Radiografia unui spital mic

Un chirurg arab şi un chirurg de 74 de ani, un pediatru de 80 de ani, un anestezist şi un dermatolog care fac naveta se întâlnesc la spitalul unui orășel din Ardeal.

Seamănă cu începutul unui banc. Însă dacă, la un moment dat, cineva ar vrea să producă Anatomia lui Grey cu personaje din România, asta ar trebui să urmărească − viața și sforțările unui spital orăşenesc de-a supraviețui în ciuda lipsei cronice de medici, bani, aparatură și interes.

Fiindcă un spital, oricât ar fi de mic, are rostul său.

În Abrud, de pildă − orăşelul unde se verifică prima frază din acest text −, populația este îmbătrânită și veniturile sunt relativ mici. Iar spitalul le asigură, cu precădere bătrânilor şi copiilor, diagnostic și tratament pentru boli nu foarte grave.

Măcar nu-i mai pune pe drumuri până la Spitalul Județean din Alba Iulia, și așa suprasolicitat.

*

În anii ’90, Spitalul orășenesc Abrud mirosea acrișor a igrasie. Îşi trăise perioada de glorie în deceniul anterior, când în secția de chirurgie se făceau anual peste 600 de operaţii – majoritatea în urma unor accidente miniere sau forestiere.

Cel puțin asta își amintește chirurgul Ioan David, care e angajat aici din 1972. În preziua vizitei noastre împlinise 74 de ani, iar a doua zi urma să participe la întâlnirea de 55 de ani de la terminarea liceului.

Ioan David povesteşte că au fost perioade în care el rămăsese singurul chirurg. Acum e singur acasă: soţia sa a murit, iar copiii i-au plecat. Spitalul îl ține în viață.

„E bine să te simți util și să mai poți face lucruri pentru ceilalți”, spune el încet, cu vocea încărcată de nostalgie.

Înainte de 1989, secția de chirurgie a Spitalului din Abrud deservea orașe aflate în plină expansiune industrială. Azi, își revine ca după o lungă boală.

De un an încoace, Ioan David are şi un coleg mai tânăr, medicul chirurg Issa Al-Adwan Khaldoon, de origine iordaniană. Moţii l-au adoptat repede și bucuroși – îi spun „doctorul Issa”. Postul său fusese scos la concurs vreme de 15 ani şi nu îl dorise nimeni.

„Am ajuns în 12 aprilie 2016, am semnat contract cu Spitalul chiar de ziua lui fiica mea. Acuma, condiții mai bune sunt, totuși. Dar spitale mici, în general, au alte probleme decât spitale mari…”, spune doctorul Issa, într-o română mai bună decât a multor politicieni de la televizor.

Issa Al-Adwan Khaldoon s-a stabilit la Cluj, a făcut rezidențiatul la Chirurgie III și apoi a rămas să muncească voluntar în clinică. De anul trecut, în zilele lucrătoare locuieşte la 120 de kilometri de casă, în Abrud. Ceilalți doi chirurgi, colegii săi, au trecut binișor de vârsta de pensionare.

„Am venit pentru zonă, pentru Apuseni. Dacă nu vin aici, se pierde secția de chirurgie. Doctor David − în vârstă, doctor Zaharia − în vârstă. Cineva ține chirurgie în viață. Și nu numai, dar pentru toți localnicii din zonă.

Postul, de exemplu, s-a tot scos la concurs, 15 ani. La fiecare trei luni se scotea postul la concurs, și nimeni nu se înscria niciodată. Toată lumea știe de posturile din Abrud și nimeni nu se apropia. Pentru că e drumul până aici, zona…”, explică doctorul Issa.

Când iordanianul s-a mutat la Abrud, managerul spitalului orăşenesc, Ionela Anca, a umblat o lună cu el să-i găsească chirie. Și chirurgul s-a bucurat că a găsit o comunitate interesată să investească în sănătate.

