Generația suspendată a României

Stella a împlinit 30 de ani și, pentru prima oară în viață, e pregătită să o ia de la zero. „Povestea mea e povestea lui Dorothy din «Vrăjitorul din Oz». Și pe mine m-a luat uraganul și m-a adus dintr-un orășel într-un oraș mare. Și eu mi-am dat inima unui bărbat, iar mintea – altuia. Nici eu nu aveam încredere în mine. Am 30 de ani și cea mai lungă relație a mea a fost de 4 luni. Dar nu mă las!”, mărturiseşte Stella.

A terminat Facultatea de Chimie, fiindcă i-a fost frică să dea admitere la Actorie. Privind în urmă însă, nu crede că vreunul dintre eșecurile personale sau profesionale i-a dăunat. Din fiecare a învățat ceva.

„La fel ca alte femei de vârsta mea, și eu am trecut prin discuțiile cu familia: «Stella, când? Când te măriți, când faci copii?» Noi, femeile, am fost învățate să vedem în fiecare bărbat tatăl copiilor noștri. Dar eu nu mai vreau să fac compromisuri.”

Dincolo de poveste, încăpăţânarea Stellei sintetizează atitudinea față de viață a unei întregi categorii de oameni.

Unii îi spun generația Peter Pan. Noi îi vom spune „generaţia suspendată”.

*

Prin 2013, un străin stabilit la București scria că unul dintre farmecele României ar fi faptul că la noi nu există o ruptură între generații, așa cum s-a petrecut în lumea liberă în anii ’60.

Aici, atingerea maturității nu presupunea prelungirea adolescenței, căci românii se considerau adulți de îndată ce începeau să lucreze. Aici, mai spunea observatorul, feminismul și corectitudinea politică n-au înflorit încă, iar apartenența la UE va schimba asta, „dar deocamdată nu”.

Sociologii și specialiștii în demografie sunt de acord că și în România se conturează o generație care a împlinit 30 de ani și care nu mai respectă regulile tradiționale ale „maturității”.

Britanicii i-au etichetat ca generația Y, iar americanii le spun millennials.

Adulții din această categorie se căsătoresc târziu, fac copii puțini, dacă îi fac, preferă să călătorească și să experimenteze, căci își pun carierele pe primul plan.

Cine sunt ei și ce influență au în România, una dintre cele mai conservatoare țări din Europa în privința familiei și a cuplului?

1. Copiii nu mai sunt o prioritate

La nivel internațional, s-a constatat că, în comparație cu părinții lor, cei născuți între 1980 și 2000 sunt mult mai puțin interesați de oficializarea relațiilor sau de natalitate. Dacă, în anii ’70, vârsta medie pentru prima căsătorie era de 23 de ani, acum se situează în jurul a 30 de ani.

În mediul urban din România, vârsta medie pentru căsătorie este de 29,7 ani la bărbați și de 27 de ani la femei. La sat, femeile se căsătoresc în continuare mult mai repede, în medie la 24 de ani.

Amânarea sarcinii, în cazul femeilor din generația Y, înseamnă, din considerente fiziologice, un număr mai mic de copii născuți.

Efectele demografice se vor produce după anul 2030, adică în următorii 14 ani, spune Vasile Ghețău, director al Centrului de Cercetare Demografică din cadrul Academiei Române.

„Natalitatea scăzută duce la schimbarea structurii pe vârste a populației și din această structură se generează o sumă întreagă de efecte negative pe termen lung și foarte lung. Generațiile mici de după mijlocul anilor 1990 se află acum la vârsta încheierii căsătoriei și ele vor constitui populația de la care vor proveni copiii țării în viitor.

Cu același număr mediu de copii aduși pe lume de o femeie de-a lungul vieții, numărul născuților urmează să se reducă proporțional cu numărul în regres al femeilor de la vârstele fertile. Veritabila cădere a natalității se va produce după anul 2030, când toți născuții vor proveni de la generațiile mai mici, de după anul 1990″, a explicat Vasile Ghețău.

Cu toate că, în comparație cu alte națiuni, românii continuă să se căsătorească, și o fac devreme, numărul căsătoriilor la mia de locuitori a scăzut aproape la jumătate în ultimii 25 de ani.

Măsuri sociale precum acordarea de prime pentru căsătorie sau de împrumuturi pentru locuințe s-au dovedit eficiente într-o anume măsură, însă ele nu au influențat și fertilitatea, consideră Raluca Popescu, cercetător la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române.

În continuare, româncele nasc, în medie, 1,3 copii – una dintre cele mai mici rate ale natalității din lume.

