Raluca Prună: "Dacă mâine golim penitenciarele, în 12 luni avem aceeaşi problemă"

La nici două săptămâni după ce şi-a încheiat mandatul de ministru al Justiției, Raluca Prună a vorbit cu PressOne despre cele 13 luni în care a deținut unul dintre cele mai importante, dar şi mai sensibile portofolii din Guvern.

Raluca Prună prezintă motivele pentru care a propus-o pe Laura Codruța Kövesi pentru un nou mandat în fruntea DNA. De asemenea, ea comentează acuzațiile magistraților privind infiltrarea Justiţiei de către serviciile secrete, precum şi posibila modificare a Legii 90/2001, care le interzice persoanelor condamnate penal să devină membri ai Guvernului.

 „În privința relației cu Parlamentul aș fi putut să fac mai mult”

– Cu ce gânduri ați plecat de la Ministerul Justiției?

– E o întrebare deloc ușoară, pentru că a trecut puțin timp de când am predat mandatul și trebuie să îmi sedimentez și eu impresiile.

Plec cu o speranță că ceea ce s-a făcut în aceste 13 luni și jumătate va fi fundația pe care se construi mai departe. Rămâne de văzut, asta e o speranță. Nu sunt deloc naivă. Plec și cu gândul că aș fi putut să fac ceva mai mult în anumite privințe, cu o mână mai forte, ca să spun așa.

– Care vă sunt nemulțumirile?

– Cred că, în privința relației cu Parlamentul, aș fi putut să fac mai mult și, în măsura în care nu reușeam – fiindcă nu am reușit să am un dialog cu Parlamentul –, ar fi trebuit să fiu mai vocală.

De pildă, dau un exemplu foarte trivial: există obligație în lege ca ministrul Justiției să prezinte anual în Parlament raportul de activitate al Parchetelor. Nu se mai făcuse asta de 10 ani.

Eu am trimis o scrisoare la Parlament în luna martie și, până la data la care am plecat sau, mă rog, până la data la care Parlamentul din legislatura trecută și-a încheiat mandatul, nu primisem niciun răspuns.

Or, cu mintea de acum, vin și spun că ar fi trebuit în mod public să somez Parlamentul să răspundă. Sunt chestiuni mici de bucătărie care fac tonul în muzică.

– Cine nu a răspuns? 

– Nici o Cameră, nici cealaltă. Eu m-am adresat președinților celor două Camere. Nici de la Camera Deputaților, nici de la Senat nu am primit niciun răspuns. E și o dezamăgire, fiindcă eu nu am scris ca persoană fizică. Eu am scris în numele unei instituții, ca membru al Executivului și, repet, în considerarea unei obligații care există în lege.

Dar, repet, e numai un exemplu. Cred că aș fi putut face mai mult aici, aș fi putut lucra mai mult pentru o relație care nu a existat cu Parlamentul.

– Nemulțumiri legate de proiectele pe care le-ați derulat la minister aveți?

– Sunt proiecte pe care le-am început și le-am dus la bun sfârșit. De exemplu, Strategia Națională Anticorupție, operaționalizarea Agenției Naționale pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).

Sunt proiecte pe care nu le-am finalizat, cum ar fi pachetul de legi ale justiției, unde trebuie să spun că nu am început din nimic, ci pe fundația unui proiect făcut de Consiliul Superior al Magistraturii.

Și tot ce am făcut eu a fost să mai consult asociațiile de magistrați în cadrul unui grup de lucru structurat, cu termene clare, am făcut o dezbatere și avem un pachet de legi pe care Guvernul Cioloș l-a trimis în Parlament. Ne-am spus că ar fi bine ca acest guvern să își asume pachetul.

– Și credeți că îl va asuma?

– Nu știu, am auzit voci, inclusiv din magistratură, care spun că ar trebui ca pachetul să mai fie dezbătut.

Lucrul acesta eu nu îl înțeleg, pentru că trebuie spus că la acest proiect a lucrat nu numai ultimul Consiliu Superior al Magistraturii – cel care și-a încheiat mandatul la 6 ianuarie –, dar și Consiliul care l-a precedat.

Deci, avem două Consilii Superioare ale Magistraturii care au lucrat la acest proiect, iar el a fost consultat de toate instanțele și parchetele din țară.

Eu, ca ministru, când mi-am preluat mandatul, l-am rediscutat cu asociațiile și, spunând că nu se recunosc în proiect, am mai făcut un grup de lucru și l-am rediscutat…

– Bat în retragere.

