știu în ce măsură fondurile europene ar trebui să sprijine creșterea capacităților de producție a energiei. Noi am făcut niște calcule de rentabilitate a investiției în energie regenerabilă, ce-i drept la scară mică. Acoperișul unui bloc, de exemplu.

La prețurile actuale ale energiei electrice din piață, chiar și la cele compensate, investițiile în asigurarea integralității consumului de energie electrică din piață se recuperează între 2 și 5 ani.

Cu genul ăsta de perioadă de recuperare a investiției e greu de justificat o schemă de finanțare europeană. Pentru că sunt niște perioade de amortizare chiar bune pentru un investitor. 

Cum arată potențialul României pe partea de producere de energie din surse verzi?

Sunt diverse studii de la actori privați care spun, de exemplu, că putem să instalăm 40.000 de MW în eolian. Dar depind de foarte mulți factori. 

Eu cred că producția de energie electrică se va decarboniza într-o proporție covârșitoare până spre 2030. Am putea să ne asigurăm, pe zona de energie electrică, până în 2030, și peste 70% din consum. 

Până în 2050, conform Green Deal, noi ar trebui să ne atingem neutralitatea climatică. Dar asta e foarte greu de împăcat cu realitatea din piață, pentru că vrem și Cernavodă, vrem și gaz, vrem să menținem și cărbunele. Dacă estimările erau că se vor instala undeva între 50 și 100 de MW anual de către prosumatori, doar în ultimii trei ani au fost instalați 500 spre 600. Asta este enorm. 

Eu cred că se induce foarte multă confuzie între investitori când ministrul iese toată ziua bună ziua cu nuclearul după el sau cu gazul după el, dar în același timp vrei să facă și nu știu câți mii de MW în contracte pentru diferență. 

Ce ar trebui să se întâmple pentru a atinge acest potențial?

E foarte important să ieșim din sărăcia energetică. De exemplu, până acum, panourile fotovoltaice care au fost instalate prin programul Casa Verde Fotovoltaice au fost, în general, făcute de clasa de mijloc și deasupra clasei de mijloc. Ca atare, cei vulnerabili nu au avut bani să-și pună fotovoltaice și în continuare nu au găsit soluții structurale ca să nu mai plătească bani pentru energia pe care o consumă.

Trebuie să găsim o schemă de susținere care să fie direcționată către consumatorii vulnerabili, mai ales că sistemul de plafonare-compensare ne costă 4% din PB. Acum și un cabinet de avocatură prosper, cu profituri de mii de euro, beneficiază de sprijin. Asta pentru că nu am reușit să identificăm cine sunt cu adevărat consumatorii vulnerabili și să-i sprijinim pe ei. 

Trebuie întărite rețelele. Dacă se vrea transportarea unei cantități atât de mari de energie intermitentă, este nevoie de investiții în rețele și în digitalizarea lor.

Pe energie electrică nu-mi fac griji, pentru că piața va merge înspre direcția decarbonizării și a mai multor regenerabile. Îmi fac mai multe griji pe partea de energie termică și pe cea de transport, unde nu pare că reușim să decarbonizăm. Dimpotrivă, țara se motorizează tot mai mult, iar trenuri electrice tot nu avem. 

___

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Energy4Future”, co-finanțat de Uniunea Europeană. Uniunea Europeană nu este responsabilă de informațiile și opiniile exprimate în cursul acestui proiect și articol. Responsabilitatea pentru conținut aparține integral publicației PressOne.