„Cred că e o problemă comună mai multor generații. Tind să cred că s-ar putea să fie vorba mai curând despre o categorie socială, de o parte a populației, căci aceleași caracteristici apar și la oameni de 30 de ani, și la 35 de ani, și la 40, și la 45.
E vorba despre oameni cu o educație superioară, care provin din zona profesiilor liberale, creative, umaniste, care sunt mai bine plasați social, care călătoresc și care vor să experimenteze mai mult. E o schimbare valorică. E o categorie în creștere, care trăiește într-o tinerețe care se prelungește.” (Raluca Popescu, doctor în sociologie)

2. Generația în suspensie

În Occident, spune Raluca Popescu, revoluțiile personale – această contestare a regulilor sociale – au avut loc în anii ’60, odată cu mișcările hippy sau new-age.

Or, în România comunistă „au mai existat pletoși și liber cugetători, dar a fost vorba de o categorie marginală a populației”.

„Eu i-aș numi «generația suspendată» pe acești tineri. Ceea ce mi se pare foarte interesant e că ei contează mai mult, chiar dacă e vorba despre o minoritate. Sunt, în general, bine plasați pe piața muncii, au putere politică și putere de lobby, sunt un soi de trendsetters care pot să reprezinte modele și pentru populație în ansamblul ei”, adaugă cercetătoarea Raluca Popescu.

Această reordonare a priorităților nu-i face pe „treizeciști” niște ciudați, explică și psihologul Hedi Hoka, specialist în terapie comportamentală.

Generațiile mai în vârstă consideră că valorile esențiale sunt familia, biserica, țara, statutul social și politica, ceea ce se traduce în respectarea normelor, menținerea unui loc de muncă și achiziția de proprietăți.

În cazul celor denumiți millennials, lucrurile stau altfel.

„Dezvoltarea tehnologică, informația care este atât de accesibilă, libertatea în exprimare și mișcare, precum și controlul asupra propriului organism au contribuit mult la felul în care acești tineri aleg să-și trăiască viața. Ei valorizează nevoia de cunoaștere, autoeficacitatea, accesul la informații sau servicii, realizarea financiară timpurie, pentru a experimenta cât mai multe lucruri, socializarea, controlul și libertatea”, consideră Hedi Hoka, doctor în psihologie.

3. Prea multă școală…

Odată intrat în universitate, un tânăr trebuie să finalizeze două cicluri pe sistem Bologna pentru a se considera absolventul unor studii de lungă durată.

Asta înseamnă minimum 3 ani de facultate și maximum 2 ani de masterat, fără a mai lua în calcul apetența crescândă pentru studiile doctorale, care se derulează pe parcursul a 3 ani.

Una peste alta, cui „îi place cartea” rămâne student cel puțin 8 ani. După care devine doctor în științe, dar nu știe mare lucru despre viața reală. Deci, se poate gândi, la o adică, să caute un post-doc.

„Vârsta medie a tinerei femei aflate la prima căsătorie a ajuns astăzi la 28 de ani. Creșterea este similară și la tânărul bărbat aflat la prima căsătorie. Factorul major este veritabila explozie a numărului și a proporției tinerilor care urmează învățământul superior.
Tânăra absolventă și tânărul absolvent termină facultatea, apoi un program de master la 23-25 de ani, ceea ce duce automat la creșterea vârstei la căsătorie și, implicit, a vârstei la nașterea copilului.” (Vasile Ghețău, specialist în demografie)

Rata mare a șomajului în rândul tinerilor și standardul de trai scăzut au același efect: o adolescență prelungită.

Datele Eurostat arată că 44% dintre tinerii români cu vârste până în 34 de ani locuiau cu părinții în 2015. Pe de altă parte, programul Prima Casă este cel mai performant credit imobiliar din țară și are până acum 170.000 de beneficiari, rata de neperformanță fiind de 0,04%.

4. Relația romantică trece prin calculator

Se spune despre generația 30+ că n-ar fi capabilă să întrețină relații romantice de lungă durată. Dar această axiomă socială este greșită, consideră psihologul Hedi Hoka, autoarea volumului „Iubesc să fiu femeie”.

„Nevoia de afectivitate este una de bază și nu s-a distorsionat, chiar dacă tehnologia este parte integrantă în viața noastră. Poate cea mai mare provocare pe care am întâlnit-o la cuplurile din această generație este capacitatea de a spune «nu» sau «stop» altor posibili parteneri. De ce? Pentru că ei au acces la diverse forme de socializare, iar asta facilitează relațiile cu posibili parteneri noi”, spune Hedi Hoka.