– Noi suntem acum în situația în care, sigur, probabil că vrem să fim perfecți. Ăsta nu e un lucru rău, însă trebuie să ne gândim și la oportunitate.

Oportun ar fi ca acest pachet să fie trimis în Parlament, pentru că sunt chestiuni care trebuie reglate, deci acesta e un exemplu de proiect pe care l-am finalizat. L-am lăsat, să zic așa, moștenire noului guvern.

Sunt și proiecte pe care le-am început în materia reformei sistemului penitenciar, unde știți că anul trecut am avut dezbateri foarte ample. S-au adoptat și măsuri mai puțin vizibile în public, dar care au condus la creșterea normei de hrană, măsuri administrative care au impact asupra vieții deținutului. Deci nu au un impact în societate neapărat, dar deținutul simte asta.

Am pregătit și un proiect de lege – după cum știți, probabil -, privind un recurs compensatoriu, în sensul că, la 30 de zile executate în condiții neconforme, de precaritate, poți primi 3 zile de beneficiu. Noi am adoptat acest proiect de lege și l-am trimis la Parlament, dar am înțeles că la Parlament nu sunt foarte interesați să dezbată acest proiect.

– Asta fiind o măsură care privea problema supraaglomerării peniteciarelor.

– Exact. Era o măsură legată de problema supraaglomerării. Sigur că se discută despre problema amnistiei și grațierii. Nu știm dacă va fi și amnistie, și grațiere, cert e un lucru: o asemenea lege nu face decât să se adreseze efectelor.

Dacă mâine golim toate penitenciarele, OK, nu o să mai avem o problemă de supraaglomerare acum, la momentul la care legea este adoptată, dar în 9 până la 12 luni, din experiența altor state membre, vom avea exact aceeași problemă.

Noi trebuie să umblăm la cauze, la cauze de sistem, și nu la efecte care, sigur, pot aduce satisfacție celor care sunt beneficiarii acestor legi. Dar trebuie să ne uităm și la societate, să vedem cum primește societatea o asemenea lege.

– Deci nu susțineți o lege a amnistiei și grațierii.

– Eu, nu. Am spus că nu.

– Nici doar a grațierii?

– Există grațieri individuale, care se dau individual, în considerarea unor circumstanțe personale ale persoanei care execută pedeapsa.

Într-un penitenciar sunt oameni foarte grav bolnavi. Pedeapsa are scopul de a reeduca deținutul, iar dacă deținutul este într-o fază terminală, sigur că poate fi grațiat individual, printr-un act de clemență individuală, astfel încât să meargă acasă.

Altfel, nu cred că, la acest moment în care noi trebuie să arătăm că luptăm cu criminalitatea și investim foarte mult în resursele financiare ale parchetelor, odată ce actul unui procuror este confirmat în instanță și avem hotărâri definitive, cineva ajunge în penitenciar, nu cred, deci, că este oportun ca la acest moment să facem un act de clemență.

„Nu cred că problema cea mai mare a Justiției ar fi că e plină de acoperiți”

„Am pregătit și un
proiect de lege
privind un
recurs compensatoriu,
în sensul că, la
30 de zile executate
în condiții neconforme,
de precaritate,
poți primi 3 zile
de beneficiu.”

– În ce stadiu se afla ANABI când ați plecat din fruntea Ministerului Justiției? A făcut deja o primă confiscare?

– O să vă invit să vă uitați pe site-ul ANABI, care s-a lansat acum două luni. Există, în primul rând, sediu, personal angajat și bunuri pe care deja le administrează.

E publicată o listă a imobilelor care deja se află în administrarea ANABI și care vor fi valorificate potrivit unei proceduri, deci nu va fi o chestie discreționară. Se urmează o procedură.

– Avem cadru legal pentru reutilizarea socială?

– Avem, este prevăzută în legea care instituie ANABI și care vorbește despre cum se reutilizează aceste bunuri. În plus, s-a adoptat anul trecut și o Hotărâre de Guvern în care se descrie mai laborios care este procedura pentru reutilizarea socială a acestor bunuri.

Există pe site-ul ANABI și informații cu privire la valoarea bunurilor care se află în administrarea agenției. Eu cred că e ca atunci când trimiți un vas la apă: a fost lansat, a început să lucreze și eu sper că ceea ce face în mod transparent va continua să rămână așa.

– Recent, un raport al unui ONG, The Henry Jackson Society, a făcut vâlvă la noi, iar Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a emis inclusiv un comunicat în care spune că este o problemă implicarea serviciilor secrete în Justiție. Cum vă poziționați în această dezbatere?

– Poziția mea a fost publică. Nu e prima dată când UNJR publică un asemenea comunicat.

Eu am sugerat fostului Consiliu Superior al Magistraturii să îi invite pe magistrații din UNJR in camera – adică membrii de drept, nu cu ministrul Justiției, cu procurorul general, ci în secția de judecători -, şi să îi întrebe pe cei de la UNJR ce date au.

Poate că cei de la UNJR au date pe care nu le pot da publicității cu privire la implicarea serviciilor secrete în actul de justiţie. Altfel, e o simplă alegaţie.

Repet, cred că toate aceste alegații care nu fac altceva decât să facă rating unei asociații de magistrați, pentru că vorbim, iată, despre UNJR, dar, pe de altă parte, nu rezolvă problema, nu sunt de natură să ajute magistratura.

Sunt de natură să arunce un dubiu în mentalul colectiv referitor la ce este magistratura din România. Dacă strigi o dată, de două ori, de zece ori – „Vine lupul!” , s-ar putea ca, finalmente, când vine lupul, să nu mai reacționeze nimeni.

Și pe durata mandatului meu au fost foarte vocali, fără să aducă altceva decât comunicate de presă. Îi invit să meargă în acest nou Consiliu al Magistraturii, au asociații de magistrați, există toate premisele pentru o discuție așezată, nepătimașă, pentru a vedea dacă aceste alegații sunt adevărate sau nu.

Eu nu cred că problema cea mai mare a magistraturii române ar fi că este plină de acoperiți.

– Nu este cea mai mare, dar este o problemă?

– Nu știu, rămâne de văzut, eu nu am asemenea informații. Acum depinde ce vrem să spunem prin implicarea serviciilor în Justiție.

Trăim în Europa, au fost multe atentate de câțiva ani încoace și atunci nu e nimic excepțional ca un serviciu de informații – se întâmplă la noi, în alte state membre – să aibă un rol în combaterea terorismului.

Din acest punct de vedere, da, este inevitabil ca astfel de servicii să lucreze cu structurile specializate de parchet și, de altfel, știți că, pe combaterea terorismului, DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – n.r.) conlucrează împreună cu serviciile specializate din România.

Ce vrem să spunem? Vrem să spunem că asta nu este în regulă? Vrem să propunem un alt model?

Haideți să ne așezăm la masă și să vedem care ar fi un model funcțional. Putem noi să inventăm altul, neinventat încă în Uniunea Europeană? Când spun asta, nu fac judecăți de valoare, nu spun că este bine. Eu constat.

Cred că este important să trăim într-o societate sigură și dacă prețul este ca, în limitele prevăzute de lege, niște servicii să conlucreze cu parchete specializate, cred că este un preț corect ca să mergem liberi pe stradă.

– Și atunci, ce credeți că îi deranjează pe cei din UNJR?

– Nu știu, asta ar trebui să îi întrebați pe cei de la UNJR și, încă o dată, vorbesc ca fost ministru și ca cetățean.

Eu aș vrea ca UNJR și alte asociații să treacă de la alegație și de la a spune că este un pericol major la lucruri mai concrete, pe care nu trebuie să le discutăm în piața publică.

Avem un nou CSM și ei se pot duce acolo să discute aceste lucruri in camera, astfel încât lucrurile să fie clarificate o dată pentru totdeauna.

Altfel, cred că suntem de acord că a agita o dată la trei luni această marotă a serviciilor care au pătruns în magistratură nu face altceva decât să aducă grave deservicii sistemului de justiție din România, care nu merită asta.

– Dar raportul redactat de Henry Jackson Society cum îl comentaţi?

– Despre raportul acesta am să fac foarte puține comentarii și am să spun așa: e un raport făcut de un consultant, un consultant plătit de un client.

Să știți că apar nenumărate rapoarte, în general, despre modul în care se combate corupția, despre Justiție, rapoarte care au în spatele lor instituții internaționale mari și foarte serioase: OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – n.r.), Banca Mondială, Comisia Europeană.

Eu, în cele 14 luni de când m-am întors în România, nu am văzut niciodată ca un raport de acest tip să fie atât de dezbătut cum este acest raport care are, neîndoielnic, meritele sale, dar care, să nu uităm, este un raport plătit de un client pe care un consultant, plătit în baza unui contract, l-a livrat.