Într-o lună, doctorul Issa face minimum 8 operaţii şi 200 de consultații. În „arondismentul” său se află cam 100.000 de oameni, majoritatea din mediul rural, care, altfel, ar trebui să meargă direct la spitalele mari din Alba sau din Cluj.

Nu vă faceți iluzii, la Abrud nu se pot face operații majore, cu anestezie totală. Dar existența unei secţii de chirurgie e o ușurare pentru bolnavii care nu au nevoie de tratamente complicate.

„Anestezistul îmi vine de la Sibiu. Dacă am avea anestezist și medic de terapie intensivă, am putea face toate operațiile aici. Oamenii vin cu hernii, cu probleme ale peretelui abdominal, apoi leziuni, plăgi, lovituri, fracturi… Se vede că aici nu a ajuns gazul și că oamenii crapă lemnele cu toporul. Așa e zona noastră„, spune chirurgul, râzând.

S-a născut la Amman, capitala Iordaniei, și are 11 frați. Doi dintre ei sunt, la rândul lor, medici. Trăieşte de 17 ani în România, dintre care vreo 12 s-a tot specializat. Apoi a ales să muncească voluntar în sistemul medical.

Zilele și le petrece în spital. După ce operează, rămâne să supravegheze pacientul mai departe.

„Când am venit eu, am simțit de la doamna manager că trebuie dezvoltată secția. Și pentru asta, când am bătut palma cu ea, am spus că trebuie să ajutăm zona aici. Dar încă nu avem aici secția pe care o vreau eu”, spune doctorul Issa, cu un fel de încăpățânare amuzată.

„Eu am oferte de la spitale private de la Cluj, am ofertă de la Sălaj, din zonele acestea mai am. Nu mă tentează, că eu sunt arab, mă țin de cuvânt.”

Issa Al-Adwan Khaldoon

*

Chirurgul spune că aproximativ 70% dintre pacienții săi sunt oameni în vârstă, dar că spitalul mic are avantajul său:

„Mă cunosc oameni din toți Apusenii. Nu vă spun, am pacienţi și din Cluj. Este și avantaj, și dezavantaj la spital mare. Infecții nosocomiale, care se iau din spital, la noi nu există. Totul construit recent, deci aici avem avantaj”.

Doctorul Issa spune că cel mai mult îi place zona. A văzut mina de aur de la Roșia Montană şi, de atunci, după câte o zi complicată, urcă pe malul unui lac – Tăul Brazilor, unde, ca-n cel mai cunoscut banc cu ardeleni, numa’ șede. Se uită la apă.

Dacă administrația locală va continua să investească în spital, arabul se vede îmbătrânind printre moţi.

Și totul ar fi mult mai simplu dacă Ministerul Sănătății n-ar stabili niște condiții atât de complicate pentru spitalele mici. E ca un lanț al slăbiciunilor: de fiecare dată când vine vorba despre obsedanta „reducere de costuri”, de aici se taie, de la spitalele mici.

Iar când sunt bani de investiții, se fac în spitalele mari. Aproape nimic din politica Ministerului Sănătății nu susține existența spitalelor mici.

Un exemplu: în 2015, pentru a se acredita, Spitalul Orășenesc Abrud a avut de plătit o taxă de 68.000 de lei unei alte instituții a statului român. Dacă n-ar fi alocat bani Consiliul Local Abrud, spitalul n-ar fi avut posibilitatea să o achite.

Potrivit unui studiu publicat în 2016, sistemul medical din România are un deficit de peste 13.000 de medici. În medie, o mie de români sunt deserviți de 2,8 medici, și asta din cauza exodului masiv din ultimii 10 ani.

În județe precum Călărași sau Tulcea, aproape jumătate din necesarul posturilor medicale sunt vacante. Motivele cele mai frecvente pentru care medicii pleacă din România sunt salariile foarte mici și condițiile de trai.