Flirtul este cel care a schimbat radical modul în care partenerii dintr-un cuplu se raportează unul la celălalt. Dacă, în trecut, asta se întâmpla doar față-n față, azi putem flirta cu ușurință, de pildă, prin intermediul unor mesaje, fără să ne fi întâlnit vreodată cu acea persoană.

Din perspectivă neuropsihologică, dopamina este la fel de prezentă și în relațiile față-n față, și în relațiile virtuale.

„Dragostea la prima vedere poate fi înlocuită cu dragoste la primul click, pentru că dragostea este mai ușor întâlnită în online decât în viața offline”, afirmă Hedi Hoka.

O altă provocare cu care se confruntă cuplurile tinere o reprezintă distanța.

Datorită „micșorării” lumii și a mobilității la locul de muncă, unele cupluri sunt nevoite să stea despărțite săptămâni, luni și, uneori, chiar ani.

Pe o parte se câștigă – profesional sau financiar, pe alta se pierde – timpul petrecut împreună, intimitatea, bucuriile comune.

Chiar dacă tehnologia a schimbat modul în care tinerii relaționează afectiv, ei sunt dispuși să „re-învețe” temeiurile unei conduite clasice în cuplu.

„Acesta este motivul pentru care ei vin cu ușurință și de bunăvoie la ușa psihologului, spre deosebire de părinții lor”, mai spune Hedi Hoka.

5. Două vieți într-una singură

Aceste tendinţe sociale apropie continuu România, cel puţin tineretul urban de la noi, de stilul de viaţă occidental.

Ce se întâmplă în Europa, spune antropologul Alexandru Bălășescu, este că se șterge așa-numita linie Hajnal: o linie imaginară trasată, după al doilea război mondial, de la Trieste, din nordul Italiei, până la Sankt Petersburg.

La est de această linie, vârsta la prima căsătorie era mai redusă, numărul de copii pe familie era mai mare, iar mortalitatea infantilă, mai ridicată.

„În ultimii 25 de ani, pe fondul unificării politico-economice a Europei, practicile în domeniul muncii și în sănătate tind să șteargă această linie, iar țările de la Est încep să prezinte un comportament demografic asemănător Vestului.

Sub presiunea construirii unei cariere, creșterea duratei școlarizării și generalizarea învățământului superior, combinate cu scumpirea vieții și dificultăți legate de calitatea locuirii, tinerii aleg să se căsătorească și să aibă primul copil puțin mai târziu, în ideea de a rezolva întâi aceste priorități”, comentează Alex Bălășescu.

El consideră foarte interesant fenomenul divorțurilor, care atinge tot mai mult cuplurile de peste 40 de ani. Oamenii, ca specie – spune antropologul -, au o strategie evoluționară specifică primatelor, adică produc un număr redus de urmași și le urmăresc dezvoltarea pe o perioadă mai îndelungată. Or, creșterea speranței de viață ridică probleme de sens cuplului de părinți.

„Un cuplu modern produce în medie doi copii, pe care îi crește până la 18-20 de ani. La vârsta de 5 ani însă, dacă nu considerăm bagajul cultural ce trebuie transmis prin educație, copiii sunt capabili de a supraviețui singuri.

Dacă un cuplu are primul copil la vârsta de 29 de ani (care e media în Europa), când ajunge la 45-47 de ani copilul este independent, iar familia devine un cuib gol.

În ciuda avansurilor medicale, pentru multe femei este prea târziu de a avea un copil, iar pentru bărbați este contraindicat, având în vedere calitatea scăzută a spermatozoizilor, care prezintă un risc mai mare de a căra un bagaj genetic deficitar. Întrebarea este: ce va face cuplul în următorii 40 de ani de viață rămaşi?”, spune Alex Bălăşescu.

La nivel internațional, șansele de divorț sunt de 50%, în momentul căsătoriei. În România, afirmă cercetătoarea Raluca Popescu, divorțul are o pondere de circa 20%.

*

Sintetizăm: pentru actuala generație de adulți, o relație virtuală oferă la fel de multă satisfacție precum una reală, speranța de viață în continuă creştere nu îi condiționează să facă copii de tineri, iar după 40 de ani, jumătate din cuplurile de părinţi simt că au ocazia să ia viața de la zero.

Prietena noastră Stella, cu care am început acest text, se pregătește să devină personal chef – un maestru bucătar pe care îl poţi chema acasă să-ți gătească bucate precum într-un restaurant de lux. Va pleca în Austria pentru o călătorie în lumea experimentală a gusturilor.

A înțeles că o mâncare deosebită păstrează energia și buna dispoziție ale celui care a preparat-o. Și simte că asta o împlinește.