Deci am mari rezerve cu privire la acest raport și la importanța lui în schema mare a lucrurilor. Cred că România a petrecut prea mult timp dezbătând aceste lucruri, iar dezbaterea cred că este, în general, interesată.

Cea mai mare publicitate i se face acestui raport pe canalele media care apără interesele unor persoane ce sunt subiecte de drept penal.

– A apărut și în The Guardian.

– Da, există un lobby, iar eu nu am să pronunț numele clientului. (Este vorba, probabil, despre Alexander Adamescu, care se sustrage urmăririi penale în dosarul în care tatăl său, Dan Adamescu, a fost deja condamnat – n.r.)

Dar există un lobby care se face în Marea Britanie. Noi toți știm asta, știm că regele e gol, dar nimeni nu are curajul să spună asta.

A fost și în The Guardian, sigur, menționat, dar în The Guardian au fost menționate și rezultatele excepționale ale României în combaterea corupției: de exemplu, în mai 2016, când România a fost invitată la Summit-ul Anticorupție exact pentru ce este România, și anume un model pentru regiune. Le-aș lua cu rezerva de rigoare.

Noi selectăm – asta e impresia mea – exact ceea ce ne convine, când ne convine, ca să ne construim propriul argument. Oricine a făcut un an de logică vă poate spune că este o metodă proastă.

„Era inevitabil ca între SRI și DNA să existe relații profesionale”

– Raportul a apărut, poate nu întâmplător, într-o perioadă tulbure, marcată de suspendarea şefului operativ al SRI, Florian Coldea, în urma declarațiilor făcute de Sebastian Ghiță.

– Eu am văzut că despre raport se discuta de cel puţin o săptămână, deci nu aș lega evenimentele între ele.

– Ați primit vreodată indicii referitoare la o legătură prea apropiată între Florian Coldea și Laura Codruța Kövesi?

– Nu, nu am primit asemenea informații și nici nu cred că ar fi trebuit să le primesc. Nu cred că acesta e rolul unui ministru al Justiției.

Noi trebuie să ne uităm nu la persoane, ci la instituții, și fapt e că doamna Kövesi conduce DNA, iar domnul general Florian Coldea este numărul 2 în SRI.

Deci, dacă discutăm despre cadrul legislativ din România și despre modul în care s-a lucrat instrumentarea unor dosare de corupție, era inevitabil ca între cele două instituții să existe relații profesionale.

Evident, acum există ocazia clarificărilor, deci nu cred că problema este a relațiilor dintre instituții, ci, dacă îmi îngăduiți, a afirmațiilor unui cetățean român interesat – pentru că pledează propria cauză –, care în fiecare seară vine și ne mai dă câte un episod despre ce a făcut domnia sa acum un an, doi, șapte.

Aici cred că este loc pentru clarificare, altfel instituțiile statului vor fi mai puțin credibile.

– Anul trecut ați propus-o pe Laura Codruța Kövesi pentru un nou mandat la DNA. Ați avut vreo rezervă?

– Nu, n-am avut nicio rezervă. Poate nu am explicat suficient, dar profit acum. Doamna Laura Codruța Kövesi, în afară de faptul că avusese deja un mandat la DNA, este o persoană care a avut două mandate de procuror general în această țară.

Deci este o persoană care a lucrat la cel mai înalt nivel în parchetele din România, iar eu, când am venit, primul meu act nu a fost să o reconfirm, ci să aștept un bilanț anual, pe care orice parchet îl are.

În urma acelui bilanț, uitându-mă pe cifre – care sunt statistice, nu altceva –, și în urma informațiilor pe care le aveam din relațiile și modul în care este percepută lupta anticorupție în România, pe baza tuturor acestor date obiective, da, am făcut aplicarea a ceea ce legea prevede, și anume că poți reînvesti pe cineva pentru al doilea mandat.

Am făcut acest lucru și vă spun că nu am absolut niciun regret.

– Asta era următoarea întrebare: dacă aveți un regret. Dar în privința lui Bogdan Licu? Ați avut rezerve?

– În privința domnului Bogdan Licu o să fac o paranteză. Noi suntem, sigur, într-o țară în care toată lumea are doctorat. Avem foarte multe doctorate, în condițiile în care avem și un nivel de analfabetism la fel de mare.

