Liliana Gheorghe, masterandă la Paris: "În 6 ani am trăit în 5 orașe și am învățat de 10 ori mai mult decât la facultate"

Liliana Gheorghe. Foto: Arhiva personală

Am plecat din România chiar după terminarea liceului, în septembrie 2012. La acel moment, factorul determinant al alegerii mele a fost dorința de a descoperi un nou sistem educațional.

Deși am avut norocul de a întâlni câțiva profi excepționali în liceu, eram dezamăgită de școala românească și știam că, dacă voi rămâne în țară la facultate, mă voi lovi de aceleași probleme: profesori pentru care orgoliul e mai puternic decât motivația de a transmite ceva și un sistem care nu răsplătește decât goana după note.

Trebuie să adaug că părinții m-au susținut în demersul de a pleca din țară. Deși le-a fost greu să se despartă de mine și apoi de fratele meu, au crezut că e mai bine pentru noi să experimentăm și altceva.

*

Am ales să studiez în Franța pentru că vorbeam deja franceza și pentru că studiile erau mult mai ieftine decât în Marea Britanie.

La finalul liceului nu aveam o idee foarte clară despre cariera pe care voiam s-o urmez, dar eram pasionată de istorie și mă atrăgeau științele sociale.

Am aplicat la mai multe universități și, în final, am fost admisă la Sciences Po Paris, unde, în primii doi ani, am studiat Științe Politice.

Acomodarea în Franța a fost relativ ușoară în plan personal, fiindcă am ajuns într-un mediu cu mulți străini, dar am întâlnit și colegi români care mi-au devenit foarte buni prieteni.

În ceea ce privește studiile, adaptarea a fost mult mai dificilă, pe de-o parte din cauza limbii, iar pe de altă parte, a metodei complet diferite de lucru.

Pentru ultimul an de licență, am plecat ca student Erasmus la Universitatea Bocconi din Milano, unde m-am axat pe economie. După licență m-am întors în Franța și am continuat cu un master în Economie și Politici Publice, tot la Sciences Po Paris.

*

După primul an de master, am decis că vreau să acumulez experiență profesională înainte de finalul studiilor, așa că am luat un an de pauză, în care am lucrat.

Am făcut două stagii, unul într-un cabinet de consultanță din Roma, iar cel de-al doilea, la Ambasada Franței în România.

Astfel, în ultimii 6 ani am schimbat locuința aproximativ în fiecare an și am trăit în 5 orașe diferite.

Nu este ușor să treci prin atâtea schimbări, însă cred că din întâlnirea cu atâtea societăți diferite am învățat de 10 ori mai multe lucruri decât la cursurile din facultate.

În prezent, sunt la Paris si fac un internship într-un cabinet de consultanță, în cadrul ultimului meu an de master.

Integrarea mea în Franța a fost, după cum am spus, destul de ușoară. Am petrecut primii doi ani în Dijon, un oraș de mărime medie, într-o comunitate de studenţi relativ restrânsă (150-200). Am reușit să îmi fac prieteni foarte repede, datorită mediului internațional.

Cu o mare parte dintre persoanele pe care le-am cunoscut atunci am rămas apropiată, deși uneori ne despart mii de kilometri.

*

Profesorii pe care i-am întâlnit atât în Franța cât și în Italia sunt foarte deschiși. Nu m-am simțit niciodată discriminată din cauza faptului că veneam din România, nici la facultate, nici în birourile în care am lucrat până acum.

La Paris am trecut însă prin momente în care mă simțeam ciudat ca singura persoană străină din clasă. Dar asta nu fiindcă aș fi fost discriminată, ci mai degrabă din cauza unui complex de inferioritate pe care cred că toți românii îl poartă cu ei în afară.

La acest moment, pot spune că sunt mulțumită de viața mea și că mă văd rămânând câțiva ani la Paris.

Știu că în România aș fi avut familia alături de mine și că nu aș fi întâmpinat toate greutățile cotidiene cu care mă confrunt aici, cum ar fi dificultatea de a-ți găsi un apartament când ești un student străin, însă cred că mă simt bine fiindcă, în definitiv, îmi plac provocările.

*

Nu am regretat niciodată decizia de a pleca, deși am trecut și prin momente dificile. Am învățat mult despre ce înseamnă să-l cunoști pe cel de lângă tine, iar pentru mine asta contează enorm.

Nu exclud perspectiva de a mă întoarce în România peste câțiva ani. Aș dori mai întâi să acumulez experiență profesională în medii cât mai competitive și apoi să mă pot întoarce acasă, știind că aș avea mai multă încredere în mine.

Deși contextul politic este extrem de descurajant și avem multe probleme de rezolvat, începând cu săracia și lipsa investițiilor, sunt convinsă că România va continua să să dezvolte într-un ritm rapid, așa cum o arată indicatorii economici recenți.

Sunt convinsă că tocmai multitudinea problemelor cu care se confruntă România reprezintă motivația pentru a accelera dezvoltarea.

#maiviiacasă

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează