Regizorul Andrei Zviaghințev, la București: Mi se reproșează că le arăt străinilor lucrurile urâte din Rusia

Să fii patriot înseamnă să privești critic lucrurile care se întâmplă la tine în țară, a spus regizorul rus Andrei Zviaghințev (53 de ani), miercuri seară, la București, după proiecția celui mai recent film al său, Loveless (Nelyubov), distins cu Premiul Juriului la ediția din acest an a Festivalului de la Cannes.

Zviaghințev este unul dintre cei mai apreciați cineaști ruși. În 2003, primul său lungmetraj, Întoarcerea (Vozvrashchenie), și-a adjudecat Leul de Aur al Festivalului de la Veneția. Mai recent, în 2015, drama Leviathan i-a adus, printre altele, Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.

Venit în România pentru premiera filmului Loveless, în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, regizorul le-a mărturisit spectatorilor rămași după miezul nopții în sala de la cinema Union că, ani de zile, nu l-a citit decât pe Dostoievski.

Dar le-a spus și că o parte a conaționalilor săi l-ar vrea exilat în Europa, după ce a îndrăznit să pună în discuție, în Leviathan, puterea duală din Rusia: stat+Biserică.

Actrița Maryana Spivak, în rolul mamei din "Loveless".

Despre neiubire

În limba rusă, Нелюбовь (Nelyubov) înseamnă neiubire. Despre o absență a iubirii, deci nu despre ură, vorbește cel mai recent film al lui Zviaghințev.

Povestea urmărește parcursul emoțional al părinților lui Alioșa, un băiat în vârstă de 12 ani care, pentru că nici mama, nici tatăl nu l-ar vrea în custodie după divorț, fuge de acasă.

La finalul proiecției de la cinema Union, Andrei Zviaghințev − care pare mult mai tânăr decât este − a explicat:

Dacă privești povestea din perspectiva vieții cotidiene, este o greșeală, fiindcă misterul filmului nu ți se va revela.

Mie mi se pare că în acest film este vorba despre o lipsă, despre o gaură neagră mai puternică decât orice ură sau indiferență.

Aici îmi amintesc despre o povestire a lui Jorge Luis Borges, care se numește "Rebus" și în care există ideea asta – că singurul cuvânt care nu apare în condiția de dezlegare a unei ghicitori este răspunsul.

În cazul filmului, a spus cineastul, răspunsul se află în acest cuvânt, neiubire, care există în limba rusă, dar este folosit foarte rar. El l-a găsit în poeziile Annei Ahmatova  cea care, printre altele, a tradus în rusă versurile lui Eminescu.

Atunci când oamenii se lovesc de acest titlu, de "neiubire" – sigur că filmul este puternic, dur, iar oamenii vor fi apăsați la final – dar, când ies de la vizionare, impulsul lor este să se ducă în direcție opusă, și anume spre iubire.

Impulsul este să te duci să îi îmbrățișezi pe oamenii apropiați, să fii cu ei, să îți manifești tocmai iubirea.

La fel ca în filmele anterioare ale lui Zviaghințev, copiii sunt cei care suferă pentru păcatele adulților. Dacă, în Întoarcerea, maturizarea fiului înseamnă sacrificiul tatălui, iar în Leviathanpăcatul destramă o familie, Loveless pare o meditație asupra egoismului.

Într-un interviu de acum aproape 10 ani, Zviaghințev își explica obsesia pentru relațiile dintre părinți și copii:

Tatăl meu ne-a părăsit când aveam 6 ani. Țin minte că, pe la 10 ani, am intrat în camera mamei mele și era cu un bărbat pe care nu îl mai văzusem și care părea de-a dreptul inocent.

Dar s-a îndreptat spre ea, ea a făcut un pas în spate, iar asta m-a dezechilibrat și, pur și simplu, l-am lovit. Nu știam cine e, el a râs, iar mama m-a întrebat: "Andrei, ce faci?".

Loveless, spune cineastul, nu este povestea lui Alioșa, ci a părinților care, după dispariția copilului lor, încearcă să afle ce se petrece cu ei.

Imagine de la sesiunea de întrebări și răspunsuri desfășurată după proiecția filmului "Loveless". Foto: Lucian Muntean

"În acești ani, Rusia s-a schimbat radical"

Chiar dacă principala temă este una de familie, Loveless este și un film politic.

Coloana sonoră include fragmente ale unor jurnale de știri și este reprezentativă, spune Andrei Zviaghințev, pentru ce s-a întâmplat în Rusia între 2012 și 2015.

Alioșa fuge de acasă pe 9-10 octombrie 2012. Este perioada în care se apropie de sfârșit speranțele legate de mișcarea de protest din Piața Poloțkaia, despre care se credea că va aduce la o schimbare politică în țară.