*

Ionela Anca a preluat conducerea Spitalului orăşenesc din Abrud la 1 februarie 2015, în urma unui concurs. Instituția beneficiase de investiții din fonduri europene, dar avea nevoie de medici ca de aer.

Așa începe saga unui manager care „vânează” doctori prin toată Transilvania pentru a ține micul spital pe linia de plutire.

„Eu am mai lucrat în sistemul sanitar. Din 2003 până în 2011 am fost managerul unui spital care a fost desființat, Baia de Arieș. E un sistem care m-a atras și despre care, înainte, nu știam nimic. Cel mai important a fost sprijinul administrației locale, care nu dorește să piardă spitalul„, explică Ionela Anca.

Consiliul Local a preluat spitalul în vara anului 2010, când Ministerul Sănătății a finalizat descentralizarea sistemului medical. A fost perioada când multe spitale s-au închis, pentru că administrațiile locale voiau să evite complicațiile.

„Nu vreau să-mi amintesc prea multe de anii ăia. Cea mai urâtă perioadă„, spune Ionela Anca (foto).

Şi adaugă:

„Depinde de membrii Consiliului Local, de cât de mult își doresc să aibă spitalul. La Baia de Arieș nu a fost așa, dar aici este altfel. Anul trecut și anul acesta au investit și în aparatură, și în infrastructură.

Contează foarte mult ce medici ai, ce aparatură, evident, și condițiile pe care le poți oferi unui pacient. Administrația locală din Abrud s-a interesat foarte mult, n-am cuvinte să le mulțumesc. Dacă spitalul nostru are un deficit în momentul de față, este deficitul de medici”.

Trimestrial, Spitalul scoate posturile la concurs. În acest moment, cele mai necesare sunt: medic pediatru, medic de obstetrică-ginecologie, ATI, laborator, radiologie și imagistică.

Dar nu se înscrie nimeni să le ocupe.

„Într-un spital, medicul sfințește locul. În trei săptămâni, medicii își epuizează cazurile pe care le decontează Casa. În ultima săptămână am ajuns să le spun: «Nu mai faceți, nu mai faceți!» Dar nu poți să refuzi oamenii care vin la spital.”

Ionela Anca, managerul Spitalului din Abrud

*

Doctorul care ţine în viaţă secţia Pediatrie a Spitalului din Abrud are 80 de ani. Așa că managerul Ionela Anca este mereu în căutare de medici în orașele universitare.

În momentul acesta, un tânăr pediatru ar avea un salariu de încadrare, cu vechime zero, de 2.900 de lei, sumă căreia i s-ar adăuga sporuri – de secție, de gardă etc. Prin decizia Comitetului Director, Spitalul din Abrud plătește spor maxim pentru toate gărzile.

„De pediatru avem nevoie ca de aer. În zonă sunt doar doi pediatri, amândoi pensionari, aici și la spitalul din Câmpeni. De multe ori mă gândesc aşa: «Doamne ferește să pățească vreun medic ceva, mai ales pe secțiile astea unde sunt câte unul, că rămân fără secție!»”, mărturiseşte Ionela Anca.

Unul dintre motivele sale de optimism este anunţul privind majorarea salariilor pentru medici.

„Acuma, din ce am mai citit, un medic primar va putea să primească undeva la 12.000 de lei, deci asta va fi cam ultima treaptă. Eu zic că, în condițiile astea, sigur vor veni doctori. Pentru că erau salarii de mizerie. Nu era tentant deloc pentru medici.

În 2014, în decembrie, a venit aici un medic pediatru rezident. A stat o lună de zile. Știți cât avea restul de plată? 1300 de lei… În condițiile în care ai familie, ești departe de casă… 1.300 de lei?! Nici nu avea voie să facă gărzi imediat… Închipuiți-vă! Ce medic poate trăi cu 1.300 de lei?! Numai ca să te documentezi îți trebuie o grămadă de bani.”