Aceasta este o discuție validă, dar Bogdan Licu a fost numărul doi în Parchet. A fost prim-adjunctul procurorului general. Știți că, anul trecut, am fost în situația în care funcția de procuror general a fost vacantată, ca urmare a demisiei domnului Tiberiu Nițu, iar domnul Bogdan Licu a asigurat interimatul funcției.

Eu cred că domnul Bogdan Licu, în asigurarea acestui interimat, a luat niște decizii curajoase. Nu am să intru în detalii, dar decizii cu privire la dosarul Revoluției, al Mineriadei… Și-a asumat o poziție de manager.

Este o persoană care s-a bucurat de multe demnități și, în considerarea faptului că domnia sa a fost delegat de procurorul general, după un număr de luni, mai bine de șase, am considerat că este cazul să pun capăt interimatului și să fac o propunere și mă bucur că domnul Klaus Iohannis a acceptat această propunere.

– Pentru că ați menționat episodul demisiei lui Tiberiu Nițu și am vorbit despre posibila influență a serviciilor asupra Justiției, ce spuneți despre influențarea Justiției de către politicieni? Pentru că dosarul lui Tiberiu Nițu arată, printre altele, o legătură cu un politician care s-a aflat la vârf: Gabriel Oprea.

– Da, nu aș vrea să fac niciun fel de comentarii, este un dosar în curs. Nu am îngrijorări mai mari decât orice cetățean român care, cu ocazia unor dosare, vede că relațiile instituționale dintre Parlament, Guvern și Justiție trec dincolo de granițele care ar trebui să existe. Fiind o anchetă în curs, nu vreau să mai fac niciun comentariu.

„Eu cred că
domnul Bogdan Licu
a luat niște
decizii curajoase.”

„Așteptarea mea este să nu se schimbe regulile jocului”

– Sindicatul Omnia a depus în luna octombrie un denunț la Parchetul General pentru fals în declarații în formă continuată. după declarațiile dumneavoastră de la Consiliul Superior al Magistraturii privind bugetul penitenciarelor. Ați fost chemată la Parchet?

– Nu, nu am să mă apăr aici. Ştiți că am trecut printr-o moțiune exact pentru acest motiv, am explicat public în ce sens am folosit aceste cuvinte, dar răspunsul este: nu, nu am fost chemată la Parchet, dar, dacă voi fi chemată, am să mă duc, bineînțeles.

– De ce credeți că s-a prăbușit încrederea în Justiție cu 13 procente în ultimul an?

– Nu aș spune că s-a prăbușit, ci că a scăzut semnificativ. În apărarea sistemului de Justiție din România, să vedem și de unde a plecat: e adevărat, 13 procente, dar s-a plecat de la 45%, dacă îmi aduc aminte bine, în condițiile în care încrederea în Parlament e de 4 procente. Încrederea în partidele politice este de 3 sau 4 procente. Deci, trebuie văzut că Justiția oricum era mult, mult înainte, și ăsta este un fapt.

Acum, de ce a scăzut atât de mult încrederea în Justiție? Eu am mai explicat public în timp ce eram ministru: am îndrăznit să speculez cu privire la ce cred eu că ar fi putut contribui la acest lucru și asta a generat o nemulțumire a asociațiilor de magistrați.

Eu cred că aceste comunicate nenumărate în care spunem – „Sunt acoperiți în Justiție”, „Serviciile controlează Justiția”, toate aceste lucruri care sunt făcute de magistrați sunt de natură să aducă atingere imaginii magistraturii. În ce măsură, nu pot răspunde la asta.

Ce am sugerat a fost să se facă un studiu și să vedem care sunt cauzele care ar putea explica o asemenea scădere. Nu trebuie să uităm că, în materie de Justiție, întotdeauna într-un proces cineva câștigă și cineva pierde, dar nici acesta nu este un răspuns care să explice o scădere de 13%.

E un mesaj – e vorba despre un sondaj de percepție, un Eurobarometru care măsoară percepția –, dar e important mesajul și trebuie văzut de ce s-a ajuns aici.

Dar încheind, așa, într-o notă ușor ironică, aș vrea să văd că partidele și Parlamentul se ridică măcar la jumătate din cât are acum Justiția încredere în fața publicului din România.

– Ce așteptări aveți de la succesorul dumneavoastră, Florin Iordache? Ați discutat?

– Evident, am discutat cu ocazia predării mandatului. Am discutat despre aceste priorități pe care le-am atins și în acest interviu: legile justiției, Mecanismul de Cooperare și Verificare, în privința căruia știți că se va publica un raport luna aceasta.

În fond, testul pe care România îl are în fața sa este să dovedească faptul că tot ce s-a obținut instituțional, legislativ, este aici ca să dureze, deci este ireversibilitate în ce s-a obținut. Am discutat cu domnul Iordache despre aceste chestiuni.

– Una dintre declarațiile sale de la audierile din Parlament a vizat modificarea legilor penale. Multă lume s-a gândit la o nouă „Marți neagră”. E nevoie de o modificare in extenso a legilor penale?

– Eu nu cred că este nevoie de modificări majore ale legislației penale, însă, pe de altă parte, am văzut și eu ce a putut să vadă toată lumea din explicațiile publice ale domnului Iordache, că ar exista necorelări cu privire la legislația penală.

Sigur că, iarăși, ironic, vin și spun că nu știu cui se datorează aceste necorelări. Eu, ca ministru, am spus de multe ori că avem necorelări, că ne grăbim când adoptăm legi, o facem fără studii de impact, fără să ne uităm la ce adoptăm și după ce adoptăm o lege…

– Adoptăm, adică Parlamentul adoptă.

– Exact, ați spus dumneavoastră, nu eu. Dar, în măsura în care există asemenea necorelări, evident că grupul interinstituțional de care domnul ministru a vorbit – constituit din magistrați, CSM, Înalta Curte, parlamentari, profesori universitari, experții din Ministerul Justiției care sunt foarte buni – să se așeze la masă și să vadă în ce măsură pot fi făcute propuneri care să clarifice.

Așteptarea mea ca fost ministru și cetățean este ca aceste propuneri să nu schimbe regulile jocului, jocul să rămână același – setat cum este el setat de când suntem stat membru al UE și, eventual, să clarificăm un pic regulile jocului.

Dar nu să schimbăm jocul pentru a face situația mai ușoară unora care pierd jocul acesta și care sunt subiecte de drept penal.

„Argumentele Avocatului Poporului nu m-au convins deloc”

– Cum vedeţi eventuala modificare a Legii 90/2001, care acum nu le permite persoanelor condamnate penal să ocupe funcția de membri ai Guvernului?

– Este puțin surprinzător că noi vrem să schimbăm această lege în 2017. Trebuie spus că această lege s-a adoptat când PSD era la putere, în perioada Guvernului Năstase, când noi negociam pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Am văzut argumentele Avocatului Poporului, dar pe mine nu m-au convins absolut deloc.

Știți că, în România, pentru a putea fi taximetrist și pentru a putea face transport de persoane, trebuie să nu ai cazier penal. La fel ţi se cere pentru a fi avocat și în multe alte profesii. Sau dacă vrei să fii expert parlamentar.

Vă spun că am colegi care au lucrat cu mine la minister, care acum vor să meargă în Parlament și cărora li s-a cerut – surpriză! – cazierul. Deci, dacă pentru a fi expert parlamentar, taximetrist, avocat, ți se cere cazierul, cred că nu este nimic excepțional că pentru funcții de înaltă demnitate în statul român, cum ar fi funcția de membru în Guvern, este o asemenea cerință.

Faptul de a fi membru în Guvern nu e un drept fundamental al omului, e o vocație. În teorie, și eu, și dumneavoastră putem deveni membri ai Guvernului, dar dacă eu, între timp, am o activitate infracțională care este constatată ca atare de o instanță care mă condamnă, cred că între mine și dumneavoastră, și legal, dar și moral, dumneavoastră sunteţi mult mai îndreptăţită decât mine să accedeți în funcția publică, pentru faptul că nu ați avut probleme cu legea penală.

Deci, aceasta e părerea mea, că nu e cazul să punem acum în discuție această lege. În fond, e un principiu care spune că, pentru a fi într-o funcție de demnitate publică, trebuie să fii – cum să zic? – mai curat decât alții. Trebuie să fii un model.

Noi nu putem legifera că cine e într-o funcție publică trebuie să fie un model pentru societate, dar ăsta e principiul.

De ce vreau eu să conduc o cetate? Cred că am un anumit tip de expertiză. E ca atunci când ești ales președintele comitetului de bloc. De ce ești ales președintele comitetului de bloc? Pentru că plătești întreținerea, ești mai meritoriu decât restanțierii.