La scurt timp după asta, în decembrie 2012, Duma de Stat a adoptat Legea lui Iakovlev, supranumită Legea Nemernicilor, pentru că era o lege care interzicea adopția de către americani a copiilor din orfelinatele rusești.

Urmează anul 2015 care − după ce s-a întâmplat cu anexarea Peninsulei Crimeea, cu strângerea șuruburilor care nu mai permiteau opoziției să demonstreze, cu deznădejdea instalată în piața politică rusească − a adus o stare de abulie în viața socială. În acești ani, țara s-a schimbat radical. A ajuns să fie o altă țară, a explicat regizorul.

La un moment dat, în film, tatăl lui Alioșa pornește radioul din mașină. Odată cu el, telespectatorii aud vocea lui Boris Nemțov, fost lider al opoziției ruse, asasinat pe 27 februarie 2015 la mică distanță de Kremlin.

Eu selectam track-uri pentru film pe 20 februarie 2015 − a povestit Zviaghințev − și, la scurt timp după asta, Boris Nemțov, unul dintre cei mai duri opozanți ai lui Vladimir Putin, a fost ucis la Moscova.

Cu alte cuvinte, această coloană sonoră, formată din știrile care apar în film, este cu siguranță aleasă intenționat.

Cadru din filmul "Leviathan". Captură YouTube

"Ce mai cauți aici? Pleacă la tine în Europa și filmează acolo!"

În 2014, după primele proiecții ale dramei Leviathan − pentru turnarea căreia Zviaghințev a primit fonduri inclusiv de la Ministerul Culturii −, oficialii de la Kremlin s-au arătat deranjați de modul în care filmul prezintă societatea rusă.

Leviathan spune povestea unei familii hărțuite de primarul corupt din localitatea în care trăiesc  o familie care își caută zadarnic dreptatea în instanțele de judecată, măcinate, la rândul lor, de corupție.

În film apar mai multe scene în care primarul se sfătuiește cu un ierarh ortodox, ca o etalare a puterii duale, stat și Biserică, din Rusia. Aceste scene au indignat publicul rus, spune regizorul, care crede că, din acest motiv, filmele sale sunt considerate rusofobe chiar la el acasă.

Sunt considerate jignitoare: că e o cinematografie rusofobă și că regizorul nu își iubește eroii – în general, nu iubește oamenii.

În linii mari, cam asta e reacția: Hai, pleacă! Ce mai cauți aici? Pleacă la tine în Europa și filmează acolo!

Trebuie spus că o mare parte din public reacționează așa mai ales după Leviathan. Cred că motivul este faptul că în Leviathan este abordată o chestiune tabu, și anume rolul Bisericii Ortodoxe.

Publicul nu înțelege de ce trebuie să exportăm această privire critică asupra Rusiei, a spus Zviaghințev.

Din punctul meu de vedere, să fii patriot înseamnă să privești critic lucrurile care se întâmplă la tine în țară, însă mie mi se reproșează adesea că scot la iveală mizeria și că mă duc să le arăt străinilor lucrurile urâte și neplăcute.

Totuși, Zviaghințev spune că încearcă să arate cum vede el societatea, și nu să stabilească vreun diagnostic.

Nu mi-aș asuma niciodată rolul de a decide în ce direcție trebuie să se miște Rusia. Cu alte cuvinte, ceea ce facem noi – și, când spun noi, mă refer la colectivul nostru creativ – este să încercăm să observăm ce se întâmplă cu Rusia și să arătăm publicului ce facem.

Este, în primul rând, o observare a stării de fapt din Rusia și în al doilea rând o mărturie, deci nu un diagnostic, pentru că un diagnostic sună mai degrabă a judecată.

Regizorul Andrei Zviaghințev. Foto: Lucian Muntean

La finalul discuției cu spectatorii bucureșteni, Zviaghințev a fost întrebat cum comentează arestarea, în aprilie 2017, a conaționalului și colegului său de breaslă Kirill Serebrennikov regizorul filmului (M)ucenicul, distribuit în acest an și în România.

Serebrennikov este acuzat de fraudarea a circa un milion de euro din bugetul de stat. Susținătorii săi spun însă că în spatele arestării se află tot motive politice.

Fost director al Centrului Gogol  descris în presa străină drept un teatru experimental și progresist, Serebrennikov a negat acuzațiile.

Răspunzând, deci, la o întrebare despre cazul acestuia, Zviaghințev a declarat:

Eu cred că este vorba nu doar despre o problemă administrativă, ci mai degrabă politică și de intimidare. Cam asta se întâmplă cu Kirill Serebrennikov.

Întrebat dacă resimte presiuni similare, regizorul Leviathanului a spus:

Dacă este să vorbim despre cenzură, eu nu îmi pot imagina ce instrumente de cenzură ar putea fi folosite împotriva unui creator ca mine, care a accesat bani publici doar la unul dintre cele cinci filme făcute. Autocenzura este singurul monstru de care mă tem.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.