În acest moment, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) decontează Spitalului din Abrud 188 de cazuri. Pe lună.

Ceea ce se tratează în plus este pierderea spitalului. Nu există nicio formulă de recuperare a acestor costuri. CNAS nu verifică, nu face o medie și nu crește, la nevoie, numărul de cazuri decontate.

Pe scurt: oamenii dintr-o comunitate au voie să se îmbolnăvească doar în interiorul unei medii statistice.

Consecinţa este aceasta: fie spitalele îşi asumă să lucreze în pierdere – dacă acceptă pacienți peste limita stabilită de Casă, fie pacienții sunt siliţi să se deplaseze la consultaţii şi tratament în alte localităţi.

Pe termen lung: cel ce n-are riscă să i se ia şi ceea ce are.

*

„Ar trebui să existe o strategie la nivel de minister, nu să-mi fac eu strategie la nivel de unitate spitalicească de gradul IV, unde, când prind un medic, parcă-l prind pe Dumnezeu de-un picior.

Am rezidenți pe post. Asta ce înseamnă? Cinci ani sau șase ani, cât durează rezidențiatul, tu, ca unitate sanitară, plătești medicul respectiv cu bani de la Minister.

Până în 2014, în contract era specificat că, după ce îți iei specialitatea, ești obligat să stai câți ani de rezidențiat ai făcut. În 2014 s-a modificat legea: acum, nici măcar asta nu-i mai obligă. Statul se faultează singur. Face o investiție pe ani buni și apoi îl lasă pe medic să plece.”

Ionela Anca, manager de spital

*

Interesul Consiliului Local Abrud faţă de Spital se traduce în bani de investiţii. Primarul Nicolae Simina spune că prioritățile sale sunt sănătatea și educația, apoi se pot rezolva și altele. A înțeles că spitalul din oraş nu are nicio șansă fără medici, iar medicii nu vin dacă nu văd un licăr de dezvoltare.

Bugetul de investiții al Abrudului, oraş de 6.000 de suflete, este de circa un milion de euro anual. Cam aceasta este şi suma pe care a primit-o spitalul de la buget, pentru investiţii, în ultimii 5 ani.

Consiliul Local a finanțat recompartimentarea clădirii − care are aproape un secol, un sterilizator, o unitate de transfuzii sanguine, un aparat pentru intervenții laparoscopice, masă de operație, lavoare pentru apă sterilă, aparate pentru fizioterapie.

Saloanele sunt luminoase și albe. În plus, se construiește un circuit al ambulanței, din curte direct la camera de urgență.

Pentru a avea un avantaj în competiția de atragere a medicilor, Primăria a preluat un imobil din apropierea Spitalului. Intenţionează să-l reabiliteze și să amenajeze locuințe pentru doctori.

„Noi vrem să continuăm cu extinderea şi investiţiile. Să facem și o secție bună de fizioterapie, pentru că avem mulți oameni bătrâni, iar clima e așa cum e. Consilierii locali au înţeles cât e de important un spital.

Și ne-a dat Dumnezeu și un manager care se interesează. Așa se pot face multe lucruri„, zice, amuzat, primarul Abrudului.

Speră şi el ca, după mărirea salariilor, medicii tineri să ia în calcul spitalele mici. Să le redea o parte din gloria de odinioară. Sau măcar normalitatea.

Funcţionează neîntrerupt din anii ’20

Spitalul orășenesc din Abrud este cotat ca un spital de grad IV. Potrivit clasificării Ministerului, asta înseamnă „nivel de competenţă bazal − spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate”.

Majoritatea spitalelor municipale sunt clasificate în această grupă, dar există şi spitale județene, precum cel din Călărași, care au tot acest grad.

Spitalul din Abrud a fost construit între 1924 și 1929 cu fonduri strânse de comunitate, sub înaltul patronaj al Principesei Mame Elena. De atunci, funcționează neîntrerupt.