În măsura în care nu acceptăm ca cel mai mare restanțier să devină președintele comitetului de bloc, cred că putem accepta că un prim-ministru condamnat nu ar fi cea mai bună soluție pentru România.

– Pentru că mai devreme am vorbit despre Mecanismul de Cooperare și Verificare – ați transmis în câteva rânduri ideea că ar trebui renunțat la el. Mai sunteți  de aceeași părere?

– Sunt de părere că, la 10 ani după ce mecanismul a fost instituit – el a fost instituit în 2006, printr-o decizie a Comisiei Europene –, România a atins acele obiective pe care trebuia să le atingă.

Comisia Europeană spune că România ar trebui să facă dovada că tot ce s-a obținut la nivel de instituții și de legislație în România sunt lucruri durabile.

Şi atunci, ca să revin la întrebarea anterioară, nu cred că modificarea Legii 90/2001 va fi un lucru care să scape neobservat și să nu ridice niște semne de întrebare. Comisia a cerut în acest an dovezi ale durabilității celor obținute.

În această lună se va publica un nou raport, care va fi însoțit și de un raport de progrese în acest an. Ministerul Justiției a contribuit la acest raport factual cu ceea ce s-a obținut și cred că este cazul ca, sub anumite condiții – să nu se schimbe lucrurile de pe o zi pe alta, să nu se repete „Marțea neagră”, ca să fiu mai plastică.

Cred că ar fi util și pentru Comisie, și pentru România să avem un calendar, un orizont în care el să fie ridicat. Altfel, el riscă, la 10 ani de când a fost instituit, să nu mai aibă forța pentru care a fost conceput.

– Spuneați recent la RFI că vă veți implica în ONG-ul lui Dacian Cioloș. Sub ce formă?

– Am spus că susțin, evident, și eu, ca toți ceilalți membri ai Guvernului Cioloș, tot ce a însemnat Guvernul Cioloș.

Premierul Cioloș a publicat în toamna anului trecut o platformă, Platforma România 100, care listează nu lucruri nemaiauzite, ci valori de bun-simț în care noi credem. În acest sens, noi susținem această platformă.

Reformarea societății românești e o chestiune pe care domnia sa o va clarifica. Eu susțin aceste valori și, în măsura în care cariera mea îmi va permite și Dacian Cioloș mă va invita, da, am de gând să mă implic.

Să exercit o cetățenie activă, nu pentru că doresc o funcție de demnitate publică, dar doresc să arăt că mă pot implica activ, și sper că nu sunt singura. Suntem mulți cei care suntem preocupați de reformarea sistemului judiciar în România. În sensul ăsta doresc să mă implic.

„În măsura în care
nu acceptăm ca
cel mai mare
restanțier să devină
președintele
comitetului de bloc,
cred că putem accepta
că un prim-ministru
condamnat nu ar fi
cea mai bună soluție
pentru România.”

Cine este Raluca Prună

Raluca Alexandra Prună (47 de ani) a devenit ministru al Justiției în noiembrie 2015. Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Ministerului Justiției, ea a obţinut licenţa în Drept la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în 1996.

În 1997 a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

În 1998 a încheiat cursurile unui Master în Ştiinţe politice la Universitatea Central-Europeană din Budapesta, iar în perioada 2000-2002 a fost doctorand al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea din Bucureşti, program doctoral pe care l-a întrerupt. 

Şi-a început cariera ca avocat (1996-2000), iar ulterior a obţinut colaborări cu Banca Mondială, Centrul de Drept Constituţional European şi USAID (Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională).

În perioada 2000-2004 a fost manager al portofoliului Justiţie, afaceri interne şi corupţie în cadrul Delegaţiei Comisiei Europene în România, iar între 2005 şi 2008 a fost preşedinte al Asociaţiei Române pentru Transparenţă (Transparency International România).

Între 2005 şi 2007 a lucrat ca jurist lingvist la Secretariatul General/Serviciul Juridic al Consiliului Uniunii Europene, iar în perioada 2007-2008 a fost jurist şi coordonator de program la Direcţia Generală Justiţie, Libertate şi Securitate din cadrul Comisiei Europene.

În 2010 a devenit şef de unitate la Direcţia Generală Antreprenoriat şi Industrie din cadrul Comisiei Europene, iar în perioada 2012-2015  a fost şef de unitate la Direcţia Generală Piaţa internă, Antreprenoriat şi IMM-uri.